ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 6346/300/2008, reclamanții H.M., H.A.A. și H.A.M. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general, obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 186,01 mp aferent imobilului proprietatea lor din București, Str. Salcâmilor nr. 15. Prin sentința civilă nr. 8664 din 15 octombrie 2008, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată precizată de reclamanți, respectiv, de 1.200.000 lei.

Prin sentința nr. 503 din 8 aprilie 2009 pronunțată în Dosar nr. 39894/3/2008, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii; a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Tribunalul a reținut că, raportat la dispozițiile constituționale ce garantează accesul liber la justiție și dreptul la apărare, îngrădirea exercițiului unei acțiuni în revendicare ar reprezenta o încălcare a însuși dreptului de proprietate și a principiilor consacrate constituțional în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Referitor la excepția autorității lucrului judecat, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece între cererea care a format obiectului dosarului cu nr. 14161/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București și prezenta cauză există identitate de obiect și de părți, neavând relevanță că în primul proces a mai figurat ca pârâtă SC A. SA și nici că, în primul proces, pârât a fost C.G.M.B., iar în procesul de față Municipiul București, întrucât unitatea administrativ teritorială reprezintă în procese interesele consiliului local și ale primăriei. Prin decizia civilă nr. 516/ A din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței mai sus-menționate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 16402 din 18 decembrie 1997 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport cu care a fost reținută autoritatea lucrului judecat, autorii reclamanților au obținut, în contradictoriu cu Statul Român, în cadrul acțiunii în revendicare promovate, constatarea, în ceea ce privește imobilul din București Str. Salcâmilor nr. 15 sector 2, că imobilul a fost greșit naționalizat. În considerentele aceleiași hotărâri s-a reținut și că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorilor reclamanților, H.T. și H.A., potrivit actelor translative de proprietate aflate la dosar, respectiv, actul de vânzare cumpărare nr. x/1944 autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat.

Având în vedere identitatea de obiect material al celor două cauze - imobilul din Str. Salcâmilor - astfel cum acesta s-a aflat în proprietatea autorilor reclamanților și a fost greșit naționalizat, în întregul său, reclamanții nu mai puteau sesiza instanțele cu o nouă acțiune în revendicare ce a fost soluționată deja, definitiv și irevocabil, sens în care soluția primei instanțe este corectă și legală. Împotriva acestei decizii au formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. reclamanții H.A.M., H.A.A. și H.M., arătând că în mod greșit instanțele anterioare au reținut autoritatea de lucru judecat, respingând, astfel acțiunea în revendicare.

Recurenții-reclamanți au arătat că în cauză nu este îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., respectiv, referitor la obiect, în primul dosar acesta a fost reprezentat de constatarea că imobilul în litigiu a fost greșit naționalizat pe numele autorilor reclamanților, iar în al doilea dosar a fost reprezentat de obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate și liniștită folosință, către reclamanți, a aceluiași imobil. Referitor la părți, recurenții-reclamanți au arătat că în primul dosar calitatea de pârâți au avut-o C.G.M.B. și SC A. SA, iar în al doilea dosar Municipiul București, prin primar general. Referitor la cauză, recurenții-reclamanți au arătat că în primul proces s-a urmărit a se „anula ” naționalizarea abuzivă, iar în cel de-al doilea s-a urmărit „clarificarea unei situații intervenită urmare a modificărilor legislative în materie”.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul reclamanților a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 ianuarie 2010, judecata acestuia fiind suspendată la data de 8 octombrie 2010 în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. 38/300/1997 al Judecătoriei Sector 2 București, având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 16402 din 18 decembrie 1997 a aceleiași instanțe, apreciată de către instanța de recurs ca fiind o chestiune prejudicială în raport de obiectul prezentei cauze.

Pricina a fost repusă pe rol din oficiu la data de 4 decembrie 2014 în vederea discutării perimării, iar din relațiile solicitate a rezultat că Dosarul nr. 38/300/1997 care a determinat luarea măsurii suspendării, a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 246/ A din 14 martie 2012 a Tribunalului București, secția a V a civilă, devenită irevocabilă la data de 17 mai 2012. Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ. „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă”.

Cât timp judecata unei cauze este suspendată pentru motivul că dezlegarea pricinii depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, termenul de perimare nu curge, suspendarea judecării cauzei suprapunându-se astfel cu suspendarea cursului perimării, conform ipotezei prevăzute de art. 250 alin. (1) C. proc. civ. În atare situație, termenul de perimare va începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea judecății. În speță, cauza a cărei soluționare ar fi avut o înrâurire hotărâtoare în rezolvarea prezentului recurs a fost soluționată prin decizia civilă nr. 246/ A din 14 martie 2012 a Tribunalului București, secția a V a civilă, devenită irevocabilă la data de 17 mai 2012, dată de la care a început să curgă termenul de perimare a cauzei de față.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data pronunțării deciziei civile prin care a fost soluționată cauza a cărei existență a determinat suspendarea judecății prezentului recurs, respectiv, 17 mai 2012, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 4 decembrie 2013, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina. Față de cele ce preced, înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții H.A.M., H.A.A. și H.M. împotriva deciziei nr. 516/ A din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.