ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2338/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a tribunalului Prahova, în baza art. 177 C. proc. pen., inculpata B.A.G. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, faptă din 2 aprilie 2007 la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei. A fost obligată inculpata la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate în cauză următoarea situație de fapt: Inculpata este o fire închisă, necomunicativă, asupra căreia proprii părinți nu au exercitat un control suficient de riguros pentru a veni în întâmpinarea problemelor sale specifice vârstei pubertății și adolescenței.

Lipsită de prieteni și izolată de propria familie, inculpata și-a început viața sexuală fără a conștientiza suficient consecințele importante ce puteau decurge din acest fapt. În vara anului 2006 a rămas însărcinată însă a început să se manifeste cu comportamentul aceluia care refuză să recunoască evidența: nu a consultat medicul deși ciclul menstrual nu s-a mai evidențiat, începând cu luna noiembrie 2006, nu și-a schimbat regimul de viață și cel alimentar, nu a încercat consultarea niciunei persoane de care s-ar fi simțit mai apropiată în legătură cu situația nouă în care se afla. Inculpata B.A.G. a ajuns la începutul lunii aprilie 2007 să nască singură, fără asistența niciunei persoane, la locuința pe care o mai împărțea cu atâtea persoane.

În jurul orelor 16,00 a zilei de 2 aprilie 2007, inculpata a intrat în baie, s-a așezat pe closet, și-a contractat în mod reflex mușchii abdominali, condiții în care a realizat expulzia fătului. S-a hotărât să scape de copil și l-a introdus în două pungi de plastic găsite în cameră, a coborât cu acesta în curtea casei și l-a ascuns într-o afumătoare, agățând plasele într-un cui, s-a întors în baia camerei personale și a început să spele și materia organică, ajutându-se de duș și de mai multe cârpe. B.C., mama inculpatei, a coborât din camera fiicei sale și și-a anunțat soțul și sora despre ce fiica sa îi explicase că se întâmplase. Imediat s-a luat în familie decizia transportării inculpatei la Spitalul Municipal Câmpina pentru asistență medicală.

A fost anunțat pe telefonul mobil J.G. care s-a întors de urgență la domiciliu și Ie-a transportat la spital pe soția sa, sora acesteia și pe inculpată. La Spitalul Municipal Câmpina, B.A. a fost consultată în regim de urgență de către medicul specialist obstretician A.C. la orele 20,00. Pentru starea în care se afla inculpata a oferit medicului aceleași explicații ca și mamei sale. Ruptura serioasă de perineu a fost însă suficientă pentru medic ca să aprecieze că inculpata mințea și că în realitate născuse. Pusă în fața acestei probe științifice B.A. a recunoscut în fața medicului, a mamei și a mătușii sale că de fapt născuse și Ie-a dat acestora detalii despre cele întâmplate cu corpul nou-născutului.

Mama inculpatei însoțită de sora ei s-au întors de urgență la domiciliu împreună cu J.G. și au găsit nou-născutului în afumătoare, astfel că l-au adus imediat la spital unde s-a constatat că acesta decedase. Autopsia realizată în data de 3 aprilie 2007 la nivelul Serviciului Medico-Legal Prahova a relevat faptul că în alveolele pulmonare ale nou- născutului se afla aer. La exteriorul corpului nu au fost identificate leziuni traumatice ci doar niște pete roșietice ce indicau o posibilă acțiune prelungită a frigului. La interiorul craniului au fost observate leziuni specifice de traumatism obstretical intra-natal: bosa sero-sanguină și hemoragie meningee. În urma autopsiei și a examenului histopatologic medicul legist a concluzionat că moartea nou-născutului din mama B.A.G.

a fost violentă. Fătul s-a născut viu, la termen, viabil din punct de vedere biologic, a respirat după naștere și a trăit câteva ore. Decesul acestuia a survenit ca urmare a refrigerării prin expunere prelungită la frig, fiind favorizat de leziunile traumatice cerebrale obstretice intra-natale anterior precizate. Leziunile s-au putut produce în condițiile unei nașteri neasistată medical, iar hemoragia meningee poate avea drept cauză de producere, atât traumatismul obstretical, cât și expunerea la frig. Nou-născutul nu a primit îngrijirile necesare supraviețuirii. În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatei pentru a se stabili dacă manifestările sale de comportament în raport cu nou-născutul s-au datorat unor tulburări pricinuite de naștere, precum și natura acestor potențiale tulburări.

