ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2009

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1087 din 18 septembrie 2008, a condamnat inculpata I.M., la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 842 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 803/2002 pronunțată de Tribunalul București, rest contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând să execute în total 12 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 350 C. proc. pen. și 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestul preventiv executat de la 29 februarie 2008 la zi. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ziua de 28 februarie 2008, inculpata a fost depistată în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranță Rahova, la Sectorul vizite, în timp ce deținea asupra sa o doză de heroină, care urma să fie oferită numitului I.P. prin intermediul condamnatului P.I., ambii fiind încarcerați în acest loc de detenție.

Reținând vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege, instanța de fond a condamnat inculpata la pedeapsa individualizată în raport de criteriile enumerate de art. 72 C. pen., pericolul social concret al infracțiunii, de trafic de droguri într-un penitenciar, dar și antecedentele penale ale inculpatei, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l o condamnare pentru același gen de infracțiune. Împotriva sentinței, inculpata a declarat apel, invocând netemeinicia hotărârii, constând în greșita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 240/ A din 28 octombrie 2008, a admis apelul inculpatei, a desființat în parte sentința și rejudecând, a condamnat inculpata, la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. S-a menținut dispoziția referitoare la revocarea beneficiului liberării condiționate, dispunându-se conform art. 61 alin. (1) teza finală C. pen., contopirea restului rămas neexecutat de 842 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 803 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, în pedeapsa de 9 ani închisoare.

În motivarea operațiunii de reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii ei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, instanța de apel a invocat, conduita sinceră a inculpatei, concluziile referatului de evaluare potrivit cărora conduita infracțională a fost motivată de nevoia acesteia de a-și procura mijloace de subzistență pentru familia sa numeroasă care a fost identificat drept stimul de a nu repeta experiența penitenciară. Împotriva deciziei, în termen legal, inculpata a declarat recurs, invocând drept caz de casare al hotărârii dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei, apreciată prea severă, în raport de infracțiunea săvârșită. Verificând hotărârea instanței de apel prin prisma cazului de casare invocat, cât și din oficiu, Înalta Curte constată nefondat recursul inculpatei.

Instanța de prim control judiciar, a făcut o corectă individualizare a pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, infracțiune al cărui pericol social este dovedit atât de circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. c) Legea nr. 143/2000 în care s-a consumat, în perimetrul unui penitenciar, dar și de datele care caracterizează persoana inculpatei, condamnată anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. Cum nu există motive care să justifice reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de apel, recursul inculpatului va fi respins potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., se va deduce durata arestului preventiv executat de inculpat de la 29 februarie 2008 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată I.M. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata reținerii și a arestării preventive de la 29 februarie 2008 la 29 ianuarie 2009. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.