ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2418/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 278/ S din 26 martie 2008 a Tribunalului Brașov, inculpatul Ioana a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. și tentativă la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. În baza art. 140 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia, penală nr. 170/ R din 09 martie 2007 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 23 ianuarie 2006 - 09 martie 2007. S-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.N. În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca mijloacele materiale de probă constând în: un CD privind recunoașterea din grup, tampoane cu secreții vaginală și anală, două telefoane mobile și un încărcător luate din posesia părții civile D.N. să rămână la dispoziția instanței până la soluționarea definitiva a cauzei. S-a respins cererea inculpatului privind acordarea cheltuielilor de judecată. S-a respins, ca nedovedită, cererea martorului S.S.M., privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a admis cererea martorului T.C. privind acordarea cheltuielilor de judecată, și în consecință, în baza art. 189 alin. (2) raportat la art. 190 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul cheltuielilor judiciare special alocat a sumei de 173 lei către acesta. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că în ziua de 28 iunie 2005, prin folosirea violenței, inculpatul i-a sustras victimei D.I. un lănțișor din aur, un inel din aur și o brățară din argint, două telefoane mobile, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu victima și, pentru că aceasta s-a opus, a ștrangulat-o cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

Victima D.I., în vârstă de 30 ani, profesoară de limbi străine, a dispărut în ziua de 28 iunie 2005, în timp ce se deplasa pe jos, în zona mănăstirii Strehariti, îndreptând u-se spre Liceul Agricol. Victima a fost găsită decedată, în ziua de 3 iulie 2005, în pădurea Strehareti de pe raza municipiului Slatina, în stare avansată de putrefacție. Conform constatărilor medico-legale efectuate în cauză, moartea victimei, ce poate data din 28 iunie 2005, a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea țesuturilor moi ale gâtului, cu cea mai mare probabilitate cu mâna; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri contondente și compresiunea probabil cu mâna.

între leziunile traumatice de la nivelul gâtului și decesul victimei există legătură de tip direct și necondiționat. în sângele recoltat de la cadavre s-a evidențiat prezența a 0,55 gr O/ 00 alcool etilic. Victima a fost legată la mâini și la picioare cu cordonul din material textil al sarafanului cu care a fost îmbrăcată și cu o bucată din proprii chiloți, fiind găsită dezbrăcată, cu rochia ridicată deasupra sânilor. Nu au existat elemente medico-legale care să confirme un raport sexual; examenul A.D.N. efectuat nu a pus în evidență prezența spermei de natură umană, iar profilele genetice identificate prin analiza depozitului subunghial sunt identice cu cele ale victimei. Victima a fose deposedată de două telefoane mobile și de bijuterii.

Instanța de fond a apreciat că probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești nu au stabilit cu certitudine și dincolo de orice dubii că inculpatul este autorul infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie și tentativă de viol. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă D.N., solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului I.G. pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului, s-a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului I.G.

pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată atâta timp cât la dosar există probe care dovedesc vinovăția acestuia. Astfel, vinovăția inculpatului rezultă, de fapt dintr-o înlănțuire logică a aspectelor desprinse din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, fără a putea pretinde că au fost pe deplin elucidate toate circumstanțele cauzei; raportul de constatare medico-legală nr. 256/ A din 23 ianuarie 2006 emis de S.J.M.L. Olt, avizat de Comisia de Avizare și Control a I.M.L.

Craiova a concluzionat că moartea victimei D.I., în vârstă de 30 de ani, a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea țesuturilor moi ale gâtului, cel mai probabil cu mâna; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri contondente și compresiunea probabil cu mâna, între leziunile traumatice de la nivelul gâtului și deces existând legătură directă de cauzalitate, iar moartea poate data din 28 iunie 2005; în sângele recoltat de la cadavru s-a evidențiat prezența a 0,55 grame la miealcool etilic, care nu poate fi explicată doar prin existența alcoolului de neoformație. Cu toate că prima instanță a reținut că la data de 28 iunie 2008, inculpatul a muncit pe tot parcursul zilei la martorul M.I., din coroborarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorii D.l., N.D., M.I., S.F.G.

