ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5617/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5617/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Prin acțiunea înregistrată la data

de 4 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. 4730/62/2006,

reclamantul F.M.O. i-a chemat

în judecată

pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul

Brașov,

prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

constate că titlurile, Decretul nr. 712/1960 și Decretul nr. 218/1960, cu care Statul

Român și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în

Brașov, compus din „casă de piatră

cu 3 apartamente și curte"

în suprafață de 259 mp, înscris în C.F. 4003

Brașov, sub nr.

top 6459, nu sunt valabile și, în consecință, pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să-l

despăgubească cu contravaloarea imobilului, clădire și teren, la prețul de

circulație, în sumă de 643.783 lei, respectiv echivalentul în lei a 183.938 Euro

la data plății, restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă din cauza

demolării construcției și edificării altor construcții pe terenul în litigiu și

să-i oblige pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezentul proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

imobilul menționat a fost proprietatea bunicii sale, V.G.M., al cărei unic

moștenitor este.

În anul 1951, casa, compusă din 2 etaje și

terenul pe care era edificată au trecut în proprietatea statului iar casa a

fost demolată cu ocazia creării cvartalului „Teatrul de Stat", fără ca

autoarei sale să-i fie acordată vreo despăgubire, deși aceasta Ie-a solicitat,

în mod repetat. Demolarea s-a făcut abuziv, fără înregistrarea în vreun fel a

imobilului, a inventarului materialelor și fără acordul proprietarului, C.F. 4003

Brașov, fiind sistată. în prezent, casa este demolată iar terenul a fost parcelat,

fiind edificate blocuri de locuit, astfel că în această situație restituirea în

natură nu mai e posibilă și că este îndreptățit să ceară contravaloarea

imobilului la prețul de circulație.

Reclamantul a susținut că preluarea de către

stat a imobilului în litigiu s-a făcut abuziv iar actele normative în temeiul

cărora imobilul a trecut în proprietatea statului contraveneau principiilor cu

privire la proprietate și reglementărilor internaționale la care România a

aderat, prin caracterul lor discriminatoriu și nedrept.

În drept, reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe art. 480, art. 481 C. civ. și pe cele ale Legii nr. 213/1998.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința

nr. 134 S din 16 februarie 2007, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut

că, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un

titlu valabil pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unor

legi speciale de reparație dar că, după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod

abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane

juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate

de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite,

indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil, acțiunea

în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, formulată în condițiile dreptului

comun (art. 480-481 C. civ.; art. 6 din Legea nr. 213/1998) nu poate fi

primită, ea fiind inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu a recurs

la procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001.

Procedura specială instituită de legiuitor

prin Legea nr. 10/2001 are menirea de a evita perpetuarea stării de

incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor ce formează

obiectul acestui act normativ.

Exercitarea unui

drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un

anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor

exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare,

valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Dreptul de acces la o instanță nu este un drept

absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea

statului, ceea ce, implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea

să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv

al său.

Procedura prealabilă obligatorie

reglementată de Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 alin. (1)

din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece această procedură are în

vedere tocmai celeritatea determinării situației juridice a imobilelor ce

formează obiectul său de reglementare, satisfăcând astfel cerința soluționării

cererii de restituire într-un termen rezonabil și nu încalcă nici prevederile

art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, având ca scop asigurarea

stabilității și securității raporturilor civile.

Instanța de fond, a conchis, în baza

considerentelor menționate, că de la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod

abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se face numai în temeiul

acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei

acțiuni direct în justiție pentru restituirea în natură sau prin

echivalent a acestor imobile.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a

declarat apel, în motivarea căruia a susținut că în mod greșit acțiunea sa a

fost respinsă, ca inadmisibilă, fiind dată cu încălcarea art. 480, art. 481 C.

