ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2298/2008

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 76 din 17 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1185/2/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.O. împotriva rezoluției din 5 ianuarie 2006 emisă în dosarul nr. 4257P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, menținută prin rezoluția din 21 iunie 2007 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu dispusă în dosarul nr. 103/11-2/2007 și s-a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacate. Prin rezoluția nr. 425/P/2005 din 5 ianuarie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în baza art. 228 alin. (4) și a art. 10 lit. g) C. proc.

pen., a fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de N.D. întrucât a intervenit decesul acestuia și, totodată. În baza art. 38 C. proc. pen., s-a disjuns cauza cu privire la făptuitorii C.V., S.P. și G.C., urmând ca dosarul nou format să fie înregistrat sub un alt număr și să fie continuate cercetările. Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a reținut următoarele : La 26 aprilie 2004, petiționarul D.O. s-a adresat cu plângere Judecătoriei Giurgiu prin care critica măsurile luate de organul de urmărire penală în soluționarea plângerii nr. 210/II/7 din 25 februarie 2003 și solicita tragerea la răspundere penală a făptuitorilor: N.D., C.V., S.P. și G.C. Plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 2525/2004 a Judecătoriei Giurgiu, iar prin încheierea din 8 iulie 2004, s-a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, spre competentă soluționare, în conformitate cu art. 275 C. proc.

pen., reținându-se că plângerea petiționarului viza actele de urmărire penală efectuate de procuror. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-a format dosarul nr. 2562/P/2004, iar la data de 15 martie 2005 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, apreciindu-se că, în cauză sunt elemente care conduc la existența unor infracțiuni precum subminarea economiei naționale, complot și tentativă la omor. În cursul cercetărilor, respectiv la data de 28 decembrie 2005, făptuitorul N.D. decedat, atașându-se la dosar, în copie, certificatul de deces seria D.P. nr. 272687 din 29 decembrie 2005. În acest context, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.D. și disjungerea cauzei cu privire la ceilalți făptuitori.

Plângerea formulată de petiționar în condițiile art. 278 C. proc. pen. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, prin rezoluția din 21 iunie 2007 dispusă în dosarul nr. 103/II/2/2007. Plângerea formulată de petiționar în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva aceleiași rezoluții, înregistrată la Tribunalul Giurgiu, a făcut obiectul dosarului nr. 1461/122/2007. Prin sentința penală nr. 46 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în acest dosar, a fost admisă excepția de necompetență materială a tribunalului și în baza art. 42 raportat la art. 278 1 și art. 28 1 C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petiționar , în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 25 februarie 2008, sub nr. 1185/2/2008. Cu prilejul judecării în fond a cauzei, petiționarul a învederat că soluțiile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice și a solicitat , în temeiul art. 278 1 lit. b) C. proc. pen., trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de el București, competent să efectueze urmărirea penală în cauză în raport de împrejurarea că făptuitorul N.D. a fost ofițer în rezervă la data comiterii faptei. Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului reținând că decesul făptuitorului N.D.

este o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, astfel încât, chiar dacă natura infracțiunilor pentru care s-a făcut plângere penală impunea ca urmărirea penală să se efectueze de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, procesul penal nu mai poate fi pornit în fața organului judiciar competent. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul D.O. solicitând casarea acesteia, iar pe fond, trimiterea cauzei la Curtea Militară de Apel pentru competentă soluționare întrucât intimatul N.D. avea calitatea de comisar, ca și celelalte persoane împotriva cărora a formulat plângere penală. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul D.O. vizează o hotărâre de primă instanță a Curții de Apel București, a cărei competență materială este incidență față de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) raportat la art. 28 1 C. proc. pen. Suplimentar față de această premisă, din oficiu, Înalta Curte are în vedere faptul că petiționarul a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de subminare a economiei naționale, complot și tentativă la infracțiunea de omor, prevăzute de art. 165, art. 167 și art. 20 rap. la art. 175 C. pen., iar, în conformitate cu dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 209 alin. (3) C. proc.

pen., urmărirea penală în cazul comiterii acestor infracțiuni se efectuează de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Prin urmare, natura infracțiunilor pentru care petiționarul a formulat plângere penală impunea ca urmărirea penală să se efectueze de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, organului de urmărire penală sesizat inițial incumbându-i obligația de a-și verifica competența, conform art. 210 C. proc. pen. Nerespectându-se această obligație, în cauză este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen., urmărirea penală efectuându-se de un organ judiciar necompetent material. Efectele acestei nulități absolute se repercutează asupra tuturor actelor premergătoare efectuate, cât și asupra soluției dispuse, chiar dacă aceasta, față de împrejurarea constatării decesului făptuitorului N.D.

, este temeinică și legală. Așa fiind, recursul de față este fondat și urmează a fi admis ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu consecința casării în integralitate a sentinței recurate și a trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru competenta soluționare. În ce privește critica formulată ca și motiv de recurs de către petiționarul D.O. cu privire la necompetența Curții de Apel București de a soluționa plângerea întemeiată pe disp. art. 278 1 C. proc.

pen., deoarece calitatea intimatului N.D., de ofițer în rezervă, atrăgea competența Curții Militare de Apel, Înalta Curte constată că această împrejurare, deși aptă să opereze modificări în competența materială și după calitatea persoanei a organelor judiciare, nu poate fi reținută întrucât din actele dosarului nu rezultă că făptuitorul a avut calitatea de militar activ în perioada în care se susține că a săvârșit infracțiunile pentru care s-a formulat plângere penală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de petiționarul D.O. împotriva sentinței penale nr. 76 din 17 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală recurată și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București spre competentă soluționare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.