și G.T. rezultă că este cert că în acea perioadă inculpatul lucra la mai multe imobile în același timp, fiind dus de la o casă la alta, dar este la fel de sigur că inculpatul putea cu ușurință să părăsească, atunci când dorea, orice alte locații, având la dispoziție bicicleta cu care venea la serviciu, nefiind în realitate supravegheat de nimeni. Profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic autorului faptelor deduse judecății; astfel raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. AI/1931/2006 relevă împrejurarea că inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri etilice, specificându-se și alte elemente precum inteligență medie inferioară, afectiv instabil, irascibil, labilitate emoțională, legătură infidelă cu lumea exterioară, dispoziție depresivă, sindrom ipohondrie, actualul profil pulsional Sz.

al personalității profunde relevă în sfera vieții afective opresiune isteriformă, aproape panică, Eu refulat care nu vrea ca dorințele pulsionale amenințătoare să devină conștiente; înclinațiile sexuale ale inculpatului, astfel cum sunt creionate de martorii C.F., C.E., C.F. și P.M. vin să completeze profilul inculpatului, iar prin coroborarea acestor aspecte cu depozițiile martorilor care au relatat despre aspectul fizic al inculpatului în perioada crimei și comportamentul său a concluzionat că inculpatul are profilul moral și psihologic necesar autorului faptei. La locul faptei au fost găsite trei dibluri care se folosesc în construcții și un pachet gol de țigări, țigări din care obișnuia să folosească și inculpatul.

O mare însemnătate sub aspect probatoriu o are recunoașterea din grup a inculpatului de către martorii G. V., V.P., M.M.E., P.D. și P.M. ca fiind persoana care a vândut cele două telefoane mobile care au aparținut victimei D.I.: un telefon A. și un telefon S. la data de 28 iunie 2005 și, ulterior, în cursul lunii iulie 2005, iar poziția procesuală a inculpatului de negare a activității de vânzare a celor două telefoane, în ciuda evidenței actului, denotă dorința inculpatului de a-și crea o imagine proprie care nu are nici o legătură cu faptele imputate. În concluzie, s-a arătat de către parchet că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată, fiind evidențiate suficiente presupuneri rezonabile convertite în tot atâtea indicii și probe temeinice care demonstrează că faptele descrise în rechizitoriu au fost comise cu vinovăție de către inculpat.

Partea civilă D.N. nu a depus în scris motive de apel și nici nu a fost prezent la dezbateri pentru a susține oral apelul declarat, însă a depus până la termenul stabilit pentru pronunțare, concluzii scrise în care a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de către prima instanță este netemeinică întrucât este injustă decizia instanței de fond de a nu valorifica rezultatele perchezițiilor efectuate în perioada premergătoare începerii urmăririi penale împotriva inculpatului I.G., probe care trebuie luate în considerare prin prisma faptului că art. 100 alin 6 C. proc.

pen., nu distinge între tipurile de urmărire penală, in rem sau in personam, așadar nici instanța nu trebuie să o facă; urmărirea penală privește fapta și nu făptuitorul, astfel încât este irelevant dacă s-a început urmărirea penală cu privire la persoana cunoscută și presupusă a fi comis fapta, sau mai întâi cu privire la faptă, probele ridicate în cursul efectuării percheziției putând conduce la identificarea făptuitorului și deci la începerea urmăririi penale în personam.

La dosar există probe care conduc la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată: astfel împrejurarea că persoanele asupra cărora au fost găsite telefoanele mobile ale victimei l-au indicat cu precizie încă de la început pe inculpat ca fiind cel de la care le-au cumpărat, împrejurarea că, potrivit declarațiilor martorilor, inculpatul obișnuia să poarte la el cuțit, iar victima a fost găsită legată cu o parte a cordonului propriei îmbrăcăminți, care a fost tăiat, iar anterior inculpatul a fost a fost condamnat pentru tentativă la omor, fapta constând în aceea că a înjunghiat cu cuțitul o persoană cu care jucase alba-neagra, reprezintă tot atâtea indicii care conduc la conturarea concluziei că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței.

