ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3581/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3581/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 119/S din 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov

în Dosarul nr. 7816/62/2009 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul I.G. a fost achitat pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat

la art. 176 lit. c) și d) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. inculpatul I.G. a fost achitat pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., același inculpat I.G. a fost achitat

pentru săvârșirea infracțiunii de viol, sub forma tentativei prevăzută de art.

20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin

decizia penală nr. 170/R din 09 martie 2007 a Curții de Apel Brașov relativ la

inculpatul I.G.

S-a constatat că inculpatul I.G. a

fost reținut și arestat preventiv în perioada 23 ianuarie 2006-09 martie 2007.

S-a luat act că partea vătămată D.N. nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen.,

mijloacele materiale de probă constând într-un CD privind recunoașterea din grup,

tampoane cu secreții vaginală și anală, două telefoane mobile mărcile S. și A. și

un încărcător luate din posesia părții civile D.N., au rămas la dispoziția instanței

până la soluționarea definitivă a cauzei.

A fost respinsă cererea martorului S.S.M.

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 189 alin. (2) raportat la

art. 190 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul cheltuielilor judiciare

special alocat a sumei de 173 RON către martorul T.C.

A fost respinsă cererea inculpatului I.G.

de acordare a cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut în esență următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen. și art. 176

lit. c) și d) C. pen., respectiv, viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.,

constând în aceea că, în data de 28 iunie 2005, prin folosirea violenței, i-a sustras

victimei D.I. un lănțișor din aur, un inel din aur și o brățară din argint, precum

și două telefoane mobile, a încercat să întrețină cu victima relații sexuale și

întrucât aceasta s-a opus, a strangulat-o, loviturile produse cauzându-i decesul.

Prin sentința penală nr. 278/2008 pronunțată

de Tribunalul Brașov s-a dispus achitarea inculpatului, hotărârea fiind casată,

prin decizia penală nr. 2418 din 24 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul Brașov, judecând după casarea

dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la completarea probatoriului

dispusă de instanța de recurs și analizarea probelor în ansamblul lor, reținând

că nu s-a dovedit nici prezența inculpatului în zona pădurii S. alături de victimă

și nici acțiunile infracționale ale inculpatului în sensul lovirii și sugrumării

victimei, al încercării sale de a întreține un raport sexual cu aceasta și al deposedării,

prin violență, de cele două telefoane mobile și de bijuteriile ce le avea asupra

sa.

Se reține că, nicio probă administrată

în cauză, fie directă sau indirectă, științifică sau testimonială, nu au atestat

prezența inculpatului I.G. în data de 28 iunie 2005, după ora 15:00, în zona pădurii

S.

În cauză au fost audiați mai mulți martori

– M.C., N.D., S.F., N.T., dar și D.I., M.I. sau M.M. - care relevă, în mod coroborat,

că la data comiterii faptelor inculpatul I.G. se afla la casa în construcție a martorului

M.I. aflată în partea opusă, față de pădurea S., a orașului Slatina.

Totodată, tribunalul a reținut că nu există

probe care să ateste faptul că inculpatul I.G. ar fi exercitat violențe de natură

fizică, ar fi încercat să o violeze sau ar fi deposedat-o de anumite bunuri pe numita

D.I.

Tribunalul Brașov a subliniat că există

posibilitatea ca inculpatul I.G. să fi deținut telefoanele victimei D.I., însă această

posesie nu se poate constitui, prin ea însăși, un temei probator suficient pentru

condamnarea inculpatului relativ la comiterea infracțiunilor de care acesta a fost

acuzat.

În mod similar versiunii, pe larg descrise

în actul de sesizare a instanței, se pot cu ușurință imagina și alte modalități

posibile de derulare a evenimentelor din 28 iunie 2005 care, contrar celor expuse

în rechizitoriu, exclud întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce

i se impută inculpatului I.G.

Cu titlu exemplificativ, prima instanță

a motivat că este posibil, în aceeași măsură în care e posibilă versiunea expusă

în rechizitoriu, ca o altă persoană să ucidă victima, să fugă ulterior, iar inculpatul

să-și însușească telefoanele găsite lângă corpul victimei D.I. și să nu denunțe,

din diverse rațiuni, cele întâmplate.

De asemenea, s-a reținut că este posibil

ca inculpatul I.G. și o altă persoană să fi abordat victima care, din diverse motive,

să fi fost ucisă de cel ce se afla împreună cu inculpatul, iar acesta din urmă să

nu releve organelor judiciare cele sesizate, putându-i-se imputa o eventuală complicitate

pe care nu a comis-o. De asemenea, s-a arătat că ar fi fost posibil ca autorul faptelor

să se fi întâlnit la scurt timp după comiterea acestora cu inculpatul, căruia i-a

vândut cele două telefoane, iar I.G., din diverse rațiuni, nu ar dori să releve

adevărul în cauza de față.

Aspectele relevate în rechizitoriu, privitor

la profilul psihologic al inculpatului I.G., că ar fi o persoană obsedată sexual,

nu pot complini, în cauza de față, lipsa unor probe certe relativ la prezența sa

la locul faptei sau interacțiunea sa, de natură fizică, cu victima D.I.

Câtă vreme în cauză nu a fost identificată

nicio urmă sau o altă dovadă - pe corpul victimei, pe corpul inculpatului, la locul

unde s-a descoperit cadavrul (sau în apropiere), la domiciliul inculpatului etc.

- care să probeze acțiunile violente ale inculpatului I.G. asupra victimei D.I.,

prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată, astfel că soluția care se impune

este aceea a achitării.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă D.N., hotărârea fiind criticată pentru

greșita achitare a inculpatului, respectiv greșita soluționare a laturii civile.

Prin decizia penală nr. 112/AP din 25 octombrie

2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a dispus respingerea, ca nefondate,

a apelurilor, menținându-se hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Instanța de apel a reținut că în cauză

operează principiul in dubio pro reo, câtă vreme nu se poate stabili cu certitudine

că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Instanța de apel a reținut că din declarațiile

martorilor G.V., M.M.E. și V.P. - primii doi fiind cumpărătorii celor două telefoane

mobile mărcile A. și S. care au aparținut victimei și în baza cărora s-a ajuns la

declanșarea procedurii față de inculpatul I.G., unele neconcordanțe cu privire la

culoarea părului și obiectele de îmbrăcăminte, cât și momentele, diferite, când

s-ar fi realizat vânzarea-cumpărare a celor două terminale portabile de către vânzător,

indicat de acești martori a fi inculpatul I.G.

În ceea ce-l privește pe martorul G.V.,

în declarațiile pe care acesta le-a dat pe parcursul procesului penal, vânzătorul

telefonului mobil marca A. avea părul:

- „galben" (declarația din 23

ianuarie 2006 din cursul urmăririi penale)

- „înspicat, spre gălbui" (declarația

din 19 septembrie 2006 dată în fața Tribunalului Olt),

- „spre roșcat" (declarația dată în

fața Tribunalului Brașov).

O altă neconcordantă este cea referitoare

la data achiziționării telefonului mobil marca A. de către martorul G.V., acesta

menționând data de 28 iunie 2005, pe când martorul V.P., care s-ar fi aflat în același

maxi-taxi cu primul martor, menționează o altă dată, cea de 29 iunie 2005.

În privința aspectelor de fapt desprinse

din declarațiile martorului G.V., instanța de apel mai reține un aspect contradictoriu.

Astfel, în cursul urmăririi penale, acest martor a declarat că „I.G. parcă era dezechilibrat

mintal, fiind și beat (...)". Trecând peste remarca „dezechilibrat mintal"

de care se face vorbire în expozitivul actului de sesizare și în privința căreia

același martor a menționat în fața instanței de judecată că nu i-au aparținut aceste

remarci (declarația fiind consemnată prin dactilografiere - sublinierea Curții),

instanța de apel nu poate să nu observe că, în fața Tribunalului Olt, același martor

a învederat faptul că „am simțit că acea persoană mirosea a transpirație, însă nu

am remarcat alte mirosuri".

Or, Curtea de Apel, admite că o persoană

poate prezenta halenă alcoolică (vis-a-vis de mențiunea „mirosuri' din declarația

acestuia), fără a se afla în stare de beție (fiind și „beat"- cealaltă declarație

a martorului), dar nu poate admite ca o persoană să se afle în stare de beție, fără

a prezenta halenă alcoolică.

În ceea ce-l privește pe martorul P.V.

- persoană care s-ar fi aflat în același maxi-taxi atât cu vânzătorul telefonului

mobil marca A. și despre care a susținut că ar fi fost una și aceeași persoană cu

inculpatul I.G., cât și cu martorul G.V., din declarația acestuia rezultă, pentru

un prim aspect contradictoriu, așa cum s-a arătat, că data prezenței celor 3 persoane

în maxi-taxi a fost 29 iunie 2005. În continuare, un alt aspect contradictoriu este

cel referitor la culoarea părului „blond pe lăngă urechi și alb grizonat în rest"

la urmărire penală, „culoare castanie" (declarația din fața Tribunalului Olt)

și „o nuanță de blond" în declarația din fața Tribunalului Brașov în primul

ciclu procesual.

Aspecte contradictorii sunt și cele care

privesc vestimentația vânzătorului telefonului mobil marca A. Astfel, martorul G.

a menționat că „parcă era îmbrăcat într-un tricou și o geacă", pe când martorul

P., în declarația din cursul urmăririi penale, mai aproape de data de 29 iunie 2005

(menționată de acesta, diferită de cea de 28 iunie 2005 menționată de G.) când s-ar

fi perfectat vânzarea-cumpărarea telefonului mobil, nu a indicat, ca și obiect de

vestimentație, o șapcă pe care „atunci când a urcat în microbuz, și-a luat-o de

pe cap", potrivit declarației date în fața Tribunalului Olt, înainte de strămutare.

În privința aspectelor de fapt desprinse

din declarațiile martorului M.M.E. - cumpărătorul celui de-al doilea telefon mobil

al victimei, Curtea reține că au fost relevate și în acestea aspecte contradictorii.

Astfel, în declarația dată în primul ciclu procesual, în fața Tribunalului Brașov,

data achiziționării telefonului mobil a fost „începutul lunii iulie 2005",

pe când, în rejudecare, data achiziționării a fost „în data de 28 iunie 2005".

Relativ la alte aspecte de fapt evidențiate de declarațiile acestui martor. În coroborare

cu altele desprinse din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale și

al cercetării judecătorești, în ambele cicluri procesuale, Curtea reține un aspect

care conduce la nașterea unor semne de întrebare.

Astfel, la Dosarului nr. 840/104/2006 de

pe rolul Tribunalului Brașov (după strămutare), se află adresa nr. 35.187 din

26 septembrie 2007 al M.I.R.A., I.P.J. Olt, Serviciul Investigații Criminale, din

conținutul căreia rezultă că „portretele robot au fost efectuate în jurul datei

de 27 octombrie 2005 (...) în baza descrierilor făcute de martorii M.E.M. (...)".

Or, Curtea reține în privința aspectelor

relevante că:

- la data de 27 octombrie 2005, acest martor

avea cunoștință care era obiectul anchetei - câtă vreme a participat la oferirea

unor relații ce au condus la efectuarea portretelor robot și a menționat în cuprinsul

declarației, verso ultimul alineat, că „mi s-a adus la cunoștință că telefonul S.

pe care eu l-am cumpărat de (la) înv. I.G. a aparținut victimei D.I. care a fost

omorâtă în luna iulie 2005”;

- cunoscând aceste aspecte legate de telefonul

mobil marca S., telefonul mobil a fost ridicat de la I.C.M., prietena acestui martor,

abia în data de 16 noiembrie 2005, urmare a autorizării efectuării unei percheziții

de către Tribunalul Olt, în baza autorizației dată în dosarul penal nr. 5763/P/2005,

deși acest martor menționează în aceeași declarație, faptul că „menționez că eu

de bună voie am predat acest telefon organelor de urmărire penală".

Trecând peste aceste aspecte contradictorii

cu privire la culoarea părului și obiectele de îmbrăcăminte, cât și momentele, diferite,

când s-ar fi realizat vânzarea-cumpărarea celor două terminale portabile de către

vânzător, indicat de cei trei martori ca fiind inculpatul I.G., Curtea reține că

nu s-a făcut dovada prezenței inculpatului, în data de 28 iunie 2005, în intervalul

critic, respectiv după ora 15.07 - ora ultimului apel telefonic efectuat de pe telefonul

fix de către victimă, în zona pădurii S. situată în apropierea Liceului A. din Municipiul

Slatina.

Curtea reține că la data de 28 iunie 2005,

inculpatul desfășura activități pentru SC „C." SRL Slatina (nefiind angajat

decât din luna iulie a aceluiași an 2005), societate comercială ce avea contractate

mai multe lucrări, printre care și una de construire a unui imobil pentru martorul

M.I.

La data respectivă, potrivit declarațiilor

martorilor D.I., M.I., M.M., M.C., N.D., S.F. și M.T., inculpatul I.G. a efectuat

mixarea materialului necesar turnării fundației acestei case, operațiune ce a necesitat

prezența inculpatului, deoarece el era cel care turna betonul pentru fundații. Această

operațiune s-a terminat în seara zilei de 28 iunie 2005, târziu, aspecte certe evidențiate

de depozițiile martorului D.I., administratorul SC „C." SRL Slatina și proprietarii

viitoarei construcții (la data respectivă), martorii M.I. Astfel, data de 28

iunie 2005 a fost reținută de martorul M.I., prin prisma unui eveniment nefericit,

respectiv decesul finei acestuia care l-a determinat să o transporte de la București

la Slatina, iar în privința martorilor M., prin prisma sărbătorii creștin-ortodoxe

a „Sfinților Petru și Pavel" care, potrivit calendarului creștin-ortodox, este

prăznuită, întotdeauna, în data de 29 iunie, cei doi martori menționând că turnarea

fundației la casa lor s-a terminat înainte de această sărbătoare. De asemenea, în

referire la imobilul martorilor M., Curtea reține că acesta era situat la o distanță

apreciabilă, de peste 5 kilometri, în raport cu zona pădurii S. din Municipiul Slatina.

Aspectele de fapt din declarațiile acestor

martori se coroborează cu cele ale inculpatului, acesta din urmă declarând că a

efectuat lucrări de turnare a fundației la casa celor doi martori. Același inculpat

a susținut că nici nu s-a aflat în ziua de 28 iunie 2005 în zona pădurii S. din

Municipiul Slatina și nici nu a avut vreo tangență cu victima, decât după declanșarea

procedurii judiciare împotriva sa. Mai mult, nici un element de probă desprins dintr-o

probă testimonială sau științifică, nu-l plasează pe inculpat în zona respectivă,

declarațiile martorilor P.M. și I.D., angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor

din Județul Olt, fiind irelevante sub acest aspect cu privire la faptele deduse

judecății, fiind excluse probabilitățile din probațiunea procesual penală, mai ales

că nu sunt oferite date referitoare la evenimentul tragic ce a avut ca urmare decesul

victimei D.I.

În actul de inculpare, s-a susținut că

inculpatul ar fi lovit-o și, ulterior, sugrumat-o pe victimă, inculpatul și amenințând-o

pe victimă să întrețină un raport sexual cu acesta.