civ., a art. 6 din C.E.D.O. și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

convenție. Reclamantul a mai susținut că instanța de fond a transformat dreptul

său de proprietate într-un drept teoretic, iluzoriu, lipsit de esență și că

procedurile prealabile prevăzute de legiuitor nu pot restrânge accesul la o

instanță, drept prevăzut de art. 6 din Convenție.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, prin decizia nr. 110 Ap din 19 septembrie 2007, a

admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 134 din 16 februarie

2007 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o și a trimis cauza, spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Argumentele pe care instanța de apel Ie-a avut

în vedere, au fost următoarele:

Obligarea părților de a urma procedura

prealabil prevăzută de Legea nr. 10/2001 și constatarea, ca inadmisibilă, a

sesizării instanței de judecată cu soluționarea unei acțiuni fondată pe un alt

temei de drept, conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., care,

înscriind dreptul la un proces echitabil, recunoaște accesul liber la justiție,

anume dreptul la un tribunal în sensul convenției.

Este adevărat că, potrivit jurisprudenței

Curții europene de drepturilor omului pot fi aduse restricții exercițiului

dreptului de acces la justiție, întrucât dreptul de acces, prin chiar natura

sa, cere o reglementare din partea statului, însă aceste restricții trebuie să

urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului.

Indiferent de finalitatea urmărită de

reclamant prin promovarea cererii de chemare în judecată, sesizarea s-a făcut

într-o ordine corespunzătoare principiului disponibilității, potrivit căruia

instanța trebuia să dea eficiență și să analizeze distinct fiecare capăt de

cerere, în raport cu temeiul de drept invocat

astfel

că, persoana îndreptățită, care urmărește să-și realizeze un drept subiectiv,

poate

alege între calea procedurii speciale și procedura de drept comun.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei nr. 110 Ap din 19 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar pe

fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantul F.M.O., ca inadmisibilă.

În motivele de recurs, întemeiate în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Brașov, prin

primar a susținut că, în mod greșit Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 134 din 16 februarie 2007 a Tribunalului Brașov,

pe care a desființat-o, trimițând cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Greșit instanța de apel a argumentat că obligarea părților de a urma procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și că respingerea, de către prima

instanță, ca inadmisibilă, a acțiunii formulate de reclamant, întemeiată pe un

alt temei de drept decât Legea nr. 10/2001, conduce la încălcarea dispozițiilor

art. 6 din C.E.D.O.

Pârâtul Municipiul Brașov, prin primar a

susținut, în esență, că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

acțiunea în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, întemeiată pe art. 480

și urm. C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu mai poate fi primită, fiind

inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu a recurs la procedura

prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.

10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., dat fiind

faptul că această procedură vizează tocmai celeritatea determinării situației

juridice a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, și nici pe cele

ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având ca scop asigurarea

stabilității și securității raporturilor civile, iar Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a decis că statele contractante sunt

îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță

cu interesul general, adoptând în acest sens, legile necesare.

Pârâtul Municipiul Brașov, prin primar a

susținut că, în mod corect instanța de fond a statuat prin sentința pe care

instanța de apel a desființat-o, nelegal, că de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor

preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se face

numai în temeiul acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei acțiuni direct

în justiție pentru restituirea în natură sau prin echivalent a acestor imobile.

Recurentul-pârât a mai susținut că,

chiar și în eventualitatea în care instanța ar analiza distinct, fiecare capăt

de cerere în raport cu temeiul de drept invocat, problema valabilității

titlului ar apărea ca lipsită de interes, întrucât finalitatea urmărită de

reclamant, respectiv obligarea Statului Român la acordarea de despăgubiri

bănești pentru imobilul în litigiu, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă prin

prisma prevederilor Legii nr. 10/2001.

Recursul

nu este fondat, pentru considerentele care succed.

Tribunalul Brașov, secția civilă, în

soluționarea acțiunii formulate de reclamant, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și pe

prevederile Legii nr. 213/1998, a examinat chestiunea admisibilității

acțiunii numai

din perspectiva dispozițiilor prevăzute de Legea nr.

10/2001 statuând că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/201, pentru

toate imobilele care intră sub incidența legii, persoanele îndreptățite pot

obține măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent numai în condițiile

acestei legi, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție,

conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Instanța de fond a motivat că

acțiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a

imobilelor preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se

face numai în temeiul acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei acțiuni

direct în justiție.

Prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of.,

Partea

I

nr. 135 din 31 mai 1994, România a ratificat

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, precum și protocoalele adiționale la

această convenție. Prin art. 3 din lege, România a recunoscut dreptul la

recursul individual în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului și

jurisdicția obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului în privința

drepturilor cuprinse în Convenția europeană a

drepturilor omului, precum și în Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi

și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul

Protocol adițional al convenției, Strasbourg, 16 septembrie 1963, și în

Protocolul nr. 7, Strasbourg, 22 noiembrie 1984.

Art. 6 din Convenție prevede că

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod

public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra

încălcării drepturilor și obligațiilor sale

cu

caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate

împotriva

sa"

iar Art. 1 din Primul Protocol adițional

la Convenție (Protocolul nr. 1 la

Convenție) dispune Că

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza

de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional".

Art. 20 alin. (2) din Constituția

României prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile.

Privarea de bun, în absența oricărei despăgubiri,

constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție,

astfel cum s-a stabilit în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului,

care a atras atenția, pentru a reține existența unui bun în sensul convenției,

„asupra art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede că persoanele

proprietare ale unor imobile pe care statul și Ie-a însușit fără titlu valabil,

își păstrează calitatea de proprietar. Prin urmare, nu este vorba de un nou

drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept, cu

mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute

chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul Statului" (Cauza

Păduraru contra României, paragraful 84).

În speță, prin acțiunea formulată, reclamantul

a invocat faptul că, în cazul bunicii sale, al cărei unic moștenitor este, a

avut loc o lipsire de proprietate asupra imobilului, compus din teren și

construcție, imobil ce a trecut abuziv în proprietatea statului, construcția

fiind ulterior demolată, iar pe teren au fost edificate alte construcții, fără

a primi nici un fel de despăgubiri.

Altfel spus, reclamantul s-a prevalat de

calitatea sa de titular al unui interes patrimonial recunoscut de dreptul român

și care intră sub protecția art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la

Convenție.

Așa fiind, în soluționarea raportului

juridic dedus judecății, se impunea ca instanța de fond să examineze

admisibilitatea acțiunii formulate de reclamant nu numai din perspectiva Legii

nr. 10/2001, care de altfel, prevede, la art. 2 alin. (2) că persoanele

proprietare ale unor imobile pe care statul și Ie-a însușit fără titlu valabil,

își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, ci și în raport

cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale și ale Art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, fiind

necesar să analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce

măsură legea internă intră în conflict cu

Convenția europeană a drepturilor omului

și dacă admiterea acțiunii

formulate de reclamant nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de

asemenea, ocrotit, ori securității raporturilor juridice.

Aceasta deoarece, nu se poate aprecia că

existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se

recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul, într-o

atare acțiune să se poată prevala de un bun în sensul art. 1 din Primul

Protocol adițional, cum e cazul în speță, fiind necesar ca, în această

situație, să i se asigure accesul la justiție, aplicarea dispozițiilor legii

speciale putând fi înlăturată dacă contravin Convenției europene a drepturilor

omului, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reieșind că,

atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile

reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt iluzorii, urmează

să fie plătite despăgubiri bănești.

În acest sens, prin Decizia nr. 33 din 9

iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989,

formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 s-a statuat că, în

conformitate

cu principiul

specialia generalibus derogant,

concursul dintre legea

specială

și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale însă, în cazul în

care sunt sesizate neconcordanțe între legea

specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor

omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în

cadrul unei acțiuni în revendicare,

întemeiată

pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui

alt

drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Având în vedere considerentele care preced și

care substituie motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel, se constată

că recursul este nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Municipiul Brașov prin primar, împotriva deciziei nr. 110 Ap din 19 septembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2008.