ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3890/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 6 noiembrie 2007,

reclamanții A.A.E., A.I.M., A.R.G., A.A.G., B.C., B.G., B.I., B.B.A., B.I.D., C.A.E.,

C.O., C.A.M., D.B., D.M., M.D, D.G., F.C., G.B., D.I., A.F., I.C., S.I.C., J.G.,

M.C., M.M.C., M.G.T., M.M.D., M.O.M., C.M., A.N., N.N., T.I., N.C.C., P.R.D., O.F.,

P.C., P.G.V., P.B.Ș., P.M., R.P.D., R.A.R., S.I., S.M.C., S.A.C., S.C.C., V.M.E.

și A.V.R., ofițeri și agenți de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești

au solicitat obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P.R., I.J.P. Argeș la plata

drepturilor salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută

lunară pentru perioada 2003 și până în prezent, plus dobânda legală calculată

pentru această sumă; efectuarea retroactivă a mențiunilor corespunzătoare în

evidențele privind salarizarea, în sensul acordării sporului de 30%; obligarea

M.E.F. de a aloca M.I.R.A. fondurile bănești necesare plății, plus cheltuielile

de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamanții sunt polițiști, angajați ai M.I.R.A. iar unii colegi,

angajați ai aceluiași minister, au fost detașați la D.N.A., având aceleași

atribuții ca și reclamanții, respectiv efectuarea de acte de cercetare penală.

Atribuțiile reclamanților,

susțin aceștia, sunt prevăzute în Legea nr. 508/2004, așa cum a fost

modificată, iar cele ale ofițerilor D.N.A. sunt prevăzute în O.U.G. nr. 43/2002,

cu modificările ulterioare, aceștia din urmă fiind însă supravegheați de

procurorii P.N.A. Singura deosebire între activitatea reclamanților și cea a

polițiștilor detașați la D.N.A. este, susțin reclamanții, cea privind natura

infracțiunilor pe care le cercetează aceste categorii de ofițeri de poliție,

însă, complexitatea acestor infracțiuni nu este diferită, dimpotrivă,

infracțiunile ce cad sub competența D.C.C.O. are un grad de pericol social mai

ridicat. Cu toate acestea, susțin reclamanții, aceștia au fost dezavantajați

prin aplicarea de norme discriminatorii de salarizare, reguli care sunt

nefirești încălcându-se în mod flagrant egalitatea în drepturi, așa cum acestea

sunt consacrate prin dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția

României, art. 2 din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului; art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului semnată de România la 14 decembrie 1955; și prin art. 7 din Pactul

Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale,

ratificat de România.

Reclamanții invocă

următoarele argumente în susținerea tezei că ei ar fi discriminați față de colegii

detașați la D.N.A.:

- Legea nr. 508/2004, cu

modificările ulterioare, nu motivează de ce se acordă celor din urmă un spor și

de aici concluzia că această diferențiere este artificială;

- Singurul act normativ care

motivează sporul acordat colegilor detașați la D.N.A. este O.U.G. nr. 24/2004,

care în preambul relevă necesitatea intensificării neîntârzierii luptei

împotriva fenomenului corupției și a instituirii unor măsuri imediate pentru

întărirea capacității D.N.A.

În realitate, înlăturarea

tentațiilor la corupție nu se poate realiza decât printr-o salarizare adecvată

pentru toți polițiștii și nu pentru o mică parte a acestora, iar pe de altă

parte, infracțiunile de corupție și combaterea terorismului nu sunt mai

importante decât celelalte cauze. Se mai arată, de asemenea, că acordarea

sporului de 30% pentru ofițerii detașați la D.N.A. este în principiu motivată

de necesitatea asigurării incoruptibilității acestora, însă, același scop

trebuie urmărit și pentru cealaltă categorie de polițiști, respectiv cea din

care fac parte și reclamanții.

Se arată, de asemenea, că

reclamanții sunt discriminați și prin dispozițiile H.G. nr. 1860/2006, prin

care se acordă diurna. În condiții egale de muncă și de pregătire profesională,

ofițerii detașați la D.N.A. beneficiază de avantajele salariale prevăzute în

acest act normativ.

- Hotărârea nr. 219 din 1

august 2007 a C.N.C.D., care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca

efect un tratament diferențiat ce întrunește elementele constitutive ale art. 2

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Este citată, de asemenea, Hotărârea nr. 185/2005

a C.N.C.D. prin care a fost constatată existența unei discriminări directe a

unor magistrați față de alții,angajați în soluționarea cauzelor anticorupție.

