ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2198/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 27 iulie 2006, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL,

solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare -

cumpărare nr. 1852 din 13 mai 2003.

Prin cererea înregistrată la

15 ianuarie 2007, pârâta SC A. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a SC

S.A. SRL pentru ca, în cazul în care pârâta va cădea în pretenții, acestea să

fie suportate de chemata în garanție.

Prin sentința comercială nr.

3929 din 22 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii principale. A admis în parte

acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare - cumpărare nr. 1852 din 13 mai 2003. A admis excepția insuficientei timbrări

a cererii de daune formulată de SC A. SRL A respins cererea de chemare în

garanție ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata sumei de 15,3 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Produsul livrat nu este

omologat pentru România, în condițiile specifice de mediu și climă.

Certificatul de omologare atestă dreptul deținătorului de a fabrica și

comercializa pe teritoriul României respectivele produse omologate, or potrivit

adresei Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 110963/2004,

„M.T. – pachet tehnologic compus din produsele M. 4 SC și B. 480 S, nu este

omologat pentru folosire în România”.

Societatea S. trebuia să

atragă atenția utilizatorilor asupra pericolului de folosire a amestecului în

anumite condiții de cultură a porumbului în documentele sale tehnice. Se reține

că pârâta nu a furnizat aceste informații utilizatorului, pentru ca aceasta, în

cunoștință de cauză, să opteze pentru achiziționarea sau nu a acestui produs.

În această situație, nu s-a

reținut consimțământul valabil al reclamantei la încheierea contractului, fiind

în eroare cu privire la substanța obiectului contractului, obiect care nu se

află în circuitul civil, or, potrivit legii, o convenție valabilă presupune

obiect și cauză licite, iar neomologarea produsului implică interdicția de

comercializare și utilizare a acestuia.

Întrucât reclamanta nu a

achitat contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul

legal pentru capătul doi din acțiune, în raport de art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, instanța a anulat ca

insuficient timbrată acțiunea principală cu consecința anulării cererii de

daune a SC A. SRL în baza acelorași dispoziții legale.

Referitor la cererea de

chemare în garanție, prin această intervenție forțată o persoană garantează

alteia pașnica folosință a bunului sau a valorii transmisă. Or, în cauză

cererea pârâtei nu a avut acest obiect formulat în limitele legii, nu a

justificat un interes prin solicitarea de a se constata nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare în contradictoriu cu chemata în garanție.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat apel SC A. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței,

în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 426 din 29 septembrie 2008, a admis apelul pârâtei și a

schimbat în parte sentința în sensul că a respins capătul de cerere privind

constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr. 1852 din 13 mai

2003 și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În același timp a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut

că pachetele tehnologice, cum este și cel în cauză, compus din două sau mai

multe produse fitosanitare, nu sunt supuse omologării și că în România este

permisă comercializarea a două sau mai multor produse fitosanitare sub forma

unor pachete tehnologice. A reținut, de asemenea, că vânzându-se „Pachet tehnologic

M.T.” nu se poate susține că reclamanta ar fi avut o altă reprezentare a

realității în ceea ce privește obiectul contractului și că expertiza tehnică

fitosanitară a concluzionat că nu s-a putut demonstra vreo legătură de

cauzalitate între distrugerile de cultură, care, de altfel, nici nu au fost

probate și neinformarea cumpărătorului despre precauțiunile de folosire.

Eventualele carențe de calitate ale produsului ar putea fi invocate pe calea

acțiunii în acordarea daunelor, fiind supuse unui regim juridic separat decât

cel promovat în cauză.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SRL Hațeg solicitând admiterea

recursului său și, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză de către un alt expert,

în urma admiterii cererii de recuzare, iar în subsidiar, modificarea deciziei

atacate în sensul respingerii apelului pârâtei SC A. SRL ca nefondat.

În motivarea recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta

invocă, în esență, următoarele:

Instanța de apel trebuia să

admită cererea de recuzare a expertului M.B., vechi colaborator al pârâtei SC A.

SRL

Instanța de apel a reținut

în mod greșit că obiectul contractului de vânzare - cumpărare nu l-a constituit

un produs ci un pachet tehnologic pentru care, în legislația noastră, nu se

impune omologarea. Pentru a reține aceasta instanța a făcut abstracție de

apărările reclamantei și de concluziile expertului francez și a luat în

considerare doar concluziile expertului M.B., or, prin modul de prezentare de

către pârâtă reclamantei i s-a format convingerea că este un produs

fitosanitar.

În mod greșit instanța de

apel a reținut că nu suntem în prezența unei erori obstacol la încheierea

contractului de vânzare - cumpărare atacat întrucât pârâta s-a folosit în

vânzarea pachetului de o practică denumită „omisiune înșelătoare” prin care se

ascunde sau se oferă în mod neclar sau insuficient o informație esențială cu

privire la un produs. Din acest punct de vedere motivarea instanței de apel

este greșită.

Intimata – pârâtă SC A. SRL

și intimata – chemată în garanție SC S.A. SRL au depus întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La termenul din 3 iunie 2009

recurenta – reclamantă a formulat două motive de recurs de ordine publică

constând în încălcarea art. 258 alin. (1) C. proc. civ., prin lipsa minutei

deciziei atacate și respectiv în nesemnarea de către unul din judecători a

minutei încheierii din 26 februarie 2008 prin care s-a respins cererea de

recuzare a expertului M.B. Cu ocazia dezbaterilor recurenta – reclamantă, și-a

restrâns motivele de ordine publică invocate, menținându-l numai pe cel de al

doilea referitor la nesemnarea de către un judecător a minutei încheierii din

26 februarie 2008.

Examinând recursul

reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat.

Este nefondat motivul de

ordine publică invocat de recurentă întrucât, așa cum rezultă din minuta

încheierii din 26 februarie 2008 prin care s-a soluționat cererea de recuzare a

expertului Marian Bogoescu, aceasta este semnată de ambii judecători care au

participat la deliberare.

În ceea ce privește cererea

de recuzare a expertului M.B. instanța de apel a procedat în mod legal și,

contrar celor susținute de recurentă, l-a ascultat și pe expert și, în funcție

de toate elementele pe care le-a avut la dispoziție, a decis, legal și temeinic

respingerea cererii de recuzare. Ca atare acest motiv de recurs este nefondat.

Este nefondat și motivul

invocat de recurentă potrivit căruia instanța de apel a făcut abstracție de

apărările sale și concluziile expertului francez, luând în considerare doar

concluziile expertului M.B. și formându-și astfel convingerea că este vorba de

un produs fitosanitar întrucât acesta vizează aspecte ce țin de aprecierea

probelor de către instanță și care nu pot face obiectul controlului pe calea

recursului, nefiind aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate ci, eventual,

de netemeinicie. Pe de altă parte instanța de apel a reținut în mod corect că

obiectul contractului dintre părți l-a constituit un pachet tehnologic, dar

compus din două produse distincte, omologate fiecare în parte și că drept

urmare acest pachet tehnologic nu este supus omologării, ca atare, în România,

fiind însă permisă comercializarea ca atare.

Nici ultimul motiv de recurs

nu este fondat întrucât în contractul dintre părți se prevede expres că

obiectul acestuia îl constituie vânzarea – cumpărarea unui „Pachet tehnologic M.T.”

compus din 2 produse de uz fitosanitar: M. 4 SC și B. 480 S așa încât

susținerea recurentei – reclamante că ar fi avut o altă reprezentare cu privire

la obiectul contractului este nefondată. Pe de altă parte fiecare dintre

produsele fitosanitare care alcătuiesc pachetul tehnologic este omologat,

deținând propriul certificat de omologare. Iar în conformitate cu art. 1 din O.G.

nr. 4/1995, în vigoare la data încheierii contractului, obligația de omologare

viza exclusiv produsele de uz fitosanitar nu și tehnologiile care țin de

procesul de utilizare a produselor fitosanitare omologate. Ca atare, instanța

de apel în mod legal și temeinic a reținut inexistența unei erori, obstacol la

încheierea contractului de vânzare – cumpărare.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC P. SRL Hațeg împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 29

septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.