ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații B.A.M., U.P.R. și B.S., ultima trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în varianta agravantă a organizării și finanțării unor astfel de infracțiuni, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., împotriva sentinței penale nr. 308/ F din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, la termenul din 30 iunie 2009 a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc.

pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpata B.S. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B.S., reținând că în mod legal și temeinic atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a mai constatat că, pe de o parte, inculpata B.S. a fost reținută legal pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent (Tribunalul București, secția a ll-a penală, care prin sentința penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, a condamnat-o, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa), iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpata apelantă se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetată și condamnată, în speță fiind îndeplinite cumulativ dispozițiile art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen. S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecății, există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăție [(art. 143 C. proc. pen., combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 160 b C. proc. pen.)], iar infracțiunile pentru care inculpata a fost cercetată [(trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, în varianta agravantă a organizării și finanțării unor astfel de infracțiuni prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 4 C. pen.)] sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar față de natura și gravitatea faptelor de care este acuzată inculpata, de împrejurările și modalitatea în care se reține că a acționat, de cantitățile de droguri presupus a fi fost traficate, de scopul urmărit (obținerea unor venituri ilicite), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, s-a apreciat, justificat, că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpata B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, fără însă a formula în scris motivele de recurs.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acesteia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de aceasta și, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu oricare altă măsură preventivă dintre cele prevăzute la art. 136 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc.

pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpata B.S. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., emis la data de 12 decembrie 2007, sub nr. 72/D/P/2006, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 4 C. pen. În esență, s-a reținut, că în fapt, în perioada 2003 - 2004 inculpata împreună cu sora sa B.A.M. au inițiat și constituit, organizat, coordonat o rețea de trafic de droguri de mare risc, finanțând plecarea unor persoane-cărăuși pe ruta România-țări vest europene ca Olanda, Italia, Spania, țări sud-americane ca Venezuela, în vederea transportării unor importante cantități de cocaină, droguri transportate prin înghițire, prin disimulare pe corp sau ascunse în bagaje, împrejurări în care inculpata l-a recrutat și finanțat și pe coinculpatul U.P., care a fost depistat la data de 10 martie 2004 de către autoritățile competente olandeze pe aeroportul internațional din Amsterdam, venind cu o cursă aeriană din Venezuela, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kg.

de cocaină; pe numitul M.A., care a fost depistat la data de 25 martie 2004 pe aeroportul din Padova - Italia, de către autoritățile judiciare italiene, în timp ce transporta prin înghițire, 98 de capsule ce conțineau cantitatea de 0,983 kg de cocaină și pe numita P.C., care a fost depistată la data de 10 aprilie 2004 de către autoritățile olandeze, pe aeroportul internațional din Amsterdam, în timp ce transporta, în bagaje, cantitatea de 3,996 kg. cocaină. Prin sentința penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat-o pe inculpată, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

De asemenea, se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpata a fost cercetat și dedus judecății sunt grave și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care aceasta a acționat.

Astfel se reține că inculpata a acționat, organizând, coordonând și finanțând acțiunea de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, folosindu-se de „cărăuși”, care au disimulat cantități deosebit de importante de cocaină fie în bagaje, fie prin înghițire, aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viața și sănătatea cetățenilor expuși tentației de a folosi sau trafica droguri. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei B.S.

Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările și modalitatea în care a acționat acesta, amploarea activității desfășurate și perioada infracțională îndelungată, folosindu-se de cărăuși care la rândul lor au apelat la mijloace de transport internațional aerian și au disimulat fie în bagaje, fie prin înghițire, cantități importante de cocaină. S-a mai reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acesteia în libertate creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de un an și 10 luni (inculpata fiind arestată preventiv din 25 septembrie 2007) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C. E.D.O., având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpata făcea parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalți traficanți, câtă vreme Ie-a încredințat spre transportare o cantitate atât de importantă de cocaină.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetată și dedusă judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatei exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținererea apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu una dintre cele prevăzute de art. 136 C. proc. pen. De asemenea, persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate de instanța de prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 14798/3/2008 (nr. 1119/2009). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 14798/3/2008 (nr. 1119/2009). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2009.