ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2338/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2338/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a tribunalului Prahova, în baza art.

177 C. proc. pen., inculpata B.A.G. a fost condamnată pentru săvârșirea

infracțiunii de pruncucidere, faptă din 2 aprilie 2007 la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.

64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada

executării pedepsei.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 1100

lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru

a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut pe baza probelor

administrate în cauză următoarea situație de fapt:

Inculpata

este o fire închisă, necomunicativă, asupra căreia proprii părinți nu au

exercitat un control suficient de riguros pentru a veni în întâmpinarea

problemelor sale specifice vârstei pubertății și adolescenței.

Lipsită de prieteni și izolată de propria

familie, inculpata și-a început

viața sexuală fără a

conștientiza suficient consecințele importante ce puteau decurge din acest

fapt. În vara anului 2006 a rămas însărcinată

însă

a început să se manifeste cu comportamentul aceluia care refuză să

recunoască

evidența: nu a consultat medicul deși ciclul menstrual nu s-a

mai evidențiat, începând cu luna noiembrie 2006,

nu și-a schimbat regimul

de viață și cel alimentar, nu a încercat

consultarea niciunei persoane de

care s-ar

fi simțit mai apropiată în legătură cu situația nouă în care se afla.

Inculpata

B.A.G. a ajuns la începutul lunii aprilie 2007 să nască singură, fără asistența

niciunei persoane, la locuința pe care o mai împărțea cu atâtea persoane.

În

jurul orelor 16,00 a zilei de 2 aprilie 2007, inculpata a intrat în baie, s-a

așezat pe closet, și-a contractat în mod reflex mușchii abdominali, condiții în

care a realizat expulzia fătului.

S-a hotărât să scape de copil și l-a introdus în

două pungi de plastic

găsite în cameră, a coborât cu

acesta în curtea casei și l-a ascuns într-o afumătoare, agățând plasele într-un

cui, s-a întors în baia camerei personale și a început să spele și materia

organică, ajutându-se de duș și de mai multe cârpe.

B.C., mama inculpatei, a coborât din camera

fiicei sale și

și-a anunțat soțul și sora despre ce fiica

sa îi explicase că se întâmplase. Imediat s-a luat în familie decizia

transportării inculpatei la Spitalul

Municipal

Câmpina pentru asistență medicală. A fost anunțat pe telefonul

mobil J.G.

care s-a întors de urgență la domiciliu și Ie-a transportat la spital pe soția

sa, sora acesteia și pe inculpată.

La

Spitalul Municipal Câmpina, B.A. a fost consultată în regim de urgență de către

medicul specialist obstretician A.C. la orele 20,00. Pentru starea în care se

afla inculpata a oferit medicului aceleași explicații ca și mamei sale. Ruptura

serioasă de perineu a fost însă suficientă pentru medic ca să aprecieze că

inculpata mințea și că în realitate născuse. Pusă în fața acestei probe

științifice B.A. a

recunoscut în fața

medicului, a mamei și a mătușii sale că de fapt născuse

și Ie-a dat

acestora detalii despre cele întâmplate cu corpul nou-născutului.

Mama

inculpatei însoțită de sora ei s-au întors de urgență la domiciliu împreună cu J.G.

și au găsit nou-născutului în afumătoare, astfel că l-au adus imediat la spital

unde s-a constatat că acesta decedase.

Autopsia

realizată în data de 3 aprilie 2007 la nivelul Serviciului

Medico-Legal Prahova a relevat faptul că în

alveolele pulmonare ale nou-

născutului se afla aer. La exteriorul

corpului nu au fost identificate leziuni traumatice ci doar niște pete

roșietice ce indicau o posibilă acțiune prelungită a frigului. La interiorul

craniului au fost observate leziuni specifice de traumatism obstretical

intra-natal: bosa sero-sanguină și hemoragie meningee.

În

urma autopsiei și a examenului histopatologic medicul legist a concluzionat că

moartea nou-născutului din mama B.A.G. a fost violentă.

Fătul s-a născut viu, la termen, viabil din punct

de vedere biologic, a

respirat după naștere și a trăit

câteva ore.

Decesul

acestuia a survenit ca urmare a refrigerării prin expunere prelungită la frig,

fiind favorizat de leziunile traumatice cerebrale obstretice intra-natale

anterior precizate.

Leziunile

s-au putut produce în condițiile unei nașteri neasistată medical, iar hemoragia

meningee poate avea drept cauză de producere,

atât traumatismul obstretical, cât și expunerea la frig. Nou-născutul

nu a primit îngrijirile necesare supraviețuirii.

