ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2596/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 5/ F/CC din Camera de consiliu din data de 12 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 517/46/2009 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis cererea formulata de autoritățile judiciare elvețiene, D.F.J.P., de recunoaștere și executare a pedepsei de 2 ani, cu privare de libertate pentru infracțiunile de viol și constrângere sexuală prevăzute de art. 190 și art. 189 C. proc. pen. elvețian, aplicată cetățeanului român M.G.C., prin sentința din 24 aprilie 2007, definitivă prin sentința pronunțată din 11 ianuarie 2008 de Curtea Supremă a Cantonului Berna a 3-a Cameră de punere sub acuzare.

S-a substituit pedeapsa neexecutată de 2 ani, cu privare de libertate menționată, o pedeapsă corespunzătoare legii penale române și anume, pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (l) C. pen., ce s-a executat în condițiile art. 57 C. pen., cu aplicarea art. 71 alin. (l) raportat la art. 64 alin. (l) lit. a) și b) C. pen. S-a dedus perioada executată în detenție preventivă de 86 de zile. S-a dispus emiterea mandatului de executare a acestei pedepse după rămânerea definitivă a casetei hotărâri. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că, la data de 23 aprilie 2009, a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești, sub nr. 517/46/2009, cererea de recunoaștere și executare a unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicată de autoritățile judiciare din Elveția, numitului M.G.C., cetățean român, cerere transmisă Curții de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, căruia i-a fost înaintată de către Ministerul Justiției – D.D.I.T. - Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională în materie penală. Prin această cerere, autoritățile judiciare din Elveția, respectiv D.F.J.P., O.F.J., Unitatea Extrădări, solicită ca statul român să recunoască și să pună în executare pedeapsa de 2 ani închisoare, pronunțată în Elveția, împotriva numitului M.G.C.

În acest sens, a trimis, anexat, o sentință pronunțată la data de 11 ianuarie 2008 de către Secția a III-a Penală a Curții Supreme a Cantonului Berna, a 3-a Cameră de punere sub acuzare, ce confirmă sentința din 24 aprilie 2007 a Tribunalului de district II Biel - Nidau, din care rezultă că persoana menționată a fost condamnată de tribunal printr-o sentință definitivă și executorie, la o pedeapsă de 2 ani de privare de libertate, cu deducerea a 86 de zile de detenție preventivă pentru viol și constrângere sexuală. Totodată, se arată că numitul M.G.C. a fost convocat pentru executarea pedepsei pronunțată împotriva sa, acesta, însă, nu a dat curs ordonanței de înfățișare care i-a fost transmisă la adresa din România, iar conform mesajului Interpool București din data de 9 octombrie 2008 a rezultat că M.G.C.

se află în România și, ca urmare, conform art. 2 al Protocolului adițional la Convenția privind transferul persoanelor condamnate din 18 decembrie 1997, a solicitat executarea condamnării menționate în România. Curtea, examinând această cerere, în raport de toate actele și lucrările dosarului, constată că în cauză sunt incidente prevederile Titlului V, art. 115 – art. 121 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, vizând recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare. În acest sens, Curtea reține că sunt întrunite condițiile pentru recunoaștere prevăzute de art. 116 din această lege.

Astfel cu privire la condiția ca asumarea unei asemenea obligații de recunoaștere să se facă printr-un tratat internațional la care ambele state să fie parte, Curtea menționează că o atare obligație este stabilită prin Convenția europeană asupra transferărilor persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996, precum și prin Protocolul adițional la această Convenție, ratificat prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, despre care autoritățile elvețiene fac vorbire în cererea adresată. Acest Protocol este semnat de toate statele Consiliului Europei, printre care și România și Elveția, astfel că este împlinită condiția asumării acestei obligații, printr-un tratat internațional, fiind realizată astfel condiția recunoașterii în conformitate cu dispozițiile art. 116 lit. a) menționate mai sus.

