ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1428/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1428/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 40 din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată

de reclamantul M.R., în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești,

Primăria municipiului Pitești, Consiliul local al Municipiului Pitești și

Municipiul Pitești, împotriva dispoziției nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 a

Primarului municipiului Pitești.

Tribunalul a reținut

că petentul a fost proprietarul imobilului compus din suprafața de 203 mp și

construcții, expropriate în 1988.

Deși s-a susținut că

i-a fost restituită suprafața de 117 mp, conform ordinului nr. 158/1999, prin

sentința civilă nr. 6232/2002 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1907/R/2003 a Curții de Apel Pitești, acest ordin a fost anulat,

motivându-se că terenul face parte din domeniul public și nu poate fi restituit

persoanelor fizice.

A mai reținut

tribunalul, că raportul de expertiză a evidențiat că, din suprafața de 320 mp,

solicitată de reclamant, 117 mp reprezintă spațiu verde și este același menționat

în sentința civilă nr. 6323/2002 a Judecătoriei Pitești, iar restul de 203 mp

reprezintă spațiu verde, alei de acces pietonale, construcția blocului PS 38,

fiind afectat de amenajări de utilitate publică.

De altfel, cu

privire la suprafața de 117 mp, există autoritate de lucru judecat, conform

deciziei civile nr. 1907/R/2003 a Curții de Apel Pitești.

In conformitate cu

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, terenurile

afectate de amenajări de utilitate publică nu se pot restitui în natură,

acordându-se numai măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia

nr. 407A din 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care

a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestația, a modificat

dispoziția nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 și a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 117 mp, identificată în schița de la fila 164 cu culoare

portocalie.

Curtea de apel a

reținut că, prin dispoziția atacată, reclamantului i s-au acordat măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren de 203 mp și construcție de

170,43 mp, situate în str. R. nr. 26.

In cauză sunt

incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin

expertizele întocmite în apel s-a stabilit că din terenul expropriat se poate

restitui în natură suprafața de 117,00 mp, neafectată de construcții și

instalații și liberă de sarcini. Parcarea existentă pe teren nu a fost

prevăzută în proiectul de amenajare a zonei.

Chiar dacă terenul

expropriat a fost trecut în domeniul public prin H.G. nr. 447/2002, acest act

normativ are caracter inferior Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziții trebuie

să le respecte și nu să statueze contra lor.

Curtea de apel

a mai reținut că acordarea de măsuri reparatorii foștilor proprietari concordă

cu principiul respectării proprietății prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Reclamantului

i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 pentru

suprafața de 117,00 mp teren, dar titlul de proprietate a fost anulat, iar

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cazul terenurilor

intravilane.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Pitești.

Fără a invoca

vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul

a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției

autorității de lucru judecat, reținută de instanța

de fond, în

ceea ce privește

suprafața de 117 mp teren, față de decizia

civilă nr. 1907/2003 a Curții

de Apel Pitești.

A

mai arătat recurentul, că instanța de apel nu a avut în

vedere prevederile art. VII din

Titlul

I

al Legii nr. 247/2005,

potrivit cărora, pentru

suprafețele afectate de amenajări de

utilitate publică măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Individualizarea

suprafețelor afectate de amenajările de

utilitate publică rămâne atributul entității investite cu

soluționarea notificării, acest lucru fiind

prevăzut în Normele

metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Autoritatea

de lucru judecat nu a fost invocată de pârâți prin întâmpinare, de-a lungul

procedurii desfășurată la prima instanță sau cu ocazia dezbaterilor asupra

fondului.

Instanța

de fond, după ce a analizat regimul juridic al terenului din perspectiva art.

11 alin. 3 din Legea nr.

10/2001, a reținut că, „de altfel cu privire la suprafața

de 117

mp

teren există autoritate de lucru judecat, conform deciziei  civile nr.

1907/R/2003 a Curții de

Apel Pitești fața de posibilitatea

atribuirii în natură"

Instanța de apel nu a

făcut o analiză explicită a

problemei

autorității lucrului judecat, dar este evident că a

înlăturat susținerea

tribunalului că ar opera autoritatea

lucrului

judecat, pentru că a analizat posibilitatea restituirii în

natură și a accentuat ideea că această analiză se

face în raport

de prevederile Legii

nr. 10/2001 și ale art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Nici critica referitoare la faptul că individualizarea

suprafețelor afectate de

amenajările de utilitate publică

rămâne

atributul entității investite cu soluționarea notificării nu este întemeiată.

Astfel, potrivit

pct. 1 lit. d din Capitolul

I

al Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, entitățile obligate la restituire

au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul

procedurii administrative, iar potrivit pct. 10.3 din norme, individualizarea

suprafețelor afectate de amenajări de utilitate publică, în cadrul procedurilor

administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității

învestite cu soluționarea notificărilor.

Prin urmare, textul

invocat de recurent se referă la plenitudinea de competență în cadrul

procedurii administrative, atribuție pe care instanța de apel nu a contestat-o.

Plenitudinea

de competență în etapa administrativă nu limitează, însă, competența

instanțelor de judecată, sesizate cu o contestație împotriva actului final emis

de unitatea deținătoare. O altfel de soluție ar reprezenta o încălcare a

drepturilor constituționale de acces la justiție și la un proces echitabil.

Prin urmare,

instanțele de judecată, în cadrul procedurilor speciale instituite de Legea nr.

10/2001, au inclusiv competența de a stabili dacă o suprafață de teren este

afectată de lucrări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) sau art.

11 alin. (3) din legea specială.

De altfel,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea deciziei nr.

XX

din

19 martie 2007, dată în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial,

Partea

I

nr. 764 din

12

noiembrie 2007, a arătat că „din moment ce s-a reglementat că deciziile,

respectiv dispozițiile motivate de respingere a

notificărilor sau a cererilor

de

restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instanțele

judecătorești,

iar în cuprinsul art 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea

nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea

imobilelor prin hotărâre

judecătorească,

este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei

sau a dispoziția de restituire în natură, nu este

limitată doar la

posibilitatea de a

obliga unitatea deținătoare să emită o altă

decizie/dispoziție de restituire în natură dimpotrivă, în virtutea

dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i

s-a acordat prin lege,

instanța

judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de  respingere a  cererii de  restituire

în natură, în măsura în care constată că aceasta nu

corespunde cerințelor legi, o va anula,

dispunând ea însăși, în mod

direct,

restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.”

In ceea ce privește

faptul că terenul este afectat de

lucrări de

utilitate publică, susținerea nu este întemeiată.

Restituirea

în natură în cazul imobilelor expropriate

trebuie să respecte condițiile

impuse de art. 11 alin. (3) din

Legea

nr. 10/2001, respectiv îndeplinirea scopului exproprierii și inexistența

lucrărilor și amenajărilor de utilitate publică.

Or,

în cauză, prin dispoziția nr. 3498 din 10 noiembrie

2005, Primarul municipiului

Pitești a motivat nerestituirea în

natură prin aceea că terenul fusese restituit în

natură prin

ordinul nr.

158/1999, fără să se arate că ar fi afectat de investiții de interes public.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că

terenul în suprafață de

117 mp este liber, nefiind construit,

iar parcarea existentă nu a fost prevăzută în

proiectul de

amenajare a zonei.

Față

de cele arătate, recursul declarat se va privi ca

nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva

deciziei nr. 407/A din 22 noiembrie

2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 februarie 2009.

0