În

cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatei pentru

a se stabili dacă manifestările sale de comportament în raport cu nou-născutul

s-au datorat unor tulburări pricinuite de naștere, precum și natura acestor

potențiale tulburări.

În

acest sens, inculpata a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „Voila"

în perioada 06 aprilie -03 mai 2007.

În urma expertizei s-a stabilit că inculpata

posedă personalitate cu o

vulnerabilitate accentuată,

structură dizarmonică și caracterizată prin Eu narcisic, intolerabil, cu o

cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al afectelor, pe fondul

îngustării câmpului conștiinței în momente puternic psiho-traumatizante.

S-a

stabilit, de asemenea, prin expertiza efectuată, că inculpata avea discernământ

la momentul comiterii faptei, sub o tulburare de personalitate polimorfă, dar

și că pare a nu avea conștiința urmărilor acțiunilor sale.

Fiind

audiată în fața instanței, inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii în

modalitatea descrisă anterior.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpata B.A.G.

, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că

solicită

aplicarea unei pedepsei cu suspendarea executării acesteia,

avându-se în vedere că a recunoscut fapta

săvârșită, regretând-o sincer și

ținându-se cont că s-a aflat într-o

stare emoțională dificilă, parcurgând

singură

toată perioada sarcinii, fiind o fire închisă, necomunicativă, izolată,

atât

de prieteni, cât și de familie.

A

fost audiată inculpata B.A.G., care a reafirmat în integralitate susținerile

din fața organelor de urmărire penală, a primei

instanțe de judecată, recunoscând săvârșirea faptei în modalitatea

expusă

în actul de sesizare a instanței.

Prin

decizia penală nr. 43 de la 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.

6405/105/2007, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpata B.A.G.,

împotriva sentinței penale

nr. 1 pronunțată la data de 8 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova.

A

fost obligată apelanta la suma de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că situația de fapt și

modalitatea de săvârșire a

faptei au fost corect stabilite de prima instanță după cum s-a arătat anterior,

beneficiind pe deplin de suport probator și actele și lucrările dosarului,

culminând cu declarația de recunoaștere a inculpatei.

Totuși,

curtea de apel a emis o apreciere care în final nu a avut niciun fel de

eficiență juridică, întrucât se pune art. 372 alin. (1) C. proc. pen. potrivit

căruia, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea

pentru cel care a declarat apel.

În

acest sens, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpata B.A.G. este una

greșită, în realitate această faptă, îmbrăcând tiparul juridic al infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. asupra

unei rude apropiate și profitând de starea de neputință a victimei de a se

apăra și nicidecum de infracțiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C.

pen.

Sub acest aspect s-a constatat că pentru a fi

calificată pruncucidere, uciderea copilului nou-născut comisă imediat după

naștere de către mama

acestuia

trebuie să fie cauzate de starea de tulburare a respectivei mame

pricinuită de naștere.

Fără a intra în explicații, amănuntele asupra

fenomenului respectiv,

demult lămurit, atât de doctrină,

cât și de practica judiciară, s-a cuvenit a

face

doar constatarea că intenția mamei de a-și ucide copilul trebuie să fie

determinată de tulburările de natură psihopatologică, anormale, maladive,

provocate

de diverși factori, riscuri cauzate de actul biologic al nașterii, iar

nu starea emoțională determinată de consecințele

negative ale nașterii pe

plan social, familial, personal, etc.

Or,

tocmai acest lucru nu s-a putut proba și prezenta în cauză și

anume împrejurarea că inculpata a fost supusă

unor astfel de tulburări ca

urmare a faptului nașterii. Din contră,

toate activitățile întreprinse de această persoană, atât înaintea nașterii, cât

și imediat după naștere au confirmat credința instanței de apel, că aceasta a

acționat pur instinctiv,

cu intenție

directă și a curmat viața nou-născutului. Nu s-a putu trage altă

concluzie,

atât timp, cât inculpata B.A.G. a evitat ferm orice contact cu persoanele

compunând familia sa, în sens restrâns și

după

naștere a întreprins acțiuni ce denotă pun psihic nu foarte afectat din

punct

de vedere al discernământului (a căutat pungi de plastic pentru a introduce

copilul în ele, a coborât scările până în curtea casei și a agățat plasele

respective într-un cui aflat într-o magazie).

Simplele

tulburări psihice ale inculpatei în intenția spontană în comiterea faptei nu

sunt suficiente, singura, să ducă la concluzia că inculpata a comis

infracțiunea de pruncucidere.

