ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3569/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3569/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71

din 27 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de

petentul

L.P.A.

împotriva rezoluției de neurmărire nr. 9/P/2007 din 20 iunie 2007 a D.N.A. – S.T.

Timișoara.

Instanța a reținut că, în

calitate de mandatar al mai multor persoane fizice, petentul L.P.A. în anul

2004 a sesizat organele de cercetare penală cu săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, 248 și 257 C. pen., de către S.G., județul Timiș și de

către alte persoane implicate.

Punctual, raportat la

sesizările petentului, procurorul a reținut următoarele:

persoanele vătămate N.P., T.M.Șt. și F.E. au depus plângere penală împotriva

primarului S.G. și a C.L.A.F.F. din Primăria Comunei Dumbrăvița pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 248 C. pen., solicitând

cercetarea acestora pentru refuzul acordării întregii suprafețe de 20 ha la

care aceștia aveau dreptul în calitate de moștenitori ai defunctului N.V.

Concret, nemulțumirea consta

în aceea că persoanelor vătămate sus-numite nu li s-a reconstituit dreptul de

proprietate după bunica lor, deși altor moștenitori ai aceluiași ascendent le-a

fost reconstituit dreptul de proprietate.

Au mai arătat că, în anul

2002, la domiciliul lor s-a prezentat numitul C.Șt. care a susținut că este

reprezentatul Primăriei Comunei Dumbrăvița și le-a propus să le cumpere

întreaga suprafață de teren la care aveau dreptul, la un preț subevaluat,

motivând că oricum nu vor primi acest teren, persoanele vătămate explicându-și

astfel faptul că nu u fost puse în posesie.

2004, petentul L.P.A., în calitate de mandatar al mai multor persoane, a

formulat plângere împotriva primarului S.G. pentru infracțiunile prevăzute de art.

246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 257 C. pen.

Sus-numitul arătat în

plângere că primarul S.G., prin intermediul nepotului său N.C., a trecut la

achiziționarea a zeci de ha teren, în zona lacului de pe raza comunei

Dumbrăvița. Pentru a reuși, primarul a condiționat persoanele îndreptățite în

redobândirea terenurilor, de vânzarea ulterioară a acestora către fiul și

nepotul său, la prețuri preferențiale, iar cele care au refuzat primind teren

în afara localității.

L.P.A. a atacat decizia

Primăriei Dumbrăvița de refuz a retrocedării terenurilor către mandanții săi,

pe vechile amplasamente, pentru lipsă teren disponibil, în instanță, unde

primarul a susținut același motiv de refuz.

Concomitent, însă, în alt

proces aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara inițiat de numita G.E., tot cu

obiect punerea în posesie, primarul a fost de acord cu admiterea acțiunii,

acceptând că există teren disponibil.

Această poziție diferită a

manifestat-o primarul și în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor

instanței.

a încunoștințat și cu privire la faptul că, după obținerea suprafeței de 4,77

ha teren de la A.D.S. către Primăria Comunei Dumbrăvița, pentru punerea în

posesie a mandanților săi, primarul S.G. a refuzat să semneze procesul-verbal

de punere în posesie încheiat cu ocazia executării silite, considerând astfel

că s-au adus vătămări intereselor legale ale proprietarilor.

solicitat extinderea cercetărilor și față de alte persoane sau alte fapte, după

cum urmează:

a) Împotriva avocatei Z.C.,

care a reprezentant-o pe G.E. în proces, susținând că era incompatibilă

întrucât era și avocata Primăriei Dumbrăvița, așa cum rezultă din documentele

depuse în alte procese, concluzionând că punerea în posesie a numitei G.E. a

fost aranjată de primar împreună cu avocata.

Petentul a mai susținut că

deține informații că pentru sprijinul acordat, T.D., șeful A.D.S. Timiș trebuia

să primească 600 mp teren, iar prefectul Județului Timiș, D.O.V., 20.000 mp

teren.

b) Împotriva primarului S.G.

pentru faptul că acesta, împreună cu prefectul Județului Timiș o sprijină pe

numita P.A. în obținerea unei suprafețe de teren, întrucât aceasta din urmă i-a

făcut o promisiune de vânzare nepotului primarului, respectiv numitului N.C.

