Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2008

HOTĂRÂRE
12.11.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703/2008 pronunțată la data de 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, formulate de mai mulți judecători, printre care și recurenții din prezenta cauză, judecători cu grad de tribunal în cadrul Tribunalului Vâlcea. Analizând solicitările formulate, Plenul C.S.M.

a reținut că niciunul dintre judecătorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior nu a susținut examenul de promovare în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, rezultând că în cazul judecătorilor și procurorilor carierea profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma susținerii și promovării în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Excepțiile de la această regulă se regăsesc în art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, conform căruia „judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor” precum și în art. 83 alin. (3) din același act normativ, prevederi conform cărora „Reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat asistent se face fără concurs și cu avizul C.S.M., la instanțele sau după caz, la parchetele de pe lângă acestea în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării”. Împotriva acestei hotărâri a Plenului C.S.M.

au declarat recurs în termen legal, P.V., ș.a., judecători în cadrul Tribunalului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând următoarele: - nu au solicitat promovarea la nici o Curte de Apel, ci numai recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinesc condiția vechimii de 6 ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii cerute pentru recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel; - respingerea cererilor formulate în acest sens prin Hotărârea Plenului C.S.M., atacată cu recurs, creează o discriminare între procurorii care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T.

sau D.N.A. și ceilalți procurori și judecători care sunt obligați să susțină concursul în vederea promovării într-un grad profesional superior. - în justificarea acestei discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (43 până la soluționarea cererii) prin care au fost admise recursurile procurorilor împotriva Hotărârilor nr. 791 și 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului C.S.M., dispunându-se anularea în parte a acestora, în ceea ce-i privește pe respectivii recurenți și pe cale de consecință, admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- crearea pe cale jurisdicțională a unei căi lăturalnice pentru anumiți procurori de accedere în gradul cel mai înalt, determină astfel, o rupere nejustificată de echilibru între judecătorii și procurorii aflați în aceeași situație juridică, prin statutul lor constituțional astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituțională prin decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, recurenții solicitând pentru egalitate de tratament, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, adoptarea unei alte soluții fiind contrară dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 art. 14 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenție. Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Gradul profesional este definit ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”, astfel cum s-a reținut prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 878 din 13 decembrie 2007. Gradul profesional, nu este așadar, o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând fi făcută numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, prin această formă de promovare urmărindu-se, în principal, crearea unei rezerve de judecători și procurori care să poată funcționa, în condițiile art. 57-60 din Legea nr. 303/3004 la instanțele superioare sau la parchetele de pe lângă acestea în cazul unei vacantări masive de posturi, ori a unei modificări de competență de natură să atragă supraaglomerarea acestora.

Potrivit art. 43 alin. (1) din Capitolul V Secțiunea 1, din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, promovarea acestora se face numai prin concurs organizat la nivel național, „în limita posturilor vacante la tribunale, curți de apel și parchet”. Condițiile pentru participarea la concursul de promovare și modalitatea de desfășurare a acestuia sunt stabilite prin art. 44, art. 46, și art. 47 din aceeași lege și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2008 a Plenului C.S.M., cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 659 din 3 iulie 2008. Potrivit art. 45 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, „în limita numărului de locuri aprobat anual de C.S.M.”, scopul acestei forme de promovare, fiind cel arătat anterior.

Promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor magistraților, iar reglementarea concursului ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unor instanțe superioare, este circumscrisă exigenței ca deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor să fie bazate numai pe criterii obiective, care să permită o selecție corectă a acestora pe baza evaluărilor, integrității, abilităților și eficienței lor. Așadar, legiuitorul nu a reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional corespunzător instanței superioare, la îndeplinirea condiției de vechime și a celorlalte criterii prevăzute de lege în acest sens, cum pretind recurenții, iar C.S.M.

a apreciat în mod corect că solicitarea acestora echivalează cu o cerere de promovare la o instanță superioară, care nu poate fi primită întrucât nu au susținut examenul de promovare în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 303/2004 a instituit, prin prevederile Secțiunii a 3-a, o altă procedură, având vocația de a accede în acest grad atât judecătorii cât și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 52 alin. (1) din Lege.