Cu

toate acestea după cum a menționat, nu se poate da relevanță juridică acestei

împrejurări, întrucât infracțiunea de omor calificat este sancționată mai

drastic din punct de vedere penal decât aceea de pruncucidere și s-ar ajunge la

înrăutățirea situației juridice a inculpatei în propria (și singura) cale de

atac, ceea ce nu este admisibil.

În altă ordine de idei, raportat la infracțiunea

care a reținut-o instanța

de fond a individualizat corect

pedeapsa aplicată inculpatei, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 72

C. pen., privind individualizarea

juridică

a executării pedepsei cu luarea în considerare a gradului de pericol social al

faptei săvârșite unul deosebit de ridicat, a împrejurărilor concrete de

comitere a faptei, precum și a persoanei inculpatei.

Nu

s-a putut da curs solicitării inculpatei B.A.G. de a i se suspenda condiționat

executarea pedepsei, întrucât și instanța de apel ca și instanța de fond au

apreciat că raportat la caracterul și gradul de cultură al acestei persoane,

scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei

închisorii.

Față

de cele astfel reținute, curtea de apel, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. a respins apelul, ca nefondat, având în vedere și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpata B.A.G., fără a

arăta inițial motivele de recurs.

La

termenul de judecată de la 29 mai 2008, în recurs, Înalta Curte, față de

cererea depusă de recurenta inculpată, conforma art. 302 alin. (2) raportat la

art. 6 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat cererea întemeiată, pentru

a-i da posibilitatea acesteia să-și angajeze apărător, acordând termen la 26

iunie 2008.

La

dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin

Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 18534 la 11 iunie 2008,

motivele de recurs formulate de recurenta inculpată prin apărător, la care s-a

anexat fotocopia raportului medico-legal (psihiatric)

cu nr. 260 din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal

Ploiești privind pe

inculpată, dosarul Înaltei Curți, aflate la filele

13-21 dosarul Înaltei Curți.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 8, 9 și 10 C. proc. pen.

Recurenta

inculpată, prin apărător referitor la art. 385

9

pct. 9 și 10

C. proc. pen. a arătat că acest motiv de casare

privește

exclusiv motivarea deciziei pronunțată în apelul inculpatei de

către Curtea de Apel Ploiești.

Deși,

formal, dispozitivul deciziei recurate nu înrăutățește situația juridică a

apelantei, motivarea însă este în mod evident de natură să înfrângă

dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. ce consacră principiul

non

reformatio in pejus

.

Astfel,

curtea de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei ar fi fost, în mod

corect, aceea de omor calificat săvârșit în condițiile art. 175 alin. (1) lit.

a) și d) C. pen., respectiv asupra unei rude apropiate și profitând de starea

de neputință a victimei de a se apăra. Instanța de apel a reținu neechivoc

faptul că inculpata ar fi acționat cu intenția directă de a curma viața

noului-născut, această concluzie nefiind susținută probator, declarațiile

inculpatei fiind în deplină concordanță cu declarațiile celorlalți martori.

Astfel, inculpata a declarat că după ce a născut în condițiile pe care Ie-a

relatat amănunțit, singură în camera sa, a avut convingerea că

fătul era mort, însă nu exisă nicio probă din care

să rezulte contrariul, anume că inculpata ar fi realizat faptul că fătul era

viu și ar fi intenționat

să-l omoare,

nimeni din familie nu a auzit zgomote, țipete de copil și doar expertiza

medico-legală a stabilit faptul că nou-născutul a trăit câteva ore

după

naștere.

Raportul

de necropsie a stabilit existența unor traumatisme cerebrale obstreticale și

hemoragie meningeană produse de efortul travaliului, ceea ce a confirmat starea

alterată a nou-născutului la naștere, justificând, din punct de vedere medical,

starea alterată a acestuia după expulzie și faptul că nu a țipat, părând mort.

Mai mult, fătul nu a prezentat niciun fel de semne de traumatisme externe,

altele decât cele aferente nașterii propriu-zise, astfel încât motivarea curții

de apel, pe lângă faptul că este în defavoarea apelantei-inculpate, nu are

niciun fel de suport probator.

Sub acest aspect, se solicită a se observa că în

cauză este incident

art. 385

9

pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen., în sensul că, pe

de-o parte, motivarea soluției din apel contrazice dispozitivul, iar, pe

de

altă parte, instanța nu s-a pronunțat

motivat asupra cererii propriu-zise de

apel, care a vizat exclusiv

rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei, prin aplicarea art. 81 C. pen.

