ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1618/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la data de 16

ianuarie 2008 la Curtea de Apel București, reclamanta N.C.V. a chemat în

judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să actualizeze despăgubirile

acordate prin titlurile de despăgubire nr. 843/2006 și 844/2006 la valoarea de

piață în prezent, urmând a elibera o decizie suplimentară cu valoarea

actualizată.

S-a solicitat obligarea pârâtelor la

plata de daune morale, în cuantum de 60.000 lei și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin decizia nr. 843/2006 i s-au acordat despăgubiri în cuantum de

684705,85 lei pentru un teren în suprafață de 3894 mp, situat în Costești, județul

Argeș, iar prin decizia nr. 844/2006 sau acordat despăgubiri în sumă de 72.800

lei, pentru clădirea demolată, în suprafață de 200 mp, situată la aceeași

adresă.

A susținut reclamanta că la data

introducerii acțiunii valoarea de piață a celor două imobile a crescut, așa

încât se impune actualizarea despăgubirilor acordate.

La data de 1 aprilie 2008,

reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să-i

emită titlurile de despăgubire suplimentare solicitate prin acțiune, în valoare

de 1.172.475,40 lei echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se

plătească despăgubirea reprezentând diferența dintre valoarea reală a

imobilelor în prezent, reieșită din expertiza depusă la dosar și titlurile deja

emise.

Pârâta Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în numerar a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, motivat de faptul că nu are personalitate juridică și are numai

atribuția de acordare a despăgubirilor în numerar persoanelor cărora li s-au

emis titluri de plată, iar pe fond a precizat că titlurile de despăgubire au

fost convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea, așa încât reclamanta beneficiază de toate drepturile ce reies din

deținerea acestora.

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii, deoarece, după data

convertirii titlurilor de despăgubire în acțiuni la Fondul proprietatea, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce se cuvin din deținerea

acestora și că dispozițiile legale nu reglementează actualizarea titlurilor de

despăgubire.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1529 din 20 mai 2008,

Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar și a respins

acțiunea reclamantei N.C.V. împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Motivarea primei instanțe

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în

Numerar, Curtea de Apel București a reținut că aceasta nu are calitate

procesuală în cauză, deoarece are numai competența de a acorda despăgubiri în

numerar către persoanele îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată.

Pe fondul cauzei, judecătorul

fondului a apreciat că, potrivit prevederilor O.U.G. 81/2007, procedura de

valorificare a titlurilor de despăgubire a fost modificată, situație în care și

persoanele care aveau calitatea de acționar la Fondul proprietatea, erau în situația de a opta între a menține calitatea de acționar la fond

sau a solicita anularea conversiei și că absența opțiunii prezumă acordul

pentru menținerea calității de acționar.

A mai arătat instanța de fond în

motivarea hotărârii că reclamanta solicită actualizarea cuantumului

despăgubirilor prin emiterea unor titluri de despăgubire suplimentare, în

raport de titlurile emise anterior, actualizare ce nu este prevăzută de dispozițiile

legale în vigoare.

Instanța de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta N.C.V.

A susținut în motivele de recurs că

soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, deoarece emiterea titlurilor

suplimentare de despăgubire nu este prevăzută de lege, este greșită, temeiul de

drept al cererii fiind art. 27 alin. (3) din O.U.G. 81/2007, text care prevede

posibilitatea emiterii de titluri de despăgubire suplimentare, în situația în

care valoarea de despăgubire nu este corespunzătoare valorii de piață.

A precizat recurenta că obiectul

acțiunii l-a constituit actualizarea sumelor stabilite prin deciziile de

despăgubire, începând cu data emiterii acestora și până la intrarea în vigoare

a O.U.G. 81/2007.

S-a mai arătat că instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii,formulate în ședința publică din 1

aprilie 2008, în sensul că în cazul respingerii cererii principale să fie

obligată pârâta să-i acorde o despăgubire în sumă egală cu actualizarea la

nivelul lunii octombrie 2007 a imobilelor pentru care s-au emis dispozițiile

nr. 843/2006 și 844/2006.

Ulterior au fost formulate motive

suplimentare de recurs, în care s-a criticat soluția primei instanțe sub

aspectul temeiniciei acesteia și a legalității, arătându-se că despăgubirile

acordate nu sunt juste și echitabile și ca urmare se impunea emiterea unor

decizii suplimentare reprezentând titluri de despăgubire aferente diferenței

dintre valoarea de piață și valoarea inițială acordată.

Pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului, cu precizarea că cele două decizii în raport de care solicită

emiterea unor decizii, suplimentare de despăgubiri, au fost adoptate potrivit

dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii titlurilor de despăgubire de

către Comisia Centrală.

S-a mai arătat că, după emiterea

titlurilor de despăgubire și convertirea acestora în acțiuni, reclamanta

urmează să beneficieze de toate drepturile ce decurg din deținerea acestora.

Intimata a apreciat că instanța de

fond a avut în vedere la adoptarea soluției și precizarea acțiunii,

pronunțându-se în mod expres asupra acesteia.

Direcția de Despăgubiri din cadrul A.N.R.P.

a formulat întâmpinare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece

nu are personalitate juridică și face parte din structura A.N.R.P. iar în

raport de obiectul acțiunii, acela de actualizare a titlurilor de despăgubire,

soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive

este fondată.

Examinarea motivelor de recurs

Din examinarea sentinței primei

instanțe, se constată că nu au fost analizate susținerile privind

aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. 81/2007,

text invocat de reclamantă chiar în acțiunea introductivă.

De asemenea, judecătorul fondului, la

soluționarea cauzei, a nesocotit prevederile art. 3 C. civ. român, text

potrivit căruia judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede

sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate.

Așadar, potrivit legislației române,

judecătorul unei cauze nu are posibilitatea de a respinge o acțiune, cu

motivarea că ceea ce pretinde partea nu este prevăzut de dispozițiile legale în

vigoare.

Respingerea acțiunii cu această motivare

echivalează cu o nepronunțare a judecătorului asupra fondului pricinii, motiv

pentru care hotărârea este susceptibilă de a fi casată cu trimitere, potrivit

prevederilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Înalta Curte mai arată că prima instanță

nu s-a pronunțat asupra cererii precizatoare formulată la data de 1 aprilie 2008,

cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i emită

titlurile de despăgubire suplimentare, în valoare de 1.172.475,40 lei

echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se plătească despăgubirea

reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii

acțiunii reieșită ca diferență dintre sumele cuprinse în expertiza depusă la

dosar și titlurile deja emise.

Simpla referire a judecătorului

fondului la respingerea acțiunii precizate la 1 aprilie 2008, fără motivarea

corespunzătoare, îndeplinește cerințele nepronunțării asupra cererii

respective.

Potrivit prevederilor art. 261 C.

proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

apărările părților.

În considerarea acestor cerințe legale,

judecătorul fondului trebuia să verifice și să motiveze în fapt și în drept

respingerea cererii precizatoare.

Alături de argumentele enunțate mai sus,

Înalta Curte mai arată că hotărârea primei instanțe nu este motivată,

judecătorul fondului făcând o scurtă trimitere la dispozițiile O.U.G. 81/2007.

Prima instanță trebuia să examineze dacă

cererea reclamantei privind reactualizarea despăgubirilor este fondată, în

raport de împrejurarea emiterii acțiunilor și dacă cererea subsidiară de

despăgubiri decurgând din faptul că statul român, prin autoritățile sale, nu a

luat măsuri eficace ca Fondul Proprietatea să funcționeze în mod real și

efectiv, potrivit scopului pentru care a fost înființat, este întemeiată.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea

instanței de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării, Înalta Curte nu

poate exercita controlul legalității și temeiniciei hotărârii, potrivit

argumentelor ce se vor enunța în continuare.

Căile de atac se exercită de partea

nemulțumită, de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin

care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al

interesului, și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se

pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este

motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea

primei instanțe este legală și temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc

elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina

judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea,

întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților,atât în fapt, cât și în

drept care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, părțile nu sunt în

măsură să realizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești și nici

instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele

stabilite de lege.

Înalta Curte arată că prin nemotivarea

hotărârii se aduce atingere și prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind

procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții.

În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței

Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a

motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale

care au fost supuse spre analiză.

În cauza de față, în mod cert judecătorul

fondului nu a analizat obiectul acțiunii în integralitatea sa și astfel nu a

realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Soluția instanței de recurs

Având în vedere, prevederile art.

312 alin. (3) teza a II-a și art. 261 C. proc. civ., precum și prevederile

art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că

hotărârea primei instanțe este nemotivată, că judecătorul fondului nu s-a

pronunțat asupra obiectului pricinii, așa încât motivele de recurs sunt

fondate.

În consecință, recursul se va admite, se

va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la prima

instanță, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere toate motivele invocate

înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.C.V. împotriva sentinței civile nr. 1529

din 20 mai 2008 a Curți de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

martie 2009.