În acest sens, inculpata a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „Voila" în perioada 06 aprilie -03 mai 2007. În urma expertizei s-a stabilit că inculpata posedă personalitate cu o vulnerabilitate accentuată, structură dizarmonică și caracterizată prin Eu narcisic, intolerabil, cu o cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al afectelor, pe fondul îngustării câmpului conștiinței în momente puternic psiho-traumatizante. S-a stabilit, de asemenea, prin expertiza efectuată, că inculpata avea discernământ la momentul comiterii faptei, sub o tulburare de personalitate polimorfă, dar și că pare a nu avea conștiința urmărilor acțiunilor sale. Fiind audiată în fața instanței, inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii în modalitatea descrisă anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata B.A.G. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că solicită aplicarea unei pedepsei cu suspendarea executării acesteia, avându-se în vedere că a recunoscut fapta săvârșită, regretând-o sincer și ținându-se cont că s-a aflat într-o stare emoțională dificilă, parcurgând singură toată perioada sarcinii, fiind o fire închisă, necomunicativă, izolată, atât de prieteni, cât și de familie. A fost audiată inculpata B.A.G., care a reafirmat în integralitate susținerile din fața organelor de urmărire penală, a primei instanțe de judecată, recunoscând săvârșirea faptei în modalitatea expusă în actul de sesizare a instanței.

Prin decizia penală nr. 43 de la 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6405/105/2007, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata B.A.G., împotriva sentinței penale nr. 1 pronunțată la data de 8 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova. A fost obligată apelanta la suma de 80 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt și modalitatea de săvârșire a faptei au fost corect stabilite de prima instanță după cum s-a arătat anterior, beneficiind pe deplin de suport probator și actele și lucrările dosarului, culminând cu declarația de recunoaștere a inculpatei.

Totuși, curtea de apel a emis o apreciere care în final nu a avut niciun fel de eficiență juridică, întrucât se pune art. 372 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. În acest sens, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpata B.A.G. este una greșită, în realitate această faptă, îmbrăcând tiparul juridic al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. asupra unei rude apropiate și profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra și nicidecum de infracțiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. Sub acest aspect s-a constatat că pentru a fi calificată pruncucidere, uciderea copilului nou-născut comisă imediat după naștere de către mama acestuia trebuie să fie cauzate de starea de tulburare a respectivei mame pricinuită de naștere.

Fără a intra în explicații, amănuntele asupra fenomenului respectiv, demult lămurit, atât de doctrină, cât și de practica judiciară, s-a cuvenit a face doar constatarea că intenția mamei de a-și ucide copilul trebuie să fie determinată de tulburările de natură psihopatologică, anormale, maladive, provocate de diverși factori, riscuri cauzate de actul biologic al nașterii, iar nu starea emoțională determinată de consecințele negative ale nașterii pe plan social, familial, personal, etc. Or, tocmai acest lucru nu s-a putut proba și prezenta în cauză și anume împrejurarea că inculpata a fost supusă unor astfel de tulburări ca urmare a faptului nașterii. Din contră, toate activitățile întreprinse de această persoană, atât înaintea nașterii, cât și imediat după naștere au confirmat credința instanței de apel, că aceasta a acționat pur instinctiv, cu intenție directă și a curmat viața nou-născutului.

