ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin declinare de competență de la Tribunalul Bihor, reclamanta SC O.C. SRL Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bihor - Comisia pentru aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, anularea Deciziei nr. 345 din 31 august 2007 emisă de pârâtă și restabilirea situației anterioare angajării răspunderii solidare pentru societatea reclamantă. Ulterior, s-a solicitat și suspendarea Deciziei nr. 345/2007. În motivarea acțiunii s-a arătat că SC O. SA a fost o societate pe acțiuni, înființată conform Legii nr. 31/1990 și dizolvată ca urmare a nemajorării capitalului social.

În această situație, angajaților li s-a desfăcut contractul de muncă, iar contractele încheiate cu beneficiarii serviciilor SC O. SA au fost reziliate. S-a mai arătat că angajații disponibilizați s-au angajat la o altă societate – SC O.C. SRL, dar acest fapt nu poate constitui o preluare a angajaților de la o societatea la alta, ci o încetare a raporturilor de muncă dintre un angajator și angajat, respectiv nașterea unui nou și individual raport de muncă. S-a susținut, de asemenea, că derularea contractelor de prestări servicii între SC O.C. SRL și foștii beneficiari ai serviciilor ce au fost prestate de SC O. SA este un simplu act de opțiune și libertate economică, ce nu poate fi asimilat drept cauză a răspunderii solidare și crearea unei situații împovărătoare pentru persoana juridică reclamantă.

Prin sentința nr. 172/CA - P.I. din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC O.C. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 281 din 11 iulie 2007 emisă de D.G.F.P. Bihor – C.A.R.S. s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 27 și 28 coroborat cu art. 172 C. proc. fisc., atragerea răspunderii solidare a SC O.C. SRL pentru datoriile SC O. SA în sumă de 1.036.632 lei. A mai reținut ca prin Decizia nr. 345 din 31 august 2007, pârâta D.G.F.P. Bihor a respins contestația formulată de reclamanta SC O.C. SRL împotriva primei decizii, cu motivarea că sunt respectate prevederile C. proc.

fisc., respectiv art. 27 pct. 2 lit. b) și c) și pct. 3 lit. a). Prin încheierea nr. 55/CA/2008 din camera de consiliu din 23 octombrie 2008, s-a dispus restituirea cauțiunii, reținându-se în considerentele acesteia că prin soluționarea acțiunii principale cererea de suspendare a rămas fără obiect, impunându-se restituirea cauțiunii în cuantum de 5000 lei. A reținut prima instanță că potrivit datelor primite de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, cotele de participare ale administratorului M.F. la SC O. SA și la SC O.C. SRL sunt în proporție de 90%, iar cele două societăți au același COD CAEN: 7460 - activități de investigație și protecție a bunurilor și persoanelor și, mai mult, același sediu.

A mai constatat că potrivit balanței clienților din ultimii trei ani, principalii clienți ai ambelor societăți sunt: Spitalul Județean Bihor, B.T. SA, SC I. SA și SC F. SA, iar potrivit borderourilor depuse de societate, care evidențiază salariații celor două societăți, angajați în ultimii trei ani, arată că salariații SC O. SA sunt în prezent angajații SC O.C. SRL. Față de această situație, instanța de fond a concluzionat că pârâta D.G.F.P. Bihor a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 27 pct. 2 lit. b) și c) și pct. 3 lit. a) C. proc. fisc., prin emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare, neputând fi vorba de un abuz de drept din partea autorității pârâte, fiind evident că neobținându-se avizele solicitate, din cauza datoriilor acumulate, s-a preferat înființarea unei noi societăți cu același acționar/ asociat în cote de 90%, desfășurând aceeași activitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC O.C. SRL, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. În motivarea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 27 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, atât pentru SC O. SA, cât și pentru SC O.C. SRL s-a dispus de Tribunalul Bihor deschiderea procedurii insolvenței, la cererea D.G.F.P. Bihor, astfel că nu i se pot aplica dispozițiile speciale din cele două acte normative. Se invocă și faptul că SC O. SA a fost dizolvată de drept, ca urmare a nemajorării capitalului social, conform dispozițiilor Legii nr. 359/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 75/2004, astfel că nu mai poate răspunde solidar. Recurenta-reclamantă a apreciat că în mod greșit au fost interpretate și aplicate dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. b) și c) coroborate cu alin. (3) C. proc. fisc., deoarece aceste prevederi nu pot îngrădi dreptul de a munci și de a alege locul de muncă, libertatea contractuală, în sensul de a încheia contracte cu oricine. De asemenea, arată că SC O. SA nu deține nici o calitate în SC O.C. SRL și nici invers. S-a susținut și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de suspendare și nu a dispus asupra cauțiunii achitate. D.G.F.P. Bihor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei cât și prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că acesta este nefondat, neputând fi reținute prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) C. proc. fisc., persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, sau declarat insolvent dacă, direct sau indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, sau desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități cu debitorul, și dacă este îndeplinită cel puțin una din condițiile enumerate la lit. a) – c). În sarcina recurentei-reclamante au fost reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc.

