ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5474/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2007 pe rolul

Tribunalului Constanța, reclamanții C.R.N. și I.M. au chemat în judecată pe

pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul Local

Constanța și Primăria Constanța, solicitând obligarea acestora la restituirea

în natură a imobilului-teren, în suprafață de 1044 mp, situat în Constanța, sau

la acordarea în compensare a unui teren în echivalent.

In motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat abuziv în

baza Decretului nr. 83/1949 și că, în calitate de unici moștenitori ai celor

doi foști proprietari ai imobilului - C.N. și C.M., au notificat Primăria

Municipiului Constanța pentru restituirea imobilului, însă nu au primit un răspuns,

până la data sesizării instanței.

La data de 16 mai 2008, reclamanții au formulat o cerere

precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de

pârât, a Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și obligarea

acestuia la plata valorii de piață a terenului, astfel cum a fost stabilită

prin raportul de expertiză.

In motivarea cererii precizatoare s-a arătat, că aceasta are

caracter subsidiar, urmând a fi avută în vedere numai în situația

imposibilității restituirii bunului în natură sau prin compensare cu un teren

echivalent. Invocându-se practica CEDO, s-a susținut că hotărârile

judecătorești de acordare a despăgubirilor prin acțiuni la Fondul Proprietatea

reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 448 din 3 aprilie 2009, Tribunalul

Constanța a admis excepția lipsei capacități procesuale de folosință a pârâtei

Primăria Constanta și a respins acțiunea față de aceasta; a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman Ministerul Finanțelor și a

respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta; a respins, ca nefondată

acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța și

Consiliul Local Constanța și a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtul

Primarul Municipiului Constanța.

Astfel, s-a dispus obligarea pârâtului Primarul Municipiului

Constanța să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul revendicat.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut

următoarele:

- reclamanții și-au legitimat calitatea de proprietari ai

terenului în suprafață de 1044 mp, preluat de stat în mod abuziv în baza

Decretului nr. 83/1949 de completare a unor dispoziții din Legea reformei

agrare nr. 187/1945 și de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform

art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățiți la despăgubiri, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

- lipsa calității procesuale pasive a Statului Român rezultă

din faptul că, în cadrul Legii nr. 10/2001, sunt reglementate două situații în

care acesta poate fi chemat în judecată, iar în speță nu se regăsește niciuna

dintre acestea.

Prin decizia nr. 218/C din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a admis apelurile formulate de reclamanți și de pârâții Primarul

Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și Primăria

Municipiului Constanța.

In consecință, a fost desființată în parte sentința apelată

și trimisă cauza pentru soluționarea cererii formulate în subsidiar cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la Tribunalul Constanța,

menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că:

- reclamanții au o „creanță patrimonială" certă,

irevocabilă și exigibilă, care intră sub incidența noțiunii de „bun" în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar nerestituirea imobilului

până în prezent, în absența oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în

dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor,

- nu s-au produs probe din care să rezulte că Fondul

Proprietatea funcționează în prezent, într-un mod eficient.

- pentru a le asigura reclamanților despăgubiri, într-un

termen rezonabil, respectând jurisprudența CEDO, obligatorie pentru instanțele

naționale, Statul Român are calitate procesuală pasivă în cererea subsidiară,

prin care s-a solicitat plata echivalentului bănesc al terenului imposibil de

restituit în natură.

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte, la data de 12

noiembrie 2009, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Constanța a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 289 și urm. C. proc. civ.

In motivarea cererii, recurentul a susținut că:

Reclamanții și-au precizat, în apel, acțiunea în sensul

obligării Statului Român în solidar cu ceilalți pârâți, la plata

despăgubirilor, conform raportului de expertiză, ceea ce conduce la privarea

părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție.

Întârzierea în acordarea despăgubirilor într-un termen

rezonabil, reprezintă o circumstanță excepțională, statului revenindu-i

misiunea de a alege măsura pentru garantarea respectării drepturilor

patrimoniale și a timpul necesar pentru ca mecanismul introdus prin Legea nr.

247 /2005 să devină eficient.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are

calitate procesuală pasivă în litigiile ce au ca obiect imobile ce fac parte

din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale iar imobilului în

litigiu, preluat în baza unui decret prin care s-au completat unele dispoziții

din legea reformei agrare îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 1/2000 și nu

cele ale Legii nr. 10/2001.

Recursul va fi respins ca

nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 16 mai 2008, (fila 188, dosar fond) reclamanții au

solicitat introducerea în cauză a pârâtului-recurent, iar la data de 13 iunie

2008 (fila 221, dosar fond) au depus precizări în legătură cu această

solicitare.

Prin cerere s-a arătat că obligarea statului prin Ministerul

de Finanțe la plata sumei de 1.674.872 Euro, la cursul efectuării plății, are

un caracter subsidiar, dat de situația imposibilității restituirii în natură

sau prin compensare cu un alt teren, invocându-se în acest sens, hotărârile

CEDO.

Rezultă astfel că această precizare a fost formulată la fond

și nu în apel, iar cum prin decizia atacată, cauza a fost trimisă spre

rejudecare, nu se poate reține faptul că are loc o privare a părților de un

grad de jurisdicție.

In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Înalta Curte apreciază că

aceasta se raportează la conținutul cererii precizatoare depuse de reclamanți.

Calitatea procesuală pasivă presupune verificarea identității

între persoana chemată în judecată și subiectul de drept obligat în raportul juridic

dedus judecății.

Cât timp reclamanții pretind acordarea unor despăgubiri

reprezentând valoarea de piață a imobilului în litigiu, susținând că aceasta

reprezintă o justă reparare a prejudiciului produs lor de către stat prin

preluarea abuzivă a bunului ce le-a aparținut, calitatea procesuală pasivă

trebuie verificată prin raportare la pretenția juridică materializată în

această cerere.

Or, în cererea având acest obiect, Statul prin Ministerul

Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.

Verificarea calității procesuale pasive nu presupune însă

cenzurarea temeiniciei cererii formulate, ci numai a raportului juridic dedus

judecății sub aspectul subiectului de drept obligat în acest raport juridic.

De aceea, fără a analiza temeinicia pretențiilor formulate de

reclamanți, îndreptățirea acestora la acordarea de despăgubiri, cuantumul

acestora ori posibilitatea de a le obține, Înalta Curte constată că, în raport

de cererea precizatoare, astfel cum a fost formulată, Statul prin Ministerul

Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.

Referitor la ultima critică, nici aceasta nu poate fi

reținută, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că imobilului în

litigiu nu-i sunt aplicabile dispozițiile legii fondului funciar.

Astfel, din adresa cu nr. 5574 din 21 aprilie 1994 emisă de

Consiliul Local al Municipiului Constanța rezultă că terenul situat în Constanța,

preluat de stat, în baza Decretului nr. 83/1049 și afectat de construcția Sălii

Sporturilor, nu poate fi restituit în baza Legii nr. 18/1991, deoarece nu intră

sub incidența acestei legi.

Acest aspect a fost preluat de reclamantul I.M., în cuprinsul

motivării notificării sale, formulate în baza Legii nr. 10/2001, arătând că,

pentru suprafața de teren revendicată, a fost formulată cerere de punere în

posesie la apariția Legii nr. 18/1991, cerere care a fost respinsă deoarece

terenului nu-i sunt incidente dispozițiile legii fondului funciar.

Așa fiind, prin hotărârea instanței de apel, în mod legal s-a

reținut calitatea procesuală pasivă a recurentului cu privire la cererea

formulată de reclamant în subsidiar, urmând astfel, a fi trimisă cauza la

instanța de fond pentru soluționarea acestei cereri.

In raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat, cu consecința, menținerii

hotărârii pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța

împotriva deciziei civile nr. 218 C din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.