Nu s-a putu trage altă concluzie, atât timp, cât inculpata B.A.G. a evitat ferm orice contact cu persoanele compunând familia sa, în sens restrâns și după naștere a întreprins acțiuni ce denotă pun psihic nu foarte afectat din punct de vedere al discernământului (a căutat pungi de plastic pentru a introduce copilul în ele, a coborât scările până în curtea casei și a agățat plasele respective într-un cui aflat într-o magazie). Simplele tulburări psihice ale inculpatei în intenția spontană în comiterea faptei nu sunt suficiente, singura, să ducă la concluzia că inculpata a comis infracțiunea de pruncucidere. Cu toate acestea după cum a menționat, nu se poate da relevanță juridică acestei împrejurări, întrucât infracțiunea de omor calificat este sancționată mai drastic din punct de vedere penal decât aceea de pruncucidere și s-ar ajunge la înrăutățirea situației juridice a inculpatei în propria (și singura) cale de atac, ceea ce nu este admisibil.

În altă ordine de idei, raportat la infracțiunea care a reținut-o instanța de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatei, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 72 C. pen., privind individualizarea juridică a executării pedepsei cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârșite unul deosebit de ridicat, a împrejurărilor concrete de comitere a faptei, precum și a persoanei inculpatei. Nu s-a putut da curs solicitării inculpatei B.A.G. de a i se suspenda condiționat executarea pedepsei, întrucât și instanța de apel ca și instanța de fond au apreciat că raportat la caracterul și gradul de cultură al acestei persoane, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.

Față de cele astfel reținute, curtea de apel, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul, ca nefondat, având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpata B.A.G., fără a arăta inițial motivele de recurs. La termenul de judecată de la 29 mai 2008, în recurs, Înalta Curte, față de cererea depusă de recurenta inculpată, conforma art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

a constatat cererea întemeiată, pentru a-i da posibilitatea acesteia să-și angajeze apărător, acordând termen la 26 iunie 2008. La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 18534 la 11 iunie 2008, motivele de recurs formulate de recurenta inculpată prin apărător, la care s-a anexat fotocopia raportului medico-legal (psihiatric) cu nr. 260 din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal Ploiești privind pe inculpată, dosarul Înaltei Curți, aflate la filele 13-21 dosarul Înaltei Curți. În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

pen. Recurenta inculpată, prin apărător referitor la art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen. a arătat că acest motiv de casare privește exclusiv motivarea deciziei pronunțată în apelul inculpatei de către Curtea de Apel Ploiești. Deși, formal, dispozitivul deciziei recurate nu înrăutățește situația juridică a apelantei, motivarea însă este în mod evident de natură să înfrângă dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. ce consacră principiul non reformatio in pejus . Astfel, curtea de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei ar fi fost, în mod corect, aceea de omor calificat săvârșit în condițiile art. 175 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., respectiv asupra unei rude apropiate și profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra.

Instanța de apel a reținu neechivoc faptul că inculpata ar fi acționat cu intenția directă de a curma viața noului-născut, această concluzie nefiind susținută probator, declarațiile inculpatei fiind în deplină concordanță cu declarațiile celorlalți martori. Astfel, inculpata a declarat că după ce a născut în condițiile pe care Ie-a relatat amănunțit, singură în camera sa, a avut convingerea că fătul era mort, însă nu exisă nicio probă din care să rezulte contrariul, anume că inculpata ar fi realizat faptul că fătul era viu și ar fi intenționat să-l omoare, nimeni din familie nu a auzit zgomote, țipete de copil și doar expertiza medico-legală a stabilit faptul că nou-născutul a trăit câteva ore după naștere.

Raportul de necropsie a stabilit existența unor traumatisme cerebrale obstreticale și hemoragie meningeană produse de efortul travaliului, ceea ce a confirmat starea alterată a nou-născutului la naștere, justificând, din punct de vedere medical, starea alterată a acestuia după expulzie și faptul că nu a țipat, părând mort. Mai mult, fătul nu a prezentat niciun fel de semne de traumatisme externe, altele decât cele aferente nașterii propriu-zise, astfel încât motivarea curții de apel, pe lângă faptul că este în defavoarea apelantei-inculpate, nu are niciun fel de suport probator. Sub acest aspect, se solicită a se observa că în cauză este incident art. 385 9 pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen., în sensul că, pe de-o parte, motivarea soluției din apel contrazice dispozitivul, iar, pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat motivat asupra cererii propriu-zise de apel, care a vizat exclusiv rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei, prin aplicarea art. 81 C. pen.

Or, devreme ce instanța de apel a părăsit cadrul procesual creat de apelantă, limitele devolutive ale apelului, astfel încât, deși nu exista un apel al parchetului, prin motivarea dată s-a pronunțat neechivoc, într-un sens manifest defavorabil inculpatei, evident că în cele două fraze finale în care a motivat respingerea apelului, instanța nu putea să-și părăsească propriul raționament și să judece apelul sine ira et studio . Recurenta inculpată prin apărător apreciază că în cauză este incident și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., arătând că instanțele nu au avut în vedere câteva elemente esențiale pentru individualizarea pedepsei, respectiv conduita bună a inculpatei înainte de a săvârși infracțiunea și persoana inculpatei, așa cum rezultă din declarațiile familiei, era elevă la data săvârșirii faptei, vârsta crudă a inculpatei, imaturitatea și lipsa ei de experiență, faptul că inculpata nu a cerut sfatul mamei sau al unei prietene demonstrează imaturitatea acesteia; nu s-a avut în vedere atitudinea inculpatei la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, la momentul prezentării la spital, aceasta relatând faptele petrecute, prezentând o atitudine sinceră de recunoaștere și regretarea acestora; gradul de pericol social al faptei săvârșite în raport cu momentul istoric în care ne aflăm, deoarece întreruperea cursului normal al sarcinii este o realitate notorie.

Apărătorul recurentei inculpate consideră că nu există nicio diferență majoră între fapta săvârșită de inculpată și întreruperea cursului normal al unei sarcini, evidențiind în amănunt aspecte biologice cu privire la evoluția fătului, precum și faptul că întreruperea cursului sarcinii se practică pe scară largă până la 16 săptămâni și chiar mai mult, fără să constituie în niciun fel o infracțiune fără să fie dezaprobată social și cu toate aceste argumente, instanțele au reținut că scopul pedepsei nu poate fi atins în cauză fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.

Se mai arată că în cauză se poate aplica suspendarea condiționată a pedepsei sau se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpata nu mai are alte condamnări anterioare, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, respectiv ținând cont de comportamentul inculpatei, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceasta, pentru infracțiunea de pruncucidere legea prevede pedeapsa maximă de 7 ani, iar suspendarea executării poate fi dispusă pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa de până la 15 ani. Cum toate condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei sunt îndeplinite se solicită a se observa că și reprezentantul parchetului a pus la fond concluzii de aplicare a art. 81 C. pen.

, dar cu toate acestea instanța de fond a refuzat să facă aplicarea art. 81 C. pen., dispunând executarea pedepsei în regim de detenție. Se consideră că un grad de cultură mai scăzut și un caracter mai slab trebuie să fie avute în vedere ca elemente de atenuare, de circumstanțiere, ce operează în favoarea inculpatei, solicitând clemență. Recurenta inculpată prin apărător a arătat că în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen., organul de cercetare penală, procurorul a dispus prin ordonanța din 3 aprilie 2007 efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, fixând un număr de patru obiective respectiv: dacă B.A.G.

suferă de vreo afecțiune psihică în ce constă eventual aceasta; dacă manifestările comportamentele ale acesteia în raport cu nou-născutul s-au datorat unor tulburări pricinuite la naștere; în ce constau, eventual, aceste tulburări pricinuite de naștere și dacă sunt de natură psiho-patologică sau de natură emoțional-afectivă; dacă aceste tulburări au existat în raport cu momentul nașterii în ce măsură au influențat discernământul suspectei sau capacitatea de a-și controla propria voință. Se consideră că procurorul a ordonat această expertiză, întrucât a avut îndoieli asupra stării psihice a inculpatei, astfel că expertiza psihiatrică era obligatorie prin aplicarea art. 117 alin. (1) C. proc. pen., procurorul dispunând internarea inculpatei la Spitalul Voila, prin rezoluția din 5 aprilie 2007, tocmai în vederea efectuării expertizei psihiatrice.

