ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3234 din 5 martie 2008
pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca
neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA în contradictoriu cu
pârâții SC T.P.G. SRL și A.N.A.R., D.A. Mureș, acțiunea având ca obiect
constatarea nulității absolute a contractului de asigurare facultativă de
garanție din 27 noiembrie 2003 și a poliței de asigurare de garanție din 27
noiembrie 2003, emise de SC A. SA.
În motivarea hotărârii se
rețin următoarele: între SC T.P.G. SRL și A.N.A.R. s-a încheiat la data de 27
noiembrie 2003 contractul de prestări servicii prin care prestatorul SC T.P.G.
SRL se angaja să recupereze creanțele A.N.A.R. ce nu au fost încasate prin
efort propriu. În schimbul acestui serviciu s-a prevăzut un comision de 5% din
valoarea creanțelor achitate integral. Tribunalul a constatat că voința reală a
părților contractului de prestări servicii a fost ca prestatorul SC T.P.G. SRL
să preia creanțele pentru recuperare și să figureze cu un debit față de
creditoarea beneficiară a serviciilor A.N.A.R. și ca urmare, A.N.A.R. devenea
creditoare, iar SC T.P.G. SRL debitoare pentru sumele din facturile ce trebuiau
recuperate, ceea ce înseamnă că SC T.P.G. SRL a primit un credit cu o valoare
reprezentată de valoarea creanțelor cedate și cu scadența prevăzută de art. 11
din contract. Întrucât orice credit comportă un risc economic al nerestituirii
sale de către debitor, instanța a mai constatat că părțile au încheiat
concomitent și un contract de asigurare facultativă de garanție, contract ce
are natura unui contract de asigurare a creditului și prin care riscul de
nerestituire a creanțelor cedate spre recuperare a fost preluat de asigurătorul
SC A. SA, beneficiar al asigurării fiind A.N.A.R. Prestatorul SC T.P.G. SRL a
emis o factură pentru A.N.A.R. în valoare de 5 miliarde lei reprezentând
contravaloarea serviciilor prestate conform art. 3 din contract, factură
considerată de către Tribunal ca fiind o problemă separată a contractului de
prestări servicii, iar contractul de asigurare protejează patrimoniul A.N.A.R.
și nu patrimoniul SC T.P.G. SRL pentru plata serviciilor prestate de aceasta.
Instanța de fond a apreciat că emiterea acestei facturi nu înseamnă că riscul
asigurat s-a produs ci, doar faptul că SC T.P.G. SRL se consideră îndreptățit
la plata serviciilor de recuperare evaluate la 5 miliarde lei.
Acțiunea în anulabilitate
pentru dol a contractului de asigurare facultativă și a poliței a fost găsită
neîntemeiată, întrucât nu s-a probat intenția de a induce în eroare cocontractantul
SC A. SA la momentul încheierii contractului de asigurare, contract din care
rezultă că la momentul producerii riscului de neîncasare a creditului acordat
de A.N.A.R. către SC T.P.G. SRL, asigurătorul achita 5.900.000.000 lei. S-a mai
constatat că nu au fost dovedite elementele materiale și subiective ale
dolului, că deși reclamanta a invocat existența unui artificiu financiar, nu a
demonstrat dolul în raport cu operațiunile economico - juridice desfășurate de
părți.
Împotriva acestei sentințe
s-a declarat apel de către SC O. SA care a solicitat modificarea în tot a
sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin nr. 470 din 23 octombrie 2008 a respins ca nefondat
apelul reclamantei.
Instanța de apel a reținut
și ea că dolul invocat de reclamantă nu a fost dovedit și că din decizia nr. 2
din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș nu rezultă, așa cum a
susținut reclamanta, că riscul asigurat a fost produs intenționat.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.V.I.G. SA solicitând admiterea
recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii
acțiunii așa cum a fost formulată și constatării nulității contractului de
asigurare și a poliței de asigurare de garanție. Recurenta a invocat ca temei
de drept al recursului său prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului său,
după ce face sub titlul „Scurt istoric” o prezentare a stării de fapt recurenta
susține că „în mod greșit instanța de apel a apreciat că consimțământul
asiguratorului nu a fost alterat printr-un viciu de consimțământ și anume prin
dol”. În argumentarea acestei susțineri recurenta arată că în dosarul nr. 824/2005
al Curții de Apel Mureș s-a demonstrat că, în speță, riscul asigurat a fost
produs în mod intenționat de către contractant, SC T.P.G. SRL, și asigurat,
A.N.A.R., D.A. Mureș, prin folosirea de manevre dolosive și emiterea de
documente fiscale cu încălcarea gravă a legislației contabile. Ca atare sunt
îndeplinite cele două condiții cerute pentru ca dolul să fie considerat viciu
de consimțământ de natură a atrage nulitatea contractului de asigurare. Reclamanta
- recurentă a fost indusă în eroare prin dol principal comis prin reticență
concretizat în necomunicarea scopului urmărit de A.N.A.R., D.A. Mureș, și SC
T.P.G. SRL și anume producerea intenționată, sigură a riscului asigurat.
Examinând recursul prin
prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
În cadrul motivării
recursului său recurenta - reclamantă se referă în mare parte la modul în care
trebuie apreciate probele administrate în cauză pentru a se releva dovedirea
dolului din partea pârâtelor - intimate la încheierea contractului de
asigurare. Este de menționat că aceste aspecte privind aprecierea probelor și,
pe baza lor, modul de stabilire a situației de fapt de către instanța de fond
și cea de apel nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea extraordinară
a recursului, acestea neputând fi încadrate în motivele expres și limitativ
prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs privind
existența viciului de consimțământ, în speță a dolului, la data încheierii
contractului de asigurare, poate fi încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ., dar acesta este nefondat. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală
și temeinică sub acest aspect, făcând o corectă aplicare a legii. De altfel
recurenta - reclamantă nici nu indică în recursul său în ce ar consta
încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, făcând
trimitere mai mult, așa cum s-a arătat, la aprecierea de către instanță a
probelor cu privire la alterarea consimțământului asiguratorului.
Singurul aspect de
nelegalitate la care se face trimitere privește încălcarea legislației
contabile de către pârâtă.
Instanța de apel a reținut,
pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit elementele dolului,
întrucât acesta nu se prezumă, și asupra acestor aspecte probatorii nu se mai
poate statua în recurs.
Dar instanța de apel a
reținut, în mod corect, că, la data încheierii contractului de asigurare,
consimțământul asiguratorului nu a fost viciat prin dol și că riscul asigurat
nu a fost produs intenționat. Mai mult, referindu-se la decizia nr. 2 A din 19
ianuarie 2007 a Curții de Apel Mureș, pronunțată în dosarul nr. 824/2005, la
care face trimitere și recurenta, instanța de apel reține că, împotriva
susținerilor reclamantei, considerentele hotărârii sunt în sensul că niciuna
din părțile contractului de prestări servicii din 27 noiembrie 2003 nu și-a
îndeplinit obligațiile asumate, că acest contract nu și-a produs efectele,
astfel că riscul din contractul de asigurare nu s-a produs, acestea fiind și
argumentele pentru care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de A.N.A.R.
împotriva SC T.P.G. SRL și SC O. SA.
Nici invocatele încălcări
ale legislației contabile nu ar justifica reținerea dolului în sarcina pârâtei,
dar acest aspect a fost examinat și înlăturat de instanța de apel pe baza
probelor administrate, o reapreciere a acestor probe neputând fi făcută în
recurs.
Față de cele arătate Înalta
Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC O.V.I.G. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel
București nr. 470 din 23 octombrie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 mai 2009.