ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Persoanele vătămate I.I., K.V., M.C. și M.R.

au formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva numiților S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și

D.C. - foști președinți ai ANAF, M.D.J. - director executiv adjunct, M.P. - șef

serviciu, C.P., R.S., L.M., E.R., G.B.Ș. și C.I. - inspectori fiscali, precum

și împotriva numiților F.E.A., B.A., D.R., K.D.O. și R.A.C. - inspectori

fiscali la Administrația Financiară Ilfov, solicitând efectuarea de cercetări

față de aceștia sub aspectul săvârșirii mai multor fapte cu caracter penal

(înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu

în formă calificată).

Astfel, Administrația

Finanțelor Publice Ilfov, prin inspectorii G.B.Ș., E.R. Și C.I., au efectuat un

control fiscal, solicitându-i persoanei vătămate I.I. prezentarea actelor de

vânzare-cumpărare a bunurilor imobile pe care acesta le-a dobândit și

înstrăinat în perioada 2004 - 2009 și pentru care nu a plătit TVA.

În perioada 24 iunie

2010 - 14 octombrie 2010, controlul a fost suspendat, AFP Ilfov solicitând

relații de la Primăria D. privind bunurile proprietatea sus-numitului și copii

ale actelor de proprietate, ulterior fiindu-i comunicată decizia de măsuri

asigurătorii nr. 3222/09 din 14 octombrie 2010.

I.I. a considerat că

acest control a fost efectuat în mod nelegal întrucât:

- nu deținea

calitatea de contribuabil, din punct de vedere al plății TVA;

- nu a fost anterior,

declarat din oficiu de către ANAF, persoană plătitoare de TVA, conform dispozițiilor

legale;

- nu i-a fost

comunicată carta drepturilor contribuabilului;

- făptuitorii au

instituit sechestru asigurător, în condițiile în care nu erau îndeplinite

condițiile sechestrului și, mai mult, au instituit sechestru peste termenul de

3 luni prevăzut de art. 140 alin. (1

10

) C. proc. fisc.;

- făptuitorii l-au

indus în eroare comunicându-i că trebuie să plătească TVA aferent unor vânzări

de imobile, deși este persoană fizică și nu există un temei de drept pentru

această obligație.

În conținutul plângerii

formulate, persoana vătămată I.I. a considerat că argumentele pentru care sunt

întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni sunt următoarele:

- pentru infracțiunea

de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, "elementul material al

infracțiunii este manifestat prin crearea unei situații de inferioritate pe

temei de: avere (fiind controlate numai persoanele care au efectuat mai mult de

5 tranzacții) și apartenență politică (întrucât au fost controlate numai

persoanele care nu fac parte din PDL)".

- cu privire la

faptele comise de S.V., I.P., B.S. și D.C. (în calitățile pe care le-au avut),

persoana vătămată I.I. a arătat că l-au indus în eroare prin declarațiile

publice făcute în perioada 2005 - 2008 în presa de specialitate, în care,

precizează că "TVA a devenit obligatoriu începând cu data de 1 ianuarie

2008, iar vânzările de bunuri imobile nu constituie fapte de comerț,

neputându-se percepe TVA".

În consecință,

întrucât a fost obligat la plata TVA anterior anului 2008, partea vătămată I.I.

a solicitat cercetarea faptelor anterior descrise.

Sesizarea numiților

M.C. și M.R. privește controlul efectuat de DGFP Brașov, având ca obiect TVA

aferentă tranzacțiilor imobiliare efectuate de aceștia în perioada 2005 - 2010.

Prin procesul-verbal

încheiat s-a stabilit că cele două persoane au avut calitatea de contribuabili

din punct de vedere al TVA pentru tranzacțiile imobiliare realizate în perioada

2005 - 2010, iar din punct de vedere fiscal, cei doi soți formează o asociere.

Persoanele vătămate

au considerat că acest control a fost efectuat fără ca în prealabil să fie emis

un act administrativ prin care cei doi să fie încadrați, din oficiu, ca

plătitori TVA pe vânzările de bunuri imobile efectuate în perioada 2005 - 2010.

Persoana vătămată K.V.

a formulat o plângere în legătură cu controlul efectuat de inspectorii fiscali

din județul Ilfov cu privire la vânzările efectuate de acesta în perioada 2004

- 2009 și TVA-ul aferent acestor vânzări.

S-a stabilit că

anterior anului 2008, persoana vătămată, împreună cu soțul său, au construit

mai multe imobile, pe care ulterior le-au vândut, iar, prin controlul efectuat

de către AFP Ilfov au fost încadrați ca fiind plătitori de TVA și au fost

obligați la achitarea acestuia către stat.

În consecință, persoanele

vătămate au apreciat că nu puteau să aibă calitatea de plătitori TVA anterior

anului 2010, acestea nefiind obligate la plata TVA și nici a penalităților

aferente.

Prin rezoluția nr.

16/P/2011 din 3 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C.

- foști președinți ai ANAF, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 215 alin. (5) coroborat cu art. 215 alin. (1), art. 247, art. 248

1

și art. 246 C. pen.; M.D.J. - director executiv adjunct, M.P. - șef serviciu,

C.P., R.S., L.M., E.R., G.B.Ș. și C.I. - inspectori fiscali, precum și

împotriva numiților F.E.A., B.A., D.R., K.D.O. și R.A.C. - inspectori fiscali

la Administrația Financiară Ilfov sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 248, art. 248

1

și art. 246 C. pen.

În motivarea soluției

se arată că activitatea desfășurată de toate părțile vătămate a fost făcută în

scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, astfel încât,

acționând în exercitarea atribuțiilor de serviciu în aplicarea corectă a legii,

în baza unei dispoziții transmisă de Ministerul Finanțelor Publice către toate

direcțiile județene, nu se poate reține în sarcina inspectorilor de la

Administrațiile Financiare Ilfov și Brașov săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 248, art. 248

1

și art. 246 C. pen.

De asemenea, s-a

apreciat că declarațiile făptuitorilor S.V. și I.P. - foști miniștri de

finanțe, S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF nu pot fi încadrate ca

"acte de inducere în eroare" în sensul consacrat de dispozițiile art.

215 alin. (5) C. pen.

Împotriva acestei

soluții, petenții I.I. și K.V. au formulat plângere la procurorul șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr.

372/II/2/2012 din 8 februarie 2012 a fost respinsă plângerea petenților

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, constatându-se că

soluția dispusă este legală și temeinică.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen. au formulat plângere petenții I.I. și K.V.

În susținerea

plângerii, petenții au depus înscrisuri reprezentând practică judiciară asupra

problemei deduse analizei.

Plângerea nu este

fondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

persoana impozabilă este orice persoană care desfășoară de o manieră

independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor

prevăzute în alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

Prin activitate

economică se înțeleg activitățile producătorilor, comercianților sau

prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive (...) sau asimilate

acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor

corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate.

Conform dispozițiilor

art. 152 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, persoanele impozabile care depășesc

în cursul uni an fiscal plafonul de scutire sunt obligate să solicite

înregistrarea ca plătitor TVA, în regim normal, în termen de 10 zile de la

constatarea depășirii (...).

Potrivit alin. (4) al

aceluiași articol, după depășirea plafonului de scutire, persoanele impozabile

nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează

cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.

Potrivit

dispozițiilor legale mai sus enunțate, exista obligativitatea declarării cifrei

de afaceri estimate, condiționând aplicarea regimului special de scutire de

efectuarea acestei declarații la momentul începerii activității.

În aceste condiții

persoană impozabilă poate fi inclusiv o persoană fizică ce desfășoară

activități economice.

Normele de aplicare a

Codului fiscal reglementează obligația de plată a TVA-ului de către persoanele

fizice, în cazul construirii și, ulterior, vânzării de imobile, astfel încât

susținerile petenților în sensul că nu puteau fi încadrate ca plătitoare de TVA

întrucât această situație nu era reglementată fiscal, nu pot fi primite.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că activitatea a fost desfășurată de

toate persoanele vătămate, în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate.

În consecință, nu se

poate reține în sarcina inspectorilor de la Administrațiile Financiare Ilfov și

Brașov săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 248

1

C. pen. întrucât aceștia au acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

în aplicarea corectă a legii, în baza dispoziției nr. 2660/3/2009 transmisă de

Ministerul Finanțelor Publice către toate direcțiile județene.

Referitor la

declarațiile publice făcute de S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B.

și D.C. - foști președinți ai ANAF, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi

interpretate ca "acte de inducere în eroare" în sensul prevăzut de

dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen., întrucât acestea nu se subsumează

noțiunii de "dezbatere publică, publicare în Monitorul Oficial, mijloace

de informare în masă", având în vedere că principiul publicității

sistemului bugetar se realizează prin "dezbaterea publică a proiectelor de

buget cu prilejul aprobării lor, a conturilor generale, anuale de execuție a

bugetului cu prilejul aprobării acestuia, publicarea în Monitorul Oficial a

actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale și mijloacelor

de informare în masă pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului

bugetului".

Exprimarea

publică/media a unei opinii cu privire la o problemă asupra soluționării căreia

există opinii divergente, nu angajează în niciun fel răspunderea juridică a

acestora sau instituțiilor pe care le reprezintă.

Rezolvarea unei

neclarități în chestiuni care țin de fiscalitate nu este adusă de o declarație

de presă a reprezentanților instituțiilor care există în acel domeniu.

În consecință, nu se

poate reține în sarcina numiților S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe,

S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 215 alin. (5) coroborat cu art. 215 alin. (1) C. pen., art. 247, art. 248

1

și art. 246 C. pen.

Așadar, soluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost corect adoptată de procuror, situație în

care plângerea formulată împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a

intimaților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la plata sumei de

câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petenții K.V. și I.I. împotriva rezoluției

din 3 ianuarie 2012 dispusă în Dosarul nr. 16/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petenții la

plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV