ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Mizil, reclamanta D.R.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, Alimentației

și Pădurilor, Consiliul Local Mizil, SC V.P. SA prin lichidator judiciar SC E. SRL

Ploiești și SC T. SA Gura Vadului, solicitând instanței să constate lipsa de

valabilitate a titlului statului asupra unui imobil situat în Mizil,

reprezentat de procesul-verbal din 22 martie 1953 emis în baza HCM nr. 308/1953,

prin care tatăl său a fost deposedat abuziv de imobil, încălcându-i-se dreptul

de proprietate și să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M07 nr. 2418 din

25 ianuarie 2000 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în

favoarea SC T. SA.

Prin sentința civilă nr. 1312 din 31

octombrie 2007, Judecătoria Mizil a admis excepțiile privind necompetența

materială a acestei instanțe invocate de pârâții Consiliul Local al orașului

Mizil, SC V.P. SA și SC T. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, apreciind că procesul-verbal din 22 martie 1953 și Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000

sunt acte administrative.

Prin sentința nr. 232 din 15 aprilie

2008, Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție invocată de

pârâta SC V.T. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că întrucât Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor a cărui anulare s-a solicitat, este emis de

către o autoritate publică centrală și anume, de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, competentă să judece cauza este instanța de

contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 142 din 2 iunie 2008,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția invocată de pârâtul Consiliul Local Mizil privind

lipsa calității sale procesuale pasive, a admis excepția autorității de lucru

judecat invocată de pârâții Consiliul Local Mizil și SC T. SA Gura Vadului și a

respins acțiunea reclamantei D.R.E. în temeiul autorității de lucru judecat.

Pentru a hotărî în acest mod, Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

reținut că întrucât terenul în litigiu se află în orașul Mizil, pârâtul

Consiliul Local Mizil are calitate procesuală pasivă deoarece potrivit art. 36 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliile locale au atribuții

principale în ceea ce privește administrarea domeniului public și privat al

unităților administrativ teritoriale.

În ceea ce privește excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârâții Consiliul Local Mizil și SC T. SA Gura

Vadului, Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., litigiul

având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, fiind judecat definitiv

și irevocabil prin sentința civilă nr. 1056 din 18 aprilie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care

acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței nr. 142 din 2 iunie 2008

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta D.R.E.

În motivarea recursului, reclamanta a

invocat excepția de necompetentă materială a Curții de Apel Ploiești, apreciind

că Judecătoria Mizil are competență să judece cauza, întrucât actul juridic a

cărui anulare s-a solicitat nu este un act administrativ, ci un titlu de

proprietate, caz în care judecătoria are plenitudine de jurisdicție.

În acest sens, recurenta a arătat că

prima instanță a încălcat principiul disponibilității procesului civil întrucât

a judecat cauza în considerarea altui temei legal decât cel invocat în acțiune.

Analizând actele și lucrările dosarului

de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Ploiești reclamanta D.R.E. a formulat două capete de cerere, respectiv (1) să

se constate lipsa de valabilitate a titlului statului asupra imobilului situat

în Mizil compus din casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3597 mp,

titlu reprezentat de procesul-verbal din 22 martie 1953 emis în baza H.C.M. nr.

308/1953 (nepublicată și lipsită de efecte juridice), act administrativ prin

care tatăl reclamantei a fost deposedat abuziv de acest imobil, încălcându-se

astfel dreptul de proprietate și (2) să se constate nulitatea absolută parțială

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

seria M07 nr. 2418 din 25 ianuarie 2000, cu privire la terenul proprietatea sa,

compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în suprafață de 3597 mp

emis de Ministerul Agriculturii, Pădurii și Apelor în favoarea SC T. SA.

Prin sentința civilă nr. 142 din 2 iunie

2008 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a calificat

greșit acțiunea ca fiind o acțiune în contencios administrativ, în principal

reclamanta tinzând la revendicarea unei suprafețe de teren ca urmare a „lipsei

de valabilitate a titlului statului” – procesul verbal din 22 martie 1953, emis

în baza H.C.M. nr. 308/1953; în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ. o astfel de

acțiune este de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, aceasta din

urmă având posibilitatea să disjungă unele capete de cerere, în măsura în care

nu sunt de competența sa, dar păstrând spre judecare acțiunea principală.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 304 pct. 3 și art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, dispunând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța competentă, Judecătoria Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D.R.E.

împotriva sentinței civile nr. 142 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Mizil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

martie 2009.