Pe altă parte, partea vătămată a apreciat că varianta însușită de către prima instanță în conformitate cu care inculpatul a lucrat, în data de 28 iunie 2005, la casa martorului M.I., angajat fiind la firma martorului D.I., cu care martorul nu avea relații de prietenie, datorii sau afaceri comune care să influențeze declarațiile martorilor, nu este cea reală întrucât, în opinia sa, atât declarațiile martorului D.I. cât și ale martorilor M.C., M.M., R.N., N.T., S.F.G., N.D., G.T.

sunt lipsite de sinceritate, astfel încât veridicitatea conținutului acestora este pus la îndoială; cu toate că inculpatul neagă că s-ar face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, arătând că au fost făcute presiuni asupra sa pentru a-și recunoaște fapta, acest lucru nu are relevanță asupra declarațiilor martorilor asupra cărora nu au fost făcute presiuni și din declarațiile cărora se conturează profilul psihologic al inculpatului; inculpatul a încercat să influențeze completul de judecată făcând apel la situația materială a familiei sale, însă această împrejurare nu trebuie avută în vedere de către instanță întrucât situația materială a acestuia reprezintă strict responsabilitatea sa.

Analizând apelul formulat de către parchet și partea civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: prima instanță a analizat amănunțit probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești și a coroborat toate elementele de fapt relevate de acestea, concluzionând în mod judicios, pe baza acestora și printr-o amplă argumentare logico-juridică, că materialul probator de la dosar este insuficient pentru a se putea stabili fără putință de tăgadă că inculpatul I.G. este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, a căror victimă a fost la data de 28 iunie 2005 D.I.

Instanța de apel a reținut că dacă în cursul urmăririi penale, prin probele administrate în această etapă, s-ar fi putut contura ipoteza că inculpatul, lucrător în construcții și muncind la data de 28 iunie 2005 la o casă în construcție a martorului G.T., situată în apropierea traseului pe care ar fi putut să-l parcurgă victima spre a ajunge la Liceul Agricol, ar fi putut să o remarce pe victimă, să o urmărească, iar apoi să comită faptele reținute în sarcina sa, materialul probator administrat în etapa cercetării judecătorești a infirmat orice speculații și ipoteze referitoare la prezența inculpatului în zona pădurii Strehăreți în acea zi; astfel, martorul D.l., patronul SC C.D.

SRL unde a fost angajat inculpatul în acea perioadă, a arătat că în luna iunie 2005, inculpatul, care lucra la el ca ziler, era folosit la muncă ori de câte ori era nevoie să se toarne beton pentru fundația unei construcții, iar după data de 15 iunie 2005, inculpatul a fost folosit la 3-4 puncte de lucru; la data de 28 iunie 2005, inculpatul a lucrat începând cu ora 7 dimineața la fundația casei martorului M.l. situată în zona C., în partea opusă a orașului Slatina față de pădurea Strehăreți, și, întrucât lucra la betonieră, este imposibil să fi plecat de acolo pentru că s-ar fi întrerupt lucrul și nu ar fi terminat la timp, respectiv la sfârșitul zilei; această împrejurare, a prezenței inculpatului la acea dată la lucru la casa martorului M.l.

este confirmată și de acesta care l-a văzut pe inculpat dimineața, când a venit la lucru cu bicicleta, și seara, în jurul orei 19,30 când, constatând că muncitorii au terminat de turnat fundația, i-a servit cu băutură; dacă martorul D.l. nu a fost suficient de explicit și de precis în cursul urmăririi penale, arătând că în luna iunie - iulie inculpatul a lucrat la turnarea unei fundații la martorul G.T., situată în apropierea bisericii catolice din Mun. Slatina, jud. Olt (biserică situată în zona pădurii Strehareți), imprecizie care a dat naștere la tot felul de speculații din partea acuzării în legătură cu sinceritatea martorului (deși între declarațiile date în cursul urmăririi penale și cea dată în etapa cercetării judecătorești nu sunt contradicții, așa cum corect a stabilit și prima instanță), martorul M.I.

