ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 703/2008 pronunțată la data de 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de

apel, formulate de mai mulți judecători, printre care și recurenții din prezenta

cauză, judecători cu grad de tribunal în cadrul Tribunalului Vâlcea.

Analizând

solicitările formulate, Plenul C.S.M. a reținut că niciunul dintre judecătorii

care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior nu a

susținut examenul de promovare în condițiile

art. 43-47 din

Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și

completările ulterioare, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor

Legii nr. 303/2004, rezultând că în cazul judecătorilor și procurorilor carierea

profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad profesional în gradul

profesional imediat următor numai în urma susținerii și promovării în

condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Excepțiile de la această regulă se regăsesc în art. 65 alin. (6)

din

Legea nr. 303/2004,

conform căruia „judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive

neimputabile își păstrează

gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor”

precum și în art. 83 alin. (3) din același act normativ, prevederi conform

cărora „Reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat asistent se

face fără concurs și cu avizul C.S.M., la instanțele sau după caz, la parchetele

de pe lângă acestea în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării”.

Împotriva acestei hotărâri a Plenului C.S.M. au declarat recurs în

termen legal,

P.V.,

ș.a.,

judecători

în cadrul Tribunalului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând următoarele:

- nu au solicitat promovarea la nici o Curte de Apel, ci numai

recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinesc condiția vechimii de 6

ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii cerute pentru

recunoașterea gradului

profesional de

judecător de curte de apel;

- respingerea cererilor formulate în acest sens prin Hotărârea Plenului C.S.M.,

atacată cu recurs, creează o discriminare între procurorii care au obținut

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție prin efectul numirii

în cadrul D.I.I.C.O.T.

sau D.N.A. și ceilalți procurori și judecători

care sunt obligați să susțină concursul în vederea promovării într-un grad

profesional superior.

- în justificarea acestei discriminări au

fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, (43 până la soluționarea cererii)

prin care au fost admise recursurile procurorilor împotriva Hotărârilor nr. 791

și 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului C.S.M., dispunându-se anularea în

parte a acestora, în ceea ce-i privește pe respectivii recurenți și pe cale de consecință,

admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- crearea pe cale jurisdicțională a unei căi lăturalnice pentru anumiți

procurori de accedere în gradul cel mai înalt, determină astfel, o rupere

nejustificată de echilibru între judecătorii și procurorii aflați în aceeași

situație juridică, prin statutul lor constituțional astfel cum a statuat cu

valoare de principiu Curtea Constituțională prin decizia nr. 866 din 28

noiembrie 2006, recurenții solicitând pentru egalitate de tratament, admiterea recursului,

anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului C.S.M. să emită o nouă hotărâre

de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, adoptarea

unei alte soluții fiind contrară dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 art. 14 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenție.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport

de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Gradul profesional este definit ca fiind

„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera

magistraților”, astfel cum s-a reținut prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 878

din 13 decembrie 2007.

Gradul profesional, nu este așadar, o

noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau

parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând fi

făcută numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, prin această

formă de promovare urmărindu-se, în principal, crearea unei rezerve de judecători

și procurori care să poată funcționa, în condițiile art. 57-60 din Legea nr. 303/3004

la instanțele superioare sau la parchetele de pe lângă acestea în cazul unei

vacantări masive de posturi, ori a unei modificări de competență de natură să

atragă supraaglomerarea acestora.

Potrivit art. 43

alin. (1) din Capitolul V Secțiunea 1,

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor

și procurorilor,

promovarea acestora se face numai

prin concurs organizat la nivel național, „în limita posturilor vacante la tribunale,

curți de apel și parchet”.

Condițiile pentru participarea

la concursul de promovare și modalitatea de desfășurare a acestuia sunt

stabilite prin art. 44, art. 46, și art. 47 din aceeași lege și Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de promovare al judecătorilor și

procurorilor aprobat prin

Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2008 a Plenului C.S.M.,

cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 659 din 3 iulie 2008.

Potrivit art. 45

din Legea nr. 303/2004,

judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, „în

limita numărului de locuri aprobat anual de

C.S.M.”, scopul acestei

forme de promovare, fiind cel arătat anterior.

Promovarea în funcții superioare de execuție,

pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor magistraților, iar

reglementarea concursului ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător

unor instanțe superioare, este circumscrisă exigenței ca deciziile care privesc

cariera profesională a judecătorilor să fie bazate numai pe criterii obiective,

care să permită o selecție corectă a acestora pe baza evaluărilor, integrității,

abilităților și eficienței lor.

Așadar, legiuitorul nu a reglementat instituția

recunoașterii automate a unui grad profesional corespunzător instanței

superioare, la îndeplinirea condiției de vechime și a celorlalte criterii

prevăzute de lege în acest sens, cum pretind recurenții, iar C.S.M. a apreciat în

mod corect că solicitarea acestora echivalează cu o cerere de promovare la o

instanță superioară, care nu poate fi primită întrucât nu au susținut examenul

de promovare în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor.

Pentru promovarea în funcția de judecător

la Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 303/2004 a instituit, prin

prevederile Secțiunii a 3-a, o altă procedură, având vocația de a accede în

acest grad atât judecătorii cât și procurorii care îndeplinesc condițiile

prevăzute de art. 52 alin. (1) din Lege.

