ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Persoanele vătămate I.I., K.V., M.C. și M.R. au formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva numiților S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF, M.D.J. - director executiv adjunct, M.P. - șef serviciu, C.P., R.S., L.M., E.R., G.B.Ș. și C.I. - inspectori fiscali, precum și împotriva numiților F.E.A., B.A., D.R., K.D.O. și R.A.C. - inspectori fiscali la Administrația Financiară Ilfov, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii mai multor fapte cu caracter penal (înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu în formă calificată).

Astfel, Administrația Finanțelor Publice Ilfov, prin inspectorii G.B.Ș., E.R. Și C.I., au efectuat un control fiscal, solicitându-i persoanei vătămate I.I. prezentarea actelor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile pe care acesta le-a dobândit și înstrăinat în perioada 2004 - 2009 și pentru care nu a plătit TVA. În perioada 24 iunie 2010 - 14 octombrie 2010, controlul a fost suspendat, AFP Ilfov solicitând relații de la Primăria D. privind bunurile proprietatea sus-numitului și copii ale actelor de proprietate, ulterior fiindu-i comunicată decizia de măsuri asigurătorii nr. 3222/09 din 14 octombrie 2010. I.I.

a considerat că acest control a fost efectuat în mod nelegal întrucât: - nu deținea calitatea de contribuabil, din punct de vedere al plății TVA; - nu a fost anterior, declarat din oficiu de către ANAF, persoană plătitoare de TVA, conform dispozițiilor legale; - nu i-a fost comunicată carta drepturilor contribuabilului; - făptuitorii au instituit sechestru asigurător, în condițiile în care nu erau îndeplinite condițiile sechestrului și, mai mult, au instituit sechestru peste termenul de 3 luni prevăzut de art. 140 alin. (1 10 ) C. proc. fisc.; - făptuitorii l-au indus în eroare comunicându-i că trebuie să plătească TVA aferent unor vânzări de imobile, deși este persoană fizică și nu există un temei de drept pentru această obligație.

În conținutul plângerii formulate, persoana vătămată I.I. a considerat că argumentele pentru care sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni sunt următoarele: - pentru infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, "elementul material al infracțiunii este manifestat prin crearea unei situații de inferioritate pe temei de: avere (fiind controlate numai persoanele care au efectuat mai mult de 5 tranzacții) și apartenență politică (întrucât au fost controlate numai persoanele care nu fac parte din PDL)". - cu privire la faptele comise de S.V., I.P., B.S. și D.C. (în calitățile pe care le-au avut), persoana vătămată I.I.

a arătat că l-au indus în eroare prin declarațiile publice făcute în perioada 2005 - 2008 în presa de specialitate, în care, precizează că "TVA a devenit obligatoriu începând cu data de 1 ianuarie 2008, iar vânzările de bunuri imobile nu constituie fapte de comerț, neputându-se percepe TVA". În consecință, întrucât a fost obligat la plata TVA anterior anului 2008, partea vătămată I.I. a solicitat cercetarea faptelor anterior descrise. Sesizarea numiților M.C. și M.R. privește controlul efectuat de DGFP Brașov, având ca obiect TVA aferentă tranzacțiilor imobiliare efectuate de aceștia în perioada 2005 - 2010. Prin procesul-verbal încheiat s-a stabilit că cele două persoane au avut calitatea de contribuabili din punct de vedere al TVA pentru tranzacțiile imobiliare realizate în perioada 2005 - 2010, iar din punct de vedere fiscal, cei doi soți formează o asociere.

Persoanele vătămate au considerat că acest control a fost efectuat fără ca în prealabil să fie emis un act administrativ prin care cei doi să fie încadrați, din oficiu, ca plătitori TVA pe vânzările de bunuri imobile efectuate în perioada 2005 - 2010. Persoana vătămată K.V. a formulat o plângere în legătură cu controlul efectuat de inspectorii fiscali din județul Ilfov cu privire la vânzările efectuate de acesta în perioada 2004 - 2009 și TVA-ul aferent acestor vânzări. S-a stabilit că anterior anului 2008, persoana vătămată, împreună cu soțul său, au construit mai multe imobile, pe care ulterior le-au vândut, iar, prin controlul efectuat de către AFP Ilfov au fost încadrați ca fiind plătitori de TVA și au fost obligați la achitarea acestuia către stat.

În consecință, persoanele vătămate au apreciat că nu puteau să aibă calitatea de plătitori TVA anterior anului 2010, acestea nefiind obligate la plata TVA și nici a penalităților aferente. Prin rezoluția nr. 16/P/2011 din 3 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) coroborat cu art. 215 alin. (1), art. 247, art. 248 1 și art. 246 C. pen.; M.D.J.

- director executiv adjunct, M.P. - șef serviciu, C.P., R.S., L.M., E.R., G.B.Ș. și C.I. - inspectori fiscali, precum și împotriva numiților F.E.A., B.A., D.R., K.D.O. și R.A.C. - inspectori fiscali la Administrația Financiară Ilfov sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248, art. 248 1 și art. 246 C. pen. În motivarea soluției se arată că activitatea desfășurată de toate părțile vătămate a fost făcută în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, astfel încât, acționând în exercitarea atribuțiilor de serviciu în aplicarea corectă a legii, în baza unei dispoziții transmisă de Ministerul Finanțelor Publice către toate direcțiile județene, nu se poate reține în sarcina inspectorilor de la Administrațiile Financiare Ilfov și Brașov săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248, art. 248 1 și art. 246 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că declarațiile făptuitorilor S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF nu pot fi încadrate ca "acte de inducere în eroare" în sensul consacrat de dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen. Împotriva acestei soluții, petenții I.I. și K.V. au formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 372/II/2/2012 din 8 februarie 2012 a fost respinsă plângerea petenților împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, constatându-se că soluția dispusă este legală și temeinică. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. au formulat plângere petenții I.I. și K.V. În susținerea plângerii, petenții au depus înscrisuri reprezentând practică judiciară asupra problemei deduse analizei. Plângerea nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, persoana impozabilă este orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute în alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Prin activitate economică se înțeleg activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive (...) sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Conform dispozițiilor art. 152 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, persoanele impozabile care depășesc în cursul uni an fiscal plafonul de scutire sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor TVA, în regim normal, în termen de 10 zile de la constatarea depășirii (...). Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, după depășirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege. Potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate, exista obligativitatea declarării cifrei de afaceri estimate, condiționând aplicarea regimului special de scutire de efectuarea acestei declarații la momentul începerii activității.

În aceste condiții persoană impozabilă poate fi inclusiv o persoană fizică ce desfășoară activități economice. Normele de aplicare a Codului fiscal reglementează obligația de plată a TVA-ului de către persoanele fizice, în cazul construirii și, ulterior, vânzării de imobile, astfel încât susținerile petenților în sensul că nu puteau fi încadrate ca plătitoare de TVA întrucât această situație nu era reglementată fiscal, nu pot fi primite. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că activitatea a fost desfășurată de toate persoanele vătămate, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. În consecință, nu se poate reține în sarcina inspectorilor de la Administrațiile Financiare Ilfov și Brașov săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 248 1 C. pen.

întrucât aceștia au acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în aplicarea corectă a legii, în baza dispoziției nr. 2660/3/2009 transmisă de Ministerul Finanțelor Publice către toate direcțiile județene. Referitor la declarațiile publice făcute de S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C.

- foști președinți ai ANAF, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi interpretate ca "acte de inducere în eroare" în sensul prevăzut de dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen., întrucât acestea nu se subsumează noțiunii de "dezbatere publică, publicare în Monitorul Oficial, mijloace de informare în masă", având în vedere că principiul publicității sistemului bugetar se realizează prin "dezbaterea publică a proiectelor de buget cu prilejul aprobării lor, a conturilor generale, anuale de execuție a bugetului cu prilejul aprobării acestuia, publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale și mijloacelor de informare în masă pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului". Exprimarea publică/media a unei opinii cu privire la o problemă asupra soluționării căreia există opinii divergente, nu angajează în niciun fel răspunderea juridică a acestora sau instituțiilor pe care le reprezintă.

Rezolvarea unei neclarități în chestiuni care țin de fiscalitate nu este adusă de o declarație de presă a reprezentanților instituțiilor care există în acel domeniu. În consecință, nu se poate reține în sarcina numiților S.V. și I.P. - foști miniștri de finanțe, S.B. și D.C. - foști președinți ai ANAF, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) coroborat cu art. 215 alin. (1) C. pen., art. 247, art. 248 1 și art. 246 C. pen. Așadar, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost corect adoptată de procuror, situație în care plângerea formulată împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a intimaților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții K.V. și I.I. împotriva rezoluției din 3 ianuarie 2012 dispusă în Dosarul nr. 16/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petenții la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV