ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5490/2010

Asupra recursului de față, constată: Prin acțiunea înregistrată la 2 aprilie 2004 astfel cum a fost ulterior precizată și modificată, reclamanții R.E.B., R.E.E., R.I., R.V. și P.E. au chemat în judecată pe pârâții E.M.C. Jilț cu sediul în Mătăsari, C.E. Turceni și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dreptul reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată prin Decretul nr. 467/1969, iar cu privire la diferența de 1 ha rămasă din suprafața de 2,66 ha, ocupată de către pârâtă, să fie obligată aceasta la parcurgerea procedurii legale privind exproprierea conform art. 6 teza 2 din Legea nr. 33/1994; totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor și uzufructului pe ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 78 din 23 martie 2009, rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins acțiunea reclamanților, cu următoarea motivare: În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubirile pentru imobilele expropriate începând cu anul 1969 de la autoarea reclamanților, în speță nu se aplică dispozițiile Legii nr. 33/1994, deoarece a apărut Legea nr. 10/2001, care este legea specială de reparație pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv pentru imobilele expropriate. În consecință, reclamanții trebuiau să acționeze în temeiul Legii nr. 10/2001.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a parcurge procedura legală pentru exproprierea suprafeței de 1 ha, în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 33/1994, instanța este competentă să verifice numai dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și stabilește despăgubirile, nefiind competentă să oblige expropriatorul la a declara utilitatea publică și la a urma primele două etape administrative și obligatorii, ce o determină la rândul lor pe cea judiciară. Referitor la aceeași suprafață de teren, tribunalul a mai reținut că aceasta a fost solicitată pentru reconstituire în temeiul Legii nr. 247/2005, așa cum rezultă din adresa nr. 876/2009 a Primăriei Drăgătești și din cererea de reconstituire nr. 20/2005.

Din moment ce terenul menționat face obiect al unei cereri de restituire în temeiul legilor fondului funciar, dreptul de proprietate se dovedește doar cu titlul eliberat ca urmare a finalizării procedurilor prevăzute de aceste legi și, drept consecință, despăgubirile și uzufructul sunt datorate doar dacă se face dovada proprietății asupra terenului pentru care acestea se solicită, dovadă inexistentă până în prezent. Judecata în apel. Prin decizia nr. 240 din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca și prima instanță.

Astfel, curtea de apel arată că, din moment ce reclamanții solicită despăgubiri pentru imobile expropriate anterior anului 1990, erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care constituie legea specială de reparație aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar nu dispozițiile Legii nr. 33/1994. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994, cu privire la obligarea pârâtei la parcurgerea procedurii de expropriere pentru suprafața de 1 ha, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că nu poate fi obligat expropriatorul de a declara utilitatea publică și de a urma primele două etape administrative obligatorii.

Curtea de apel a înlăturat susținerea reclamanților, în sensul că Primăria Dragotești a indicat existența unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren diferită de cea de 1 ha care face obiectul prezentei cauze, ca nefiind dovedită de aceștia cu nicio probă. La fila 16 din dosarul de fond se află cererea de reconstituire nr. 20 din 30 august 2005 depusă de R.E.

pentru o suprafață de 1 ha situată în satul Dragotești cu o lungime de 469 m și o lățime de 41 m, cu vecini la Est – R.V., la Vest - C.G., la Sud și Nord - rest proprietate, aspect menționat și prin adresa nr. 876 din 16 februarie 2009. Din nicio probă a dosarului nu rezultă că reclamanților le-ar fi fost ocupat un alt teren de 1 ha, diferit de cel solicitat prin cererea de reconstituire și, ca atare, în mod judicios prima instanță a reținut că îndreptățirea reclamanților la despăgubiri și la contravaloarea uzufructului se poate face numai dacă își vor dovedi dreptul de proprietate pretins în temeiul legilor fondului funciar. Judecata în recurs Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenții arată că exproprierea suprafețelor de teren ce au aparținut autoarei lor R.P. a avut loc anterior anului 1990. Câtă vreme nu s-au primit despăgubiri, iar decretele de expropriere sunt lovite de nulitate absolută, instanța a respins în mod greșit cererea de probe prin care reclamanții doreau să demonstreze că nu s-au făcut plăți către autoarea lor. Dreptul de proprietate este un drept real imprescriptibil, iar faptul că reclamanții nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001 nu poate constitui temei legal pentru respingerea acțiunii, care a fost introdusă în baza prevederilor legale referitoare la expropriere. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere recurenții critică faptul că instanța nu le-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru a se lămuri dacă terenul de 1 ha pentru care solicită despăgubiri este unul ș-i același cu cel care face obiectul cererii de reconstituire în baza legilor fondului funciar.