Prin Ordonanța nr. 9/P/2007

din 20 iunie 2007, D.N.A. – S.T. Timișoara a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246

C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., neînceperea urmăririi penale

față de același făptuitor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 ordonanță) și art.

246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen. (pct. 1, 3 ordonanță)

față de C.Șt. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000, față de S.G., T.D. și D.O.V., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

Z.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, G.E., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 255 C. pen., M.D., P.V., D.A. și C.C., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., art. 289

C. pen., art. 264 C. pen., S.G., T.D. și D.O.V. pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen. (pct. 4

ordonanță) și S.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat

la art. 248

1

C. pen. (pct. 6 ordonanță).

Procurorul a mai dispus

disjungerea cauzei față de S.G. și A.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 220

C. pen. și art. 246 C. pen. (pct. 5 ordonanță) și față de S.G. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (pct. 7 ordonanță), declinând

competența la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

În motivarea soluției de

neurmărire s-a reținut, punctual, că:

- pentru faptele de sub pct.

1 ordonanță, în privința numitului C.Șt., că nu rezultă că acesta s-a prevalat

de vreo influență pe lângă vreun funcționar sau o instituție anume, ci că a

făcut o afirmație cu caracter general, în sensul că dacă nu îi vor vinde lui

terenul, nu vor obține punerea în posesie, nemaiexistând teren disponibil pe

raza comunei Dumbrăvița, în timp ce el ar putea obține în compensare teren în

Constanța, faptă care nu realizează conținutul infracțiunii de trafic de

influență.

În privința reconstituirii

dreptului de proprietate persoanele vătămate N.P., F.E. și T.M.Șt. au depus

cereri pentru reconstituirea după bunica lor abia în cursul anului 2004, când

terenul era deja atribuit altor moștenitori, fiind neîntemeiate susținerile

privind abuzul în serviciu imputat primarului.

- pentru faptele de sub pct.

2 ordonanță, s-a constatat că persoanele care l-au mandatat pe L.P.A. au depus

cereri de reconstituire a dreptului de proprietate iar soluționarea acestora se

află în diferite faze, unele fiind puse în posesie, altele obținând hotărâre

judecătorească, nefiind încă puse în posesie, iar altele se află în curs de

judecată.

Pentru aceste persoane,

numiții C.I., I.R., M.M. și C.F. au și fost puși în posesie cu suprafața de

4,77 ha în parcela cadastrală A 114/2 la 22 decembrie 2004.

Impedimentul principal în

punerea în posesie l-a constituit refuzul C.L.F.F. Dumbrăvița motivat de

inexistența terenului disponibil.

Nu s-au confirmat

susținerile petentului L.P.A. potrivit cărora primarul comunei Dumbrăvița ar fi

susținut în dosarul nr. 2960/2004 al Judecătoriei Timișoara în acțiunea numitei

G.E. că există teren disponibil pe raza comunei, că dimpotrivă, că prin

întâmpinarea depusă, C.L.F.F. a arătat că este de acord cu punerea în posesie a

sus-numitei, făcând, totodată, și precizarea că pe raza localității nu există

terenuri disponibile.

Neatacarea hotărârii nici de

către C.L.F.F., nici de A.D.S. este consecința aprecierii acestora ca legală.

- pentru refuzul primarului

S.G. de a semna procesul-verbal de punere în posesie a unora dintre persoanele

care au obținut titlurile de proprietate, faptă de sub pct. 3 ordonanță, s-a

reținut că acest refuz a fost justificat de lipsa unei cereri oficiale adresată

C.L.F.F. La data de 22 decembrie 2004, însă (a doua zi), a avut loc punerea în

posesie, iar procesul verbal a fost semnat de reprezentantul C.J.F.F.,

neconstatându-se, astfel, producerea vreunei vătămări a intereselor legale ale

persoanelor și pe cale de consecință, nici existența laturii obiective și

subiective a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

- în privința faptelor

imputate avocatei Z.C., șefului A.D.S., T.D., prefectului Județului Timiș, D.O.V.

