ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil, reclamanta D.R.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Consiliul Local Mizil, SC V.P. SA prin lichidator judiciar SC E. SRL Ploiești și SC T. SA Gura Vadului, solicitând instanței să constate lipsa de valabilitate a titlului statului asupra unui imobil situat în Mizil, reprezentat de procesul-verbal din 22 martie 1953 emis în baza HCM nr. 308/1953, prin care tatăl său a fost deposedat abuziv de imobil, încălcându-i-se dreptul de proprietate și să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în favoarea SC T. SA.

Prin sentința civilă nr. 1312 din 31 octombrie 2007, Judecătoria Mizil a admis excepțiile privind necompetența materială a acestei instanțe invocate de pârâții Consiliul Local al orașului Mizil, SC V.P. SA și SC T. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, apreciind că procesul-verbal din 22 martie 1953 și Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000 sunt acte administrative. Prin sentința nr. 232 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție invocată de pârâta SC V.T.

SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că întrucât Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a cărui anulare s-a solicitat, este emis de către o autoritate publică centrală și anume, de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, competentă să judece cauza este instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești. Prin sentința nr. 142 din 2 iunie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția invocată de pârâtul Consiliul Local Mizil privind lipsa calității sale procesuale pasive, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții Consiliul Local Mizil și SC T. SA Gura Vadului și a respins acțiunea reclamantei D.R.E.

în temeiul autorității de lucru judecat. Pentru a hotărî în acest mod, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a reținut că întrucât terenul în litigiu se află în orașul Mizil, pârâtul Consiliul Local Mizil are calitate procesuală pasivă deoarece potrivit art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliile locale au atribuții principale în ceea ce privește administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții Consiliul Local Mizil și SC T. SA Gura Vadului, Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., litigiul având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, fiind judecat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1056 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată. Împotriva sentinței nr. 142 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta D.R.E. În motivarea recursului, reclamanta a invocat excepția de necompetentă materială a Curții de Apel Ploiești, apreciind că Judecătoria Mizil are competență să judece cauza, întrucât actul juridic a cărui anulare s-a solicitat nu este un act administrativ, ci un titlu de proprietate, caz în care judecătoria are plenitudine de jurisdicție.

În acest sens, recurenta a arătat că prima instanță a încălcat principiul disponibilității procesului civil întrucât a judecat cauza în considerarea altui temei legal decât cel invocat în acțiune. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești reclamanta D.R.E. a formulat două capete de cerere, respectiv (1) să se constate lipsa de valabilitate a titlului statului asupra imobilului situat în Mizil compus din casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3597 mp, titlu reprezentat de procesul-verbal din 22 martie 1953 emis în baza H.C.M.

nr. 308/1953 (nepublicată și lipsită de efecte juridice), act administrativ prin care tatăl reclamantei a fost deposedat abuziv de acest imobil, încălcându-se astfel dreptul de proprietate și (2) să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000, cu privire la terenul proprietatea sa, compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3597 mp emis de Ministerul Agriculturii, Pădurii și Apelor în favoarea SC T. SA. Prin sentința civilă nr. 142 din 2 iunie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a calificat greșit acțiunea ca fiind o acțiune în contencios administrativ, în principal reclamanta tinzând la revendicarea unei suprafețe de teren ca urmare a „lipsei de valabilitate a titlului statului” – procesul verbal din 22 martie 1953, emis în baza H.C.M.

nr. 308/1953; în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ. o astfel de acțiune este de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, aceasta din urmă având posibilitatea să disjungă unele capete de cerere, în măsura în care nu sunt de competența sa, dar păstrând spre judecare acțiunea principală. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 304 pct. 3 și art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dispunând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, Judecătoria Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.R.E. împotriva sentinței civile nr. 142 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Mizil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.