care se referă la existența raporturilor comerciale contractuale cu clienții și/ sau furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin jumătate au avut raporturi contractuale cu debitorul cât și la existența raporturilor de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului, coroborate cu alin. (3) lit. a), unde este redată semnificația termenului de control ca reprezentând majoritatea dreptului de vot fie în adunarea generală a societății comerciale, fie în consiliul de administrație al acesteia. Starea de insolvabilitate a SC O. SA nu a fost contestată. Cota de participare a asociatului majoritar, M.F., la cele două societăți, identitatea obiectului de activitate, prezența a cel puțin jumătate din angajații debitoarei insolvabile pe lista cu angajați ai SC O.C.

SRL, precum și existența raporturilor comerciale ale SC O.C. SRL cu cel puțin jumătate din clienții cu care a avut raporturi comerciale și debitoarea O. SA, sunt aspecte reținute în decizia contestată, cât și prin hotărârea recurată, în raport de informațiile emise de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, cât și potrivit înscrisurilor de la dosar (filele 27-52, Dosar nr. 4589/111/2007 al Tribunalului Bihor). Prin urmare, în mod corect, prima instanță a statuat că prin decizia contestată s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 27 alin. (2), lit. b) și c), alin. (3) lit. a) C. proc. fisc., fiind îndeplinite condițiile răspunderii solidare a persoanei juridice SC O.C. SRL cu debitoarea SC O. SA.

Este adevărat că, urmare a nemajorării capitalului social debitoarea a fost dizolvată conform prevederilor art. 228 lit. b) din Legea nr. 31/1990(R) însă, potrivit art. 233, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării, astfel că dizolvarea nu împiedică recuperarea de la debitoare a creanțelor datorate bugetului de stat. Legea nr. 85/2006 a avut ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, în cadrul căreia poate fi creditor și statul, pentru creanțele la bugetul de stat neachitate. Codul de procedură fiscală instituie răspunderea solidară conform art. 27, ca modalitate de recuperare numai a creanțelor bugetare.

Legea nr. 31/1990(R), Legea nr. 85/2006 și C. proc. fisc. nu conțin dispoziții exprese referitoare la aplicarea cu prioritate a unora sau altora din normele pe care le edictează, cu incidență în ceea ce privește recuperarea creanțelor bugetare. Faptul că la cererea D.G.F.P. Bihor, Tribunalul Bihor a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de cele două societăți nu reprezintă un motiv care să facă inaplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. fisc., întrucât dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu exclud procedura atragerii răspunderii solidare, specifică recuperării creanțelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil, statul având la dispoziție mai multe proceduri de recuperare a creanțelor sale.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituirea răspunderii solidare face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal care impune reglementări fiscale speciale. În consecință, cât timp sunt îndeplinite condițiile răspunderii solidare atât Decizia nr. 281 din 11 iulie 2007 cât și Decizia nr. 345 din 31 august 2008 sunt temeinice și legale, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că se îngrădește dreptul la muncă și la alegerea locului de muncă, precum și libertatea contractuală nu pot fi reținute, întrucât atragerea răspunderii solidare a persoanelor juridice în cazul neachitării obligațiilor fiscale datorată insolvabilității debitorului, ce poate fi și o altă societate, este determinată nu numai de regimul de drept procesual fiscal în cadrul căruia raporturile dintre cele două persoane sunt strâns legate, ci și de necesitatea evitării fraudării legii fiscale, iar dispozițiile speciale se aplică cu prioritate. Se constată faptul că recurenta-reclamantă a solicitat restituirea cauțiunii achitate în vederea soluționării cererii de suspendare a actelor administrative fiscale contestate, arătând că, urmare a soluționării dosarului de fond, cererea de suspendare a rămas fără obiect, impunându-se restituirea sumei de 5000 RON plătită cu acest titlu.

Potrivit art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., se putea solicita instanței de fond pronunțarea asupra acestui capăt de cerere accesoriu, însă recurenta-reclamantă nu a cerut completarea hotărârii. Acest aspect a fost reținut și de prima instanță prin încheierea nr. 55/CA/2008 din 23 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cauzei, care nu face obiectul recursului. Astfel, se apreciază că a fost acceptată soluția cu privire la acest capăt de cerere. Chiar dacă prima instanță nu s-a pronunțat expres prin dispozitivul sentinței recurate, asupra cererii de suspendare, ca urmare a respingerii acțiunii pe fond în nici un caz recurenta-reclamantă nu ar fi obținut o soluție favorabilă cererii de suspendare.

Urmare a celor reținute, nici acest motiv de recurs referitor la nepronunțare asupra cererii de suspendare și a cauțiunii, nu poate fi reținut ca fiind fondat. În consecință, în raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.C. SRL Oradea, împotriva sentinței nr. 172/CA- P.I. din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2009.