Prin Decizia nr. 866/2006, Curtea

Constituțională a instituit un statut constituțional similar pentru cele două categorii

de magistrați (judecători și procurori), aceștia fiind așezați într-o situație juridică

identică în ceea ce privește, exigența referitoare la vechimea de 12 ani în

funcția de judecător sau procuror, având ca efect promovarea acestora la Înalta

Curte de Casație și Justiție î n funcția de judecător.

Legea nr. 304/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, a reglementat, de asemenea, prin art. 75

și art. 87, o procedură specială de numire a procurorilor în cadrul

structurilor specializate, D.I.I.C.O.T. și D.N.A., derogatorie de la procedura de

drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care implică

o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale

specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcțiilor respective.

Respectându-se statutul similar al celor două

categorii de magistrați, ambele texte au impus, între altele, condiția vechimii

de cel puțin 6 ani în funcția de judecător sau procuror pentru numirea în

cadrul acestor entități specializate.

Anterior intrării în vigoare a acestei

Legi, O.U.G. nr. 43/2002 a instituit de asemenea, pentru procurorii D.N.A. o

procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin.5 din Legea nr. 92/1992,

care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcțiile de execuție superioare

la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă acestea, iar Legea nr. 303/2004

în forma inițială a prevăzut prin art. 100 alin. (1), că magistrații în funcție

la data intrării în vigoare se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru

ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

D.I.I.C.O.T.

a fost înființată prin

Legea nr. 508/2004, ca structură specializată în combaterea unor astfel de

infracțiuni, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri specializate s-a

făcut inițial în condițiile stabilite prin dispozițiile cu caracter special al

acestui act normativ, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție sau de conducere la

tribunale, curți de apel și parchete, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004,

capitolul V Secțiunea l.

Aceeași procedură specială a fost

preluată de art. 72 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005, devenit art. 75 în urma republicării, procedură care se înscrie

în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să le fixeze pentru

promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de altfel și egalitatea

de tratament a celor două categorii, judecători și procurori, pentru stabilirea

vocației de a accede la respectivele funcții și în favoarea judecătorilor cu o

vechime de cel puțin 6 ani.

Normele cu caracter special în discuție

au avut o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O.,

astfel cum s-a statuat constant prin hotărârile judecătorești irevocabile

invocate de recurenți, statuări care își păstrează în întregime valabilitatea,

raportat la necesitatea eficientizării luptei împotriva corupției, a

criminalității organizate și terorismului.

Hotărârile judecătorești în discuție,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți

procurori să acceadă în gradul cel mai înalt, prin eludarea concursurilor, așa cum

susțin recurenții, ci ele constată doar o realitate de fapt conformă normelor

legale cu caracter special incidente în materie, respectiv aceea că procurorii

numiți la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, echivalența funcțiilor

respective rezultând și din provederile art. 11 din O.U.G. nr. 27/2006, privind

salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii

de personal din sistemul justiției aprobată prin Legea nr. 45/2007.

Conform acestui text de lege, procurorii

din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., sunt salarizați potrivit art. 6-13 de la

lit. a) din anexă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii,

iar în conformitate cu dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 27/2006, judecătorii

și procurorii aflați în activitate la data intrării în vigoare a acesteia se

consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru funcția în care sunt încadrați.

Nici procurorii de la D.I.I.C.O.T. și

D.N.A nu au solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pentru a se putea

susține că s-a realizat pe cale jurisdicțională o rupere nejustificată a echilibrului

între cele două categorii de magistrați, prin crearea unei alte modalități de

promovare decât cea a concursului, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de normele

legale cu caracter special, anterior arătate, la numirea lor, nu au fost contestate.

Dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., invocat de recurenți, este un

drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul

de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care

aceasta îl instituie deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la

acestea. El poate însă părea autonom, prin aceea, că într-o situație dată, este

posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în

legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor

dispoziții se poate face însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție.

Potrivit art. 14 din

Convenție, diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile

statale introduc distincție între situații analoage și comparabile, fără ca

acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele

legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o

discriminare a recurenților, în calitatea de judecător pe care o au la

Tribunalul Vâlcea, în raport cu procurorii

D.I.I.C.O.T. și D.N.A, în sensul

art. 14 din Convenție, nu poate fi primită.

În plan național, în sensul dispozițiilor

O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată de asemenea, numai în raport

de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau

mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca

acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui

scop să fie adecvate și necesare.

Prin actul normativ menționat se asigură o

interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare

stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale

care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care

alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate

având la dispoziție: prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea

manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.

Conform jurisprudenței Curții

Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul constituțional al

egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații

identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru

persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în speță.

Prin Decizia nr. 813 din 3 iulie 2008,

Curtea Constituțională, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2

alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt

neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde ca instanțele judecătorești

au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere

de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme

create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative,

încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4)

din Constituție precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu

care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Așadar, nici din această perspectivă,

Înalta Curte nu ar putea obliga pe intimat să recunoască recurenților gradul

profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor norme cu

caracter special, adresate altor subiecți de drept, respectiv procurorilor de la

D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

P.V., ș.a.,

împotriva Hotărârii

nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

noiembrie 2008.