ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4029/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și D.G.P. București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea lor la plata primelor de vacanță pentru perioada 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că obligația de plată a primei de vacanță se întemeiază pe dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat succesiv nu reprezintă relevanță în cauză, întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, a susținut că dreptul la sporul de fidelitate se întemeiază pe dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 38/2003. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3120 din 4 decembrie 2007 a dispus respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a excepției lipsei calității procesuale pasive. De asemenea, a admis acțiunea formulată de P.I. și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, obligând pârâții să plătească primele de vacanță pentru perioada 2004-2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport de rata inflației. Totodată, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța a reținut că dispozițiile O.U.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, suspendarea dreptului nefiind echivalentă cu înlăturarea lui. S-a mai reținut de către instanța de fond că același raționament este valabil și în ceea ce privește sporul de fidelitate . Referitor la Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că acesta are calitate procesuală dar nu ca obligat principal și solidar cu instituția la care funcționează polițiștii ci în raport de obligațiile acestui minister de elaborarea a proiectului bugetului de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor. Recurentul a susținut printr-o primă critică că pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, prin hotărâre luată de puterea judecătorească, reprezintă o imixtiune în atribuțiile puterii legislative și prin urmare o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituția României. A mai susținut și că hotărârea instanței de fond este deficitară și în raport de lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât instanța trebuia să observe că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte și instituția în care aceștia își desfășoară activitatea pe de altă parte.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Potrivit art. 60-61 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire și cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Aceste dispoziții legale au fost aplicate greșit de instanța de fond, care a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, deși nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister față de intimatul-reclamant sau față de intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Dispozițiile legale invocate în cererea de chemare în garanție, art. 4 din Legea nr. 500/2002 și H.G. nr. 208/2005 nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent și nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă și celelalte părți în litigiu, astfel încât au fost greșit reținute de instanța de fond ca argumente de drept pentru admiterea cererii. În consecință, soluția de admitere a acestei cereri este nelegală și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul și se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3120 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.