ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 decembrie 2005, la Curtea de Apel Oradea, SC G.T.E. SRL Drăgănești a declarat recurs împotriva sentinței nr. 338/CA din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, precum și a încheierii din 28 noiembrie 2005, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător A.T.V. În susținerea recursului declarat, recurentul a menționat că în mod greșit s-a soluționat cererea de recuzare, că greșit s-a aplicat legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) cu referire la menționarea în decizia D.C.S.C. „refacerea inspecției fiscale” când reglementarea legală prevede „refacerea actului administrativ” (în situația desființării actului administrativ atacat, în speță decizia nr. 357 din 11 noiembrie 2004). S-a mai susținut că s-a făcut aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la „dubla verificare pe aceeași perioadă”. Recurentul a invocat și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, aplicând greșit legea, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Aceasta cu referire la faptul că instanța nu poate, prin hotărârea dată să decidă „efectuarea unei noi inspecții fiscale”. Recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză ne aflăm în fața unei operațiuni de transfer a dreptului de proprietate cu privire la 13 bunuri imobile, operațiune care este generatoare de plata a TVA față de contractul de asociere în participațiune din 14 octombrie 1994, încheiat între SC G.T.E.

SRL și SC T.G.I.E. SRL, precum și actele adiționale la acesta, ultimul fiind din 4 octombrie 1999. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a pronunțat respingerea acțiunii reclamantei SC G.T.E. SRL împotriva pârâtelor A.N.A.F. și D.G.A.M.C. Reclamantul solicită anularea deciziei nr. 357 din 11 noiembrie 2004 emisă de pârâtă, precum și a deciziei de impunere nr. 75630 din 12 august 2004. În timpul procesului acțiunea a fost extinsă și față de D.G.A.M.C. De precizat că instanța de fond a administrat proba cu acte și expertiză contabilă.

Instanța de fond a reținut că în urma raportului de inspecție fiscală din 9 august 2004. S-a emis decizia de impunere nr. 75630 din 12 august 2004, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei pe lângă alte obligații bugetare și obligația de a plăti impozit pe profit în sumă de 10.007.797.792 lei, dobânzi aferente de 11.885.733.641 lei, penalități aferente de 1.633.140.425 lei, TVA de plătit în sumă de 8.737.368.926 lei, dobânzi aferente de 16.497.900.006 lei, penalități de 1.485.352.717 lei. Reclamanta a făcut contestație pentru suma de 9.334.967.116 lei impozit pe profit, 11.716.230.628 lei majorări și 1.585.163.539 lei penalități, precum și pentru suma integrală reprezentând TVA, majorări și penalități aferente.

Prin decizia nr. 357 din 11 noiembrie 2004 emisă de A.N.A.F., s-a respins contestația pentru T.V.A. și s-a desființat decizia de impunere pentru suma totală de 22.636.361.283 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități aferente, cu consecința refacerii inspecției fiscale de către o altă echipă, pe aceeași perioadă și pentru același impozit, conform celor reținute în decizie. Cu privire la impozitul pe profit, instanța de fond a reținut că din considerentele deciziei rezultă că în perioada 1999 – 2000, reclamanta a înregistrat pe cheltuieli de investiții suma de 94.284.742.883 lei, pe care le-a înscris în declarațiile de impunere anuală întocmite pe anii 1999-2001 și le-a dedus din profitul impozabil pe acești ani.

Prin raportul de inspecție fiscală nu s-a pus la îndoială existența investiției, ci numai forma în care a fost confirmată de consiliul local. Listele de lucrări purtau semnătura primarului, ștampila acestuia și a consiliului local pentru înștiințarea beneficiarei de facilitățile prevăzute la art. 10 din O.G. nr. 27/1996. S-a mai reținut că reclamanta a majorat costul de producție sau de achiziție a mijloacelor fixe ce fac obiectul investițiilor realizate în 1999 cu suma de 41.184.055.486 lei, reprezentând valoarea dobânzilor și diferențelor de curs valutar înscrise în extrasele de cont aferente unui credit contractat în 1995. În timpul soluționării contestației, reclamanta a depus o copie a contractului de credit nr. 20245 din 31 ianuarie 1995, încheiat cu B.A.

SA, contract care nu a fost analizat de inspectorii fiscali în raportul de inspecție fiscală. Curtea de Apel Oradea a reținut că soluția dată prin decizie cu privire la impozitul pe profit, majorări și penalități aferente este legală. Cât privește obligația de plată a TVA în considerentele deciziei atacate s-a reținut că reclamanta a încheiat un contract de asociație în participațiune cu SC T.G.I.E. SRL privind realizarea în comun a proiectului de investiție „Fabrica de alcool”. Instanța a reținut că inițial SC T.G.I.E. SRL urma să participe la această asociație cu bunuri în natură, reprezentând halele 6, 7, 8, 9 și 10, situate în complex Mădăraș, iar reclamanta cu o creanță pe seama unui credit ipotecar în valoare de 4.931.624 dolari SUA.

