ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1505/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele

Prin sentința penală nr. 260 din 6 decembrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 8542/2/2007 (2829/2007), în raport

de dispozițiile art. 145, 146 și 149 din Legea nr. 302/2004, s-au dispus

următoarele:

S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

S-a recunoscut sentința penală nr. 14. B. XI

636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin

sentința nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei.

S-a dispus transferarea condamnaților P.N. și

T.C., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării

pedepselor de câte 8 ani închisoare.

S-a dedus prevenția de la 26 octombrie 2004 la

zi, pentru condamnatul P.N. și de la 22 august 2005 la zi, pentru condamnatul T.C.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de

câte 40 de lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a

reținut următoarele:

Prin rezoluția din 27 noiembrie 2007 dispusă

în lucrarea nr. 4386/11-5/2007 Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul art. 145 – art.

146 din Legea nr. 302/2004 modificată, în vederea recunoașterii sentinței

penale nr. 14. B. XI. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din

Buda, modificată prin sentința nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei

- Ungaria și a punerii ei în executare în România în sensul transferării

persoanelor condamnate.

La dosarul cauzei au fost depuse copia

dispozițiilor legale penale românești corespondente dispozițiilor legale

maghiare în temeiul cărora au fost condamnați cei doi cetățeni români, adresa nr.

328213 din 5 octombrie 2007 a D.G.P. din care reiese că cei doi condamnați au

cetățenia română, sentințele în original și cu traducerile din limba maghiară

prin care cele două persoane transferabile au fost condamnate,

procesele-verbale prin care se atestă acordul la transfer al condamnaților,

adresa autorității centrale maghiare către cea din România prin care solicită

transferul, copia certificată a dispozițiilor legale maghiare în baza cărora

cele două persoane au fost condamnate.

Din analiza actelor și lucrările dosarului,

Curtea de Apel București a reținut că prin sentința penală nr. 14. B. XI.

636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin

sentința nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei ca instanță de

apel, inculpatul P.N. a fost condamnat, la 8 ani închisoare și 10 ani expulzare

de pe teritoriul Republicii Ungaria, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol,

tâlhărie și jaf, iar inculpatul T.C. a fost condamnat, la 8 ani închisoare și

10 ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria, pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol și tâlhărie, fapte prevăzute de art. 322 paragraful 1 și

paragraful 2 pct. B, art. 197 paragraful 1 și paragraful 2 pct. C, art. 198

paragraful 1 și paragraful 2 pct. 3 și art. 321 paragraful 1 și paragraful 3 pct.

c C. pen., al Republicii Ungare, fapte penale care au corespondență în

legislația românească în infracțiunile prevăzută de art. 211 și 197 C. pen.

român.

S-a constat că sentințele penale maghiare

îndeplinesc condițiile art. 115 alin. (l) și ale art. 116 din Legea nr. 302/2004

în sensul că:

- sunt pronunțate de instanța competentă a

unui alt stat;

România și-a asumat o asemenea obligație;

- a fost respectat dreptul la un proces echitabil

în sensul art. 6 din C.E.D.O.;

- hotărârile nu au fost pronunțate pentru o

infracțiune politică sau militară, ci pentru infracțiuni de drept comun;

- s-a respectat ordinea de drept a statului

român;

- hotărârile penale pot produce efecte

juridice în România potrivit legii Române, infracțiunile găsindu-și

corespondent în dispozițiile art. 211 și 197 C. pen. român;

- nu s-a pronunțat o condamnare pentru

aceleași fapte împotriva acelorași persoane din România;

- nu au fost condamnați în alt stat, iar soluția

să fie recunoscută în România.

De asemenea, s-a constat că au fost

respectate și dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 în sensul

că cei doi condamnați și-au dat consimțământul la recunoașterea hotărârilor

penale, în fața autorității judecătorești străine competente.