La data de 30 ianuarie 2008

reclamanții și-au modificat acțiunea precizând perioadele în care au lucrat în

subordinea I.G.P.R. și arătând că renunță la judecată în ce privește perioada

în care au făcut parte din S.C.C.O. Pitești.

Prin sentința civilă nr. 17/2008

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, acțiunea a fost respinsă luându-se act și de renunțarea la judecată

pentru perioada menționată la pct. 2 din precizarea acțiunii.

Instanța a reținut că pârâții

nu pot fi obligați să acorde reclamanților sportul de 30% prevăzut de art. 10 alin.

(3) din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât numai ofițerii de poliție detașați la D.N.A.

primesc acest spor fiind remunerați în baza acestui act normativ; că nu există

discriminare, întrucât prin Hotărârea nr. 418 și nr. 419 din noiembrie 2007, C.N.C.D.

a decis că acordarea sporului de 30% ofițerilor din cadrul D.N.A. și omisiunea

de a acorda acest spor ofițerilor de poliție din cadrul M.I.R.A. nu este o

discriminare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen reclamanții:

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că hotărârea nu cuprinde motivele de drept pe care se

întemeiază soluția pronunțată, deși în acțiune reclamanții au invocat art. 14

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 201 C. proc. pen., potrivit

căruia, ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrătorii

specializați din M.I.R.A., care își desfășoară activitatea sub autoritatea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu avizul conform al acestuia iar retragerea avizului conform conduce

la încetarea calității de lucrător în cadrul poliției judiciare; Legea nr. 508/2004

și O.U.G. nr. 32/2002 prin compararea cărora se poate observa că ofițerii și

agenții de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea la D.I.I.C.O.T.

au aceleași sarcini și activități ca și cei care își desfășoară activitatea la D.N.A.

diferind doar cauzele cercetate de fiecare: art. 28 din Legea nr. 360/2000, O.G.

nr. 38/2003, art. 21 din O.G. nr. 38/2006, art. 1 din O.G. nr. 137/2000. art. 5

C. muncii, art. 16 din Constituția României, art. 23 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

Recurenții au precizat că instanța

nu a analizat cererea de discriminare potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 și

fără o justificare legală a respins acțiunea.

Verificând cauza în funcție

de recursul formulat Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței

pentru următoarele considerente:

Recurenții susțin că sunt

angajați ai I.G.P.R., lucrând la B.C.C.O. Pitești iar I.G.P.R. a precizat prin

reprezentantul său, oral, în fața instanței, că reclamanții sunt remunerați de I.J.P.

Argeș.

Având în vedere că nu au

fost depuse acte din care să rezulte cu ce autoritate recurenții au raporturi

de serviciu, Curtea nu poate stabili dacă instanța de fond – Curtea de Apel

Pitești- a avut competența materială de a soluționa pricina. Or, acesta este un

aspect care circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și fiind de

ordine publică, instanța l-a pus în discuție din oficiu în conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Ca urmare, se impune

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe

pentru stabilirea, pe bază de probatorii (acte), a autorității față de care reclamanții

au stabilite raporturile de serviciu, pentru a se putea determina instanța

competentă material să soluționeze pricina (curtea de apel sau tribunalul).

Numai în măsura în care se dovedește cu certitudine că raporturile de serviciu

sunt încheiate de reclamanți cu autoritatea centrală, Curtea de Apel va

soluționa pricina și va avea în vedere motivele de recurs ale reclamanților,

care de altfel reprezintă motivarea acțiunii. În caz contrar, Curtea de Apel își

va declina competența în favoarea tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.A.E.,

A.I.M., A.R.G., A.A.G., B.C., B.G., B.I., B.B.A., B.I.D., C.A.E., C.O., C.A.M.,

D.B., D.M., M.D, D.G., F.C., G.B., D.I., A.F., I.C., S.I.C., J.G., M.C.,

M.M.C., M.G.T., M.M.D., M.O.M., C.M., A.N., N.N., T.I., N.C.C., P.R.D., O.F.,

P.C., P.G.V., P.B.Ș., P.M., R.P.D., R.A.R., S.I., S.M.C., S.A.C., S.C.C.,

V.M.E. și A.V.R., împotriva sentinței nr. 17/F/C din 30 ianuarie 2008 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2008.