La 31 decembrie 1996, părțile au încheiat actul adițional prin care modifică contribuția SC T.G.I.E. SRL și care nu mai contribuie în natură la această investiție și se înțeleg ca să plătească în lei c/valoarea lucrărilor necesare finalizării investițiilor. La 4 octombrie 1999 părțile contractului de asociere în participațiune încheie actul adițional prin care prelungesc perioada inițială a asocierii până la efectuarea operațiunilor de lichidare. Se stabilește recalcularea aportului adus în lei de SC T.G.I.E. SRL în funcție de nota de schimb leu – dolari SUA la cursul B.N.R. de la data efectuării operațiunilor, rezultând o diferență de aport în plus din partea SC T.G.I.E. SRL de 2.519.099 USD.

Părțile au convenit că pentru această diferență de aport, SC T.G.I.E. SRL să devină proprietar pe mijloacele fixe stabilite de comun acord. La 3 ianuarie 2000, SC T.G.I.E. SRL a emis factura nr. 138958 pentru „diferență valorică participațiune” în valoare de 45.986.152.245,05 lei pe care reclamanta a înregistrat-o în contabilitate, majorând valoarea de intrare a 49 mijloace fixe. Prin protocolul de predare-primire înregistrat de reclamantă, aceasta predă la SC T.G.I.E. SRL, 13 mijloace fixe în valoare de 45.986.152.245,05 lei, pentru care nu a calculat și virat T.V.A. În mod corect instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 251-256 C. com. a stabilit că contractul în participațiune a fost numai denumit astfel, singura operațiune comercială pentru care s-a încheiat contractul fiind realizarea investiției, deci nu și pentru exploatarea investiției și profit, ceea ce este de esența contractului de asociere în participațiune.

S-a reținut de instanța de fond că în realitate, părțile au convenit să ridice fabrica de alcool, ca fiind o investiție făcută de reclamantă în scopul de a beneficia de facilitățile fiscale pentru zona defavorizată (Munții Apuseni), iar o parte din lucrări să fie plătite antreprenorilor în lei, de către SC T.G.I.E. SRL iar la data finalizării investiției să fie restituite sumele plătite. Instanța de fond a concluzionat că reclamanta a dedus integral toate cheltuielile cu investiții din propriul profit ca fiind investiție proprie. Ori, în cazul asocierii în participațiune, reclamanta trebuie să transmită cheltuielile făcute de celălalt asociat prin decont în vederea înregistrării în contabilitatea fiecăruia, pentru calcularea impozitului pe profit de către acest asociat, conform O.M.F.

nr. 33/1996. Rezultă deci, cu privire la acest contract de asociere în participațiune, că în mod corect organele fiscale și instanța de judecată au apreciat actele administrative atacate ca legale. Cu privire la celelalte motive de recurs invocate, în mod corect instanța de fond a respins cererea de recuzare. Împrejurarea că în ședința de judecată în care s-a pronunțat hotărârea atacată în cauză, mai figura un alt proces privind alte părți, nu este de natură a constitui temei pentru recuzare conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ. Legea cere a „judecătorul să-și spună părerea în pricina ce se judecă”. În cauză, nu s-a dovedit acest lucru, astfel încât în mod corect prin încheiere s-a respins cerere de recuzare.

Cât privește așa-zisa greșită aplicare a legii, cu referire la situația în care actul administrativ atacat este desființat în parte prin admiterea contestației și se dispune refacerea inspecției fiscale, iar nu a actului administrativ. În mod corect, instanța de fond a reținut că faptul că în dispozitivul deciziei nu se reproduce textul „refacerea actului administrativ”, ci „refacerea inspecției fiscal”, nu duce la nulitatea deciziei. Potrivit art. 107 C. proc. fisc., raportul de inspecție stă la baza emiterii deciziei de impunere și aceasta se emite numai dacă se modifică baza de impozitare. Pe lângă dispoziția expresă a comisiei de contestații cu privire la beneficiul facilităților fiscale prevăzut de O.G.

nr. 27 din 1996, s-a mai prevăzut și analizarea contractului de credit bancar, act care nu a fost prezentat la inspecția fiscală, dar care a influențat calculul impozitului pe profit. Așa fiind, în mod corect s-a desființat în parte decizia de impunere (de comisia de soluționare a contestațiilor) cu privire la impozitul pe profit și s-a dispus refacerea inspecției fiscale în raport de considerentele deciziei. Cât privește excepția dublei verificări a aceleiași perioade, este de observat că nesoluționarea excepției de comisia de contestație nu duce la nulitatea hotărârii administrativ-jurisdicționale. Contestația fiind soluționată pe fond (și neputându-se trimite la comisie pentru a se pronunța) în mod corect a fost soluționată de instanță, în sensul respingerii conform art. 19 din O.G.

nr. 70/1997. Este adevărat că verificarea fiscală se face o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă controlului. Art. 103 pct. 3 C. proc. fisc. cuprinde prevederi potrivit cărora, reverificarea unei anumite perioade se poate face dacă de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor (utilajele transferate de reclamantă nu au avut calculat și vărsat TVA și au fost prezentate la calculul impozitului pe profit ca fiind bunuri proprii). Deci, reverificarea perioadei se încadrează în dispozițiile art. 103 alin. (3) C. proc. fisc. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, iar recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G.T.E. SRL Drăgănești împotriva sentinței nr. 338/ CA/2005-PI din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva Încheierii dată în Camera de Consiliu din 21 noiembrie 2005 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.