Mai mult, Curtea constată că art. 2 din acest Protocol este pe deplin incident cauzei de față, el fiind aplicabil în situația când un cetățean al uneia dintre părți față de care hotărârea de condamnare definitivă a fost pronunțată pe teritoriul unei alte părți, s-a refugiat pe teritoriul celeilalte părți, înainte de a fi executat condamnarea, urmărind să se sustragă de la executarea pedepsei aplicată de statul de condamnare, așa cum de altfel, rezultă și din cauza de față, când condamnatul a fost localizat de interpol pe teritoriul României, deși urma să execute o pedeapsă cu privare de libertate în Elveția.

De asemenea, din motivarea nuanțată a hotărârilor instanțelor elvețiene, cu privire la pedeapsa aplicată numitului M.G.C., conform traducerii efectuate în cauză, rezultă că este îndeplinită și o altă condiție prevăzută de Legea nr. 302/2004, vizând recunoașterea hotărârii străine și anume, respectarea dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C.A.D.O.L.F., procesul penal desfășurat în Elveția fiind în conformitate cu exigențele unui asemenea proces echitabil cerut de Convenție. Fiind întrunite și celelalte condiții legale pentru recunoaștere, precizate de art. 116 din Legea nr. 302/2004, Curtea constată că în cauză au fost realizate și condițiile prevăzute de art. 117 din aceeași lege, vizând procedura de recunoaștere la cererea unui stat străin.

Astfel, Curtea, ascultând concluziile procurorului ce solicită admiterea cererii, și declarațiile condamnatului că este de acord cu efectuarea pedepsei în România, va admite această cerere de recunoaștere și executare a unei pedepse pronunțate de instanțele judiciare elvețiene, de 2 ani închisoare împotriva numitului M.G.C. De menționat, că M.G.C. susține, în apărarea sa, că este nevinovat, însă, Curtea nu poate aprecia asupra vinovăției sau nevinovăției acestuia, având în vedere că în această procedură nu se pune in discuție fondul cauzei, existând asumat prin convențiile internaționale încheiate principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor, la care statele părți s-au obligat.

Așa fiind, cum se constată îndeplinite condițiile prevăzute de legea română dar și de convențiile internaționale, cu privire la recunoașterea hotărârii penale pronunțate de autoritățile elvețiene, urmează ca, în baza art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a fi substituită pedeapsa neexecutată de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunile de viol și constrângere sexuală prevăzute de art. 190 și 189 C. proc. pen. elvețian, cu o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române. În acest sens, Curtea va avea în vedere o unică situație de fapt, în baza căreia se face încadrarea potrivit legii penale elvețiene, dar și potrivit legii penale române. O atare situație de fapt, constă în aceea că numitul M.G.C.

a fost condamnat de către autoritățile judiciare elvețiene, pentru că în data de 1 iunie 2006, a silit-o pe doamna F., pe un câmp, prin superioritatea sa corporală, la un sex oral, iar după ce 1-a satisfăcut oral, a consumat actul sexual normal, cu tot refuzul ei fizic și verbal. Situația de fapt arătată este incriminată, potrivit legii penale române de către infracțiunea de viol prevăzut de art. 197 alin. (l) C. pen., aceasta fiind infracțiunea corespondentă infracțiunilor de constrângere prevăzută de art. 189 și viol, prevăzută de art. 190 C. proc. pen. elvețian, regăsindu-se în conținutul acestei infracțiuni elementele ce vizează violul și anume, constrângerea la un act sexual de orice natură fie el normal sau oral.

În consecință, Curtea va substitui pedeapsa neexecutată de 2 ani cu privare de libertate, aplicată de autoritățile judiciare elvețiene, pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 și 197 alin. (l) C. proc. pen. elvețian, cu pedeapsa de 2 ani închisoare corespunzătoare din legea română, pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (l) C. pen., ce se va executa în condițiile art. 57 C. pen. Totodată, întrucât hotărârea sau actul judiciar străin produce efecte juridice conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 302/2004 în România, în conformitate cu prevederile Codului penal român, vor fi aplicate și dispozițiile art. 71 alin. (l) C. pen., raportat la art. 64 alin. (l) lit. a) și b) C. pen.

și se va deduce din această pedeapsă perioada executată în detenție preventivă în Elveția de 86 de zile. De asemenea, în condițiile legii române, se va dispune emiterea mandatului de executare a acestei pedepse, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs persoana condamnată M.G.C. criticând-o, ca netemeinică, solicitând casarea ei și punerea sa în libertate. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de persoana condamnată M.G.C.

se privește, ca nefondat și urmează a fi respins, ca atare, în temeiul dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât prima instanță a statuat în mod legal că în cauză sunt incidente prevederile Titlului V, art. 115 – art. 121 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, vizând recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare.

Cu privire la cererea autorităților judiciare din Elveția de recunoaștere și punere în executare a sentinței ce a fost pronunțată la data de 11 ianuarie 2008 de către Secția a III-a Penală a Curții Supreme a Cantonului Berna, a 3-a Cameră de punere sub acuzare, ce confirmă sentința din 24 aprilie 2007 a Tribunalului de district II Biel - Nidau, din care rezultă că persoana menționată a fost condamnată de tribunal printr-o sentință definitivă și executorie, la o pedeapsă de 2 ani de privare de libertate, cu deducerea a 86 de zile de detenție preventivă pentru viol și constrângere sexuală. În acest sens se reține că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat a fi întrunite condițiile pentru recunoașterea hotărârii străine mai sus-menționată prevăzută de art. 116 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, cu privire la condiția ca asumarea unei asemenea obligații de recunoaștere să se facă printr-un tratat internațional la care ambele state să fie parte, se are în vedere că o atare obligație este stabilită prin Convenția europeană asupra transferărilor persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996, precum și prin Protocolul adițional la această Convenție, ratificat prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, despre care autoritățile elvețiene fac vorbire în cererea adresată. Acest Protocol este semnat de toate statele Consiliului Europei, printre care și România și Elveția, astfel că este împlinită condiția asumării acestei obligații, printr-un tratat internațional, fiind realizată astfel condiția recunoașterii în conformitate cu dispozițiile art. 116 lit. a) menționate mai sus.

Mai mult, Înalta Curte constată că art. 2 din acest Protocol este pe deplin incident cauzei de față, el fiind aplicabil în situația când un cetățean al uneia dintre părți față de care hotărârea de condamnare definitivă a fost pronunțată pe teritoriul unei alte părți, s-a refugiat pe teritoriul celeilalte părți, înainte de a fi executat condamnarea, urmărind să se sustragă de la executarea pedepsei aplicată de statul de condamnare, așa cum de altfel, rezultă și din cauza de față, când condamnatul a fost localizat de interpol pe teritoriul României, deși urma să execute o pedeapsă cu privare de libertate în Elveția.

De asemenea, din motivarea hotărârilor instanțelor elvețiene, cu privire la pedeapsa aplicată numitului M.G.C., conform traducerii efectuate în cauză, rezultă că este îndeplinită și o altă condiție prevăzută de Legea nr. 302/2004, vizând recunoașterea hotărârii străine și anume, respectarea dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C.A.D.O.L.F., procesul penal desfășurat în Elveția fiind în conformitate cu exigențele unui asemenea proces echitabil cerut de Convenție. Fiind întrunite și celelalte condiții legale pentru recunoaștere, precizate de art. 116 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în cauză au fost realizate și condițiile prevăzute de art. 117 din aceeași lege, vizând procedura de recunoaștere la cererea unui stat străin.

În consecință, în mod justificat în temeiul dispozițiile art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 a fost dispusă substituirea pedepsei neexecutată de 2 ani cu privare de libertate, aplicată de autoritățile judiciare elvețiene, pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 și art. 197 alin. (l) C. proc. pen. elvețian, cu pedeapsa de 2 ani închisoare corespunzătoare din legea română, pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (l) C. pen., ce se va executa în condițiile art. 57 C. pen. Totodată, întrucât hotărârea sau actul judiciar străin produce efecte juridice conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 302/2004 în România, în conformitate cu prevederile Codului penal român, vor fi aplicate și dispozițiile art. 71 alin. (l) C. pen., raportat la art. 64 alin. (l) lit. a) și b) C. pen.

și se va deduce din această pedeapsă perioada executată în detenție preventivă în Elveția de 86 de zile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată M.G.C. împotriva sentinței penale nr. 5/ F din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană condamnată să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2009.