ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2418/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2418/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 278/ S din 26 martie 2008 a Tribunalului

Brașov, inculpatul Ioana a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de

omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C.

pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. și tentativă la

infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 140 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept

măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia, penală nr. 170/ R

din 09 martie 2007 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul a fost

reținut și arestat preventiv în perioada 23 ianuarie 2006 - 09 martie 2007.

S-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.N.

În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca mijloacele

materiale de probă constând în: un CD privind recunoașterea din grup, tampoane

cu secreții vaginală și anală, două telefoane mobile și un încărcător

luate din posesia părții civile D.N. să rămână la

dispoziția

instanței până la soluționarea definitiva a cauzei.

S-a respins cererea inculpatului privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

S-a respins, ca nedovedită, cererea martorului S.S.M., privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a admis cererea martorului T.C. privind

acordarea

cheltuielilor de judecată, și în consecință, în

baza art. 189 alin. (2) raportat la art. 190 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus

plata din fondul cheltuielilor judiciare special alocat a sumei de 173 lei

către acesta.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a reținut, în

esență, că în ziua de 28 iunie

2005, prin folosirea violenței, inculpatul i-a sustras victimei D.I. un

lănțișor din aur, un inel din aur și o brățară din argint, două telefoane

mobile, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu victima și, pentru că

aceasta s-a opus, a ștrangulat-o cauzându-i leziuni care au condus la decesul

acesteia.

Victima D.I., în vârstă de 30 ani, profesoară de limbi străine, a

dispărut în ziua de 28 iunie 2005, în timp ce se deplasa pe jos, în zona

mănăstirii Strehariti, îndreptând u-se spre Liceul Agricol.

Victima a fost găsită decedată, în ziua de 3 iulie 2005, în

pădurea Strehareti de pe raza municipiului

Slatina, în stare avansată

de putrefacție.

Conform constatărilor medico-legale efectuate în cauză, moartea victimei,

ce poate data din 28 iunie 2005, a fost violentă și s-a datorat asfixiei

mecanice acute prin compresiunea țesuturilor moi ale gâtului, cu cea mai mare

probabilitate cu mâna; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu

și de corpuri contondente și compresiunea probabil cu mâna. între leziunile

traumatice de la nivelul gâtului și decesul victimei există legătură de tip

direct și necondiționat.

în sângele recoltat de la cadavre s-a evidențiat prezența a 0,55 gr O/

00

alcool etilic.

Victima a fost legată la mâini și la picioare cu cordonul din material

textil al sarafanului cu care a fost îmbrăcată și cu o bucată

din proprii chiloți, fiind găsită dezbrăcată, cu

rochia ridicată deasupra

sânilor.

Nu au existat elemente medico-legale care să confirme un

raport sexual; examenul A.D.N. efectuat nu a pus

în evidență prezența

spermei de natură umană, iar profilele genetice

identificate prin analiza depozitului subunghial sunt identice cu cele ale

victimei.

Victima a fose deposedată de două telefoane mobile și de bijuterii.

Instanța de fond a apreciat că probele

administrate atât în faza

de urmărire penală cât și în

faza cercetării judecătorești nu au stabilit cu certitudine și dincolo de orice

dubii că inculpatul este autorul infracțiunilor de omor deosebit de grav,

tâlhărie și tentativă de viol.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov și partea civilă D.N., solicitând desființarea ei, iar în

cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care

să se dispună condamnarea inculpatului I.G. pentru infracțiunile pentru care a

fost trimis în judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului, s-a arătat că

hotărârea primei instanțe este netemeinică

întrucât în mod greșit s-a

dispus achitarea inculpatului I.G. pentru

toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată atâta timp cât la

dosar există probe care dovedesc vinovăția acestuia. Astfel, vinovăția

inculpatului rezultă, de fapt dintr-o înlănțuire logică a aspectelor desprinse din

mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cadrul

cercetării judecătorești, fără a putea pretinde că au fost pe deplin elucidate

toate circumstanțele cauzei; raportul de constatare medico-legală nr. 256/ A

din 23 ianuarie 2006 emis de S.J.M.L. Olt, avizat de Comisia de Avizare și

Control a I.M.L. Craiova a concluzionat că moartea victimei D.I., în vârstă de

30 de ani, a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute prin

compresiunea țesuturilor moi ale gâtului, cel mai probabil cu mâna; leziunile

de violență s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri contondente și

compresiunea probabil cu mâna, între leziunile traumatice de la nivelul gâtului

și deces existând legătură directă de cauzalitate, iar moartea poate data din

28 iunie 2005; în sângele recoltat de la cadavru s-a evidențiat prezența a 0,55

grame la miealcool etilic, care nu poate fi explicată doar prin existența

alcoolului de neoformație.

Cu toate că prima instanță a reținut că la data de 28 iunie 2008,

inculpatul a muncit pe tot parcursul zilei la martorul M.I., din coroborarea

declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorii

D.l., N.D., M.I., S.F.G. și

G.T. rezultă că

este cert că în acea perioadă inculpatul lucra la mai multe imobile în același

timp, fiind dus de la o casă la alta, dar este la fel de sigur că inculpatul

putea cu ușurință să părăsească, atunci când dorea, orice alte locații, având

la dispoziție bicicleta cu care venea la serviciu, nefiind în realitate

supravegheat de nimeni.

Profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic

autorului faptelor deduse judecății; astfel raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică nr. AI/1931/2006 relevă împrejurarea că inculpatul prezintă

diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri

etilice, specificându-se

și alte elemente

precum inteligență medie inferioară, afectiv instabil,

irascibil,

labilitate emoțională, legătură infidelă cu lumea exterioară, dispoziție

depresivă, sindrom ipohondrie, actualul profil pulsional Sz. al personalității

profunde relevă în sfera vieții afective opresiune isteriformă, aproape panică,

Eu refulat care nu vrea ca dorințele pulsionale amenințătoare să devină

conștiente; înclinațiile sexuale ale inculpatului, astfel cum sunt creionate de

martorii

C.F., C.E., C.F. și P.M.

vin

să completeze profilul inculpatului, iar prin coroborarea acestor aspecte cu

depozițiile martorilor care au relatat despre aspectul fizic al inculpatului în

perioada crimei și comportamentul său a concluzionat că inculpatul are profilul

moral și psihologic necesar autorului faptei.

La locul faptei au fost găsite trei dibluri care se folosesc în

construcții și un pachet gol de țigări, țigări din care obișnuia să folosească

și inculpatul.

O mare însemnătate sub aspect probatoriu o are

recunoașterea din grup a inculpatului de către martorii G.

V., V.P.,

M.M.E., P.D. și P.M. ca fiind persoana care a vândut cele două telefoane

mobile care au aparținut victimei D.I.: un telefon

A. și

un telefon S. la data de 28 iunie 2005 și, ulterior, în cursul

lunii

iulie 2005, iar poziția procesuală a

inculpatului de negare a activității de vânzare a celor două telefoane, în

ciuda evidenței actului, denotă

dorința inculpatului de a-și crea o

imagine proprie care nu are nici o legătură cu faptele imputate.

În concluzie, s-a arătat de către parchet că prezumția de nevinovăție

de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată, fiind evidențiate suficiente

presupuneri rezonabile convertite în tot atâtea indicii și probe temeinice care

demonstrează că faptele descrise în rechizitoriu au fost comise cu vinovăție de

către inculpat.

Partea civilă D.N. nu a depus în scris motive de apel și nici nu a fost

prezent la dezbateri pentru a susține oral apelul declarat, însă a depus până

la termenul stabilit pentru pronunțare, concluzii scrise în care a arătat, în

esență, că hotărârea pronunțată

de către

prima instanță este netemeinică întrucât este injustă decizia instanței de fond

de a nu valorifica rezultatele perchezițiilor efectuate

în perioada premergătoare

începerii urmăririi penale împotriva

inculpatului

I.G., probe care trebuie luate în considerare

prin prisma faptului că

art. 100 alin 6 C. proc. pen., nu distinge între tipurile de urmărire penală,

in rem sau in personam, așadar nici instanța nu trebuie să o facă; urmărirea

penală privește fapta și nu făptuitorul, astfel încât este irelevant dacă s-a

început urmărirea penală cu privire la persoana cunoscută și presupusă a fi

comis fapta, sau mai întâi cu privire la faptă, probele ridicate în cursul

efectuării percheziției putând conduce la identificarea făptuitorului și deci

la începerea urmăririi penale în personam.

La dosar există probe care conduc la concluzia că inculpatul este

autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată: astfel

împrejurarea că persoanele asupra cărora au fost găsite telefoanele mobile ale

victimei l-au indicat cu precizie încă de la început pe inculpat ca fiind cel

de la care le-au cumpărat, împrejurarea că, potrivit declarațiilor martorilor,

inculpatul obișnuia să poarte la el cuțit, iar victima a fost găsită legată cu

o parte a cordonului propriei îmbrăcăminți, care a fost tăiat, iar anterior

inculpatul a fost a fost condamnat pentru tentativă la omor, fapta constând în

aceea că a înjunghiat cu cuțitul o persoană cu care jucase alba-neagra,

reprezintă tot atâtea indicii care conduc la conturarea concluziei că

inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de

sesizare al instanței.

Pe altă parte, partea vătămată a apreciat că varianta însușită de către

prima instanță în conformitate cu care inculpatul a lucrat, în data de 28 iunie

2005, la casa martorului M.I., angajat fiind la firma martorului D.I., cu care

martorul nu avea relații de prietenie, datorii sau afaceri comune care să influențeze

declarațiile martorilor, nu este cea reală întrucât, în opinia sa, atât

declarațiile martorului D.I. cât și ale martorilor M.C., M.M., R.N., N.T., S.F.G.,

N.D., G.T. sunt lipsite de sinceritate, astfel încât veridicitatea conținutului

acestora este pus la îndoială; cu toate că inculpatul neagă că s-ar face

vinovat de comiterea

infracțiunilor

reținute în sarcina sa, arătând că au fost făcute presiuni

asupra sa

pentru a-și recunoaște fapta, acest lucru nu are relevanță asupra declarațiilor

martorilor asupra cărora nu au fost făcute presiuni și din declarațiile cărora

se conturează profilul psihologic al inculpatului; inculpatul a încercat să

influențeze completul de judecată făcând apel la situația materială a familiei

sale, însă această împrejurare nu trebuie avută în vedere de către instanță

întrucât situația materială a acestuia reprezintă strict responsabilitatea sa.

Analizând apelul formulat de către parchet și partea civilă, pe baza

actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatată că acestea sunt

nefondate pentru următoarele considerente: prima instanță a analizat amănunțit

probele administrate în cauză atât în

cursul

urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești și a coroborat

toate

elementele de fapt relevate de acestea, concluzionând în mod judicios, pe baza

acestora și printr-o amplă argumentare logico-juridică, că materialul probator

de la dosar este insuficient pentru a se putea stabili fără putință de tăgadă

că inculpatul I.G. este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin

actul de sesizare al instanței, a căror victimă a fost la data de 28 iunie 2005

D.I.

Instanța de apel a reținut că dacă în cursul urmăririi penale, prin

probele administrate în această etapă, s-ar fi putut contura ipoteza că

inculpatul, lucrător în construcții și muncind la data de 28 iunie 2005 la o

casă în construcție a martorului G.T., situată în apropierea traseului pe care

ar fi putut să-l parcurgă victima spre a ajunge la Liceul Agricol, ar fi putut

să o remarce pe victimă, să o urmărească, iar apoi să comită faptele reținute

în sarcina sa, materialul probator administrat în etapa cercetării

judecătorești a infirmat orice speculații și ipoteze referitoare la prezența

inculpatului în zona pădurii Strehăreți în acea zi; astfel, martorul D.l., patronul