Curtea reține, cum de altfel a reținut

și prima instanță, că aceste acțiuni nu s-a dovedit a fi fost comise de inculpat.

Astfel, în primul rând, trebuie avute în

vedere argumentele expuse, prin care s-a motivat asupra faptului că inculpatul nu

s-a aflat în preajma pădurii S., în data de 28 iunie 2005, dar nici în preajma victimei

D.I. în aceeași dată sau anterior acesteia.

În al doilea rând, Curtea reține că victima

a fost descoperită în data de 03 iulie 2005, cadavrul acesteia aflându-se într-o

avansată stare de putrefacție - cu scheletizarea cvasitotală a feței, putrefacția

trunchiului și membrelor, cu apariția circulației postume și putrefacția organelor

interne, fapt ce a determinat o imposibilitate de precizare, cu exactitate, a datei

morții, ci numai aproximarea ei, cât și faptul că nu s-a putut determina dacă victima

a întreținut sau nu un act sau raport sexual, neevidențiindu-se prezența spermei,

urmare a efectuării examenului serologic și analizei ADN pe tampoanele cu secreție

vaginală și anală (a se vedea Avizul din data de 30 noiembrie 2007 a Comisiei Superioare

din cadrul INML M.M., de la Dosarul nr. 840/104/2006 al Tribunalului Brașov, după

strămutare). În referire la aceste aspecte, curtea nu poate decât să observe că,

deși în data de 29 iunie 2005, D.N., tatăl victimei, a anunțat dispariția acesteia,

nu au fost efectuate cercetări în vederea clarificării celor descrise de acesta

în declarația sa, unde au fost relevate aspecte legate de faptul că victima fusese

solicitată a se prezenta la „convocarea susținută la colegiul C." și că „Dna

C. secretara liceului I.M. i-a amintit că la ora 16:00 trebuie să fie prezentă la

liceul C. ptr. convocare, iar fiica mea a spus că pleacă imediat cu un taxi, dar

nu a mai ajuns la colegiu".

Lipsa deplasării organelor de

cercetare penală pe posibilul traseu/posibilele trasee pe care victima

l-ar/le-ar fi parcurs, a dus la imposibilitatea descoperirii cadavrului

acesteia înaintea datei de 03 iulie 2005 – în ipoteza că aceasta ar fi fost

ucisă, atât în data 28 iunie 2005, cât și în locul în care a fost găsit

cadavrul. Curtea are în vedere faptul că, înainte de instalarea stării de putrefacție,

urmele puteau fi valorificate științific cu mai multă precizie, numai dacă ne raportăm

la informațiile puse la dispoziție de Administrația Națională de Meteorologie R.A.,

potrivit cărora aversele de ploaie ce au determinat precipitații abundente de peste

58, respectiv 80 l/mp, au fost semnalate de stația meteo Slatina începând cu data

de 02 iulie 2005.

În lumina aspectelor de mai sus, Curtea

reține că sunt nefondate criticile aduse în apel de parchet și partea civilă, făcându-se

o corectă aplicare a adagiului latin in dubio pro reo care operează inclusiv în

privința solicitării orale făcute de procurorul de ședință sub aspectul schimbării

încadrării juridice a faptei de sustragere a celor două telefoane mobile, din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de însușire a bunului găsit,

prevăzută de art. 216 C. pen. Aceasta, deoarece, pe de o parte, nu s-a făcut dovada,

dincolo de orice dubiu, a identității dintre persoana inculpatului I.G. și vânzătorul

descris de cei trei martori G.V., M.M.E. și V.P. (potrivit argumentelor expuse supra),

iar de aici că inculpatul ar fi fost în posesia acestora pentru a dispune de ele,

cum o cere textul de lege incriminator, iar pe de altă parte, nici nu a fost oferită

de parchet varianta pe care Curtea să o folosească pentru celelalte bunuri despre

care s-a susținut că ar fi fost sustrase de inculpat de la victimă - lănțișorul

din aur, inelul de logodnă, tot din aur și brățara din argint.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. Deși în motivele scrise a fost invocat

și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., procurorul

de ședință a arătat că nu mai susține această critică.

Au fost reiterate criticile invocate în

apel, în opinia acuzării, probe administrate în cauză îl indică pe inculpatul I.G.

ca fiind autorul infracțiunilor de omor deosebit de grav și viol.

În susținerea recursului se face referire

la procesul-verbal de cercetare la fața locului, actele medicale care au stabilit

leziunile victimei, dar și cauza decesului, raportul de constatare tehnico-științifică

și criminalistică din 12 mai 2005, constatându-se imposibilă detectarea și gerotipărea

urmelor biologice datorită degradării bacteriene ovocizate a microurmelor, datorită

condițiilor meteorologice nefavorabile și trecerii unei perioade îndelungate de

timp, declarațiile martorilor care au fost în apropierea inculpatului la data la

care se pretinde că au fost comise faptele, declarațiile inculpatului.

În opinia procurorului, probele administrate

dovedesc vinovăția inculpatului, astfel că achitarea sa este greșită, fiind rezultatul

uni grave erori de fapt.

Înalta Curte, examinând recursul, prin

prisma criticilor invocate, cât și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Ca principiu fundamental al procesului

penal, prezumția de nevinovăție determină structura procesului penal, aceasta operând

atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească.

Potrivit acestei prezumții, nicio persoană

nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-și funcționalitatea

în toate momentele instrucției penale, dar și în cursul judecății, până la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare.

Autoritățile judiciare au obligația de

a porni de la prezumția de nevinovăție, sarcina probațiunii trecând de la organul

de urmărire penală care solicită condamnarea inculpatului la instanța de judecată

care poate dispune condamnarea numai atunci când probele demonstrează vinovăția

persoanei trimisă în judecată.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție,

ca principiu distinct de celelalte drepturi ale inculpatului în cursul procesului

penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere și să respecte următoarele cerințe:

vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale,

deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probelor

revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în

fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii

și definitive pentru următoarea fază a procesului; până la adoptarea unei hotărâri

de condamnare, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar după adoptarea

unei hotărâri de condamnare definitivă prezumția de nevinovăție este răsturnată

cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să fie fundamentată pe probe

certe de vinovăție, ori în caz de îndoială, care nu poate fi înlăturată prin probe,

trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Pornind de la noțiunea de vinovăție a unei

persoane - astfel cum prevăd dispozițiile art. 17 și 19 C. pen. - se poate aprecia

că probele administrate în faza de urmărire penală, dovedesc de principiu vinovăția

persoanei trimise în judecată, dar este obligatoriu ca prezumția de nevinovăție

să funcționeze și după terminarea fazei de urmărire penală până la pronunțarea unei

hotărâri de condamnare definitivă. Aceasta pentru că, prezumția de nevinovăție este

o realitate juridico-socială, garantată celui învinuit de săvârșirea unei infracțiuni.

Numai probele administrate în faza de urmărire penală nu pot sta la baza unei hotărâri

de condamnare, fiind necesar ca instanța, în cursul cercetării judecătorești, să

administreze toate probele pe care le apreciază ca fiind necesare aflării adevărului.

Prezumția de nevinovăție îmbracă două coordonate:

administrarea probelor în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești,

respectiv interpretarea acestora.

