ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La termenul din 19 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a avut pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, printre alți și de inculpații M.V., în prezent deținut la Penitenciarul Rahova , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și C.S. în prezent deținut la Penitenciarul Rahova, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele în concurs real, și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 toate aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. împotriva sentinței penale nr. 1542 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. La aceeași dată instanța de prim control judiciar a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelanților inculpați, inclusiv a apelanților inculpați M.V. și C.S. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M.V., C.S., L.P.A., A.I. și I.A., reținând că în mod legal și temeinic atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior față de fiecare dintre inculpați este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent. Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București, secția I penală, a mai constatat că, prin rechizitoriul nr. 549/D/P/2007 emis la data de 28 februarie 2008 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

Serviciul Teritorial București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții și a inculpaților M.V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și cu agravanta folosirii unui minor, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (două fapte), toate în concurs real, prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. c) C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că există indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit faptele ce li se impută, fiind deci îndeplinite condițiile art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen., întrucât: la data de 15 noiembrie 2007 inculpatul M.V. a vândut două doze de heroină colaboratorului cu nume de cod „D.P.”, iar în datele de 4 noiembrie 2007 și 14 noiembrie 2007 a vândut împreună cu concubina sa, inculpata I.A. aceluiași colaborator 4 doze de heroină; iar la datele de 16 octombrie 2007, 18 octombrie 2007 și 19 octombrie 2007 (împreună cu fratele său C.E.

de 9 ani), 20 octombrie 2007 și 21 noiembrie 2007 a vândut aceluiași colaborator 7 doze de heroină, iar cu ocazia percheziției domiciliare s-au găsit 2 doze de heroină, destinate consumului propriu, precum și în data de 8 ianuarie 2008 a fost depistat de către organele de poliție deținând 33 de doze de heroină destinate consumului propriu. S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecății, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenția de la Strasbourg, având în vedere aspectele reliefate, precum și împrejurarea că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăție [art. 143 C. proc.

pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 160 b C. proc. pen.], iar infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani. S-a reținut că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai datele legate de persoana inculpatului, ci și cele referitoare la fapte, gradul crescut de pericol social ce caracterizează infracțiunile de trafic de droguri de mare risc precum și amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen infracțional și consecințele negative asupra sănătății publice, toate acestea fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate. Instanța de prim control judiciar, având în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzute de art. 136 C. proc.

pen., respectiv păstrarea ordinii publice și a faptului că s-a adus atingere unor valori sociale ocrotite de lege, a conchis că, în cauză, de impune ca inculpații să fie în continuare privați de libertate, pe timpul desfășurării procesului penal. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs inculpații M.V. și C.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, fără însă a depune la dosar motivele de recurs. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acestora, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de inculpați, operând astfel principiul prezumției de nevinovăție.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța, dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect că inculpații M.V.

și C.S. au fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, emis la data de 28 februarie 2008, sub nr. 549/D/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată (primul inculpat) și, respectiv trafic de droguri de mare risc în formă continuată și cu agravanta folosirii unui minor, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (2 fapte), toate în concurs real. În esență, s-a reținut, că la date diferite, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2007 inculpații M.V.

și C.S. au vândut în repetate rânduri mai multe doze de heroină aceluiași colaborator cu nume de cod „D.P.”, iar la domiciliul inculpatului C.S. s-au identificat și alte două doze de heroină pentru consum propriu. Prin sentința penală nr. 1542/F din 23 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, printre altele, i-a condamnat pe inculpații M.V. și C.S. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și respectiv, o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor astfel cum au fost reținute în sarcina lor. De asemenea, se mai reține că instanța de prim control judiciar, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpații au fost cercetați și deduși judecății sunt grave și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, a apreciat corect că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaților în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care aceștia au acționat într-un interval relativ scurt de timp, traficând droguri de mare risc și respectiv deținându-le pentru consum propriu (în cazul inculpatului C.S.) aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viața și sănătatea cetățenilor expuși tentației de a folosi sau trafica droguri. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților M.V. și C.S. Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul generic, ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, de împrejurările și modalitatea în care au acționat aceștia, primul vânzând 4 doze de heroină, iar celălalt 7 doze de heroină, folosindu-se într-o anumită împrejurare și de un minor (astfel cum a procedat inculpatul C.S. cu fiul său). S-a mai reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaților și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acestuia în libertate creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 1 an și 4 luni (inculpații fiind arestați preventiv din 7 decembrie 2007) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpații făceau parte dintr-o rețea de traficanți de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalți traficanți, câtă vreme i s-a încredințat spre transportare o cantitate atât de importantă de heroină.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaților, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaților M.V. și C.S. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”, constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpații, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, Curtea de Apel București, secția penală și pentru cauze cu minori, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului desemnat din oficiu al recurenților inculpați că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistența și suficiența acestor motive au fost just apreciate de instanța de prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și, prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., reține că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpații în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V.

și C.S. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 8608/3/2008 (nr. vechi 383/2008). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceștia, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V. și C.S. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 8608/3/2008 (nr. vechi 383/2008). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.