ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3234 din 5 martie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA în contradictoriu cu

pârâții SC T.P.G. SRL și A.N.A.R., D.A. Mureș, acțiunea având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de asigurare facultativă de

garanție din 27 noiembrie 2003 și a poliței de asigurare de garanție din 27

noiembrie 2003, emise de SC A. SA.

În motivarea hotărârii se

rețin următoarele: între SC T.P.G. SRL și A.N.A.R. s-a încheiat la data de 27

noiembrie 2003 contractul de prestări servicii prin care prestatorul SC T.P.G.

SRL se angaja să recupereze creanțele A.N.A.R. ce nu au fost încasate prin

efort propriu. În schimbul acestui serviciu s-a prevăzut un comision de 5% din

valoarea creanțelor achitate integral. Tribunalul a constatat că voința reală a

părților contractului de prestări servicii a fost ca prestatorul SC T.P.G. SRL

să preia creanțele pentru recuperare și să figureze cu un debit față de

creditoarea beneficiară a serviciilor A.N.A.R. și ca urmare, A.N.A.R. devenea

creditoare, iar SC T.P.G. SRL debitoare pentru sumele din facturile ce trebuiau

recuperate, ceea ce înseamnă că SC T.P.G. SRL a primit un credit cu o valoare

reprezentată de valoarea creanțelor cedate și cu scadența prevăzută de art. 11

din contract. Întrucât orice credit comportă un risc economic al nerestituirii

sale de către debitor, instanța a mai constatat că părțile au încheiat

concomitent și un contract de asigurare facultativă de garanție, contract ce

are natura unui contract de asigurare a creditului și prin care riscul de

nerestituire a creanțelor cedate spre recuperare a fost preluat de asigurătorul

SC A. SA, beneficiar al asigurării fiind A.N.A.R. Prestatorul SC T.P.G. SRL a

emis o factură pentru A.N.A.R. în valoare de 5 miliarde lei reprezentând

contravaloarea serviciilor prestate conform art. 3 din contract, factură

considerată de către Tribunal ca fiind o problemă separată a contractului de

prestări servicii, iar contractul de asigurare protejează patrimoniul A.N.A.R.

și nu patrimoniul SC T.P.G. SRL pentru plata serviciilor prestate de aceasta.

Instanța de fond a apreciat că emiterea acestei facturi nu înseamnă că riscul

asigurat s-a produs ci, doar faptul că SC T.P.G. SRL se consideră îndreptățit

la plata serviciilor de recuperare evaluate la 5 miliarde lei.

Acțiunea în anulabilitate

pentru dol a contractului de asigurare facultativă și a poliței a fost găsită

neîntemeiată, întrucât nu s-a probat intenția de a induce în eroare cocontractantul

SC A. SA la momentul încheierii contractului de asigurare, contract din care

rezultă că la momentul producerii riscului de neîncasare a creditului acordat

de A.N.A.R. către SC T.P.G. SRL, asigurătorul achita 5.900.000.000 lei. S-a mai

constatat că nu au fost dovedite elementele materiale și subiective ale

dolului, că deși reclamanta a invocat existența unui artificiu financiar, nu a

demonstrat dolul în raport cu operațiunile economico - juridice desfășurate de

părți.

Împotriva acestei sentințe

s-a declarat apel de către SC O. SA care a solicitat modificarea în tot a

sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin nr. 470 din 23 octombrie 2008 a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Instanța de apel a reținut

și ea că dolul invocat de reclamantă nu a fost dovedit și că din decizia nr. 2

din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș nu rezultă, așa cum a

susținut reclamanta, că riscul asigurat a fost produs intenționat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.V.I.G. SA solicitând admiterea

recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată și constatării nulității contractului de

asigurare și a poliței de asigurare de garanție. Recurenta a invocat ca temei

de drept al recursului său prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului său,

după ce face sub titlul „Scurt istoric” o prezentare a stării de fapt recurenta

susține că „în mod greșit instanța de apel a apreciat că consimțământul

asiguratorului nu a fost alterat printr-un viciu de consimțământ și anume prin

dol”. În argumentarea acestei susțineri recurenta arată că în dosarul nr. 824/2005

al Curții de Apel Mureș s-a demonstrat că, în speță, riscul asigurat a fost

produs în mod intenționat de către contractant, SC T.P.G. SRL, și asigurat,

A.N.A.R., D.A. Mureș, prin folosirea de manevre dolosive și emiterea de

documente fiscale cu încălcarea gravă a legislației contabile. Ca atare sunt

îndeplinite cele două condiții cerute pentru ca dolul să fie considerat viciu

de consimțământ de natură a atrage nulitatea contractului de asigurare. Reclamanta

- recurentă a fost indusă în eroare prin dol principal comis prin reticență

concretizat în necomunicarea scopului urmărit de A.N.A.R., D.A. Mureș, și SC

T.P.G. SRL și anume producerea intenționată, sigură a riscului asigurat.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

În cadrul motivării

recursului său recurenta - reclamantă se referă în mare parte la modul în care

trebuie apreciate probele administrate în cauză pentru a se releva dovedirea

dolului din partea pârâtelor - intimate la încheierea contractului de

asigurare. Este de menționat că aceste aspecte privind aprecierea probelor și,

pe baza lor, modul de stabilire a situației de fapt de către instanța de fond

și cea de apel nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea extraordinară

a recursului, acestea neputând fi încadrate în motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs privind

existența viciului de consimțământ, în speță a dolului, la data încheierii

contractului de asigurare, poate fi încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., dar acesta este nefondat. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică sub acest aspect, făcând o corectă aplicare a legii. De altfel

recurenta - reclamantă nici nu indică în recursul său în ce ar consta

încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, făcând

trimitere mai mult, așa cum s-a arătat, la aprecierea de către instanță a

probelor cu privire la alterarea consimțământului asiguratorului.

Singurul aspect de

nelegalitate la care se face trimitere privește încălcarea legislației

contabile de către pârâtă.

Instanța de apel a reținut,

pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit elementele dolului,

întrucât acesta nu se prezumă, și asupra acestor aspecte probatorii nu se mai

poate statua în recurs.

Dar instanța de apel a

reținut, în mod corect, că, la data încheierii contractului de asigurare,

consimțământul asiguratorului nu a fost viciat prin dol și că riscul asigurat

nu a fost produs intenționat. Mai mult, referindu-se la decizia nr. 2 A din 19

ianuarie 2007 a Curții de Apel Mureș, pronunțată în dosarul nr. 824/2005, la

care face trimitere și recurenta, instanța de apel reține că, împotriva

susținerilor reclamantei, considerentele hotărârii sunt în sensul că niciuna

din părțile contractului de prestări servicii din 27 noiembrie 2003 nu  și-a

îndeplinit obligațiile asumate, că acest contract nu și-a produs efectele,

astfel că riscul din contractul de asigurare nu s-a produs, acestea fiind și

argumentele pentru care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de A.N.A.R.

împotriva SC T.P.G. SRL și SC O. SA.

Nici invocatele încălcări

ale legislației contabile nu ar justifica reținerea dolului în sarcina pârâtei,

dar acest aspect a fost examinat și înlăturat de instanța de apel pe baza

probelor administrate, o reapreciere a acestor probe neputând fi făcută în

recurs.

Față de cele arătate Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O.V.I.G. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 470 din 23 octombrie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2009.