ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2009

HOTĂRÂRE
30.01.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 3708 din 05 septembrie 2005, la Tribunalul Brăila, reclamantul C.V.G., a chemat în judecată M.

A.N. pentru a se constata nulitatea absolută a măsurii desfacerii

contractului

individual de muncă al petentului, în temeiul dispozițiilor art. 267

alin. (1) și dispozițiilor art. 268 alin. (2) C. muncii; să

se dispună reintegrarea reclamantului în structurile M.A.N. și să fie obligat M.A.N.,

să-i plătească salariile și toate celelalte drepturi salariale conexe de la

data desfacerii contractului de muncă și până la zi.

Tribunalul

Brăila prin sentința civilă nr. 25 din 12 ianuarie 2006, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin.

(1) pct. l C. proc. civ.

Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 91 din 19 iunie 2006,

și-a declinat la rându-i competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului Brăila și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență

a trimis cauza spre soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1679/44 din

12 octombrie 2006, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

După pronunțarea regulatorului de competență, Curtea de Apel Galați prin

sentința civilă nr. 28 din 12 martie  2007, a respins ca inadmisibilă acțiunea

reclamantului deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 2 din Legea nr.

554/2004, nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele de comandament

militar.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin sentința civilă nr. 4622 din 29 noiembrie 2007,

a admis recursul declarat de C.V.G., a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la  aceeași instanță,

întrucât actul atacat este un act

administrativ tipic ce poate fi

cenzurat de instanța de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 72/ F din

3 iunie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respinsă acțiunea reclamantului C.V.G.

în contradictoriu cu Ministerul Apărării, prin care a solicitat constatarea

nulității absolute a măsurii desfacerii contractului individual de muncă,

reintegrarea reclamantului în cadrul instituției pârâte și obligarea pârâtului

la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă la

zi.

Pentru a pronunța hotărârea

arătată instanța de fond a reținut că reclamantul, după finalizarea studiilor

militare, a fost repartizat pentru desfășurarea activității la U.M. Constanța,

conform contractului încheiat între reclamant și instituția militară de învățământ.

În vara anului 2004 reclamantul a depus raport pentru prelungirea contractului

de muncă până la limita de vârstă în grad, respectiv anul 2008.

Instanța a reținut că

reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu 31 mai 2005, întrucât unitatea militară unde era încadrat reclamantul a fost reorganizată și redislocată în

luna mai 2005 din garnizoana Constanța în garnizoana Basarabi. La emiterea

ordinului de trecere în rezervă s-a avut în vedere faptul că în anii anteriori

(respectiv 2002, 2003, 2004) reclamantul a obținut calificative slabe în

aprecierile de serviciu.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul și a solicitat admiterea recursului și în

rejudecare admiterea acțiunii, respectiv, să se constate nulitatea absolută a

ordinului de trecere în rezervă, să se dispună reintegrarea reclamantului în

cadrul structurii M.A.N., să fie obligat M.A.N. la plata salariilor și a

tuturor celorlalte drepturi salariale conexe și la plata cheltuielilor de

judecată.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond arătând că excepțiile invocate de pârâtă trebuiau

respinse pentru că nefiindu-i comunicat ordinul de trecere în rezervă nu a

putut să-l conteste pe cale administrativă, astfel că nici excepția

inadmisibilității sau a excepției prescrierii dreptului material la acțiune nu

trebuiau admise.

Cu privire la fondul cauzei,

recurentul a arătat că legalitatea și temeinicia ordinului de trecere în

rezervă trebuie analizate de instanța de judecată, care să verifice dacă din

conținutul ordinului rezultă împrejurările de fapt sau de drept pe care s-a

întemeiat măsura, iar simpla indicare a unui temei legal – așa cum s-a procedat

în ordinul de trecere în rezervă contestat, nu face dovada susținerilor

pârâtului.

În motivele de recurs se fac

referiri și la natura juridică a raporturilor de muncă dintre un cadru militar

activ și Ministerul Apărării Naționale și că natura cauzei este de dreptul

muncii.

După examinarea motivelor de

recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, trebuie remarcat

faptul că, în motivele de recurs, nu este criticată soluția pronunțată de

instanța de fond ci se încearcă să se dovedească netemeinicia susținerilor

pârâtului - intimat, nefiind indicat nici un motiv de nelegalitate a sentinței

atacate.

Este adevărat că în fața

instanței de fond au fost invocate de M.A.N. mai multe excepții a căror

respingere nu a fost motivată de instanța de fond care a respins cererea

reclamantului ca nefondată, dar recurentul nu are nici un interes să invoce, în

propria cale de atac, excepțiile pe care nu  le-a motivat instanța de fond.

Cu privire la fondul cauzei,

o primă critică ar viza natura raporturilor dintre cadrele militare și M.A.N. și

instanța competentă să soluționeze litigiile legate de aceste raporturi, dar

această critică va fi respinsă pentru că problema instanței competente a fost

rezolvată prin Decizia nr. 4622 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a

stabilit că actul atacat, de trecere în rezervă, este un act administrativ

tipic ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.

Nici susținerile

recurentului cu privire la nemotivarea ordinului de trecere în rezervă nu pot

fi reținute.

Ordinul de trecere în

rezervă s-a emis în baza art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995-

Statutul cadrelor militare, text potrivit căruia trecerea în rezervă se dispune

când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din

statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte

funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale M.A.N.

De asemenea, la emiterea

ordinului s-a avut în vedere faptul că funcția pe care a îndeplinit-o

reclamantul s-a redus, iar conform art. 4 teza I din Ordinul M.A.N. din 18

octombrie 2001 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

O.G. nr. 7/1998, cadrele militare ale căror funcții se reduc și care nu îndeplinesc

criteriile prevăzute de lit. t) din anexa nr. 1 vor fi propuse pentru a fi

trecute în rezervă de către comandanții structurilor militare respective, iar

unu dintre criterii era acela ca în ultimii 3 ani de activitate să fi obținut

calificativul de cel puțin „bine”.

Însă, reclamantul nu a

îndeplinit acest criteriu pentru că în ultimii 3 ani nu a îndeplinit cel puțin calificativul

„bine”, ci „corespunzător” și „mediocru”.

Vor fi respinse și susținerile

potrivit cărora actul nu i-a fost comunicat, pentru că nu s-ar fi putut efectua

trecerea sa în rezervă dacă recurentul-reclamant nu ar fi luat la cunoștință de

ordinul său de trecere în rezervă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de C.V.G. împotriva sentinței nr. 72/F din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1791/2011
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 778/R din 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 322/121/2009 a fost casată Sentința civilă nr. 550 di
ÎCCJ 2012-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6396/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 1143R din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă ce
ÎCCJ 2010-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6030/2010
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 141 din 18 februarie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea formula
ÎCCJ 2007-01-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 68/2007
Asupra recursului de față, constată : Prin sentința civilă nr. 5 din 5 ianuarie 2006 Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Brăila pentru acordarea
ÎCCJ 2006-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9870/2006
dreptului muncii precum și faptul că prin cererea dedusă judecății instanța nu a fost investită și cu judecarea unei acțiuni referitoare la rezoluțiunea, rezilierea, anularea sau în legătură cu executarea contractului, caz în care nu sunt i
Sursă