ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1863/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 933/F din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomița, dată urmare strămutării judecării cauzei de la Tribunalul Prahova, dispusă prin încheierea din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost soluționat în fond, în al doilea ciclu procesual, acțiunea reclamantului M.G. formulată împotriva pârâților SC M. SRL Ploiești, Z.L.

și D.D., în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC M. SRL și obligării în solidar a celor trei pârâți la plata sumei de 127.381 lei reprezentând împrumut nerestituit plus dobânda legală calculată până la 10 septembrie 2007. În esență, instanța de fond a reținut că reclamantul a ordonat la 2 septembrie 1998 unei bănci din Bologna virarea în contul pârâtei SC M. SRL a sumei de 55.000.000 lire italiene în scopul achiziționării unor utilaje, termenul convenit pentru restituire fiind 31 decembrie 2000. Cum asociații și administratorii pârâtei erau ceilalți doi pârâți, persoane fizice, iar aceștia și-au asumat obligația prin actul adițional autentificat din 25 februarie 2000, act prin care au cesionat părțile lor sociale, să suporte datoriile societății dinaintea cesionării, au fost obligați în solidar toți cei trei pârâți la restituirea restului din împrumutul acordat, respectiv 41.501.383 lire italiene, echivalent în lei, reactualizat, 127.381 lei, plus dobânda legală.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de societatea pârâtă a fost respinsă cu motivarea că suma împrumutată a intrat în patrimoniul ei. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâta Z.L. și SC M. SRL. Prin decizia comercială nr. 352 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei Z.L. și a fost admis apelul SC M. SRL, sentința de fond fiind schimbată în parte în sensul admiterii excepției invocată de această pârâtă și respingerii acțiunii formulate împotriva ei, reținându-se că ea nu are calitate procesuală pasivă în restituirea împrumutului în raport de obligația asumată de ceilalți doi pârâți. Cu privire la apelul pârâtei Z.L.

instanța de apel a reținut ca neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat, întrucât hotărârile judecătorești invocate de apelantă au privit un alt împrumut, respectiv cel acordat la 19 august 1998 și nu cel ce formează obiectul cauzei de față, acordat la 29 ianuarie 1999 prin convenția intitulată „eșalonare de plată” și care privește împrumutul de 55.000.000 lire italiene. Referitor la prescripție, instanța de apel a reținut că ultima plată efectuată în contul împrumutului din 29 ianuarie 1999 s-a efectuat la 20 mai 2003 așa încât, acțiunea promovată la 20 mai 2003 nu este prescrisă. De asemenea, nici dreptul la apărare nu i-a fost încălcat apelantei din moment ce instanța, având în vedere motivele medicale invocate de apărătorul său, a amânat pronunțarea sentinței.

În consecință s-a apreciat că au existat două împrumuturi iar pârâta este ținută să-l restituie cum s-a obligat la 29 ianuarie 1999. Nemulțumită de această decizia pârâta Z.L. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea dreptului său la apărare, ca și instanța de fond, precum și a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepția prescripției pentru prima dată în apel, ceea ce o privează de un grad de jurisdicție. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. recurenta critică greșita interpretare a contractului și reținerea existenței a două contracte de împrumut. În realitate, a existat un singur contract încheiat la 19 august 1998 pentru 55.000.000 lire italiene, virate în contul SC M. SRL la 2 septembrie 1998, împrumut garantat cu ipotecă și pe care la 29 ianuarie 1999 l-a eșalonat la plată de comun acord cu reclamantul, transformând cei 55.000.000 lire italiene în 300.000.000 lei. Prin ultima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 1021, art. 1091, art. 1092 C. civ. precum și art. 166 C. proc. civ. în soluționarea excepției autorității lucrului judecat.

Această greșeală s-a bazat pe reținerea eronată a existenței a două contracte de împrumut și nu a unuia singur, cum era corect, respectiv cel din 19 august 1998, eșalonat la 29 ianuarie 1999 și care a format obiectul unui alt litigiu soluționat prin sentința comercială nr. 4363/2004 a Judecătoriei Ploiești, irevocabilă prin decizia nr. 420/2004 a Tribunalului Prahova, restituit integral până în ianuarie 2003. Prin întâmpinare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată și excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 3021 lit. c) și d) C. proc. civ., excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat astăzi în sensul respingerii ei. Recursul pârâtei este parțial întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Astfel, critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. este nefondată deoarece, din actele dosarului rezultă că deși instanța de fond a respins cererea apărătorului recurentei pentru amânarea cauzei, din motive medicale, motive „neclare” în opinia instanței, dreptul la apărare al pârâtei recurente nu a fost încălcat, instanța amânând pronunțarea, luând în considerare actele și apărările făcute de Zefinescu Lucia, cum corect a reținut și instanța de apel. De asemenea, Curtea nu poate reține în cadrul acestei critici nici încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prin analizarea excepției prescripției în apel pentru prima dată, deoarece, o asemenea excepție fiind de ordine publică poate fi analizată în orice fază procesuală, iar soluția de fond a fost dată prin cercetarea fondului și nu în temeiul unei excepții, cum greșit susține recurenta, astfel încât să fi fost încălcate în soluționarea apelului dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Cât privește cea de-a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Curtea o apreciază ca întemeiată, instanța de apel dând o greșită interpretare raporturilor juridice născute între părți în temeiul contractului de împrumut pentru următoarele considerente: Prin acțiunea formulată la 20 mai 2003 reclamantul a solicitat restituirea unui rest dintr-un împrumut de 55.000.000 lire italiene acordat la 29 ianuarie 1999, cu termen de restituire la 31 decembrie 2000, invocând în acest sens înscrisul intitulat „eșalonare de plată”, atașat acțiunii. În apel, pârâta apelantă a depus probe existente de altfel la dosarul cauzei și în celelalte faze procesuale, referitoare la raporturile contractuale în legătură cu împrumutul acordat de reclamant, probe din care rezulta că la 19 august 1998 reclamantul a împrumutat, fără dobândă, pe pârâta Z.L.

cu 300.000.000 lei ce urma a fi folosită pentru achiziționarea de utilaje de către SC M. SRL, împrumut garantat cu ipotecă, după cum rezultă din contractul de împrumut autentificat din 19 iulie 1998. Această sumă a fost virată la 2 septembrie 1998 în contul societății SC M. SRL în lire italiene – 55.000.000 lire – conform dispoziției de plată aflată la fila 65 apel, dispoziția cuprinzând chiar și dobânzi de 12% și rate de rambursare, deși contractul inițial nu avea asemenea mențiuni. La 29 ianuarie 1999 prin înscrisul intitulat „eșalonare de plată” pârâta Z.L. se obliga să restituie până la 31 decembrie 2000, suma de 55.000.000 lire italiene reclamantului, eșalonat, cu dobânda de 12%.

Deși recurenta a susținut că această eșalonare privea restituirea împrumutului acordat la 19 august 1998, instanța de apel, primind susținerile reclamantului, a reținut că este vorba de un al doilea contract de împrumut, ceea ce este eronat, înscrisul respectiv cuprinzând doar o obligație unilaterală de restituire din partea pârâtei, nicidecum un acord de voință referitor și la acordarea vreunui împrumut din partea reclamantului la 29 ianuarie 1999. Din acest considerent, soluția instanței de apel este greșită, interpretând eșalonarea de plată cu un contract nou de împrumut. Prin dovezile depuse în apel privind cursul de schimb leu/liră italiană pârâta - apelantă a probat că cei 300.000.000 lei conveniți a fi împrumutați la 19 august 1998 reprezentau echivalentul a 55.000.000 lire italiene, virați la 2 septembrie 1998 de reclamant.

Susținerea reclamantului că cei 55.000.000 lire menționați în „eșalonarea de plată” din 29 ianuarie 1999 ar reprezenta un nou împrumut este în totală contradicție cu ordinul de plată emis de el pentru aceeași sumă la 2 septembrie 1998, neputând fi virată suma înainte de pretinsul împrumut din ianuarie 1999. Acest împrumut a fost restituit de recurentă integral la 17 ianuarie 2003, conform procesului - verbal al executorului judecătoresc care a pus în executare contractul de împrumut autentificat la 19 august 1998, ocazie cu care creditorul a primit diferența ce mai era de achitat și a fost de acord cu radierea ipotecii, rezervându-și dreptul de a recupera reactualizarea sumei pe cale unei acțiuni separate.

În consecință, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de apel a interpretat înscrisul intitulat „eșalonare de plată” apreciindu-l ca un nou contract și nu ca un act adițional al primului contract din 19 iulie 1998, privind modalitatea restituirii împrumutului, așa încât criticile recurentei sunt întemeiate pe acest aspect. Cât privește greșita soluționare a excepției autorității lucrului judecat Curtea apreciază criticile ca nefondate deoarece, cum corect a reținut și instanța de apel, nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., deoarece prin litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 4363 din 21 mai 2004 a Judecătoriei Ploiești irevocabilă prin decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Prahova, același reclamant și-a recuperat reactualizarea sumei de 300.000.000 lei, urmare executării din 17 ianuarie 2003, după cum rezultă din sentință, acea cauză având obiect diferit de prezentul litigiu.

În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va modifica în parte decizia din apel în sensul admiterii apelului pârâtei Z.L. și schimbării în tot a sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată, restul dispozițiilor deciziei, referitoare la apelul SC M. SRL urmând a fi menținute. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Curtea va obliga intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă doar în limita sumei de 5.713 lei, reprezentând taxele de timbru și onorariul avocatului, mai puțin costul biletelor de avion Franța - România depuse de recurentă, rezultând din actele dosarului că aceasta are domiciliul în Ploiești, în România și nu în străinătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Z.L., împotriva deciziei nr. 352 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtei Z.L. Schimbă în tot sentința nr. 933 F din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantului M.G. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Obligă intimatul - reclamant la 5.713 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2009.