SC C.D. SRL unde a fost angajat inculpatul în acea perioadă, a arătat că în

luna iunie 2005, inculpatul, care lucra la el ca ziler, era folosit la muncă

ori de câte ori era nevoie să se toarne beton pentru fundația unei construcții,

iar după data de 15 iunie 2005, inculpatul a fost folosit la 3-4 puncte de

lucru; la data de 28 iunie 2005, inculpatul a lucrat începând cu ora 7

dimineața la fundația casei martorului M.l. situată în zona C., în partea opusă

a orașului Slatina față de pădurea Strehăreți, și, întrucât lucra la betonieră,

este imposibil să fi plecat de acolo pentru că s-ar fi întrerupt lucrul și nu

ar fi terminat la timp, respectiv la sfârșitul zilei; această împrejurare, a

prezenței inculpatului la acea dată la lucru la casa martorului M.l. este

confirmată și de acesta care l-a văzut pe inculpat dimineața, când a venit la

lucru cu bicicleta, și seara, în jurul orei 19,30 când, constatând că

muncitorii au terminat de turnat fundația,

i-a

servit cu băutură; dacă martorul D.l. nu a fost suficient de

explicit și

de precis în cursul urmăririi penale, arătând că în luna iunie - iulie

inculpatul a lucrat la turnarea unei fundații la martorul G.T., situată în

apropierea bisericii catolice din Mun. Slatina, jud. Olt (biserică situată în

zona pădurii Strehareți), imprecizie care a dat naștere la tot felul de

speculații din partea acuzării în legătură cu sinceritatea martorului (deși

între declarațiile date în cursul urmăririi penale și cea dată în etapa

cercetării judecătorești nu sunt contradicții, așa cum corect a stabilit și

prima instanță), martorul M.I. a susținut încă din etapa urmăririi penale

împrejurările iterate în fața instanței, având o poziție procesuală constantă;

martorul G.T. a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală că a început

construcția casei sale după data de 20 mai 2005, iar în etapa cercetării

judecătorești a arătat că nu poate preciza exact perioadele de timp în care

inculpatul a lucrat la construcția sa, amintindu-și, totuși, că s-a lucrat în

lunile mai, iunie și august, iar la începutul lunii iulie, inculpatul a lipsit

două zile. Prezența inculpatului I.G. la casa martorului M.l., la data de 28

iunie 2005, este confirmată și de martorii N.D., S.F., R.N., N.T. și M.C.,

majoritatea martorilor reținând data prin raportare la sărbătoarea Sf. Petru și

Pavel care a fost într-o zi de miercuri, 29 iunie 2005, zi în care muncitorii

nu au lucrat; cu două zile înainte de această sărbătoare se turnase fundația la

casa martorului M.l., iar muncitorii

stătuseră peste program

pentru a termina treaba; martorul D.l. a memorat

data de 28 iunie 205 și activitățile derulate prin raportare la decesul unei

fine care a fost transportată la Slatina în acea zi și înmormântată la data de

30 iunie 2005.

În mod judicios a procedat prima instanță dând relevanță juridică

declarațiilor martorilor menționați, întrucât acestea se coroborează între ele,

și de asemenea, cu declarațiile inculpatului în care acesta a negat, în mod

constant, că s-ar fi aflat în zona pădurii Strehareți, în ziua de 28 iunie

2005, arătând încă de la începutul procesului că a muncit în acea zi și că nu a

mai fost în pădurea

Strehareți de foarte

mult timp. Nici o probă directă sau indirectă nu îl

indică pe inculpat

la locul în care a fost găsit cadavrul și în care se presupune că victima a

fost omorâtă.

Din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât

și în etapa cercetării judecătorești rezultă că cele două telefoane mobile care

au aparținut victimei au fost identificate la martorii G.V. (telefonul A.) și M.E.

(telefonul S.), cu ocazia perchezițiilor ce au fost efectuate la domiciliile

acestora, martorii indicându-l pe inculpat ca fiind persoana de la care au

cumpărat cele două telefoane mobile.

Este de menționat, în primul rând, că prima instanță a reținut corect

că perchezițiile efectuate la locuințele martorilor G.V. și M.E. deși au fost

dispuse de judecător, sunt nelegale, întrucât una dintre condițiile impuse de

art. 100 alin. (3) C. proc. pen., pentru a fi dispusă o astfel de percheziție

este aceea ca în cauză să fie începută urmărirea penală „in rem” sau „in

personam”; or, instanța de fond a sesizat corect că în această cauză, urmărirea

penală a început la data de

23 ianuarie

2006 împotriva inculpatului I.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de

art. 174, 176 lit. c), și art. 211 alin. (1) C. pen., iar la data de 1 iunie

2006, prin rezoluție, s-a început urmărirea penală

împotriva aceluiași

inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută  de

art. 20 raportat la art. 197 C. pen

. Nu se

poate reține ca întemeiată critica parchetului

dezvoltată în apel în

conformitate cu care urmărirea penală fusese începută „in rem” încă de la data

de 3 septembrie 2005, întrucât „rezoluția” la care face referire parchetul

scrisă pe plângerea depusă de partea civilă D.N. la Poliția Slatina, la data de

30 iunie 2005, și înregistrată sub nr. 80756 din 1 iulie 2005, este datată 3

septembrie 2006, iar dispoziția de „începere a urmăririi penale” nu cuprinde

nici măcar enumerarea infracțiunilor sau faptelor pentru care s-a început

această urmărire, făcând referire doar la dosarul lui „D.I.”; pe altă parte,

având în vedere data înscrisă pe această rezoluție, apare cel puțin ciudată

începerea urmăririi penale de către procuror la acea dată câtă vreme, așa cum

am arătat, începerea urmăririi penale s-a

realizat

de către același procuror, pentru infracțiunile menționate, „in

personam”,

respectiv împotriva inculpatului I.G., încă de la data de 23 ianuarie 2006.

Cu toate acestea, martorii G.V. și M.M.E. precum a martorii V.P., P.D. și

P.M. au fost audiați în cursul procesului penal cu respectarea dispozițiilor

legale, astfel încât declarațiilor acestora li se pot da relevanța juridică a

unor probe legal administrate.

Martorul G.V. a declarat că a cumpărat telefonul, în după amiaza zilei

de 28 iunie 2005, după ora 17,30, în timp ce se deplasa cu microbuzul care

circula dinspre Slatina spre Caracal, de la una dintre persoanele din

autovehicul care era foarte aglomerat), și o descrie pe acea persoană ca fiind

un bărbat înalt (l,77 - 1,80 m), cu păr galben, pe alocuri grizonat și care

venea peste urechi, neîngrijit, nebărbierit, nepieptănat, iar hainele erau

murdare. Martorul V.P., care arată că s-a întâlnit cu martorul

G.V. în microbuz și a asistat când vânzătorul a

oferit

telefonul spre vânzare, declară, în cursul urmăririi penale, că

vânzarea la care a asistat și deplasarea cu microbuzul a avut loc la data de 29

iunie 2005, arătând că el s-a urcat din Mun. Slatina și a văzut când, tot din

Slatina, din stația situată în zona Invalidu, de lângă piața de jos, s-a urcat

persoana care a vândut apoi telefonul martorului G. (martor care s-a urcat mult

mai târziu în

microbuz, fiind luat de pe

traseu din Găneasa); martorul P.V. îl descrie pe vânzător ca având aceeași

înălțime, însă cu păr castaniu;

nu coincide nici vestimentația descrisă

de cei doi martori: în timp ce martorul G. susține că vânzătorul purta un

tricou, și o geacă neagră, martorul P.V. arată că vânzătorul purta doar un

tricou și șapcă; acest din urmă martor mai arată și că „în timpul celor

arătate, vremea era frumoasă și afară era cald”. Ambii martori au declarat

ulterior că l-au recunoscut din grup pe inculpat, după păr și după față, iar

martorul P.V. a mai arătat că și conformația spatelui l-a determinat să îl

indice pe inculpat („în sensul că umerii erau aduși către în sus”).

În legătură cu aceste declarații, trebuie menționată în primul rând

neconcordanța cu privire la data la care martorul G. a cumpărat telefonul, iar

apoi neconcordanțele cu privire la descrierea vânzătorului și a vestimentației

acestuia; inculpatul nu a recunoscut nici un moment pe parcursul procesului

penal că s-ar fi aflat în acel microbuz la datele de 28, respectiv 29  iunie 2005

și nici că ar fi vândut vreun telefon vreunei persoane, iar la acele date,

indiferent că este vorba despre 28 sau 29 iunie, inculpatul a fost la muncă la

martorul M.I. (pe tot parcursul zilei de 28 iunie 2005), aspect dovedit prin

depozițiile martorilor menționați mai sus, iar în datele de 29 și 30 iunie 2005

a participat împreună cu un coleg de-al său (R.N.) la săparea gropii, iar apoi

la ceremonia funerară a finei martorului D.I.; or, raportat la aceste

împrejurări, văzând și modalitatea în care s-a realizat recunoașterea din grup

a inculpatului (procedura de recunoaștere din grup a avut loc, în jurul orelor

21,00 - 22,00, pe un hol nu foarte bine luminat, inculpatul fiind singurul din

grup care avea culoarea părului deschisă și înălțimea indicată de martori), în

mod judicios a apreciat prima instanță că mărturiile celor doi martori nu pot

sta la baza soluției de condamnare a inculpatului și nu sunt în măsură să

răstoarne prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură potrivit legii.