După efectuarea tuturor examinărilor psihologice a fost întocmit sumarul raport medico-legal psihiatric, aflat la fila 59 a dosarului de urmărire penală., nefiind clară natura sa juridică, titulatura conducând la ideea că a fost întocmit un raport de constatare, conform art. 115 C. proc. pen. și nicidecum o expertiză medico-legală psihiatrică, așa cum a dispus organul de urmărire penală. De asemenea, recurenta inculpată prin apărător a precizat că acest raport nu răspunde decât parțial obiectivelor stabilite prin ordonanță, astfel încât se poate concluziona asupra incidenței cazului de casare invocat, motivul operând și atunci când expertiza s-a efectuate fără a se respecta condițiile prevăzute de lege, în speță fiind vorba de lipsa elementelor esențiale ale acestei expertize, anume răspunsul expres la obiectivele stabilite de procuror.

Din punct de vedere al apărării, se consideră că obiectivele așa cum au fost stabilite de procuror s-au înscris în dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6 și art. 202 C. proc. pen. , fiind vorba de o probă în favoarea inculpatei, probă esențială ce a urmărit stabilirea atitudinii psihice a inculpatei la momentul concret al nașterii, dacă au existat tulburări pricinuite de naștere și dacă aceste tulburări au influențat capacitatea inculpatei de a-și controla propria voință. Examenul psihologic, pe care l-a anexat susține diagnosticul unei depresii reactive, inclusiv cu posibile tentative de sinucidere, concluzii contradictorii față de raportul medico-legal întocmit în cauză. Separat de aceasta, potrivit Ordonanței nr. 1/2000, ori de câte ori există rapoarte contradictorii acestea sunt supuse avizării de către comisiile de avizare și control.

Raportul medico-legal psihiatric, el însuși, este în mod evident contradictoriu căci, pe de-o parte acesta a concluzionat asupra păstrării discernământului la momentul comiterii faptei în timp ce, doar cu câteva rânduri mai sus, același raport reține ad literam că inculpata „pare a nu avea conștiința urmărilor faptei sale." în aceste condiții, având în vedere și faptul că raportul nu a răspuns obiectivelor stabilite de procuror, s-ar fi impus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice sau măcar avizarea raportului de către o comisie superioară. Apărătorul recurentei inculpat consideră că nu au fost respectate dispozițiile art. 116-119 C. proc.

pen., motiv, pentru care, în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii în vederea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice care să răspundă expres la toate obiectivele stabilite de organul de cercetare penală și să stabilească fără echivoc, dacă, la momentul nașterii, care presupune efortul fizic și psihic cunoscut, pe fondul pierderii masive de sânge, inculpata a avut sau nu reprezentarea faptelor sale, urmând a se observa că raportul medico-legal efectuat în cauză nu se referă deloc la starea fizică a inculpatei din momentul concret al nașterii și la posibilele repercusiuni asupra discernământului. La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta inculpată B.A.G. , asistată de avocat S.G., apărător desemnat din oficiu, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul asistent a învederat instanței că la dosar au fost depuse motivele de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatei. Recurenta inculpată a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se putea prezenta apărătorul său ales. La a doua strigare a cauzei s-a prezentat recurenta inculpată B.A.G., asistată de avocat A.M.M., apărător ales. Întrebată fiind de instanță, recurenta inculpată a arătat că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs, prevalându-se de dreptul prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Apărătorul ales al recurentei inculpate, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei penale nr. 43/2008 a Curții de Apel Ploiești și a sentinței nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

În subsidiar, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri anterior pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza medico-legală. În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 8, 9, 10 și 14 C. proc. pen. În susținerea motivelor de recurs depuse în scris, apărătorul ales a depus un înscris și a arătat, referitor la cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și 10, că instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus prin conținutul considerentelor deciziei, în pofida respingerii apelului, ca nefondat, arătând că încadrarea corectă a faptei ar fi trebuit să fie cea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., în pofida inexistenței unor probe care să justifice o asemenea soluție.

Apărătorul ales a subliniat că declarațiile inculpatei se coroborează cu cele ale martorilor, inculpata, având, după naștere, convingerea că fătul este mort, deoarece nu a țipat, neexistând probe care să dovedească existența intenției inculpatei de a suprima viața fătului. Apărătorul recurentei inculpate, concluzionând, referitor la aceste prime cazuri de casare, a menționat că instanța de apel nu s-a pronunțat motivat asupra cererii de apel, prin care se solicitase aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și, de asemenea, că dispozitivul deciziei instanței de control judiciar nu este susținut de considerentele hotărârii. Relativ la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. a arătat că inculpata, deosebit de tânără a acționat în mod irațional, neputând fi condamnată pentru gradul de inteligență mai puțin ridicată și lipsa de experiență, arătând, totodată, că anterior săvârșirii faptei a avut o conduită bună, iar ulterior a avut o atitudine sinceră și a regretat fapta comisă, scopul pedepsei, putând fi atins și în fără privare de libertate, detenția neputând determina decât anularea șanselor de îndreptare viitoare ale inculpatei, așadar, în speță, se impune aplicarea art. 81 C. pen. în legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen. a arătat că raportul medico-legal psihiatric efectuat este sumar și nu răspunde tuturor obiectivelor stabilite prin ordonanța procurorului, natura sa juridică fiind neclară, în pofida titulaturii de „raport de expertiză", lipsind elementele esențiale ale unui real raport de expertiză, precum și avizarea de către o comisie de avizare și control.

De asemenea a mai menționat că prin conținutul său, raportul de expertiză este contradictoriu sub aspectul existenței discernământului inculpatei, ceea ce impune, având în vedere și diagnosticul de depresie și încercările de sinucidere ale inculpatei, administrarea probei cu expertiza psihiatrică a recurentei inculpate, raportul anterior efectuat, nerăspunzând obiectivelor stabilite și neoferind date privind starea fizică și psihică a inculpatei anterioară și ulterioară nașterii. Concluziile reprezentantul Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpată, precum și poziția recurentei inculpata, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 14, 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel, în baza propriului examen, în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatei B.A.G. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatei B.A.G., care în după-amiaza de 2 aprilie 2007, după ce a născut singură la domiciliul său din Câmpina, având o personalitate cu o vulnerabilitate accentuată, structurată dizarmonic și caracterizată prin Eu narcisic, intolerabil, cu o cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al afectelor, pe fondul îngustării câmpului conștiinței în momente psihotraumatizante, diagnosticată cu tulburare de personalitate polimorfă, însă având discernământul păstrat, nu a acordat niciun fel de îngrijire nou-născutului de sex bărbătesc, viu și viabil, pe care l-a introdus în două plase din plastic și l-a ascuns într-o anexă (afumătoare) din curtea locuinței, expunându-l, astfel, unor condiții climaterice (frig) ce i-au cauzat decesul după câteva ore, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv al infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv a procesului-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto (filele 2-31 dosarul parchetului), cu nota de diagnostic și foaia de observație clinică generală emise de Spitalul Municipal Câmpina (filele 32-43 dosarul parchetului ), cu planșele foto cu activitățile desfășurate la momentul necropsiei (filele 45-52 dosarul parchetului), cu RML de necropsie nr. 163M/2007 emis de SML Prahova și concluziile provizorii (filele 53-55 dosarul parchetului), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe învinuită (fila 59 dosarul parchetului), cu declarațiile martorilor B.C., B.I., M.A.I., J.M.