a susținut încă din etapa urmăririi penale împrejurările iterate în fața instanței, având o poziție procesuală constantă; martorul G.T. a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală că a început construcția casei sale după data de 20 mai 2005, iar în etapa cercetării judecătorești a arătat că nu poate preciza exact perioadele de timp în care inculpatul a lucrat la construcția sa, amintindu-și, totuși, că s-a lucrat în lunile mai, iunie și august, iar la începutul lunii iulie, inculpatul a lipsit două zile. Prezența inculpatului I.G. la casa martorului M.l., la data de 28 iunie 2005, este confirmată și de martorii N.D., S.F., R.N., N.T. și M.C., majoritatea martorilor reținând data prin raportare la sărbătoarea Sf.

Petru și Pavel care a fost într-o zi de miercuri, 29 iunie 2005, zi în care muncitorii nu au lucrat; cu două zile înainte de această sărbătoare se turnase fundația la casa martorului M.l., iar muncitorii stătuseră peste program pentru a termina treaba; martorul D.l. a memorat data de 28 iunie 205 și activitățile derulate prin raportare la decesul unei fine care a fost transportată la Slatina în acea zi și înmormântată la data de 30 iunie 2005. În mod judicios a procedat prima instanță dând relevanță juridică declarațiilor martorilor menționați, întrucât acestea se coroborează între ele, și de asemenea, cu declarațiile inculpatului în care acesta a negat, în mod constant, că s-ar fi aflat în zona pădurii Strehareți, în ziua de 28 iunie 2005, arătând încă de la începutul procesului că a muncit în acea zi și că nu a mai fost în pădurea Strehareți de foarte mult timp.

Nici o probă directă sau indirectă nu îl indică pe inculpat la locul în care a fost găsit cadavrul și în care se presupune că victima a fost omorâtă. Din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în etapa cercetării judecătorești rezultă că cele două telefoane mobile care au aparținut victimei au fost identificate la martorii G.V. (telefonul A.) și M.E. (telefonul S.), cu ocazia perchezițiilor ce au fost efectuate la domiciliile acestora, martorii indicându-l pe inculpat ca fiind persoana de la care au cumpărat cele două telefoane mobile. Este de menționat, în primul rând, că prima instanță a reținut corect că perchezițiile efectuate la locuințele martorilor G.V.

și M.E. deși au fost dispuse de judecător, sunt nelegale, întrucât una dintre condițiile impuse de art. 100 alin. (3) C. proc. pen., pentru a fi dispusă o astfel de percheziție este aceea ca în cauză să fie începută urmărirea penală „in rem” sau „in personam”; or, instanța de fond a sesizat corect că în această cauză, urmărirea penală a început la data de 23 ianuarie 2006 împotriva inculpatului I.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 174, 176 lit. c), și art. 211 alin. (1) C. pen., iar la data de 1 iunie 2006, prin rezoluție, s-a început urmărirea penală împotriva aceluiași inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 C. pen . Nu se poate reține ca întemeiată critica parchetului dezvoltată în apel în conformitate cu care urmărirea penală fusese începută „in rem” încă de la data de 3 septembrie 2005, întrucât „rezoluția” la care face referire parchetul scrisă pe plângerea depusă de partea civilă D.N.

la Poliția Slatina, la data de 30 iunie 2005, și înregistrată sub nr. 80756 din 1 iulie 2005, este datată 3 septembrie 2006, iar dispoziția de „începere a urmăririi penale” nu cuprinde nici măcar enumerarea infracțiunilor sau faptelor pentru care s-a început această urmărire, făcând referire doar la dosarul lui „D.I.”; pe altă parte, având în vedere data înscrisă pe această rezoluție, apare cel puțin ciudată începerea urmăririi penale de către procuror la acea dată câtă vreme, așa cum am arătat, începerea urmăririi penale s-a realizat de către același procuror, pentru infracțiunile menționate, „in personam”, respectiv împotriva inculpatului I.G., încă de la data de 23 ianuarie 2006. Cu toate acestea, martorii G.V.

și M.M.E. precum a martorii V.P., P.D. și P.M. au fost audiați în cursul procesului penal cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încât declarațiilor acestora li se pot da relevanța juridică a unor probe legal administrate. Martorul G.V. a declarat că a cumpărat telefonul, în după amiaza zilei de 28 iunie 2005, după ora 17,30, în timp ce se deplasa cu microbuzul care circula dinspre Slatina spre Caracal, de la una dintre persoanele din autovehicul care era foarte aglomerat), și o descrie pe acea persoană ca fiind un bărbat înalt (l,77 - 1,80 m), cu păr galben, pe alocuri grizonat și care venea peste urechi, neîngrijit, nebărbierit, nepieptănat, iar hainele erau murdare. Martorul V.P., care arată că s-a întâlnit cu martorul G.V.

în microbuz și a asistat când vânzătorul a oferit telefonul spre vânzare, declară, în cursul urmăririi penale, că vânzarea la care a asistat și deplasarea cu microbuzul a avut loc la data de 29 iunie 2005, arătând că el s-a urcat din Mun. Slatina și a văzut când, tot din Slatina, din stația situată în zona Invalidu, de lângă piața de jos, s-a urcat persoana care a vândut apoi telefonul martorului G. (martor care s-a urcat mult mai târziu în microbuz, fiind luat de pe traseu din Găneasa); martorul P.V. îl descrie pe vânzător ca având aceeași înălțime, însă cu păr castaniu; nu coincide nici vestimentația descrisă de cei doi martori: în timp ce martorul G. susține că vânzătorul purta un tricou, și o geacă neagră, martorul P.V.

arată că vânzătorul purta doar un tricou și șapcă; acest din urmă martor mai arată și că „în timpul celor arătate, vremea era frumoasă și afară era cald”. Ambii martori au declarat ulterior că l-au recunoscut din grup pe inculpat, după păr și după față, iar martorul P.V. a mai arătat că și conformația spatelui l-a determinat să îl indice pe inculpat („în sensul că umerii erau aduși către în sus”). În legătură cu aceste declarații, trebuie menționată în primul rând neconcordanța cu privire la data la care martorul G. a cumpărat telefonul, iar apoi neconcordanțele cu privire la descrierea vânzătorului și a vestimentației acestuia; inculpatul nu a recunoscut nici un moment pe parcursul procesului penal că s-ar fi aflat în acel microbuz la datele de 28, respectiv 29 iunie 2005 și nici că ar fi vândut vreun telefon vreunei persoane, iar la acele date, indiferent că este vorba despre 28 sau 29 iunie, inculpatul a fost la muncă la martorul M.I.

(pe tot parcursul zilei de 28 iunie 2005), aspect dovedit prin depozițiile martorilor menționați mai sus, iar în datele de 29 și 30 iunie 2005 a participat împreună cu un coleg de-al său (R.N.) la săparea gropii, iar apoi la ceremonia funerară a finei martorului D.I.; or, raportat la aceste împrejurări, văzând și modalitatea în care s-a realizat recunoașterea din grup a inculpatului (procedura de recunoaștere din grup a avut loc, în jurul orelor 21,00 - 22,00, pe un hol nu foarte bine luminat, inculpatul fiind singurul din grup care avea culoarea părului deschisă și înălțimea indicată de martori), în mod judicios a apreciat prima instanță că mărturiile celor doi martori nu pot sta la baza soluției de condamnare a inculpatului și nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură potrivit legii.

