ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1618/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 la Curtea de Apel București, reclamanta N.C.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să actualizeze despăgubirile acordate prin titlurile de despăgubire nr. 843/2006 și 844/2006 la valoarea de piață în prezent, urmând a elibera o decizie suplimentară cu valoarea actualizată. S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale, în cuantum de 60.000 lei și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 843/2006 i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 684705,85 lei pentru un teren în suprafață de 3894 mp, situat în Costești, județul Argeș, iar prin decizia nr. 844/2006 sau acordat despăgubiri în sumă de 72.800 lei, pentru clădirea demolată, în suprafață de 200 mp, situată la aceeași adresă. A susținut reclamanta că la data introducerii acțiunii valoarea de piață a celor două imobile a crescut, așa încât se impune actualizarea despăgubirilor acordate. La data de 1 aprilie 2008, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să-i emită titlurile de despăgubire suplimentare solicitate prin acțiune, în valoare de 1.172.475,40 lei echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se plătească despăgubirea reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor în prezent, reieșită din expertiza depusă la dosar și titlurile deja emise.

Pârâta Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are personalitate juridică și are numai atribuția de acordare a despăgubirilor în numerar persoanelor cărora li s-au emis titluri de plată, iar pe fond a precizat că titlurile de despăgubire au fost convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea, așa încât reclamanta beneficiază de toate drepturile ce reies din deținerea acestora. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii, deoarece, după data convertirii titlurilor de despăgubire în acțiuni la Fondul proprietatea, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce se cuvin din deținerea acestora și că dispozițiile legale nu reglementează actualizarea titlurilor de despăgubire.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 1529 din 20 mai 2008, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar și a respins acțiunea reclamantei N.C.V. împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. Motivarea primei instanțe Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, Curtea de Apel București a reținut că aceasta nu are calitate procesuală în cauză, deoarece are numai competența de a acorda despăgubiri în numerar către persoanele îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată. Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a apreciat că, potrivit prevederilor O.U.G.

81/2007, procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire a fost modificată, situație în care și persoanele care aveau calitatea de acționar la Fondul proprietatea, erau în situația de a opta între a menține calitatea de acționar la fond sau a solicita anularea conversiei și că absența opțiunii prezumă acordul pentru menținerea calității de acționar. A mai arătat instanța de fond în motivarea hotărârii că reclamanta solicită actualizarea cuantumului despăgubirilor prin emiterea unor titluri de despăgubire suplimentare, în raport de titlurile emise anterior, actualizare ce nu este prevăzută de dispozițiile legale în vigoare. Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta N.C.V.

A susținut în motivele de recurs că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, deoarece emiterea titlurilor suplimentare de despăgubire nu este prevăzută de lege, este greșită, temeiul de drept al cererii fiind art. 27 alin. (3) din O.U.G. 81/2007, text care prevede posibilitatea emiterii de titluri de despăgubire suplimentare, în situația în care valoarea de despăgubire nu este corespunzătoare valorii de piață. A precizat recurenta că obiectul acțiunii l-a constituit actualizarea sumelor stabilite prin deciziile de despăgubire, începând cu data emiterii acestora și până la intrarea în vigoare a O.U.G. 81/2007.

S-a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii,formulate în ședința publică din 1 aprilie 2008, în sensul că în cazul respingerii cererii principale să fie obligată pârâta să-i acorde o despăgubire în sumă egală cu actualizarea la nivelul lunii octombrie 2007 a imobilelor pentru care s-au emis dispozițiile nr. 843/2006 și 844/2006. Ulterior au fost formulate motive suplimentare de recurs, în care s-a criticat soluția primei instanțe sub aspectul temeiniciei acesteia și a legalității, arătându-se că despăgubirile acordate nu sunt juste și echitabile și ca urmare se impunea emiterea unor decizii suplimentare reprezentând titluri de despăgubire aferente diferenței dintre valoarea de piață și valoarea inițială acordată.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu precizarea că cele două decizii în raport de care solicită emiterea unor decizii, suplimentare de despăgubiri, au fost adoptate potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii titlurilor de despăgubire de către Comisia Centrală. S-a mai arătat că, după emiterea titlurilor de despăgubire și convertirea acestora în acțiuni, reclamanta urmează să beneficieze de toate drepturile ce decurg din deținerea acestora. Intimata a apreciat că instanța de fond a avut în vedere la adoptarea soluției și precizarea acțiunii, pronunțându-se în mod expres asupra acesteia. Direcția de Despăgubiri din cadrul A.N.R.P.

a formulat întâmpinare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are personalitate juridică și face parte din structura A.N.R.P. iar în raport de obiectul acțiunii, acela de actualizare a titlurilor de despăgubire, soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive este fondată. Examinarea motivelor de recurs Din examinarea sentinței primei instanțe, se constată că nu au fost analizate susținerile privind aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. 81/2007, text invocat de reclamantă chiar în acțiunea introductivă. De asemenea, judecătorul fondului, la soluționarea cauzei, a nesocotit prevederile art. 3 C. civ. român, text potrivit căruia judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate.

Așadar, potrivit legislației române, judecătorul unei cauze nu are posibilitatea de a respinge o acțiune, cu motivarea că ceea ce pretinde partea nu este prevăzut de dispozițiile legale în vigoare. Respingerea acțiunii cu această motivare echivalează cu o nepronunțare a judecătorului asupra fondului pricinii, motiv pentru care hotărârea este susceptibilă de a fi casată cu trimitere, potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Înalta Curte mai arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii precizatoare formulată la data de 1 aprilie 2008, cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i emită titlurile de despăgubire suplimentare, în valoare de 1.172.475,40 lei echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se plătească despăgubirea reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii acțiunii reieșită ca diferență dintre sumele cuprinse în expertiza depusă la dosar și titlurile deja emise. Simpla referire a judecătorului fondului la respingerea acțiunii precizate la 1 aprilie 2008, fără motivarea corespunzătoare, îndeplinește cerințele nepronunțării asupra cererii respective.

Potrivit prevederilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților. În considerarea acestor cerințe legale, judecătorul fondului trebuia să verifice și să motiveze în fapt și în drept respingerea cererii precizatoare. Alături de argumentele enunțate mai sus, Înalta Curte mai arată că hotărârea primei instanțe nu este motivată, judecătorul fondului făcând o scurtă trimitere la dispozițiile O.U.G. 81/2007. Prima instanță trebuia să examineze dacă cererea reclamantei privind reactualizarea despăgubirilor este fondată, în raport de împrejurarea emiterii acțiunilor și dacă cererea subsidiară de despăgubiri decurgând din faptul că statul român, prin autoritățile sale, nu a luat măsuri eficace ca Fondul Proprietatea să funcționeze în mod real și efectiv, potrivit scopului pentru care a fost înființat, este întemeiată.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității și temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare. Căile de atac se exercită de partea nemulțumită, de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului, și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre. În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților,atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției. În lipsa motivării, părțile nu sunt în măsură să realizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege. Înalta Curte arată că prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere și prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții. În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză.

În cauza de față, în mod cert judecătorul fondului nu a analizat obiectul acțiunii în integralitatea sa și astfel nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății. Soluția instanței de recurs Având în vedere, prevederile art. 312 alin. (3) teza a II-a și art. 261 C. proc. civ., precum și prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este nemotivată, că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra obiectului pricinii, așa încât motivele de recurs sunt fondate. În consecință, recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la prima instanță, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.C.V. împotriva sentinței civile nr. 1529 din 20 mai 2008 a Curți de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.