În opinia recurenților acesta este un teren diferit, așa cum s-a stabilit și printr-un raport de expertiză efectuat în dosarul nr. 670/2007 de către expertă M.M., iar, pe de altă parte, cererea adresată Comisiei locale Drăgotești în baza legii fondului funciar a fost promovată greșit numai de către unul din recurenți, R.E. În fine, recurenții arată că pe baza probatoriului administrat s-a demonstrat ocuparea abuzivă a suprafețelor de teren în două etape, una anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea, iar alta ulterioară acestui moment. Pârâtele E.M.C. Jilț și C.E.

Turceni nu au putut demonstra faptul că ocuparea anterioară a terenului în suprafață de 1,75 ha s-au făcut cu respectarea prevederilor în vigoare la acel moment, ceea ce încalcă prevederile art. 12 din Constituția din 1965. Deși au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtelor la declanșarea procedurii de expropriere în temeiul art. 1 din Legea nr. 33/1994, instanța nu a procedat la verificarea întrunirii condițiilor în materie de expropriere. Or, ocuparea terenului cu acordul tacit al prezumtivului expropriator duce la premisa unui abuz de drept și la încălcarea dreptului lor de proprietate garantat de Constituția României prin prisma art. 4 alin. (3). Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea acțiunii.

Intimatul SC C.E. Turceni SA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește exproprierea unor suprafețe de teren de la autoarea reclamanților R.P., anterioară anului 1990, concluzia instanței de apel în sensul că pentru obținerea de măsuri reparatorii reclamanții erau obligați să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este legală. Acest act normativ are un caracter reparator, iar în câmpul său de aplicare intră toate imobilele preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv imobilele expropriate. Cu privire la acestea din urmă, art. 11 din Legea nr. 10/2001 conține o reglementare expresă a condițiilor în care pot fi restituite în natură sau pot fi acorda măsuri reparatorii în echivalent.

Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/200 a fost, de altfel, stabilită prin decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar dacă art. 35 se referă la retrocedarea imobilelor expropriate, iar acțiunea de față are ca un prim petit plata de despăgubiri pentru atare imobile, rațiunea pentru care dispozițiile Legii nr. 33/1994 nu sunt aplicabile este aceeași, și anume adoptarea unei legi speciale de reparație, care prevede termene, condiții și măsuri reparatorii specifice.

Cum reclamanții nu au înțeles să parcurgă procedura Legii nr. 10/2001 și s-au adresat instanței cu o acțiune întemeiată pe legea referitoare la expropriere, soluția de respingere a cererii este legală iar soluția contrară, întemeiată pe caracterul imprescriptibil al caracterului de proprietate, nu poate fi primită. Cu privire la imobilele preluate de stat în perioada regimului comunist, statul a acționat în marja sa de apreciere atunci când a adoptat Legea specială de reparație nr. 10/2001, iar reclamanții-recurenți nu invocă niciun motiv pentru care nu au urmat procedura prevăzută de această lege. Așa fiind, critica de nelegalitate întemeiată greșit pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care se încadrează de fapt în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată. 2. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, Înalta Curte constată, în primul rând, că recurenții critică modul în care a fost încuviințat și administrat probatoriul și solicită reevaluarea acestuia în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, respectiv a aceleia că suprafața de 1 ha pentru care reclamantul R.E. a solicitat reconstituirea în temeiul legilor fondului funciar este diferită de suprafața de 1 ha pe care o deține actualmente pârâta E.M.C. Jilț. O asemenea critică nu mai poate fi analizată în recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., în această fază procesuală putându-se verifica doar dacă la situația de fapt astfel cum a fost stabilită s-au aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Or, câtă vreme curtea de apel a reținut, ca situație de fapt, că pentru suprafața de teren de 1ha reclamanții nu sunt încă în măsură să facă dovada titlului de proprietate – cererea de reconstituire a acestui drept fiind încă pendinte – nu poate fi primit capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri și plata contravalorii uzufructului pe ultimii 3 ani. 3. Critica de nelegalitate care vizează neaplicarea în speță a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 33/1994 și care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată. Astfel, chiar dacă s-ar fi dovedit în speță că pârâta E.MC. .Jilț ocupă fără drept o suprafață de teren de 1 ha proprietatea reclamanților, nu există temei legal pentru obligarea acesteia la declararea utilității publice în vederea exproprierii.

Intervenția instanței în cadrul acestei proceduri este limitată la măsurile pe care le poate dispune în temeiul Legii nr. 33/1994, printre care nu se regăsește aceea de a obliga pe deținătorul pretins abuziv al unui imobil să ceară declararea acestuia ca fiind de utilitate publică, cum corect au reținut instanțele anterioare. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.V., R.I., R.E., R.B., P.E. împotriva deciziei civile nr. 240 din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.