și altor reprezentanți ai autorităților locale referitoare la acte de corupție

(pct. 4/a ordonanță) s-a constatat că petiționarul L.P.A., deși i s-a

solicitat, nu a prezentat dovezi ale celor afirmate, neexistând nici indicii cu

privire la acestea.

Împrejurarea că avocata Z.C.,

se arată în motivare, reprezintă în unele procese Primăria Dumbrăvița, iar în

altele, pe persoanele aflate în litigii cu aceeași primărie nu constituie un

indiciu de implicare a acesteia în acte de corupție.

În esență, din actele

dosarului rezultă constatarea că L.P.A. urmărește să obțină punerea în posesie

a persoanelor pe care le reprezintă, pe parcela cadastrală A 114/2, singura pe

care mai există teren disponibil, în detrimentul altor persoane care sunt cel

puțin la fel de îndreptățiți să primească teren.

- nici pretinsul interes al

primarului și prefectului Județului Timiș de a o ajuta pe P.A. în obținerea

punerii în posesie, nu realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., sus-numita fiind

îndreptățită de a i se atribui teren pe raza comunei Dumbrăvița.

Plângerea petiționarului L.P.A.

împotriva ordonanței de neurmărire a fost respinsă prin ordonanța nr. 327/II/2/2007

din 24 august 2007 a procurorului șef al S.T. Timiș din cadrul D.N.A.

Pentru a respinge plângerea

petentului L.P.A., formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., în

fața judecătorului, așa cum s-a arătat, Curtea de Apel Timișoara a constatat că

soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică nerezultând nici

din plângerea sus-numitului, nici din celelalte acte ale dosarului, indicii sau

probe de săvârșire a infracțiunilor reclamate.

Hotărârea sus-menționată a

fost atacată cu recurs de către petiționarul L.P.A., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

În esență, prin motivele

scrise s-a susținut că urmărirea penală nu este completă, nefiind ascultate

persoanele cercetate, că obligația de a strânge probe revine organului de

urmărire penală, că procurorul prin soluția adoptată a dispus greșit

netrimiterea în judecată a făptuitorilor, consecință a interpretării eronate a

dispozițiilor legale incriminatoare și nu s-a pronunțat față de toți

făptuitorii reclamați.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate

cu prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Potrivit art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate

efectua acte premergătoare.

În acest stadiu prealabil

urmăririi penale propriu-zise, singurul mijloc de probă admis de lege îl

reprezintă procesul-verbal al organului de urmărire penală prin care se

constată efectuarea de acte premergătoare.

Faza urmăririi penale a

procesului penal, așa cum rezultă din prevederile Secțiunii a II-a, Capitolul

IV Titlul I Partea specială a Codului de procedură penală debutează cu actul de

dispoziție de începere a urmăririi penale, luat, conform art. 228 din același

cod, de organul de urmărire penală, moment din care persoana față de care se

efectuează urmărirea penală se numește învinuit (art. 229 același cod).

Mijloacele de probă în

procesul penal sunt expres arătate de art. 64 C. proc. pen. și printre acestea

se află declarațiile învinuitului și cele ale inculpatului, cu valoarea și

condiționările prevăzute de art. 69 același cod.

Rezultă, așadar, că în faza

actelor premergătoare începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală nu

are obligația ascultării persoanelor față de care s-a formulat plângere penală

întrucât declarațiile acestora nu au nicio valoare probantă.

În cauza de față urmărirea

penală a fost începută numai față de S.G. și numai pentru una dintre faptele

reclamate, astfel încât critica din motivele de recurs privitoare la

neascultarea celorlalți făptuitori față de care nu s-a început urmărirea

penală, este neîntemeiată.

Pe de altă parte, organul de

urmărire penală dispune începerea urmăriri penale, conform art. 228 alin. (1) C.

proc. pen., numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, cu excepția celui de

la lit. b

1

).

Așa cum, corect, au reținut

procurorul prin ordonanță și, respectiv, instanța prin hotărâre, în cauză

urmare administrării de acte premergătoare (ridicare de înscrisuri, solicitări

și obținere de relații de la diferite instituții, atașare în copii hotărâri

instanțe, atașare documente depuse în susținerea plângerilor și, după caz, a

deciziilor luate de autoritățile locale ș.a.) s-a constatat că acțiunea penală

nu poate fi pusă în mișcare față de făptuitori, întrucât fie nu există indicii

sau probe privind săvârșirea faptelor reclamate (trafic de influență, dare și

luare de mită, abuz în serviciu), fie faptele așa cum au fost săvârșite, nu

realizează conținutul infracțiunii de abuz în serviciu.

Este, de asemenea, exactă

constatarea organului de urmărire penală și a instanței potrivit căreia

petentul mandatar al persoanelor vătămate nu a prezentat dovezi în susținerea

imputărilor relative la faptele de corupție și nici pe altă cale nu au fost

obținute probe ale săvârșirii acestor fapte.

Pe de altă parte, în lipsa

unor astfel de dovezi privind acte de corupție, nu se poate susține că actele

pozitive, de finalizare a punerii în posesie asupra terenurilor a unor persoane

îndreptățite, constituie un abuz, numai pentru că încă nu s-a finalizat punerea

în posesie și a altora, care nu au declanșat anterior, în timp, procedurile.

În sfârșit, nici critica

referitoare la omisiunea organului de urmărire penală de a se pronunța cu

privire la alte 15 persoane față de care s-a solicitat începerea urmăririi

penale, conform anexei 8 a cererii completatoare, nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din

ordonanța procurorului, au fost examinate punctual faptele reclamate de L.P.A.

și alte persoane și întrucât s-a constatat că acestea fie nu există, fie nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale în cauză. Constatarea, în faza actelor premergătoare,

vizând inexistența faptelor ori lipsa laturii obiective a infracțiunilor,

împiedică exercitarea acțiunii penale față de oricare dintre făptuitori.

În concluzie, Curtea reține

că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a actelor și lucrărilor de la

dosar, în raport de criticile formulate prin plângerea petiționarului, iar

hotărârea acesteia este legală și temeinică.

Pe cale de consecință,

recursul petiționarului L.P.A. urmează să fie respins ca nefondat.

Apărătorul intimatului S.G. a

solicitat obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare, în

sumă de 7775,32 lei, din care suma de 5.400 lei reprezentând onorariu asistență

juridică iar suma de 2375,32 lei cheltuieli ocazionate de transport Timișoara -

București, cele din municipiul București și cazare.

Potrivit art. 193 alin. (6) C.

proc. pen., instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor

judiciare făcute de părți în procesul penal potrivit legii civile, judecătorul

având dreptul, conform normei de la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să

mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Față de aceste dispoziții

legale, Curtea constată că în cauza de față, având ca obiect recurs în materia

plângerii în fața judecătorului împotriva ordonanței procurorului de

netrimitere în judecată, onorariul avocatului intimatului S.G. în sumă de 5.400

lei este exagerat de mare în raport de gradul de solicitare profesională a

apărătorului.

A admite altfel, înseamnă a

accepta introducerea de către părți a unei noi sancțiuni de natură pecuniară,

pentru partea care cade în pretenții.

Drept urmare, ținând seama

de complexitatea cauzei și măsura în care apărătorul a fost solicitat

profesional pentru asigurarea apărării, va fi redus la jumătate onorariul de

5.400 lei, respectiv la 2.700 lei, la care va fi obligat recurentul L.P.A.,

alături de suma de 2375,32 lei reprezentând celelalte cheltuieli dovedite cu

înscrisurile depuse la dosar, în total la plata sumei de 5075,32 lei către

intimatul S.G.

La rândul său, intimatele G.E.

și Z.C.L., prin apărător, au solicitat obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare.

Constatând că sus-numitele

intimate nu au depus niciun înscris doveditor al cuantumului și naturii

cheltuielilor judiciare, cererea acestora va fi respinsă.

Recurentul petiționar L.P.A.

va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate

cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul L.P.A. împotriva sentinței penale nr. 71 din

27 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat și la cheltuieli judiciare către intimatul

S.G., în sumă de 5075,32 lei (RON).

Respinge cererea formulată

de intimatele G.E. și Z.C.L. de obligare a recurentului petiționar la plata cheltuielilor

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 noiembrie 2008.