ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, având pe rol

soluționarea apelurilor declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și de inculpații B.A.M., U.P.R. și B.S., ultima trimisă în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în

formă continuată, în varianta agravantă a organizării și finanțării unor astfel

de infracțiuni, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicabilă art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 4 C. pen., împotriva sentinței penale nr. 308/ F din 19

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, la termenul din 30 iunie 2009 a

luat în examinare, din oficiu,

potrivit

dispozițiilor art. 300

2

combinat cu art. 160

b

C. proc.

pen.,

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de

inculpata B.S.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura

arestării preventive a inculpatei B.S., reținând că în mod legal și temeinic

atât prima instanță cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura

arestării preventive dispusă anterior este legală și temeinică, fiind luată cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza

luării ei, subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine

adoptarea altei soluții.

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a mai constatat că, pe de o parte,

inculpata B.S. a fost reținută legal pe baza

condamnării

pronunțată de un tribunal competent (Tribunalul București,

secția a ll-a

penală, care prin sentința penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, a condamnat-o,

la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în

sarcina sa), iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că

inculpata apelantă se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost cercetată și condamnată, în speță fiind îndeplinite cumulativ dispozițiile

art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen.

S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecății, există probe certe că

lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

existând indicii temeinice de vinovăție [(art. 143 C. proc. pen., combinat cu art.

148 lit. f) C. proc. pen. și art.

160

b

C. proc. pen.)], iar infracțiunile pentru care inculpata a fost

cercetată

[(trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, în varianta

agravantă a organizării și finanțării unor astfel de infracțiuni prevăzută de art.

10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași

lege, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen.)] sunt

pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar față de natura și gravitatea

faptelor de care este acuzată inculpata, de împrejurările și modalitatea în

care se reține că a acționat, de cantitățile de droguri presupus a fi fost

traficate, de scopul urmărit (obținerea unor venituri ilicite), de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce, s-a apreciat, justificat, că lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat

recurs inculpata B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, fără

însă a formula în scris motivele de recurs.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurenta inculpată, prin

apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a acesteia, arătând că nu mai subzistă

temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri față de aceasta

și, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu oricare altă măsură preventivă

dintre cele prevăzute la art. 136 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu

art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul

declarat de inculpată este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății,

instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin

încheiere motivată, dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și

există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că inculpata B.S. a fost trimisă în judecată, în stare de arest

preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.I.I.C.O.T., emis la data de 12 decembrie 2007, sub nr. 72/D/P/2006,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 4 C. pen.

În esență, s-a reținut, că în fapt, în

perioada 2003 - 2004 inculpata

împreună cu sora sa B.A.M.

au inițiat și constituit,

organizat,

coordonat o rețea de trafic de droguri de mare risc, finanțând

plecarea

unor persoane-cărăuși pe ruta România-țări vest europene ca Olanda, Italia,

Spania, țări sud-americane ca Venezuela, în vederea transportării unor

importante cantități de cocaină, droguri transportate prin înghițire, prin

disimulare pe corp sau ascunse în bagaje, împrejurări în care inculpata l-a

recrutat și finanțat și pe coinculpatul U.P., care a fost depistat la data de

10 martie 2004 de către autoritățile competente olandeze pe aeroportul

internațional din Amsterdam, venind cu o cursă aeriană din Venezuela, în timp

ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kg. de cocaină; pe numitul M.A.,

care a fost depistat la data de 25 martie 2004 pe aeroportul din Padova -

Italia, de către autoritățile judiciare italiene, în timp ce transporta prin

înghițire, 98 de capsule ce conțineau cantitatea

de 0,983 kg de cocaină și pe numita P.C., care a fost depistată

la

data de 10 aprilie 2004 de către autoritățile olandeze, pe aeroportul

internațional din Amsterdam, în timp ce transporta, în bagaje, cantitatea de

3,996 kg. cocaină.

Prin sentința penală nr. 308/ F din 19 martie 2009, Tribunalul

București, secția a ll-a penală, a condamnat-o pe inculpată, la o

pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor reținute în

sarcina sa.

De asemenea, se mai reține că prima

instanță, corect și justificat a

constatat că faptele

pentru care inculpata a fost cercetat și dedus judecății sunt grave și

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina

acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute

în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că

instanța de prim control judiciar,

corect, a apreciat că

existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării

inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care aceasta a

acționat. Astfel se reține că inculpata a acționat, organizând, coordonând și

finanțând acțiunea de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc,

folosindu-se de „cărăuși”, care au disimulat cantități deosebit de importante de

cocaină fie în bagaje, fie prin înghițire, aducând astfel atingere unor valori

importante ocrotite de legea penală viața și sănătatea cetățenilor expuși

tentației de a folosi sau trafica droguri.

Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite

atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

dispunându-se

întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatei B.S.

Înalta Curte mai constată că, deși

pericolul concret pentru ordinea

publică nu se confundă cu

pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii,

nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru

care a

fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările și

modalitatea în care a acționat acesta, amploarea activității desfășurate și

perioada infracțională îndelungată, folosindu-se de cărăuși care la rândul lor

au apelat la mijloace de transport internațional aerian și au disimulat fie în

bagaje, fie prin înghițire, cantități importante de cocaină.

S-a mai reținut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat

periculozitatea inculpatei și au avut ca rezultat o stare de temere și

nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acesteia în libertate

creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive

s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.,

câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales

că o detenție preventivă de un an și 10 luni (inculpata fiind arestată

preventiv din 25 septembrie 2007) nu depășește un termen rezonabil în sensul art.

5 parag. 3 din C.

E.D.O., având în vedere

complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpata făcea parte dintr-o

rețea internațională

de traficanți de droguri, care, de asemenea, s-a

bucurat de încrederea celorlalți traficanți, câtă vreme Ie-a încredințat spre

transportare o cantitate atât de importantă de cocaină.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a

faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales

efectul negativ resimțit de

societatea civilă în cazul lăsării acesteia

în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod

corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai

mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru

ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru

care a fost cercetată și dedusă judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce

au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viața și

sănătatea persoanei.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a

procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive

a inculpatei, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a

săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au

comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea

publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a

inculpatei exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să

ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de

insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de

justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale

instanței nu ar face decât să încurajeze, la

modul general, astfel de tipuri

de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în

instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De

asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c)

din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune ori când există motive temeinice de

a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune

sau

să fugă după săvârșirea acesteia constată, cu referire expresă la

excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele,

că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și

după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției,

respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin

raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și

menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor

generale, înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii

interesului superior pe care îl deservesc.

În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l

reprezintă inculpata, este actual și concomitent cu cel al posibilității

influențării probelor, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a

dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv

verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în

vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținererea apărătorului

desemnat din oficiu al recurentului inculpat că această măsură nu se mai impune,

urmând a fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar,

înlocuirea acestei măsuri cu una dintre cele prevăzute de art. 136 C. proc. pen.

De asemenea, persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate

de instanța de prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare

ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind

că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare,

privarea de libertate a inculpatei.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea

cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va

asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S.

împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 14798/3/2008

(nr. 1119/2009).

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare,

inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.S. împotriva

încheierii din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 14798/3/2008

(nr. 1119/2009).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2009.