ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1863/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 933/F din 20 noiembrie

2007 a Tribunalului Ialomița, dată urmare strămutării judecării cauzei de la

Tribunalul Prahova, dispusă prin încheierea din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, a fost soluționat în fond, în al

doilea ciclu procesual, acțiunea reclamantului M.G. formulată împotriva

pârâților SC M. SRL Ploiești, Z.L. și D.D., în sensul respingerii excepției

lipsei calității procesuale pasive a SC M. SRL și obligării în solidar a celor

trei pârâți la plata sumei de 127.381 lei reprezentând împrumut nerestituit

plus dobânda legală calculată până la 10 septembrie 2007.

În esență, instanța de fond

a reținut că reclamantul a ordonat la 2 septembrie 1998 unei bănci din Bologna

virarea în contul pârâtei SC M. SRL a sumei de 55.000.000 lire italiene în

scopul achiziționării unor utilaje, termenul convenit pentru restituire fiind

31 decembrie 2000.

Cum asociații și

administratorii pârâtei erau ceilalți doi pârâți, persoane fizice, iar aceștia

și-au asumat obligația prin actul adițional autentificat din 25 februarie 2000,

act prin care au cesionat părțile lor sociale, să suporte datoriile societății

dinaintea cesionării, au fost obligați în solidar toți cei trei pârâți la

restituirea restului din împrumutul acordat, respectiv 41.501.383 lire

italiene, echivalent în lei, reactualizat, 127.381 lei, plus dobânda legală.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de societatea pârâtă a fost respinsă cu motivarea că

suma împrumutată a intrat în patrimoniul ei.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apeluri pârâta Z.L. și SC M. SRL.

Prin decizia comercială nr. 352

din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a

fost respins ca nefondat apelul pârâtei Z.L. și a fost admis apelul SC M. SRL,

sentința de fond fiind schimbată în parte în sensul admiterii excepției

invocată de această pârâtă și respingerii acțiunii formulate împotriva ei,

reținându-se că ea nu are calitate procesuală pasivă în restituirea

împrumutului în raport de obligația asumată de ceilalți doi pârâți.

Cu privire la apelul pârâtei

Z.L. instanța de apel a reținut ca neîntemeiată excepția autorității lucrului

judecat, întrucât hotărârile judecătorești invocate de apelantă au privit un

alt împrumut, respectiv cel acordat la 19 august 1998 și nu cel ce formează

obiectul cauzei de față, acordat la 29 ianuarie 1999 prin convenția intitulată

„eșalonare de plată” și care privește împrumutul de 55.000.000 lire italiene.

Referitor la prescripție,

instanța de apel a reținut că ultima plată efectuată în contul împrumutului din

29 ianuarie 1999 s-a efectuat la 20 mai 2003 așa încât, acțiunea promovată la

20 mai 2003 nu este prescrisă.

De asemenea, nici dreptul la

apărare nu i-a fost încălcat apelantei din moment ce instanța, având în vedere

motivele medicale invocate de apărătorul său, a amânat pronunțarea sentinței.

În consecință s-a apreciat

că au existat două împrumuturi iar pârâta este ținută să-l restituie cum s-a

obligat la 29 ianuarie 1999.

Nemulțumită de această

decizia pârâta Z.L. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea dreptului său

la apărare, ca și instanța de fond, precum și a dispozițiilor art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., analizând excepția prescripției pentru prima dată în apel,

ceea ce o privează de un grad de jurisdicție.

Prin cea de-a doua critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta critică

greșita interpretare a contractului și reținerea existenței a două contracte de

împrumut.

În realitate, a existat un

singur contract încheiat la 19 august 1998 pentru 55.000.000 lire italiene,

virate în contul SC M. SRL la 2 septembrie 1998, împrumut garantat cu ipotecă

și pe care la 29 ianuarie 1999 l-a eșalonat la plată de comun acord cu

reclamantul, transformând cei 55.000.000 lire italiene în 300.000.000 lei.

Prin ultima critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică

greșita aplicare a dispozițiilor art. 1021, art. 1091, art. 1092 C. civ. precum

și art. 166 C. proc. civ. în soluționarea excepției autorității lucrului

judecat. Această greșeală s-a bazat pe reținerea eronată a existenței a două

contracte de împrumut și nu a unuia singur, cum era corect, respectiv cel din

19 august 1998, eșalonat la 29 ianuarie 1999 și care a format obiectul unui alt

litigiu soluționat prin sentința comercială nr. 4363/2004 a Judecătoriei

Ploiești, irevocabilă prin decizia nr. 420/2004 a Tribunalului Prahova,

restituit integral până în ianuarie 2003.

Prin întâmpinare, intimatul -

reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată și

excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 3021 lit. c) și d) C.

proc. civ., excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat astăzi în sensul

respingerii ei.

Recursul pârâtei este

parțial întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, critica recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată

deoarece, din actele dosarului rezultă că deși instanța de fond a respins

cererea apărătorului recurentei pentru amânarea cauzei, din motive medicale,

motive „neclare” în opinia instanței, dreptul la apărare al pârâtei recurente

nu a fost încălcat, instanța amânând pronunțarea, luând în considerare actele

și apărările făcute de Zefinescu Lucia, cum corect a reținut și instanța de

apel.

De asemenea, Curtea nu poate

reține în cadrul acestei critici nici încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., prin analizarea excepției prescripției în apel pentru prima dată,

deoarece, o asemenea excepție fiind de ordine publică poate fi analizată în

orice fază procesuală, iar soluția de fond a fost dată prin cercetarea fondului

și nu în temeiul unei excepții, cum greșit susține recurenta, astfel încât să

fi fost încălcate în soluționarea apelului dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ.