Or, devreme ce instanța de apel a părăsit cadrul

procesual creat de

apelantă, limitele devolutive ale

apelului, astfel încât, deși nu exista un apel al parchetului, prin motivarea

dată s-a pronunțat neechivoc, într-un

sens

manifest defavorabil inculpatei, evident că în cele două fraze finale în

care

a motivat respingerea apelului, instanța nu putea să-și părăsească propriul

raționament și să judece apelul

sine ira et studio

.

Recurenta

inculpată prin apărător apreciază că în cauză este incident și cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., arătând că instanțele

nu au avut în vedere câteva elemente esențiale pentru individualizarea

pedepsei, respectiv conduita bună a inculpatei înainte de a săvârși

infracțiunea și persoana inculpatei, așa cum rezultă din declarațiile familiei,

era elevă la data săvârșirii faptei, vârsta crudă a inculpatei, imaturitatea și

lipsa ei de experiență, faptul că inculpata nu a cerut sfatul mamei sau al unei

prietene demonstrează imaturitatea acesteia; nu s-a avut în vedere atitudinea

inculpatei la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, la momentul prezentării

la spital, aceasta relatând faptele petrecute, prezentând o atitudine sinceră

de recunoaștere și regretarea acestora; gradul de pericol social al faptei

săvârșite în raport cu momentul istoric în care ne aflăm, deoarece întreruperea

cursului normal al sarcinii este o realitate notorie.

Apărătorul recurentei inculpate consideră că nu

există nicio diferență

majoră

între fapta săvârșită de inculpată și întreruperea cursului normal al

unei sarcini, evidențiind în amănunt aspecte biologice cu privire la

evoluția fătului, precum și faptul că întreruperea cursului sarcinii se

practică pe

scară largă până la 16

săptămâni și chiar mai mult, fără să constituie în niciun fel o infracțiune

fără să fie dezaprobată social și cu toate aceste argumente, instanțele au

reținut că scopul pedepsei nu poate fi atins în cauză fără executarea efectivă

a pedepsei închisorii.

Se

mai arată că în cauză se poate aplica suspendarea condiționată a pedepsei sau

se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece

pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpata nu mai are alte

condamnări anterioare, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia,

respectiv ținând cont de comportamentul inculpatei, pronunțarea condamnării

constituie un avertisment pentru aceasta, pentru infracțiunea de pruncucidere

legea prevede pedeapsa maximă de 7 ani, iar suspendarea executării poate fi

dispusă pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa de până la 15

ani.

Cum

toate condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei sunt

îndeplinite se solicită a se observa că și

reprezentantul

parchetului a pus la fond concluzii de aplicare a art. 81 C. pen.

, dar

cu toate acestea instanța de fond a refuzat să facă aplicarea art. 81 C. pen.,

dispunând executarea pedepsei în regim de detenție.

Se

consideră că un grad de cultură mai scăzut și un caracter mai slab trebuie să

fie avute în vedere ca elemente de atenuare, de circumstanțiere, ce operează în

favoarea inculpatei, solicitând clemență.

Recurenta

inculpată prin apărător a arătat că în ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen., organul de cercetare

penală, procurorul a dispus prin ordonanța din 3 aprilie 2007 efectuarea unei

expertize medico-legale psihiatrice, fixând un număr de patru obiective

respectiv: dacă B.A.G. suferă de vreo afecțiune psihică în ce constă eventual

aceasta; dacă

manifestările comportamentele

ale acesteia în raport cu nou-născutul s-au

datorat unor tulburări

pricinuite la naștere; în ce constau, eventual, aceste tulburări pricinuite de

naștere și dacă sunt de natură psiho-patologică sau de natură

emoțional-afectivă; dacă aceste tulburări au existat în raport cu momentul

nașterii în ce măsură au influențat discernământul suspectei sau capacitatea de

a-și controla propria voință.

Se

consideră că procurorul a ordonat această expertiză, întrucât a avut îndoieli

asupra stării psihice a inculpatei, astfel că expertiza psihiatrică era

obligatorie prin aplicarea art. 117 alin. (1) C. proc. pen., procurorul

dispunând internarea inculpatei la Spitalul Voila, prin rezoluția din 5 aprilie

2007, tocmai în vederea efectuării expertizei psihiatrice. După efectuarea

tuturor examinărilor psihologice a fost întocmit sumarul raport medico-legal

psihiatric, aflat la fila 59 a dosarului de urmărire penală., nefiind clară

natura sa juridică, titulatura conducând la ideea că a fost întocmit un raport

de constatare, conform art. 115 C. proc. pen. și nicidecum o expertiză

medico-legală psihiatrică, așa cum a dispus organul de urmărire penală.

De asemenea, recurenta inculpată prin apărător a

precizat că acest

raport nu răspunde decât parțial

obiectivelor stabilite prin ordonanță, astfel încât se poate concluziona asupra

incidenței cazului de casare invocat, motivul operând și atunci când expertiza

s-a efectuate fără a se respecta condițiile prevăzute de lege, în speță fiind

vorba de lipsa elementelor esențiale ale acestei expertize, anume răspunsul

expres la obiectivele stabilite de procuror.

Din punct de vedere al apărării, se consideră că

obiectivele așa cum

au fost stabilite de procuror s-au

înscris în dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6 și art. 202 C. proc. pen.

, fiind vorba de o probă în favoarea inculpatei,

probă

esențială ce a urmărit stabilirea atitudinii psihice a inculpatei la

momentul concret al nașterii, dacă au existat

tulburări pricinuite de naștere

și dacă aceste tulburări au influențat

capacitatea inculpatei de a-și controla propria voință.

Examenul

psihologic, pe care l-a anexat susține diagnosticul unei depresii reactive,

inclusiv cu posibile tentative de sinucidere, concluzii contradictorii față de

raportul medico-legal întocmit în cauză. Separat de aceasta, potrivit

Ordonanței nr. 1/2000, ori de câte ori există rapoarte contradictorii acestea

sunt supuse avizării de către comisiile de avizare și control.

Raportul

medico-legal psihiatric, el însuși, este în mod evident contradictoriu căci, pe

de-o parte acesta a concluzionat asupra păstrării discernământului la momentul

comiterii faptei în timp ce, doar cu câteva rânduri mai sus, același raport

reține

ad literam

că inculpata „pare a nu avea conștiința urmărilor

faptei sale."

în aceste condiții, având în vedere și faptul că

raportul nu a răspuns

obiectivelor stabilite de procuror,

s-ar fi impus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice sau măcar

avizarea raportului de către o comisie superioară.

Apărătorul

recurentei inculpat consideră că nu au fost respectate dispozițiile art.

116-119 C. proc. pen., motiv, pentru care, în subsidiar, a solicitat casarea

hotărârii în vederea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice

care să răspundă expres la toate obiectivele stabilite de organul de cercetare

penală și să stabilească fără echivoc, dacă, la momentul nașterii, care

presupune efortul fizic și psihic cunoscut, pe fondul pierderii masive de

sânge, inculpata a avut sau nu

reprezentarea

faptelor sale, urmând a se observa că raportul medico-legal

efectuat în

cauză nu se referă deloc la starea fizică a inculpatei din momentul concret al

nașterii și la posibilele repercusiuni asupra discernământului.

La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta

inculpată B.A.G.

, asistată de avocat S.G., apărător

desemnat din oficiu, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul asistent a învederat instanței că la

dosar au fost depuse

motivele de recurs formulate de

apărătorul ales al inculpatei.

Recurenta

inculpată a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se putea

prezenta apărătorul său ales.

La

a doua strigare a cauzei s-a prezentat recurenta inculpată B.A.G., asistată de

avocat A.M.M., apărător ales.

Întrebată fiind de instanță, recurenta inculpată

a arătat că nu dorește

să dea o declarație în fața

instanței de recurs, prevalându-se de dreptul prevăzut de art. 70 alin. (2) C.

proc. pen.

Apărătorul

ales al recurentei inculpate, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat

admiterea recursului și casarea în parte a deciziei penale nr. 43/2008 a Curții

de Apel Ploiești și a sentinței nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului

Prahova, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

În

subsidiar, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri anterior pronunțate și trimiterea

cauzei spre rejudecare în

scopul administrării probei cu expertiza

medico-legală.

În

drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

8, 9, 10 și 14 C. proc. pen.

În

susținerea motivelor de recurs depuse în scris, apărătorul ales a depus un

înscris și a arătat, referitor la cazurile de casare prevăzute de dispozițiile

art. 385

9

pct. 9 și 10, că instanța de apel a încălcat principiul

non

reformatio in pejus

prin conținutul considerentelor deciziei, în pofida

respingerii apelului, ca nefondat, arătând că încadrarea corectă a faptei ar fi

trebuit să fie cea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a)

și d) C. pen., în pofida inexistenței unor probe care să justifice o asemenea

soluție.

Apărătorul

ales a subliniat că declarațiile inculpatei se coroborează cu cele ale

martorilor, inculpata, având, după naștere, convingerea că

fătul este mort, deoarece nu a țipat, neexistând

probe care să dovedească

existența intenției inculpatei de a suprima

viața fătului.

Apărătorul

recurentei inculpate, concluzionând, referitor la aceste prime cazuri de

casare, a menționat că instanța de apel nu s-a pronunțat motivat asupra cererii

de apel, prin care se solicitase aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și, de

asemenea, că dispozitivul deciziei instanței de control judiciar nu este

susținut de considerentele hotărârii.

Relativ

la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. a arătat că inculpata, deosebit de tânără a acționat în mod

irațional, neputând fi condamnată pentru gradul de inteligență mai

puțin ridicată și lipsa de experiență, arătând,

totodată, că anterior săvârșirii

faptei a avut o conduită bună, iar

ulterior a avut o atitudine sinceră și a regretat fapta comisă, scopul

pedepsei, putând fi atins și în fără privare de libertate, detenția neputând

determina decât anularea șanselor de îndreptare viitoare ale inculpatei,

așadar, în speță, se impune aplicarea art. 81 C. pen. în legătură cu motivul de

recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen. a arătat că

raportul medico-legal psihiatric efectuat este sumar și nu răspunde tuturor

obiectivelor stabilite prin ordonanța procurorului, natura sa juridică fiind

neclară, în pofida titulaturii de „raport de expertiză", lipsind

elementele esențiale ale unui real raport de expertiză, precum și avizarea de

către o comisie de avizare și control.

De

asemenea a mai menționat că prin conținutul său, raportul de expertiză este

contradictoriu sub aspectul existenței discernământului inculpatei, ceea ce

impune, având în vedere și diagnosticul de depresie și încercările de

sinucidere ale inculpatei, administrarea probei cu expertiza

psihiatrică a recurentei inculpate, raportul

anterior efectuat, nerăspunzând

obiectivelor stabilite și neoferind date

privind starea fizică și psihică a inculpatei anterioară și ulterioară

nașterii.

Concluziile

reprezentantul Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpată,

precum și poziția recurentei inculpata, din ultimul cuvânt au fost consemnate

în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând

recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 9,

10,

14, 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatei ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din

analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că

instanța de apel, în baza propriului examen, în mod corect și-a însușit

argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatei B.A.G. în

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta

Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta

inculpatei B.A.G., care în după-amiaza de 2 aprilie 2007, după ce a născut

singură la domiciliul său din Câmpina, având o personalitate cu o

vulnerabilitate accentuată, structurată dizarmonic și caracterizată prin Eu

narcisic, intolerabil, cu o cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al

afectelor, pe fondul îngustării câmpului conștiinței în momente

psihotraumatizante, diagnosticată cu tulburare de personalitate polimorfă, însă

având discernământul păstrat, nu a acordat niciun fel de îngrijire

nou-născutului de sex bărbătesc, viu și viabil, pe care l-a introdus în două

plase din plastic și l-a ascuns într-o anexă (afumătoare) din curtea locuinței,

expunându-l, astfel, unor condiții climaterice (frig) ce i-au cauzat decesul după

câteva ore, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv al infracțiunii de

pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Din

coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul

procesului penal, respectiv a procesului-verbal de cercetare la fața

locului

însoțit de planșe foto

(filele 2-31 dosarul parchetului), cu nota de diagnostic și foaia de observație

clinică generală emise de Spitalul Municipal Câmpina (filele 32-43 dosarul

parchetului ), cu planșele foto cu activitățile desfășurate la momentul necropsiei

(filele 45-52 dosarul parchetului), cu RML de necropsie nr. 163M/2007 emis de

SML Prahova și concluziile provizorii (filele 53-55 dosarul parchetului), cu

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe învinuită (fila 59

dosarul parchetului), cu declarațiile martorilor B.C., B.I., M.A.I., J.M. și J.G.(filele

