ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5474/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții C.R.N. și I.M. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primăria Constanța, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului-teren, în suprafață de 1044 mp, situat în Constanța, sau la acordarea în compensare a unui teren în echivalent. In motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 83/1949 și că, în calitate de unici moștenitori ai celor doi foști proprietari ai imobilului - C.N.

și C.M., au notificat Primăria Municipiului Constanța pentru restituirea imobilului, însă nu au primit un răspuns, până la data sesizării instanței. La data de 16 mai 2008, reclamanții au formulat o cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și obligarea acestuia la plata valorii de piață a terenului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză. In motivarea cererii precizatoare s-a arătat, că aceasta are caracter subsidiar, urmând a fi avută în vedere numai în situația imposibilității restituirii bunului în natură sau prin compensare cu un teren echivalent. Invocându-se practica CEDO, s-a susținut că hotărârile judecătorești de acordare a despăgubirilor prin acțiuni la Fondul Proprietatea reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 448 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei capacități procesuale de folosință a pârâtei Primăria Constanta și a respins acțiunea față de aceasta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman Ministerul Finanțelor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta; a respins, ca nefondată acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța și a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța. Astfel, s-a dispus obligarea pârâtului Primarul Municipiului Constanța să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul revendicat.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: - reclamanții și-au legitimat calitatea de proprietari ai terenului în suprafață de 1044 mp, preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 83/1949 de completare a unor dispoziții din Legea reformei agrare nr. 187/1945 și de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățiți la despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. - lipsa calității procesuale pasive a Statului Român rezultă din faptul că, în cadrul Legii nr. 10/2001, sunt reglementate două situații în care acesta poate fi chemat în judecată, iar în speță nu se regăsește niciuna dintre acestea.

Prin decizia nr. 218/C din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile formulate de reclamanți și de pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și Primăria Municipiului Constanța. In consecință, a fost desființată în parte sentința apelată și trimisă cauza pentru soluționarea cererii formulate în subsidiar cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la Tribunalul Constanța, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că: - reclamanții au o „creanță patrimonială" certă, irevocabilă și exigibilă, care intră sub incidența noțiunii de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar nerestituirea imobilului până în prezent, în absența oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, - nu s-au produs probe din care să rezulte că Fondul Proprietatea funcționează în prezent, într-un mod eficient. - pentru a le asigura reclamanților despăgubiri, într-un termen rezonabil, respectând jurisprudența CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale, Statul Român are calitate procesuală pasivă în cererea subsidiară, prin care s-a solicitat plata echivalentului bănesc al terenului imposibil de restituit în natură.

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte, la data de 12 noiembrie 2009, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 289 și urm. C. proc. civ. In motivarea cererii, recurentul a susținut că: Reclamanții și-au precizat, în apel, acțiunea în sensul obligării Statului Român în solidar cu ceilalți pârâți, la plata despăgubirilor, conform raportului de expertiză, ceea ce conduce la privarea părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție. Întârzierea în acordarea despăgubirilor într-un termen rezonabil, reprezintă o circumstanță excepțională, statului revenindu-i misiunea de a alege măsura pentru garantarea respectării drepturilor patrimoniale și a timpul necesar pentru ca mecanismul introdus prin Legea nr. 247 /2005 să devină eficient.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în litigiile ce au ca obiect imobile ce fac parte din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale iar imobilului în litigiu, preluat în baza unui decret prin care s-au completat unele dispoziții din legea reformei agrare îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 1/2000 și nu cele ale Legii nr. 10/2001. Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: La data de 16 mai 2008, (fila 188, dosar fond) reclamanții au solicitat introducerea în cauză a pârâtului-recurent, iar la data de 13 iunie 2008 (fila 221, dosar fond) au depus precizări în legătură cu această solicitare.

Prin cerere s-a arătat că obligarea statului prin Ministerul de Finanțe la plata sumei de 1.674.872 Euro, la cursul efectuării plății, are un caracter subsidiar, dat de situația imposibilității restituirii în natură sau prin compensare cu un alt teren, invocându-se în acest sens, hotărârile CEDO. Rezultă astfel că această precizare a fost formulată la fond și nu în apel, iar cum prin decizia atacată, cauza a fost trimisă spre rejudecare, nu se poate reține faptul că are loc o privare a părților de un grad de jurisdicție. In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Înalta Curte apreciază că aceasta se raportează la conținutul cererii precizatoare depuse de reclamanți.

Calitatea procesuală pasivă presupune verificarea identității între persoana chemată în judecată și subiectul de drept obligat în raportul juridic dedus judecății. Cât timp reclamanții pretind acordarea unor despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului în litigiu, susținând că aceasta reprezintă o justă reparare a prejudiciului produs lor de către stat prin preluarea abuzivă a bunului ce le-a aparținut, calitatea procesuală pasivă trebuie verificată prin raportare la pretenția juridică materializată în această cerere. Or, în cererea având acest obiect, Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. Verificarea calității procesuale pasive nu presupune însă cenzurarea temeiniciei cererii formulate, ci numai a raportului juridic dedus judecății sub aspectul subiectului de drept obligat în acest raport juridic.

De aceea, fără a analiza temeinicia pretențiilor formulate de reclamanți, îndreptățirea acestora la acordarea de despăgubiri, cuantumul acestora ori posibilitatea de a le obține, Înalta Curte constată că, în raport de cererea precizatoare, astfel cum a fost formulată, Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. Referitor la ultima critică, nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că imobilului în litigiu nu-i sunt aplicabile dispozițiile legii fondului funciar. Astfel, din adresa cu nr. 5574 din 21 aprilie 1994 emisă de Consiliul Local al Municipiului Constanța rezultă că terenul situat în Constanța, preluat de stat, în baza Decretului nr. 83/1049 și afectat de construcția Sălii Sporturilor, nu poate fi restituit în baza Legii nr. 18/1991, deoarece nu intră sub incidența acestei legi.

Acest aspect a fost preluat de reclamantul I.M., în cuprinsul motivării notificării sale, formulate în baza Legii nr. 10/2001, arătând că, pentru suprafața de teren revendicată, a fost formulată cerere de punere în posesie la apariția Legii nr. 18/1991, cerere care a fost respinsă deoarece terenului nu-i sunt incidente dispozițiile legii fondului funciar. Așa fiind, prin hotărârea instanței de apel, în mod legal s-a reținut calitatea procesuală pasivă a recurentului cu privire la cererea formulată de reclamant în subsidiar, urmând astfel, a fi trimisă cauza la instanța de fond pentru soluționarea acestei cereri. In raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat, cu consecința, menținerii hotărârii pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei civile nr. 218 C din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.