Martorii P.E. și P.D., care s-au aflat împreună cu inculpatul M.E. când acesta din urmă a cumpărat în cursul lunii iulie2005, telefonul care a aparținut victimei, nu au putut să afirme fără dubiu că inculpatul aflat în boxă la vremea respectivă, este una și aceeași persoană cu vânzătorul telefonului, deși au stat la aceeași masă cu martorul M.E.; acesta din urmă a fost cel care, după aproximativ 7 luni de la cumpărarea telefonului și după ce acesta a fost ridicat de către poliție, l-a identificat pe inculpat pe stradă ca fiind una și aceeași persoană cu cea care i-a vândut telefonul, iar apoi l-a recunoscut din grup, în aceleași condiții ale recunoașterii expuse. Toți cei trei martori au stat în prezența inculpatului aproximativ 5-10 minute, conform propriilor declarații.

Inculpatul nu a recunoscut că ar fi vândut vreun telefon martorului M.E., arătând că nu îl cunoaște pe acesta. în contextul probator menționat, instanța de fond a procedat corect reținând că doar depoziția martorului M.E. nu poate sta la baza hotărârii de condamnare a inculpatului I.G., mai cu seamă că aceasta nu poate fi coroborată cu altă probă administrată în cursul procesului penal; alte bunuri, dintre cele declarate sustrase de la victimă nu au fost găsite nici la inculpat și nici la alte persoane, la fața locului nu s-au găsit, pe obiectele din zonă, vreo urmă papilară care să aparțină inculpatului sau vreun alt indiciu al trecerii sale pe acolo, iar pe telefoanele mobile analizate prin tratament chimic în laboratorul criminalistic al I.P.J.

Olt, iar mai apoi și de laboratorul criminalistic al I.P.J. Brașov nu au fost descoperite fragmente de urme papilare, nici pe exterior și nici pe interior, astfel încât nu există nici o probă științifică că inculpatul ar fi fost la locul faptei sau că telefoanele sustrase de la victimă s-ar fi aflat vreun moment în mâna inculpatului I.G. Chiar dacă s-ar aprecia că inculpatul este vânzătorul telefonului, această împrejurare este insuficientă pentru a dovedi, fără dubiu, că inculpatul I.G. este autorul infracțiunilor de omor, tâlhărie și tentativă de viol a cărei victimă a fost D.I. Existența unui cuțit la domiciliul inculpatului pe care acesta din urmă obișnuia să-l poarte asupra sa, împrejurare invocată de partea civilă D.N.

în apelul promovat, nu poate reprezenta un indiciu cu privire la o eventuală prezență a inculpatului I.G. la locul faptei, atâta timp cât nu s-a putut stabili o identitate între acest cuțit și cel cu care au fost tăiate obiectele de vestimentație ale victimei, iar împrejurarea că martorul D.l., șeful inculpatului, a plătit onorariul avocatului acestuia, nu conduce la concluzia că martorul ar fi părtinitor sau nesincer în declarațiile pe care, de altfel, Ie-a dat sub prestare de jurământ, cu atât mai mult cu cât acestea se coroborează, așa cum am arătat, cu cele ale martorilor M.I., M.C., R.N., N.T., M.M., N.D. și S.F.

Este adevărat că din depozițiile unora dintre martorii audiați și chiar din propriile depoziții, rezultă că inculpatul era cunoscut în comunitate ca fiind consumator de alcool, iar pe fondul acestui consum de alcool devenea uneori agresiv; de asemenea, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale și tot atât de adevărat este că expertiza psihiatrică care i-a fost efectuată (Raport de expertiză medico-legală Al/1913/2006 întocmit de către I.M.L. Prof.

Mina Minovici București) relevă tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv, abuzuri etilice, însă aceste elemente nu sunt în măsură să conducă la formarea convingerii că profilul psihologic al inculpatului se circumscrie celui caracteristic autorului faptelor deduse judecății; chiar dacă s-ar porni de lapremiza că autorul omorului ar fi de fapt un obsedat sexual (concluzie desprinsă din faptul că victima a fost găsită parțial dezbrăcată și din modul în care a fost legată aceasta), declarațiile martorilor C.F., C.E., C.F.