Cât privește cea de-a doua

critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Curtea o

apreciază ca întemeiată, instanța de apel dând o greșită interpretare

raporturilor juridice născute între părți în temeiul contractului de împrumut

pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată la

20 mai 2003 reclamantul a solicitat restituirea unui rest dintr-un împrumut de

55.000.000 lire italiene acordat la 29 ianuarie 1999, cu termen de restituire

la 31 decembrie 2000, invocând în acest sens înscrisul intitulat „eșalonare de

plată”, atașat acțiunii.

În apel, pârâta apelantă a

depus probe existente de altfel la dosarul cauzei și în celelalte faze

procesuale, referitoare la raporturile contractuale în legătură cu împrumutul

acordat de reclamant, probe din care rezulta că la 19 august 1998 reclamantul a

împrumutat, fără dobândă, pe pârâta Z.L. cu 300.000.000 lei ce urma a fi

folosită pentru achiziționarea de utilaje de către SC M. SRL, împrumut garantat

cu ipotecă, după cum rezultă din contractul de împrumut autentificat din 19

iulie 1998.

Această sumă a fost virată

la 2 septembrie 1998 în contul societății SC M. SRL în lire italiene –

55.000.000 lire – conform dispoziției de plată aflată la fila 65 apel,

dispoziția cuprinzând chiar și dobânzi de 12% și rate de rambursare, deși

contractul inițial nu avea asemenea mențiuni.

La 29 ianuarie 1999 prin

înscrisul intitulat „eșalonare de plată” pârâta Z.L. se obliga să restituie

până la 31 decembrie 2000, suma de 55.000.000 lire italiene reclamantului,

eșalonat, cu dobânda de 12%.

Deși recurenta a susținut că

această eșalonare privea restituirea împrumutului acordat la 19 august 1998,

instanța de apel, primind susținerile reclamantului, a reținut că este vorba de

un al doilea contract de împrumut, ceea ce este eronat, înscrisul respectiv

cuprinzând doar o obligație unilaterală de restituire din partea pârâtei,

nicidecum un acord de voință referitor și la acordarea vreunui împrumut din partea

reclamantului la 29 ianuarie 1999.

Din acest considerent,

soluția instanței de apel este greșită, interpretând eșalonarea de plată cu un

contract nou de împrumut.

Prin dovezile depuse în apel

privind cursul de schimb leu/liră italiană pârâta - apelantă a probat că cei

300.000.000 lei conveniți a fi împrumutați la 19 august 1998 reprezentau

echivalentul a 55.000.000 lire italiene, virați la 2 septembrie 1998 de

reclamant.

Susținerea reclamantului că

cei 55.000.000 lire menționați în „eșalonarea de plată” din 29 ianuarie 1999 ar

reprezenta un nou împrumut este în totală contradicție cu ordinul de plată emis

de el pentru aceeași sumă la 2 septembrie 1998, neputând fi virată suma înainte

de pretinsul împrumut din ianuarie 1999.

Acest împrumut a fost

restituit de recurentă integral la 17 ianuarie 2003, conform procesului - verbal

al executorului judecătoresc care a pus în executare contractul de împrumut

autentificat la 19 august 1998, ocazie cu care creditorul a primit diferența ce

mai era de achitat și a fost de acord cu radierea ipotecii, rezervându-și

dreptul de a recupera reactualizarea sumei pe cale unei acțiuni separate.

În consecință, Curtea

apreciază că în mod greșit instanța de apel a interpretat înscrisul intitulat

„eșalonare de plată” apreciindu-l ca un nou contract și nu ca un act adițional

al primului contract din 19 iulie 1998, privind modalitatea restituirii

împrumutului, așa încât criticile recurentei sunt întemeiate pe acest aspect.

Cât privește greșita

soluționare a excepției autorității lucrului judecat Curtea apreciază criticile

ca nefondate deoarece, cum corect a reținut și instanța de apel, nu sunt

întrunite cerințele art. 1201 C. civ., deoarece prin litigiul soluționat prin

sentința civilă nr. 4363 din 21 mai 2004 a Judecătoriei Ploiești irevocabilă

prin decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Prahova, același

reclamant și-a recuperat reactualizarea sumei de 300.000.000 lei, urmare

executării din 17 ianuarie 2003, după cum rezultă din sentință, acea cauză

având obiect diferit de prezentul litigiu.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Curtea va admite recursul pârâtei în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va

modifica în parte decizia din apel în sensul admiterii apelului pârâtei Z.L. și

schimbării în tot a sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca nefondată, restul dispozițiilor deciziei, referitoare la

apelul SC M. SRL urmând a fi menținute.

În temeiul dispozițiilor art.

274 C. proc. civ. Curtea va obliga intimatul reclamant la plata cheltuielilor

de judecată efectuate de recurentă doar în limita sumei de 5.713 lei,

reprezentând taxele de timbru și onorariul avocatului, mai puțin costul

biletelor de avion Franța - România depuse de recurentă, rezultând din actele

dosarului că aceasta are domiciliul în Ploiești, în România și nu în

străinătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Z.L., împotriva deciziei nr. 352 din 24 septembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică în parte decizia

recurată în sensul că admite apelul pârâtei Z.L. Schimbă în tot sentința nr. 933

F din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, în sensul că

respinge ca nefondată acțiunea reclamantului M.G.

Menține restul dispozițiilor

deciziei recurate.

Obligă intimatul - reclamant

la 5.713 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2009.