ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3569/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71 din 27 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de petentul L.P.A. împotriva rezoluției de neurmărire nr. 9/P/2007 din 20 iunie 2007 a D.N.A. – S.T. Timișoara. Instanța a reținut că, în calitate de mandatar al mai multor persoane fizice, petentul L.P.A. în anul 2004 a sesizat organele de cercetare penală cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248 și 257 C. pen., de către S.G., județul Timiș și de către alte persoane implicate. Punctual, raportat la sesizările petentului, procurorul a reținut următoarele: 1. La data de 9 iulie 2004 persoanele vătămate N.P., T.M.Șt.

și F.E. au depus plângere penală împotriva primarului S.G. și a C.L.A.F.F. din Primăria Comunei Dumbrăvița pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 248 C. pen., solicitând cercetarea acestora pentru refuzul acordării întregii suprafețe de 20 ha la care aceștia aveau dreptul în calitate de moștenitori ai defunctului N.V. Concret, nemulțumirea consta în aceea că persoanelor vătămate sus-numite nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate după bunica lor, deși altor moștenitori ai aceluiași ascendent le-a fost reconstituit dreptul de proprietate. Au mai arătat că, în anul 2002, la domiciliul lor s-a prezentat numitul C.Șt. care a susținut că este reprezentatul Primăriei Comunei Dumbrăvița și le-a propus să le cumpere întreaga suprafață de teren la care aveau dreptul, la un preț subevaluat, motivând că oricum nu vor primi acest teren, persoanele vătămate explicându-și astfel faptul că nu u fost puse în posesie.

2. La data de 7 noiembrie 2004, petentul L.P.A., în calitate de mandatar al mai multor persoane, a formulat plângere împotriva primarului S.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 257 C. pen. Sus-numitul arătat în plângere că primarul S.G., prin intermediul nepotului său N.C., a trecut la achiziționarea a zeci de ha teren, în zona lacului de pe raza comunei Dumbrăvița. Pentru a reuși, primarul a condiționat persoanele îndreptățite în redobândirea terenurilor, de vânzarea ulterioară a acestora către fiul și nepotul său, la prețuri preferențiale, iar cele care au refuzat primind teren în afara localității. L.P.A. a atacat decizia Primăriei Dumbrăvița de refuz a retrocedării terenurilor către mandanții săi, pe vechile amplasamente, pentru lipsă teren disponibil, în instanță, unde primarul a susținut același motiv de refuz.

Concomitent, însă, în alt proces aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara inițiat de numita G.E., tot cu obiect punerea în posesie, primarul a fost de acord cu admiterea acțiunii, acceptând că există teren disponibil. Această poziție diferită a manifestat-o primarul și în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor instanței. 3. În timpul cercetărilor, L.P.A. a încunoștințat și cu privire la faptul că, după obținerea suprafeței de 4,77 ha teren de la A.D.S. către Primăria Comunei Dumbrăvița, pentru punerea în posesie a mandanților săi, primarul S.G. a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie încheiat cu ocazia executării silite, considerând astfel că s-au adus vătămări intereselor legale ale proprietarilor.

4. Petentul L.P.A. a solicitat extinderea cercetărilor și față de alte persoane sau alte fapte, după cum urmează: a) Împotriva avocatei Z.C., care a reprezentant-o pe G.E. în proces, susținând că era incompatibilă întrucât era și avocata Primăriei Dumbrăvița, așa cum rezultă din documentele depuse în alte procese, concluzionând că punerea în posesie a numitei G.E. a fost aranjată de primar împreună cu avocata. Petentul a mai susținut că deține informații că pentru sprijinul acordat, T.D., șeful A.D.S. Timiș trebuia să primească 600 mp teren, iar prefectul Județului Timiș, D.O.V., 20.000 mp teren. b) Împotriva primarului S.G. pentru faptul că acesta, împreună cu prefectul Județului Timiș o sprijină pe numita P.A.

în obținerea unei suprafețe de teren, întrucât aceasta din urmă i-a făcut o promisiune de vânzare nepotului primarului, respectiv numitului N.C. Prin Ordonanța nr. 9/P/2007 din 20 iunie 2007, D.N.A. – S.T. Timișoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de același făptuitor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 ordonanță) și art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. (pct. 1, 3 ordonanță) față de C.Șt. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, față de S.G., T.D.

și D.O.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Z.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, G.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen., M.D., P.V., D.A. și C.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., art. 289 C. pen., art. 264 C. pen., S.G., T.D. și D.O.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. (pct. 4 ordonanță) și S.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. (pct. 6 ordonanță). Procurorul a mai dispus disjungerea cauzei față de S.G.

și A.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen. și art. 246 C. pen. (pct. 5 ordonanță) și față de S.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (pct. 7 ordonanță), declinând competența la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. În motivarea soluției de neurmărire s-a reținut, punctual, că: - pentru faptele de sub pct. 1 ordonanță, în privința numitului C.Șt., că nu rezultă că acesta s-a prevalat de vreo influență pe lângă vreun funcționar sau o instituție anume, ci că a făcut o afirmație cu caracter general, în sensul că dacă nu îi vor vinde lui terenul, nu vor obține punerea în posesie, nemaiexistând teren disponibil pe raza comunei Dumbrăvița, în timp ce el ar putea obține în compensare teren în Constanța, faptă care nu realizează conținutul infracțiunii de trafic de influență.