și P.M., pe care parchetul le consideră relevante pentru conturarea profilului psihologic, mai precis a înclinațiilor sexuale ale inculpatului, vin în contradicție, în primul rând, cu cele constatate de medicii specialiști în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică menționat, unde se arată că în ceea ce-l privește pe inculpat, sexualitatea este normală, de tip senzual, iar apoi, pe lângă faptul că nu pot fi scoase din context doar anumite fragmente din aceste declarații, au existat în etapa cercetării judecătorești parțiale retractări, respectiv precizări și lămuriri oferite de acești martori, astfel încât conținutul acestora nu poate sta la baza unei concluzii certe că inculpatul, pe fondul consumului de alcool și a înclinațiilor sale sexuale „aberante”, ar fi comis atât tentativa de viol reținută în sarcina sa, cât și tâlhăria și omorul victimei D.I.

De altfel, este greu de crezut că o persoană cu coeficientul de inteligență al inculpatului (QI 98-inteligență medie inferioară), și care, dacă ar fi să dăm crezare declarației martorei C.E., acostează în mai multe rânduri o femeie funcționar al statului (gardian public) datorită „pornirilor sale sexuale de nestăpânit” a fost atât de inteligent încât să comită fapta fără să nu lase la locul crimei absolut nici o urmă, a reușit să ajungă la locul faptei și să plece de acolo fără să fie văzut și să-și creeze un alibi (în stare de arest fiind) confirmat de martorii menționați. Față de considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că materialul probator, administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, nu a fost în măsură să releve elemente de fapt care să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul în cadrul procesului penal conform art. 5 2 C. proc.

pen. și art. 23 alin. (11) din Constituția României, dubiul care rezultă din materialul probator în legătură cu autorul infracțiunilor omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. și tentativă la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., nu poate decât să-i profite inculpatului. În consecință, prin decizia nr. 124/ AP din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă D.N. În cauză au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă D.N.

Parchetul a criticat hotărârile pronunțate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., arătând că s-a comis o eroare gravă de fapt ce a avut ca urmare pronunțarea unei soluții greșite de achitare a inculpatului. S-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I.G. se face vinovat de infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată; participarea sa la aceste fapte rezultă dintr-o înlănțuire logică a aspectelor descrise în mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cel al cercetării judecătorești, analizate pe larg în cuprinsul motivelor de recurs. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie și viol la pedeapsa detențiunii pe viață și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, precum și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Partea civilă D.N. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta parte civilă a susținut că instanța nu a luat în considerate rezultatele perchezițiilor efectuate anterior începerii urmăririi penale in personam, probele astfel obținute fiind în mod nelegal înlăturate, deși ele făceau dovada legăturii dintre inculpat și faptă. S-a mai susținut că instanța a interpretat în mod greșit probele testimoniale administrate, cu atât mai mult cu cât sinceritatea unor martori care și-au modificat depozițiile au pus sub semnul îndoielii veridicitatea declarațiilor făcute. Instanța a reținut numai aspectele favorabile inculpatului și a neglijat celelalte dovezi, astfel că acest mod de interpretare a probatoriului a condus la pronunțarea unei soluții de achitare a lui I.G., în timp ce vinovatul de uciderea victimei nu a fost pedepsit.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele nu au stabilit în mod complet situația de fapt, astfel încât să fie epuizate toate posibilitățile de verificare și analizate toate variantele probabile în legătură cu producerea evenimentului din 28 iunie 2005. Instanțele nu au soluționat cererile părților astfel încât, prin administrarea și corelarea tuturor probelor, să poată fi înlăturate neclaritățile, neconcordanțele și dubiile ce persistă în urma efectuării cercetării judecătorești.