În ceea ce privește interpretarea probelor,

dacă faptele deduse judecății nu au fost stabilite prin probe certe, nu se poate

vorbi de vinovăție și, în același timp, nu se poate dispune condamnarea persoanei

trimise în judecată. Pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție, este

necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, pentru

că atunci faptele nu sunt stabilite cu certitudine, iar prezumția de nevinovăție

împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare. În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că autoritățile judiciare au administrat toate probele - inclusiv

cele dispuse de instanța supremă prin decizia de casare, respectiv informații de

la operatorul de telefonie mobilă despre orice relație ce poate fi precizată în

legătură cu o eventuală utilizare a celor două telefoane aparținând victimei, începând

cu ziua decesului, reascultarea martorilor cumpărători de bună credință G.V. și

M.E., N.D., S.G. și N.T.; audierea unui expert în materie de construcții - necesare

pentru lămurirea situației de fapt, dar acestea nu au putut depăși limita supozițiilor,

a bănuielilor că inculpatul ar fi autorul faptelor.

În sarcina acestuia s-a reținut că în data

de 28 iunie 2005, prin folosirea violenței, i-a sustras victimei D.I., un lănțișor

din aur, alte bijuterii, precum și două telefoane mobile, a încercat să întrețină

raporturi sexuale cu victima și pentru că aceasta s-a opus, a ștrangulat-o, cauzându-i

leziuni care au condus la deces, victima fiind găsită în zona pădurii S. după câteva

zile.

Efectuându-se cercetarea la fața locului,

organele judiciare au găsit victima în zona pădurii S., la o distanță de aproximativ

250 m de Mănăstirea S., într-o râpă, aproximativ la 6 m de aleea asfaltată care

străbate pădurea. Victima a fost găsită parțial dezbrăcată, într-o stare avansată

de putrefacție, cu mâinile legate la nivelul încheieturilor palmei cu un cordon

textil.

Din analiza raportului de constatare tehnico-științifică

biocriminalistică, întocmit la data de 12 august 2005 rezultă că obiectele ridicate

de la fața locului - fragmente de chilot, sarafan, depozite subunghiale, pet plastic,

cutie de suc, pixuri, cârduri, pachet de țigări, ochelari de soare, 3 dibluri -

au fost supuse examinării biocriminalistice, dar după investigații s-a constatat

imposibilă detestarea și genotiparea urmelor biologice datorită degradării bacteriene

avansate a microurmelor, întrucât în perioada nopții a plouat abundent după care

a urmat o căldură toridă.

Astfel cum rezultă din raportul de necropsie,

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea

țesuturilor moi ale gâtului, în cea mai mare probabilitate cu mâna, putând data

din 28 iunie 2005.

Nici probele științifice administrate în

cauză și nici probele testimoniale nu-l plasează pe inculpat la locul comiterii

infracțiunii - uciderea victimei producându-se, astfel cum susține acuzarea, la

data de 28 iunie 2005 - și nici nu dovedesc o eventuală întâlnire a acestuia cu

victima.

Martorii audiați în faza de urmărire penală

și în cursul cercetării judecătorești au arătat că inculpatul, în ziua de 28

iunie 2005 se afla la casa în construcție a martorului M.I., aflată în partea opusă,

față de pădurea S. a orașului Strehaia.

În ceea ce privește declarațiile martorilor

G.V. și M.M.E. - aceștia pretinzând că au cumpărat două telefoane mobile de la inculpatul

I.G., în acord cu interpretarea dată de instanța de apel, Înalta Curte reține că

nici acestea nu dovedesc vinovăția inculpatului.

Ele sunt contradictorii sub aspectul elementelor

de identificare ale persoanei de la care martorii au cumpărat

telefoanele mobile, iar pe de altă parte,

nu susțin teza probatorie a parchetului, în sensul că uciderea victimei a fost rezultatul

acțiunilor violente ale inculpatului I.G.

În

atare condiții, în lipsa unor probe certe, Înalta Curte constată

că în prezenta cauză, prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată, astfel că soluția

de achitare a inculpatului I.G. pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și

tentativă de viol și tâlhărie, întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este legală.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 112/AP din 25 octombrie

2011 a Curții de Apel Brașov.

Văzând și dispozițiile art. 189-192 C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 112/AP

din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, privind pe inculpatul I.G.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.