În privința reconstituirii dreptului de proprietate persoanele vătămate N.P., F.E. și T.M.Șt. au depus cereri pentru reconstituirea după bunica lor abia în cursul anului 2004, când terenul era deja atribuit altor moștenitori, fiind neîntemeiate susținerile privind abuzul în serviciu imputat primarului. - pentru faptele de sub pct. 2 ordonanță, s-a constatat că persoanele care l-au mandatat pe L.P.A. au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate iar soluționarea acestora se află în diferite faze, unele fiind puse în posesie, altele obținând hotărâre judecătorească, nefiind încă puse în posesie, iar altele se află în curs de judecată. Pentru aceste persoane, numiții C.I., I.R., M.M.

și C.F. au și fost puși în posesie cu suprafața de 4,77 ha în parcela cadastrală A 114/2 la 22 decembrie 2004. Impedimentul principal în punerea în posesie l-a constituit refuzul C.L.F.F. Dumbrăvița motivat de inexistența terenului disponibil. Nu s-au confirmat susținerile petentului L.P.A. potrivit cărora primarul comunei Dumbrăvița ar fi susținut în dosarul nr. 2960/2004 al Judecătoriei Timișoara în acțiunea numitei G.E. că există teren disponibil pe raza comunei, că dimpotrivă, că prin întâmpinarea depusă, C.L.F.F. a arătat că este de acord cu punerea în posesie a sus-numitei, făcând, totodată, și precizarea că pe raza localității nu există terenuri disponibile. Neatacarea hotărârii nici de către C.L.F.F., nici de A.D.S.

este consecința aprecierii acestora ca legală. - pentru refuzul primarului S.G. de a semna procesul-verbal de punere în posesie a unora dintre persoanele care au obținut titlurile de proprietate, faptă de sub pct. 3 ordonanță, s-a reținut că acest refuz a fost justificat de lipsa unei cereri oficiale adresată C.L.F.F. La data de 22 decembrie 2004, însă (a doua zi), a avut loc punerea în posesie, iar procesul verbal a fost semnat de reprezentantul C.J.F.F., neconstatându-se, astfel, producerea vreunei vătămări a intereselor legale ale persoanelor și pe cale de consecință, nici existența laturii obiective și subiective a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. - în privința faptelor imputate avocatei Z.C., șefului A.D.S., T.D., prefectului Județului Timiș, D.O.V.

și altor reprezentanți ai autorităților locale referitoare la acte de corupție (pct. 4/a ordonanță) s-a constatat că petiționarul L.P.A., deși i s-a solicitat, nu a prezentat dovezi ale celor afirmate, neexistând nici indicii cu privire la acestea. Împrejurarea că avocata Z.C., se arată în motivare, reprezintă în unele procese Primăria Dumbrăvița, iar în altele, pe persoanele aflate în litigii cu aceeași primărie nu constituie un indiciu de implicare a acesteia în acte de corupție. În esență, din actele dosarului rezultă constatarea că L.P.A. urmărește să obțină punerea în posesie a persoanelor pe care le reprezintă, pe parcela cadastrală A 114/2, singura pe care mai există teren disponibil, în detrimentul altor persoane care sunt cel puțin la fel de îndreptățiți să primească teren.

- nici pretinsul interes al primarului și prefectului Județului Timiș de a o ajuta pe P.A. în obținerea punerii în posesie, nu realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., sus-numita fiind îndreptățită de a i se atribui teren pe raza comunei Dumbrăvița. Plângerea petiționarului L.P.A. împotriva ordonanței de neurmărire a fost respinsă prin ordonanța nr. 327/II/2/2007 din 24 august 2007 a procurorului șef al S.T. Timiș din cadrul D.N.A. Pentru a respinge plângerea petentului L.P.A., formulată în baza art. 278 1 C. proc. pen., în fața judecătorului, așa cum s-a arătat, Curtea de Apel Timișoara a constatat că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică nerezultând nici din plângerea sus-numitului, nici din celelalte acte ale dosarului, indicii sau probe de săvârșire a infracțiunilor reclamate.

Hotărârea sus-menționată a fost atacată cu recurs de către petiționarul L.P.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În esență, prin motivele scrise s-a susținut că urmărirea penală nu este completă, nefiind ascultate persoanele cercetate, că obligația de a strânge probe revine organului de urmărire penală, că procurorul prin soluția adoptată a dispus greșit netrimiterea în judecată a făptuitorilor, consecință a interpretării eronate a dispozițiilor legale incriminatoare și nu s-a pronunțat față de toți făptuitorii reclamați. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. În acest stadiu prealabil urmăririi penale propriu-zise, singurul mijloc de probă admis de lege îl reprezintă procesul-verbal al organului de urmărire penală prin care se constată efectuarea de acte premergătoare. Faza urmăririi penale a procesului penal, așa cum rezultă din prevederile Secțiunii a II-a, Capitolul IV Titlul I Partea specială a Codului de procedură penală debutează cu actul de dispoziție de începere a urmăririi penale, luat, conform art. 228 din același cod, de organul de urmărire penală, moment din care persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit (art. 229 același cod).