și J.G.(filele 61-72 dosarul parchetului), cu declarațiile învinuitei în cursul urmăririi penale (filele 77-83 dosarul parchetului și respectiv filele 15-21 dosarul tribunalului), cu declarațiile inculpatei în primă instanță și în apel (filele 14-15 dosarul tribunalului și fila 10 dosarul curții de apel), cu declarația martorului ascultat în circumstanțiere, G.S. (fila 24 dosarul tribunalului), cu actul în circumstantiere, (fila 25 dosarul tribunalului) a rezultat modalitatea concretă de comitere a faptei, fiind dovedită vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de apărătorul recurentei inculpate, în sensul că, pe de-o parte motivarea soluției din apel ar contrazice dispozitivul, iar pe de altă parte, instanța nu s-ar fi pronunțat motivat asupra cererii propriu-zise de apel, care a vizat rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei, prin aplicarea art. 81 C. pen., deoarece considerentele deciziei instanței de apel cuprind, atât referiri la argumentele primei instanțe, cât și examenul propriu efectuat, față de critica formulată de apelanta inculpată cu privire la modalitatea de executare a suspendării condiționate. Astfel, chiar dacă motivarea instanței de apel a fost succintă, aceasta îndeplinește cerințele unor considerente, în concordanță cu soluția de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de apelanta inculpată, prin care se confirmă soluția pronunțată în primă instanță, fiind însușite implicit considerentele, care au fundamentat-o sub toate aspectele.

Din examinarea deciziei, respectiv a modului concret de redactare a rezultat că prima instanță de control judiciar a făcut un examen propriu explicit asupra sentinței apelate, în raport cu criticile formulate și actele și lucrările dosarului, ce s-a concretizat nu numai printr-o apreciere personală asupra judecății în primă instanță a cauzei, dar au fost evidențiate în mod sintetic, considerente care au reflectat controlul judiciar efectuat în cauză, în mod expres asupra solicitării apărării cu privire la modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen.

În sensul celor afirmate, Înalta Curte apreciază, considerentele că „situația de fapt și modalitatea de săvârșire a faptei au fost corect reținute de prima instanță, după cum s-a arătat anterior, beneficiind pe deplin de suport probator și actele și lucrărilor dosarului, culminând cu declarația de recunoaștere a inculpatei", respectiv „...raportat la infracțiunea care a reținut-o instanța de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatei, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., privind individualizarea juridică a executării pedepsei cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârșite unul deosebit de ridicat, a împrejurărilor concrete de comitere a faptei, precum și persoanei inculpatei", precum și „nu se poate da curs solicitării inculpatei B.A.G.

de a i se suspenda condiționat executarea pedepsei, întrucât și instanța de apel, ca și instanța de fond, apreciază că raportat la caracterul și gradul de cultură al acestei persoane, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei închisorii" sunt suficiente, îndeplinind exigențele impuse de legiuitor în conținutul art. 383 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la conținutul deciziei instanței de apel, cu privire la expunere (temeiurile de fapt și de drept, care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului), fiind în concordanță cu soluția pronunțată de prima instanță de control judiciar.

Totodată, Înalta Curte, deși consideră că instanța de apel a procedat, în mod neuzual, printr-o inadecvată și inutilă prezentare a unor considerații cu privire la o altă încadrare juridică a faptei, aceea de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., mai gravă, decât aceea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., reținută în sarcina inculpatei, prin actul de sesizare, cât și de prima instanță, fără relevanță juridică față de imposibilitatea creării unei situații mai grele în propria cale de atac, explicit arătată, de altfel de instanță, o asemenea motivare nu este de natură a contrazice soluția de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de inculpată, în condițiile în care au fost arătate argumentele pe care prima instanță de control Ie-a avut în vedere atunci când a pronunțat soluția și a confirmat, atât situația de fapt, vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., precum și pedeapsa aplicată, așa încât nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc.

pen. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica formulată în recurs de către apărătorul recurentei inculpate cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată, referitor la neaplicarea modalității de executare neprivative de libertate prevăzută de art. 81 C. pen., deoarece, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a acesteia, respectiv în regim de detenție, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanțele reale, modalitatea efectivă de săvârșire, dar și cele personale ale inculpatei și apreciindu-se că scopul preventiv-educativ nu poate fi îndeplinit decât în modalitatea privativă de libertate.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, în regim de detenție reflectă gravitatea faptei comise, modul în care a fost suprimată viața nou-născutului, prin introducerea în două plase de plastic, ascunzându-l în curtea locuinței, într-o anexă, expunându-l la condiții climaterice (frig), ce i-au cauzat decesul, aducând atingere unei valori sociale fundamentale, dreptul la viață al copilului care se naște, precum și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei B.A.G., care a recunoscut săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în familie și în societate, provine dintr-o familie organizată, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în circumstanțiere G.S.

(fila 24 dosarul tribunalului), era încadrată în muncă ca vânzătoare la SC l. @ C.S.N.C. din data de 15 septembrie 2007, fiind serioasă, conștiincioasă, preocupată să îndeplinească sarcinile de serviciu așa cum rezultă din caracterizarea, ca act în circumstanțiere (fila 25 dosarul tribunalului), având tulburare de personalitate polimorfă, dar discernământul păstrat la momentul comiterii faptei așa cum rezultă din raportul medico-legal (psihiatric), aflat la fila 59 dosarul parchetului, fotocopia acestuia fiind depusă și în recurs (fila 21 dosarul Înaltei Curți).

Astfel, pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate, dar și a celui educativ, în vederea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni, prin posibilitatea implicării acesteia, chiar și în mediul închis, în programele educaționale ce se desfășoară la locul de detenție, în scopul unei reinserții sociale viitoare pozitive. Totodată, pedeapsa aplicată în condițiile arătate, printr-o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizare judiciară a pedepselor, respectă și principiul proporționalității între gravitatea faptei comise și persoana inculpatei. Înalta Curte consideră că, față de fapta comisă de inculpată, de modalitatea de săvârșire, dar și de persoana inculpatei, nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 81 C. pen.

referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv aceea statuată la art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., privind la scopul pedepsei care ar putea fi atins fără executarea ei, deoarece dimpotrivă, în contextul cauzei, scopul pedepsei de 3 ani închisoare poate fi atins numai prin privare de libertate, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, în sensul că nu ar fi răspuns la toate obiectivele stabilite, impunându-se efectuarea unei noi expertize sau avizarea acestuia de o comisie superioară, în condițiile în care există și o contradicție cu examenul psihologic privind pe recurenta inculpată, efectuat la Cabinetul de psihologie cu nr. 299 din 5 iunie 2008 depus în recurs, deoarece raportul medico-legal (psihiatric) cu nr. 260 din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal evidențiază antecedentele personale, examenul psihologic efectuat cu nr. 211 din 22 aprilie 2007 ce a avut în vedere examenul personalității și al tendințelor clinice, examenul proiectiv-obiectiv, fiind evidențiate concluzii asupra acestora, examenul psihic.

Înalta Curte nu poate avea în vedere concluziile actului depus în recurs referitor la examenul psihologic al inculpatei, deoarece acest act este extrajudiciar, neavând valoarea unei expertize, avizarea de către Comisia Superioară Medico-Legală având loc numai în condițiile unor concluzii contradictorii a unor rapoarte de expertiză medico-legală și a unor acte medico-legale, deci a unor acte medicale medico-legale, ceea ce nu este cazul față de examenul psihologie cu nr. 299 din 5 iunie 2008 emis de Cabinetul de psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila Câmpina, semnat de psiholog clinician principal, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 24 alin. (1) din Ordonanța nr. 1 din 20 ianuarie 2000, republicată, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel legală și temeinică și totodată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 iunie 2008.