61-72 dosarul parchetului), cu declarațiile învinuitei în cursul urmăririi

penale (filele 77-83 dosarul parchetului și respectiv filele 15-21 dosarul

tribunalului), cu declarațiile inculpatei în primă instanță și în apel (filele

14-15 dosarul tribunalului și fila 10 dosarul curții de apel), cu declarația

martorului ascultat în circumstanțiere, G.S. (fila 24 dosarul tribunalului), cu

actul în circumstantiere, (fila 25 dosarul tribunalului) a rezultat modalitatea

concretă de comitere a faptei, fiind dovedită vinovăția inculpatei în

săvârșirea infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile

formulate de apărătorul recurentei inculpate, în sensul că, pe de-o parte

motivarea soluției din apel

ar contrazice dispozitivul,

iar pe de altă parte, instanța nu s-ar fi pronunțat motivat asupra cererii

propriu-zise de apel, care a vizat rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei,

prin aplicarea art. 81 C. pen., deoarece considerentele deciziei instanței de

apel cuprind, atât referiri la argumentele primei instanțe, cât și examenul

propriu efectuat, față de critica formulată de apelanta inculpată cu privire la

modalitatea de executare a suspendării condiționate.

Astfel,

chiar dacă motivarea instanței de apel a fost succintă, aceasta îndeplinește

cerințele unor considerente, în concordanță cu soluția de respingere, ca nefondat,

a apelului declarat de apelanta inculpată, prin care se confirmă soluția

pronunțată în primă instanță, fiind însușite implicit considerentele, care au

fundamentat-o sub toate aspectele.

Din examinarea deciziei, respectiv a modului

concret de redactare a

rezultat că prima instanță de

control judiciar a făcut un examen propriu explicit asupra sentinței apelate,

în raport cu criticile formulate și actele și lucrările dosarului, ce s-a

concretizat nu numai printr-o apreciere personală asupra judecății în primă

instanță a cauzei, dar au fost

evidențiate

în mod sintetic, considerente care au reflectat controlul judiciar

efectuat

în cauză, în mod expres asupra solicitării apărării cu privire la modalitatea

neprivativă de libertate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen.

În

sensul celor afirmate, Înalta Curte apreciază, considerentele că „situația de

fapt și modalitatea de săvârșire a faptei au fost corect reținute de prima

instanță, după cum s-a arătat anterior, beneficiind pe deplin de suport

probator și actele și lucrărilor dosarului, culminând cu declarația de

recunoaștere a inculpatei", respectiv „...raportat la infracțiunea care a

reținut-o instanța de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată

inculpatei, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., privind

individualizarea juridică a executării pedepsei cu luarea în considerare a

gradului de pericol social al faptei săvârșite unul deosebit de ridicat, a

împrejurărilor concrete de comitere a faptei, precum și persoanei

inculpatei", precum și „nu se poate da curs solicitării inculpatei B.A.G.

de a i se suspenda condiționat executarea

pedepsei,

întrucât și instanța de apel, ca și instanța de fond, apreciază că

raportat

la caracterul și gradul de cultură al acestei persoane, scopul pedepsei nu

poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei închisorii" sunt

suficiente, îndeplinind exigențele impuse de legiuitor în conținutul art. 383 alin.

(1) C. proc. pen., referitoare la conținutul deciziei instanței de apel, cu

privire la expunere (temeiurile de fapt și de drept, care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului), fiind în concordanță cu soluția pronunțată

de prima instanță de control judiciar.

Totodată,

Înalta Curte, deși consideră că instanța de apel a procedat, în mod neuzual,

printr-o inadecvată și inutilă prezentare a unor considerații cu privire la o

altă încadrare juridică a faptei, aceea de omor calificat prevăzută de art. 175

alin. (1) lit. c) și d) C. pen., mai gravă, decât aceea de pruncucidere

prevăzută de art. 177 C. pen., reținută în sarcina inculpatei, prin actul de

sesizare, cât și de prima instanță, fără relevanță juridică față de

imposibilitatea creării unei situații mai grele în propria cale de atac,

explicit arătată, de altfel de instanță, o asemenea motivare nu este de natură

a contrazice soluția de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de

inculpată, în condițiile în care au fost

arătate

argumentele pe care prima instanță de control Ie-a avut în vedere

atunci

când a pronunțat soluția și a confirmat, atât situația de fapt, vinovăția

inculpatei în comiterea infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C.

pen., precum și pedeapsa aplicată, așa încât nu sunt incidente cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.

De

asemenea, nu poate fi reținută nici critica formulată în recurs de către apărătorul

recurentei inculpate cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată,

referitor la neaplicarea modalității de executare neprivative de libertate

prevăzută de art. 81 C. pen., deoarece, atât în ceea ce privește cuantumul, cât

și modalitatea de executare a acesteia, respectiv în regim de detenție, a fost

făcută o corectă adecvare

cauzală a tuturor

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de

gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanțele

reale, modalitatea efectivă de săvârșire, dar și

cele personale ale inculpatei și

apreciindu-se că scopul preventiv-educativ

nu poate fi

îndeplinit decât în modalitatea privativă de libertate.

Înalta

Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, în regim de

detenție reflectă gravitatea faptei comise, modul în

care a fost suprimată viața nou-născutului, prin introducerea în două

plase

de plastic, ascunzându-l în curtea locuinței, într-o anexă,

expunându-l la condiții climaterice (frig), ce i-au cauzat decesul, aducând

atingere unei valori sociale fundamentale, dreptul la viață al copilului care

se naște, precum și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei B.A.G.,

care a recunoscut săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, a avut un

comportament corespunzător în familie și în societate, provine dintr-o familie

organizată, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în circumstanțiere

G.S. (fila 24 dosarul tribunalului), era încadrată în muncă ca vânzătoare la SC

l. @ C.S.N.C. din data de 15 septembrie 2007, fiind serioasă, conștiincioasă,

preocupată să îndeplinească sarcinile de serviciu așa cum rezultă din

caracterizarea, ca act în circumstanțiere (fila 25 dosarul tribunalului), având

tulburare de personalitate polimorfă, dar discernământul păstrat la momentul

comiterii faptei așa cum rezultă din raportul medico-legal (psihiatric), aflat

la fila 59 dosarul parchetului, fotocopia acestuia fiind depusă și în recurs

(fila 21 dosarul Înaltei Curți).

Astfel,

pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate este

singura în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate,

dar și a celui educativ, în vederea îndreptării atitudinii față de comiterea de

infracțiuni, prin posibilitatea implicării acesteia, chiar și în mediul închis,

în programele educaționale ce se desfășoară la locul de detenție, în scopul

unei reinserții sociale viitoare pozitive.

Totodată,

pedeapsa aplicată în condițiile arătate, printr-o evaluare plurală a tuturor

criteriilor ce caracterizează individualizare judiciară a pedepselor, respectă

și principiul proporționalității între gravitatea faptei comise și persoana

inculpatei.

Înalta

Curte consideră că, față de fapta comisă de inculpată, de

modalitatea de săvârșire, dar și de persoana

inculpatei, nu sunt îndeplinite

toate condițiile cumulative prevăzute de

art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei,

respectiv aceea statuată la art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., privind la

scopul pedepsei

care ar putea fi atins fără

executarea ei, deoarece dimpotrivă, în contextul

cauzei, scopul pedepsei

de 3 ani închisoare poate fi atins numai prin

privare

de libertate, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut la

art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Totodată,

Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică, în sensul că nu ar fi răspuns la toate obiectivele

stabilite, impunându-se efectuarea unei noi expertize sau avizarea acestuia de

o comisie superioară, în condițiile în

care există și o contradicție cu examenul psihologic privind pe

recurenta inculpată, efectuat la Cabinetul de psihologie cu nr. 299 din 5 iunie

2008 depus în recurs, deoarece raportul medico-legal (psihiatric) cu nr. 260

din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal evidențiază antecedentele

personale, examenul psihologic efectuat cu nr. 211 din 22 aprilie 2007 ce a

avut în vedere examenul personalității și al tendințelor clinice, examenul

proiectiv-obiectiv, fiind evidențiate concluzii asupra acestora, examenul

psihic.

Înalta

Curte nu poate avea în vedere concluziile actului depus în recurs referitor la

examenul psihologic al inculpatei, deoarece acest act este extrajudiciar,

neavând valoarea unei expertize, avizarea de către Comisia Superioară

Medico-Legală având loc numai în condițiile unor concluzii contradictorii a

unor rapoarte de expertiză medico-legală și a unor acte medico-legale, deci a

unor acte medicale medico-legale, ceea ce nu este cazul față de examenul

psihologie cu nr. 299 din 5 iunie 2008 emis de Cabinetul de psihologie al

Spitalului de Psihiatrie Voila Câmpina, semnat de psiholog clinician principal,

nefiind îndeplinite dispozițiile art. 24

alin.

(1) din Ordonanța nr. 1 din 20 ianuarie 2000, republicată, așa încât nu

este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte

consideră decizia instanței de apel legală și temeinică și totodată nu a

constatat existența vreunui caz

de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva

deciziei penale nr. 43 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

în

conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta

inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei penale

nr. 43 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 iunie 2008.