Mijloacele de probă în procesul penal sunt expres arătate de art. 64 C. proc. pen. și printre acestea se află declarațiile învinuitului și cele ale inculpatului, cu valoarea și condiționările prevăzute de art. 69 același cod. Rezultă, așadar, că în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală nu are obligația ascultării persoanelor față de care s-a formulat plângere penală întrucât declarațiile acestora nu au nicio valoare probantă. În cauza de față urmărirea penală a fost începută numai față de S.G. și numai pentru una dintre faptele reclamate, astfel încât critica din motivele de recurs privitoare la neascultarea celorlalți făptuitori față de care nu s-a început urmărirea penală, este neîntemeiată.

Pe de altă parte, organul de urmărire penală dispune începerea urmăriri penale, conform art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, cu excepția celui de la lit. b 1 ). Așa cum, corect, au reținut procurorul prin ordonanță și, respectiv, instanța prin hotărâre, în cauză urmare administrării de acte premergătoare (ridicare de înscrisuri, solicitări și obținere de relații de la diferite instituții, atașare în copii hotărâri instanțe, atașare documente depuse în susținerea plângerilor și, după caz, a deciziilor luate de autoritățile locale ș.a.) s-a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de făptuitori, întrucât fie nu există indicii sau probe privind săvârșirea faptelor reclamate (trafic de influență, dare și luare de mită, abuz în serviciu), fie faptele așa cum au fost săvârșite, nu realizează conținutul infracțiunii de abuz în serviciu.

Este, de asemenea, exactă constatarea organului de urmărire penală și a instanței potrivit căreia petentul mandatar al persoanelor vătămate nu a prezentat dovezi în susținerea imputărilor relative la faptele de corupție și nici pe altă cale nu au fost obținute probe ale săvârșirii acestor fapte. Pe de altă parte, în lipsa unor astfel de dovezi privind acte de corupție, nu se poate susține că actele pozitive, de finalizare a punerii în posesie asupra terenurilor a unor persoane îndreptățite, constituie un abuz, numai pentru că încă nu s-a finalizat punerea în posesie și a altora, care nu au declanșat anterior, în timp, procedurile. În sfârșit, nici critica referitoare la omisiunea organului de urmărire penală de a se pronunța cu privire la alte 15 persoane față de care s-a solicitat începerea urmăririi penale, conform anexei 8 a cererii completatoare, nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din ordonanța procurorului, au fost examinate punctual faptele reclamate de L.P.A. și alte persoane și întrucât s-a constatat că acestea fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Constatarea, în faza actelor premergătoare, vizând inexistența faptelor ori lipsa laturii obiective a infracțiunilor, împiedică exercitarea acțiunii penale față de oricare dintre făptuitori. În concluzie, Curtea reține că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate prin plângerea petiționarului, iar hotărârea acesteia este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, recursul petiționarului L.P.A. urmează să fie respins ca nefondat. Apărătorul intimatului S.G. a solicitat obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 7775,32 lei, din care suma de 5.400 lei reprezentând onorariu asistență juridică iar suma de 2375,32 lei cheltuieli ocazionate de transport Timișoara - București, cele din municipiul București și cazare. Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți în procesul penal potrivit legii civile, judecătorul având dreptul, conform normei de la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Față de aceste dispoziții legale, Curtea constată că în cauza de față, având ca obiect recurs în materia plângerii în fața judecătorului împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, onorariul avocatului intimatului S.G. în sumă de 5.400 lei este exagerat de mare în raport de gradul de solicitare profesională a apărătorului. A admite altfel, înseamnă a accepta introducerea de către părți a unei noi sancțiuni de natură pecuniară, pentru partea care cade în pretenții. Drept urmare, ținând seama de complexitatea cauzei și măsura în care apărătorul a fost solicitat profesional pentru asigurarea apărării, va fi redus la jumătate onorariul de 5.400 lei, respectiv la 2.700 lei, la care va fi obligat recurentul L.P.A., alături de suma de 2375,32 lei reprezentând celelalte cheltuieli dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, în total la plata sumei de 5075,32 lei către intimatul S.G.

La rândul său, intimatele G.E. și Z.C.L., prin apărător, au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare. Constatând că sus-numitele intimate nu au depus niciun înscris doveditor al cuantumului și naturii cheltuielilor judiciare, cererea acestora va fi respinsă. Recurentul petiționar L.P.A. va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.P.A. împotriva sentinței penale nr. 71 din 27 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat și la cheltuieli judiciare către intimatul S.G., în sumă de 5075,32 lei (RON). Respinge cererea formulată de intimatele G.E. și Z.C.L. de obligare a recurentului petiționar la plata cheltuielilor judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2008.