ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4798/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4798/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a
Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de A.M.I. privind
recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs A.M.I., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul a arătat că începând cu data
de 1 decembrie 2004, prin Ordinul nr. 210/2004 al Procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost numit pe o
perioadă nedeterminată în funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial
Timișoara din cadrul D.I.I.C.O.T.
Recurentul a mai arătat că
numirea sa în funcție are semnificația unei promovări de drept în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare constatării
de către Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor
prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/ 2004 în vigoare la acea dată, precum și
a actelor normative ulterioare care au modificat și completat această lege,
respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală ireproșabilă,
pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată
și terorism, vechime în funcția de procuror de minim 6 ani, criterii care sunt
statuate și în cuprinsul Recomandării (94)12 a Comitetului de Miniștri către
statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată
la 13 octombrie 1994 și care excede concursul, ca modalitate de promovare a
judecătorilor, interpretare subiectivă și izolată dată acestui act comunitar,
în mod tendențios de către Plenul C.S.M.
S-a
susținut faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 și art. 16-19 din
Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii D.I.I.C.O.T.
au competență materială generală, iar în cursul anchetei pot lua aceleași
măsuri procesuale, indiferent de unitatea din cadrul D.I.I.C.O.T., Structura
Centrală sau structurile teritoriale în care își desfășoară activitatea. În
ipoteza însușită de Plenul C.S.M., conform căreia procurorii D.I.I.C.O.T. nu ar
avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, s-ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor de
urmărire penală întocmite de către aceștia.
Totodată, recurentul a arătat că
D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de politică a
justiției, de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, în
vederea realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană, și a
invocat în sprijinul susținerilor sale jurisprudența C.E.D.O.
Intimatul
Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, prin întâmpinare, respingerea
recursului, susținând că, potrivit art. 43
din Legea nr. 304/2004 promovarea
procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita
posturilor vacante la parchete.
S-a mai susținut
că, a considera că procurorii de la
D.I.I.C.O.T.
dobândesc în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înseamnă, în mod evident, eludarea
dispozițiilor legale privitoare la promovarea în funcții de execuție imediat superioare.
De
asemenea, intimatul a arătat că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.
cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă acestora de drept și
gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Analizând
recursul prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și
art. 304
1
C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia
supusă instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat
pentru următoarele considerente:
În esență,
problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului
A.M.I.,
care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în
condițiile art. 8 din Legea nr. 508/2004 și
art. 75 din Legea nr. 304/2004,
în vigoare la acea dată
.
Este
necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres
și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, cu
modificările și completările ulterioare, conform cărora: „prin prezenta lege se
înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în
combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
De
asemenea, este necontestat faptul că numirea recurentului la D.I.I.C.O.T. s-a
făcut potrivit art. 8 din Legea nr. 508/2004
și art. 75 din Legea nr. 304/2004,
în vigoare la acea dată, dispoziții cu caracter special, derogatorii de la
dreptul comun în materia
promovării procurorilor în
funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel,
recurentul
A.M.I.
a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin
Ordinul nr. 210/2004 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut și avizului
favorabil de numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M.
Este
evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.,
în condițiile speciale derogatorii de la dreptul comun și promovarea
procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
condițiile și potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004.
Sub
acest aspect, se are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea
la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea
gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Existența
unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp
util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de
criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, cu servicii și birouri teritoriale, fără a trage
însă concluzia că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora
ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei se află în cadrul aceleiași
structuri și anume D.I.I.C.O.T.
Având
în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor
în cadrul acestei structuri nu se poate reține o eventuală discriminare ce s-ar
naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare
reglementată de Legea nr. 303/2004.
De
altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și
practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie
2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este
discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,
adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport
rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.
Or,
în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii
infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în
adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă
rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei
structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau
delegări, instituții care nu se confundă cu „numirea” în funcție).
Sub
acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13
decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat
de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi
câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor
legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de
altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or,
în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile
legii speciale la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878
din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în
ierarhia parchetelor.
Pe
de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o
nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea
atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.
În raport de
cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în
ceea ce îl privește pe recurentul A.M.I., motiv pentru care, față de
dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula
Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga
pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și
Justiție
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.M.I.
împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl
privește pe recurent și obligă intimatul C.S.M. să recunoască acestuia gradul
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17
decembrie 2008.