Martorii P.E. și P.D., care s-au aflat împreună cu inculpatul M.E. când

acesta din urmă a cumpărat în cursul lunii iulie2005, telefonul care a

aparținut victimei, nu au putut să afirme fără dubiu că inculpatul aflat în

boxă la vremea respectivă, este una și aceeași persoană cu vânzătorul telefonului,

deși au stat la aceeași masă cu martorul

M.E.;

acesta din urmă a fost cel care, după aproximativ 7

luni de la

cumpărarea telefonului și după ce acesta a fost ridicat de către poliție, l-a

identificat pe inculpat pe stradă ca fiind una și aceeași persoană cu cea care

i-a vândut telefonul, iar apoi l-a recunoscut din grup, în aceleași condiții

ale recunoașterii expuse. Toți cei trei martori au stat în prezența

inculpatului aproximativ 5-10 minute, conform propriilor declarații. Inculpatul

nu a recunoscut că ar fi vândut vreun telefon martorului M.E., arătând că nu îl

cunoaște pe acesta. în contextul probator menționat, instanța de fond a

procedat corect reținând că doar depoziția martorului M.E. nu poate sta la baza

hotărârii de condamnare a inculpatului I.G., mai cu seamă că aceasta nu poate

fi coroborată cu altă probă administrată în cursul procesului penal; alte

bunuri, dintre cele declarate sustrase de la victimă nu au fost găsite nici la

inculpat și nici la alte persoane, la fața locului nu s-au găsit, pe obiectele

din zonă, vreo urmă papilară care să aparțină inculpatului sau vreun alt

indiciu al trecerii sale pe acolo, iar pe telefoanele mobile analizate prin

tratament chimic în laboratorul criminalistic al I.P.J. Olt, iar mai apoi și de

laboratorul criminalistic al I.P.J. Brașov nu au fost descoperite fragmente de

urme papilare, nici pe exterior și nici pe interior, astfel încât nu există

nici o probă științifică că inculpatul ar fi fost la locul faptei sau că

telefoanele sustrase de la victimă s-ar fi aflat vreun moment în mâna

inculpatului I.G. Chiar dacă s-ar aprecia că inculpatul este vânzătorul

telefonului, această împrejurare este insuficientă pentru a dovedi, fără dubiu,

că inculpatul I.G. este autorul infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă

de viol a cărei victimă a fost D.I.

Existența unui cuțit la domiciliul

inculpatului pe care acesta din urmă obișnuia să-l poarte asupra sa,

împrejurare invocată de partea

civilă D.N. în apelul

promovat, nu poate reprezenta un indiciu cu privire la o eventuală prezență a

inculpatului I.G. la locul faptei, atâta timp cât nu s-a putut stabili o

identitate între acest cuțit și cel cu care au fost tăiate obiectele de

vestimentație ale victimei, iar împrejurarea că martorul D.l., șeful

inculpatului, a plătit onorariul avocatului acestuia, nu conduce

la concluzia că martorul ar fi părtinitor sau

nesincer în declarațiile pe care, de altfel, Ie-a dat sub prestare de jurământ,

cu atât mai mult cu

cât acestea se coroborează, așa cum am arătat, cu

cele ale martorilor M.I., M.C., R.N., N.T., M.M., N.D. și S.F.

Este adevărat că din depozițiile unora dintre martorii audiați și chiar

din propriile depoziții, rezultă că inculpatul era cunoscut în comunitate ca

fiind consumator de alcool, iar pe fondul acestui

consum de alcool devenea uneori agresiv; de asemenea, inculpatul

este

cunoscut cu antecedente penale și tot atât de adevărat este că expertiza

psihiatrică care i-a fost efectuată (Raport de expertiză medico-legală

Al/1913/2006 întocmit de către I.M.L. Prof. Mina Minovici București) relevă

tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri etilice, însă

aceste elemente nu sunt în măsură să conducă la formarea convingerii că

profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic

autorului faptelor deduse judecății; chiar dacă s-ar porni de lapremiza că

autorul omorului ar fi de fapt un obsedat sexual (concluzie desprinsă din

faptul că victima a fost găsită parțial dezbrăcată și din modul în care a fost

legată aceasta), declarațiile martorilor C.F., C.E., C.F. și P.M., pe care

parchetul le consideră relevante pentru conturarea profilului psihologic, mai

precis a înclinațiilor sexuale ale inculpatului, vin în contradicție, în primul

rând, cu cele constatate de medicii specialiști în raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică menționat, unde se arată că în ceea ce-l privește pe

inculpat, sexualitatea este normală, de tip senzual, iar apoi, pe lângă faptul

că nu pot fi scoase din context doar anumite fragmente din aceste declarații,

au existat în etapa cercetării judecătorești parțiale retractări, respectiv

precizări și lămuriri oferite de acești martori, astfel încât conținutul

acestora nu poate sta la baza unei concluzii certe că inculpatul, pe fondul

consumului de alcool și a înclinațiilor sale sexuale „aberante”, ar fi comis

atât tentativa de viol reținută în sarcina sa, cât și tâlhăria și omorul

victimei D.I. De altfel, este greu de crezut că o persoană cu coeficientul de

inteligență al inculpatului (QI 98-inteligență medie inferioară), și care, dacă

ar fi să dăm crezare declarației martorei C.E., acostează în mai multe rânduri

o femeie funcționar al statului (gardian public) datorită „pornirilor sale

sexuale de nestăpânit” a fost atât de inteligent încât să comită fapta fără să

nu lase la locul crimei absolut nici o urmă, a reușit să ajungă la locul faptei

și să plece de acolo fără să fie văzut și să-și creeze un alibi (în stare de

arest fiind) confirmat de martorii menționați.

Față de considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că materialul

probator, administrat atât în cursul urmăririi penale cât și

al cercetării judecătorești, nu a fost în măsură

să releve elemente de

fapt care să răstoarne prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpatul în cadrul procesului penal conform art. 5

2

C. proc. pen. și art. 23 alin. (11) din Constituția României, dubiul care

rezultă din materialul probator în legătură cu autorul infracțiunilor omor

deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen.,

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. și tentativă la infracțiunea

de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., nu poate

decât să-i profite inculpatului.

În consecință, prin decizia nr. 124/ AP din 27 noiembrie 2008,

Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea

civilă D.N.

În cauză au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov și partea civilă D.N.

Parchetul a criticat hotărârile

pronunțate prin prisma cazului de

casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., arătând că s-a comis o eroare gravă de

fapt ce a avut ca urmare pronunțarea unei soluții greșite de achitare a

inculpatului.

S-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul

I.G. se face vinovat de infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în

judecată; participarea sa la aceste fapte rezultă dintr-o înlănțuire logică a

aspectelor descrise în

mijloacele de probă

administrate în cursul urmăririi penale și în cel al

cercetării

judecătorești, analizate pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și

condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de omor deosebit de grav,

tâlhărie și viol la pedeapsa detențiunii pe viață și la pedeapsa complementară

a interzicerii unor drepturi, precum și obligarea acestuia la plata

despăgubirilor civile.

Partea civilă D.N. a solicitat admiterea

recursului și

casarea hotărârii atacate pe care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta parte civilă a susținut că instanța nu a luat în considerate

rezultatele perchezițiilor efectuate anterior începerii urmăririi penale in

personam, probele astfel obținute fiind în mod nelegal înlăturate, deși ele

făceau dovada legăturii dintre inculpat și faptă.

S-a mai susținut că instanța a

interpretat în mod greșit probele

testimoniale

administrate, cu atât mai mult cu cât sinceritatea unor martori care și-au

modificat depozițiile au pus sub semnul îndoielii veridicitatea declarațiilor

făcute.

Instanța a reținut numai aspectele favorabile inculpatului și a

neglijat celelalte dovezi, astfel că acest mod de interpretare a probatoriului

a condus la pronunțarea unei soluții de achitare a lui I.G., în timp ce

vinovatul de uciderea victimei nu a fost pedepsit.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate, Înalta Curte constată că acestea sunt

fondate pentru următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanțele nu au stabilit în mod complet

situația de fapt, astfel încât să fie epuizate toate posibilitățile de

verificare și analizate toate variantele probabile în legătură cu producerea

evenimentului din 28 iunie 2005.

Instanțele nu au soluționat cererile părților astfel încât, prin

administrarea și corelarea tuturor probelor, să poată fi înlăturate

neclaritățile, neconcordanțele și dubiile ce

persistă în urma efectuării

cercetării judecătorești.

Pentru stabilirea adevărului în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt

suficiente probele administrate până în prezent, fiind necesară efectuarea unor

noi probe care să ajute la deplina lămurire și stabilire a împrejurărilor în

care a decedat victima D.I.

- Astfel, Înalta Curte constată că instanțele au înlăturat în mod

nejustificat dovada potrivit căreia urmărirea penală a fost începută

de către procuror in rem în cazul decesului

victimei D.I., la

data de 3 septembrie 2005, argumentele invocate ținând

de forma

redactării rezoluției, iar nu de

conținutul acesteia, care este cel uzual

în cazul morților suspecte; tot

ca mod de lucru obișnuit și situat în condițiile legii, în momentul existenței

dovezilor de săvârșire a faptei de către o anume persoană, procurorul a dispus

începerea urmăririi penale in personam.

Cea de-a doua rezoluție, din 23 ianuarie 2006, nu o anulează pe prima

și nici efectele pe care aceasta trebuie să le producă asupra valabilității

actelor de urmărire penală efectuate în această perioadă de timp și

valorificării lor în cadrul procesului penal.

- Cu privire la telefoanele mobile aparținând victimei, Înalta Curte

constată că instanțele nu au efectuat niciun fel de verificări în sensul

utilizării lor din ziua uciderii victimei, 28 iunie 2005, până la data de 15

septembrie 2005, când a început perioada de căutare dispusă de organele de

urmărire penală.

În acest sens, instanța urmează să solicite informații operatorului de

telefonie mobilă, serviciilor specializate, D.G.I.P.I. din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor despre orice relație ce poate fi furnizată în

legătură cu eventuala utilizare a celor două telefoane aparținând victimei

începând din ziua decesului acesteia, atât în sensul apelurilor efectuate, cât

și al poziționării în spațiu și timp a celor două aparate.

- Martorii cumpărători ai acestor telefoane mobile, G.V. (A.) și M.E. (S.),

precum și martorii prezenți la tranzacționarea celularelor, P.D., P.E., V.P., vor

fi confruntați cu inculpatul în legătură cu calitatea de vânzător al celor două

aparate, al recunoașterii ori nu a lui I.G. în persoana celui care a vândut

telefoanele.

- Instanța va proceda la reaudierea martorilor D.l. și M.I. pentru a

stabili natura lucrărilor efectuate la construcția acestuia din urmă și \a care

ar fi participat și inculpat.

Se va lămuri, prin audierea martorilor, care a fost programul efectiv

de muncă și rolul avut de inculpat în echipa de muncitori; dacă turnarea

fundației s-a făcut manual sau mecanic, în mod continuu sau întrerupt prin

folosirea procedeului care presupune utilizarea „rostului”); numărul de

lucrători și modul de împărțite a timpului de lucru, eventualele înlocuiri

între membrii echipei sau

modificări

ale

sarcinilor încredințate; dacă prezența

inculpatului a fost permanent necesară și efectiv înregistrată ca atare de

martori, precum și motivația reținerii acestei împrejurări. în acest sens vor

fi audiați martorii M.C., N.D., S.F., M.T.

- Instanța va audia și un expert în probleme de construcții care să

ofere elemente tehnice de specialitate despre felul fundației

turnate la construcția casei lui M.I., timpul

necesar efectuării

acestei lucrări și numărul de muncitori (calificați

și necalificați), efectuând o expertiză în acest sens, pe baza verificării în

teren și a documentelor tehnice.

- Instanța va solicita relații de la firma de maxi-taxi (pe care o vor

indica la audiere martorii G.V. și V.P.) despre identitatea conducătorului auto

al cursei din ziua de 28 iunie 2005, cu stație la Catedrala Ortodoxă (martorii

urmând să indice ruta și orice alte elemente de identiticare).

Conducătorul auto va fi audiat în legătură cu prezența

inculpatului în mașină, amănunte legate de

înfățișarea sa, stația de

urcare și de coborâre, etc.

- Instanța va efectua orice alte probe a căror necesitate pentru

stabilirea adevărului în cauză va rezulta din cercetarea judecătorească.

Pentru aceste considerente, constatând că recursurile declarate sunt

fondate, Înalta Curte le va admite și, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa hotărârile pronunțate, trimițând cauza

spre rejudecare Tribunalului Brașov.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov și partea civilă D.N. împotriva deciziei penale nr. 124 din 27 noiembrie

2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind

pe inculpatul I.G.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 278 din 26 martie

2008 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Brașov.

Onorariul

apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

iunie 2009.