ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4029/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul P.I. a chemat în judecată

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și D.G.P. București, solicitând

instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea lor la plata

primelor de vacanță pentru perioada 2004-2006 și a sporului de fidelitate

pentru anul 2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că obligația de plată a primei de vacanță se întemeiază pe dispozițiile

art. 37 din O.G. nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat

succesiv nu reprezintă relevanță în cauză, întrucât pe calea suspendării nu se

poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, a susținut că

dreptul la sporul de fidelitate se întemeiază pe dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 38/2003.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3120 din 4

decembrie 2007 a dispus respingerea excepției inadmisibilității cererii de

chemare în garanție și a excepției lipsei calității procesuale pasive. De

asemenea, a admis acțiunea formulată de P.I. și cererea de chemare în garanție

formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, obligând pârâții

să plătească primele de vacanță pentru perioada 2004-2006 și sporul de

fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport de rata inflației.

Totodată, a obligat Ministerul

Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu

modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și

nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare,

emise datorită unor condiții financiare deosebite, suspendarea dreptului

nefiind echivalentă cu înlăturarea lui.

S-a mai reținut de către instanța de fond

că același raționament este valabil și în ceea ce privește sporul de fidelitate

.

Referitor la Ministerul Economiei și

Finanțelor s-a reținut că acesta are calitate procesuală dar nu ca obligat

principal și solidar cu instituția la care funcționează polițiștii ci în raport

de obligațiile acestui minister de elaborarea a proiectului bugetului de stat

în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor.

Recurentul a susținut printr-o primă

critică că pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună

elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, prin hotărâre luată de

puterea judecătorească, reprezintă o imixtiune în atribuțiile puterii

legislative și prin urmare o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din

Constituția României.

A mai susținut și că hotărârea

instanței de fond este deficitară și în raport de lipsa calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât instanța trebuia să

observe că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte și instituția

în care aceștia își desfășoară activitatea pe de altă parte.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs

pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 60-61 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană

împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții

cu o cerere în garanție sau în despăgubire și cererea va fi făcută în

condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată.

Aceste

dispoziții legale au fost aplicate greșit de instanța de fond, care a admis

cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și

Finanțelor, deși nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii

administrative a acestui minister față de intimatul-reclamant sau față de

intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Dispozițiile

legale invocate în cererea de chemare în garanție, art. 4 din Legea nr. 500/2002

și H.G. nr. 208/2005 nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent

și nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate

administrativă și celelalte părți în litigiu, astfel încât au fost greșit

reținute de instanța de fond ca argumente de drept pentru admiterea cererii.

În

consecință, soluția de admitere a acestei cereri este nelegală și în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul și se va modifica în

parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3120 din 4 decembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată și în fond

respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor

ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

noiembrie 2008.