Pentru stabilirea adevărului în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt suficiente probele administrate până în prezent, fiind necesară efectuarea unor noi probe care să ajute la deplina lămurire și stabilire a împrejurărilor în care a decedat victima D.I. - Astfel, Înalta Curte constată că instanțele au înlăturat în mod nejustificat dovada potrivit căreia urmărirea penală a fost începută de către procuror in rem în cazul decesului victimei D.I., la data de 3 septembrie 2005, argumentele invocate ținând de forma redactării rezoluției, iar nu de conținutul acesteia, care este cel uzual în cazul morților suspecte; tot ca mod de lucru obișnuit și situat în condițiile legii, în momentul existenței dovezilor de săvârșire a faptei de către o anume persoană, procurorul a dispus începerea urmăririi penale in personam.

Cea de-a doua rezoluție, din 23 ianuarie 2006, nu o anulează pe prima și nici efectele pe care aceasta trebuie să le producă asupra valabilității actelor de urmărire penală efectuate în această perioadă de timp și valorificării lor în cadrul procesului penal. - Cu privire la telefoanele mobile aparținând victimei, Înalta Curte constată că instanțele nu au efectuat niciun fel de verificări în sensul utilizării lor din ziua uciderii victimei, 28 iunie 2005, până la data de 15 septembrie 2005, când a început perioada de căutare dispusă de organele de urmărire penală. În acest sens, instanța urmează să solicite informații operatorului de telefonie mobilă, serviciilor specializate, D.G.I.P.I.

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor despre orice relație ce poate fi furnizată în legătură cu eventuala utilizare a celor două telefoane aparținând victimei începând din ziua decesului acesteia, atât în sensul apelurilor efectuate, cât și al poziționării în spațiu și timp a celor două aparate. - Martorii cumpărători ai acestor telefoane mobile, G.V. (A.) și M.E. (S.), precum și martorii prezenți la tranzacționarea celularelor, P.D., P.E., V.P., vor fi confruntați cu inculpatul în legătură cu calitatea de vânzător al celor două aparate, al recunoașterii ori nu a lui I.G. în persoana celui care a vândut telefoanele. - Instanța va proceda la reaudierea martorilor D.l. și M.I. pentru a stabili natura lucrărilor efectuate la construcția acestuia din urmă și \a care ar fi participat și inculpat.

Se va lămuri, prin audierea martorilor, care a fost programul efectiv de muncă și rolul avut de inculpat în echipa de muncitori; dacă turnarea fundației s-a făcut manual sau mecanic, în mod continuu sau întrerupt prin folosirea procedeului care presupune utilizarea „rostului”); numărul de lucrători și modul de împărțite a timpului de lucru, eventualele înlocuiri între membrii echipei sau modificări ale sarcinilor încredințate; dacă prezența inculpatului a fost permanent necesară și efectiv înregistrată ca atare de martori, precum și motivația reținerii acestei împrejurări. în acest sens vor fi audiați martorii M.C., N.D., S.F., M.T.

- Instanța va audia și un expert în probleme de construcții care să ofere elemente tehnice de specialitate despre felul fundației turnate la construcția casei lui M.I., timpul necesar efectuării acestei lucrări și numărul de muncitori (calificați și necalificați), efectuând o expertiză în acest sens, pe baza verificării în teren și a documentelor tehnice. - Instanța va solicita relații de la firma de maxi-taxi (pe care o vor indica la audiere martorii G.V. și V.P.) despre identitatea conducătorului auto al cursei din ziua de 28 iunie 2005, cu stație la Catedrala Ortodoxă (martorii urmând să indice ruta și orice alte elemente de identiticare). Conducătorul auto va fi audiat în legătură cu prezența inculpatului în mașină, amănunte legate de înfățișarea sa, stația de urcare și de coborâre, etc. - Instanța va efectua orice alte probe a căror necesitate pentru stabilirea adevărului în cauză va rezulta din cercetarea judecătorească.

Pentru aceste considerente, constatând că recursurile declarate sunt fondate, Înalta Curte le va admite și, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa hotărârile pronunțate, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă D.N. împotriva deciziei penale nr. 124 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.G. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 278 din 26 martie 2008 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.