În ce privește transferarea persoanelor

condamnate s-a constat că sunt respectate întocmai dispozițiile art. 129 din

Legea nr. 302/2004 în sensul că:

- condamnații sunt cetățeni romani;

- hotărârea de condamnare este definitivă;

- la data sesizării instanței românești,

condamnații mai au de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei;

- transferul este consimțit de condamnați;

- faptele pentru care au fost condamnați

constituie infracțiuni și potrivit legii române și dispozițiile art. 134 din

Legea nr. 302/2004 au fost îndeplinite în sensul atașării tuturor înscrisurilor

ajutătoare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, numai cu

privire la inculpatul T.C., criticând hotărârea sub aspectul greșitei deduceri

a prevenției executate de condamnat.

În motivele scrise de recurs s-a invocat

faptul că în mod greșit, prin sentința penală nr. 260 din 6 decembrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, s-a dedus prevenția pentru condamnatul T.C. de la 22 august

2005 la zi, având în vedere faptul că în sentința penală nr. 14.B.XI.636/2005/44

a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda se reține că numitul T.C. a fost

„ în reținere de extrădare în perioada 10 iulie 2005 - 21 august 2005 și în

arestare preventivă din data de 22 august 2005.”.

S-a mai reținut că acest aspect este dovedit

și prin sentința penală nr. 14.B.XI.636/2005/44 a Tribunalului Central al

Sectoarelor din Buda, dar și prin procesul - verbal întocmit de B.E.P. al

Tribunalului Județean Pesta.

Analizând hotărârea recurată prin prisma

criticii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 14. B. XI. 636/2005/44

a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin sentința nr. 28.

Bf. XI 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei ca instanță de apel,

inculpatul P.N. a fost condamnat la 8 ani închisoare și 10 ani expulzare de pe

teritoriul Republicii Ungaria pentru săvârșirea infracțiunilor de viol,

tâlhărie și jaf, iar inculpatul T.C. a fost condamnat la 8 ani închisoare și 10

ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol și tâlhărie, fapte prevăzute de art. 322 paragraful 1 și

paragraful 2 pct. B, art. 197 paragraful 1 și paragraful 2 pct. C, art. 198

paragraful 1 și paragraful 2 pct. 3 și art. 321 paragraful 1 și paragraful 3 pct.

c C. pen., al Republicii Ungare, fapte penale care au corespondență în

legislația românească în infracțiunile prevăzută de art. 211 și 197 C. pen.

român.

În conformitate cu dispozițiile art. 149 alin.

(4) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel este sesizată de procurorul general

al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, în vederea recunoașterii

hotărârii străine și a punerii ei în executare, conform dispozițiilor art. 145

sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, în conformitate cu

dispozițiile alin. (6) al aceluiași text de lege, curtea de apel emite mandat

de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției îl transmite autorității

centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei

condamnate.

Conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, în

cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei

aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata

pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, iar conform art. 146 alin. (2) lit.

c) din aceeași lege, „va deduce integral din pedeapsă perioada de privațiune de

libertate deja executată de condamnat.”

Întrucât din actele dosarului rezultă că

intimatul condamnat T.C. s-a aflat în reținere de extrădare în perioada 10

iulie 2005 - 21 august 2005 și în arestare preventivă din data de 22 august

2005, iar prin hotărârea recurată prima instanță, deși a recunoscut corect

hotărârea instanței maghiare, a reținut și a dedus greșit prevenția în ceea ce

privește pe condamnatul T.C., respectiv de la 22 august 2005 la zi, hotărârea

pronunțată este greșită în raport cu dispozițiile legale evocate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 149 alin. (5) din Legea nr. 302/2004,

Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București împotriva sentinței penale nr. 260 din 6 decembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe intimatul condamnat T.C. și va casa în parte sentința

recurată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței penale nr. 260 din 6

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul condamnat T.C.

Casează în parte sentința și rejudecând în

fond:

în baza art. 146 alin. (2) lit. c) din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, deduce

din pedeapsa de executat de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14.

B. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, așa cum a fost

modificată prin sentința nr. 24. Bf. XI 7951/2006/21 a

Tribunalului Budapesta, prevenția de la 10 iulie 2005 la zi pentru intimatul

condamnat T.C.

Menține restul dispozițiilor din sentința

recurată.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie

2008.