ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SRL Sibiu, societate în lichidare judiciară, reprezentată prin lichidator judiciar B.G. și administrator social B.P., a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea deciziei nr. 69 din 22 mai 2006 ca neîntemeiată și nelegală. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control fiscal s-a emis Decizia de impunere nr. 6187 din 25 noiembrie 2005 pentru suma totală de 894.854 lei reprezentând: 101.455 lei impozit pe profit, 73.814 lei dobândă, 17.957 lei penalități de întârziere, 22.065 lei impozit pe veniturile din salarii, penalități, 10%, stopaj la sursă, 397.272 lei TVA, 220.262 lei dobândă și 62.629 lei penalități de întârziere.

Reclamanta a mai arătat că, în urma contestației decizia de impunere suplimentară a fost desființată parțial prin decizia nr.69 din 22 mai 2006 pentru suma de 22.065 lei, respingând în rest contestația pentru suma de 679.563 lei, decizie pe care o apreciază neîntemeiată, întrucât veniturile suplimentare stabilite de către organul de control au la bază numai cheltuieli care nu sunt purtătoare de TVA, respectiv cheltuieli excepționale, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu salariile și aferente salariilor, precum și cheltuielile cu amortismentele. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin sentința civilă nr. 106 din 28 septembrie 2007 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că susținerile reclamantei în sensul că organele de control nu au determinat corect cuantumul TVA nu sunt întemeiate, întrucât TVA-ul aferent materialelor se deduce la data achiziționării lor, prin înscrierea în decontul de TVA lunar, ca taxă deductibilă, conform prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 25 din Legea nr. 345/2002, astfel că față de procedura prevăzută de lege pentru deducerea TVA pentru materii prime și materiale aferente lucrărilor efectuate, aceste sume au fost deja luate în calcul la data achiziționării lor. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs B.G., lichidator judiciar al debitoarei SC C. SRL Sibiu.

Recurentul a susținut în esență că, în speță, activitatea de control fiscal a fost efectuată cu încălcarea flagrantă a prevederilor legii insolvenței, întrucât deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC C. SRL s-a făcut fără aprobarea judecătorului sindic. Nici pentru refacerea controlului, susține recurentul, nu s-a solicitat de către organul fiscal aprobarea efectuării controlului, încălcându-se prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, așa cum acesta a fost preluat din art. 35 din Legea nr. 64/1995. Pe fond, s-a susținut că fără concluziile unei expertize contabile, instanța a apreciat incorect fondul problemei dedusă judecății.

A mai susținut și că trecând peste prevederile Codului fiscal art. 134, referitor la exigibilitatea TVA, instanța reține faptul că societatea ar fi avut posibilitatea de a încasa venituri, dacă ar fi fost facturate, ori în situația dată (societate în faliment) la data efectuării controlului nu mai avea posibilitatea de a emite facturi și de a le încasa.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului ca și de normele incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În fapt, recurenta-reclamantă a fost supusă controlului fiscal pentru verificarea modului de constituire-evidențiere și virare a obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat al statului, ocazie cu care s-a constatat că a influențat contul de profit și pierdere în fiecare an cu cheltuieli de materii prime, materiale și cheltuieli indirecte, necesare unor lucrări de amenajări și construcții, fără a emite facturi fiscale la terminarea lucrărilor.

Prin decizia nr. 69 din 22 mai 2006 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor urmare a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 6187 din 25 noiembrie 2005 s-a dispus desființarea deciziei de impunere pentru suma de 193.226 lei impozit pe profit și accesorii, respingerea contestației pentru suma de 679,563 RON reprezentând TVA și accesorii și anularea parțială a deciziei de impunere pentru suma de 22.065 lei, urmând ca să fie valorificate constatările în noul control.

Reclamanta a susținut că decizia de mai sus este nelegală deoarece organul de control a stabilit că veniturile suplimentare au la bază numai cheltuieli excepționale, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu salariile, etc., or această susținere nu este întemeiată, întrucât din actele de control rezultă că reclamanta nu a mai desfășurat activitate economică începând cu 1 iunie 2003, iar din evidențele contabile întocmite până la acea dată a înregistrat producție neterminată aferentă perioadei martie 2002-septembrie 2003. Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a înregistrat o producție neterminată de 21.127.651,409 lei fără să emită facturi sau să justifice data finalizării lucrărilor prin contracte încheiate cu beneficiari, așa încât în baza art. 16 și art. 18 din Legea nr. 345/2002 se constată că organele de control au stabilit corect data finalizării fiecărei lucrări în funcție de data notării ultimului consum de materiale.

Cât privește valoarea minimă care ar fi trebuit facturată clienților, aceasta s-a stabilit având în vedere prețul de cost al prestației care include cheltuielile directe, cheltuieli cu personalul direct productiv și cheltuieli indirecte, pe baza unui coeficient mediu. De fapt, această valoare minimă stabilită pentru fiecare lucrare efectuată reprezintă veniturile realizate de reclamantă ce constituie baza de determinare a TVA-ului la care s-a aplicat cota de 19% prevăzută de lege.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei în sensul nedeterminării corecte de către organul de control a cuantumului TVA, nu sunt întemeiate deoarece TVA aferent materialelor se deduce la data achiziționării acestora, prin înscrierea în decontul de TVA lunar, ca taxă deductibilă, conform art. 22 alin. (4) și art. 25 din Legea nr. 345/2002, astfel că cererea de admitere la deducerea TVA pentru materii prime și materiale aferente lucrărilor efectuate este inadmisibilă, sumele respective fiind luate în calcul la data achiziționării lor. Cum organele de inspecție fiscală au stabilit totalul veniturilor pe care recurenta le-ar fi încasat dacă ar fi facturat către beneficiari lucrările efectuate, recursul nu poate fi admis.

De asemenea, așa cum corect reține și pârâta D.G.F.P. Sibiu, nu poate fi admis nici comportamentul economic pretins de reclamantă care înregistrează cheltuieli dar refuză să factureze veniturile realizate, situație în care nu achită obligațiile către bugetul general consolidat al statului. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de B.G., lichidator judiciar al SC C. SRL Sibiu va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G., lichidator judiciar al SC C. SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 106 din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.