Prin Decizia nr. 866/2006, Curtea Constituțională a instituit un statut constituțional similar pentru cele două categorii de magistrați (judecători și procurori), aceștia fiind așezați într-o situație juridică identică în ceea ce privește, exigența referitoare la vechimea de 12 ani în funcția de judecător sau procuror, având ca efect promovarea acestora la Înalta Curte de Casație și Justiție î n funcția de judecător. Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a reglementat, de asemenea, prin art. 75 și art. 87, o procedură specială de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate, D.I.I.C.O.T. și D.N.A., derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcțiilor respective.

Respectându-se statutul similar al celor două categorii de magistrați, ambele texte au impus, între altele, condiția vechimii de cel puțin 6 ani în funcția de judecător sau procuror pentru numirea în cadrul acestor entități specializate. Anterior intrării în vigoare a acestei Legi, O.U.G. nr. 43/2002 a instituit de asemenea, pentru procurorii D.N.A. o procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin.5 din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcțiile de execuție superioare la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă acestea, iar Legea nr. 303/2004 în forma inițială a prevăzut prin art. 100 alin. (1), că magistrații în funcție la data intrării în vigoare se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

D.I.I.C.O.T.

a fost înființată prin Legea nr. 508/2004, ca structură specializată în combaterea unor astfel de infracțiuni, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri specializate s-a făcut inițial în condițiile stabilite prin dispozițiile cu caracter special al acestui act normativ, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție sau de conducere la tribunale, curți de apel și parchete, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004, capitolul V Secțiunea l. Aceeași procedură specială a fost preluată de art. 72 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 75 în urma republicării, procedură care se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii, judecători și procurori, pentru stabilirea vocației de a accede la respectivele funcții și în favoarea judecătorilor cu o vechime de cel puțin 6 ani.

Normele cu caracter special în discuție au avut o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O., astfel cum s-a statuat constant prin hotărârile judecătorești irevocabile invocate de recurenți, statuări care își păstrează în întregime valabilitatea, raportat la necesitatea eficientizării luptei împotriva corupției, a criminalității organizate și terorismului. Hotărârile judecătorești în discuție, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți procurori să acceadă în gradul cel mai înalt, prin eludarea concursurilor, așa cum susțin recurenții, ci ele constată doar o realitate de fapt conformă normelor legale cu caracter special incidente în materie, respectiv aceea că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T.

și D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, echivalența funcțiilor respective rezultând și din provederile art. 11 din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobată prin Legea nr. 45/2007. Conform acestui text de lege, procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., sunt salarizați potrivit art. 6-13 de la lit. a) din anexă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 33 din O.U.G.

nr. 27/2006, judecătorii și procurorii aflați în activitate la data intrării în vigoare a acesteia se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru funcția în care sunt încadrați. Nici procurorii de la D.I.I.C.O.T. și D.N.A nu au solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se putea susține că s-a realizat pe cale jurisdicțională o rupere nejustificată a echilibrului între cele două categorii de magistrați, prin crearea unei alte modalități de promovare decât cea a concursului, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de normele legale cu caracter special, anterior arătate, la numirea lor, nu au fost contestate.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., invocat de recurenți, este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate însă părea autonom, prin aceea, că într-o situație dată, este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție. Potrivit art. 14 din Convenție, diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincție între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților, în calitatea de judecător pe care o au la Tribunalul Vâlcea, în raport cu procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A, în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi primită. În plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție: prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în speță.

Prin Decizia nr. 813 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Așadar, nici din această perspectivă, Înalta Curte nu ar putea obliga pe intimat să recunoască recurenților gradul profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor norme cu caracter special, adresate altor subiecți de drept, respectiv procurorilor de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V., ș.a., împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentului J.E., privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curt
ÎCCJ 2008-10-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentei S.O.M., privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curt
ÎCCJ 2008-11-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4078/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentei G.G., privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curte
ÎCCJ 2008-10-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3698/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentei T.O.C., privind recunoașterea gradului profesional de judecător de trib
ÎCCJ 2008-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile privind recunoașterea gradului profesi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă