ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2009

Asupra recursului de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 1087 din 18 septembrie 2008, a

condamnat inculpata I.M.,

la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000

și art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen.,

a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 842 zile

rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 803/2002 pronunțată de Tribunalul București, rest contopit cu pedeapsa

aplicată în prezenta cauză, dispunând să execute în total 12 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4

ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc.

pen. și 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se

arestul preventiv executat de la 29 februarie 2008 la zi.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, în ziua de 28 februarie 2008, inculpata a fost

depistată în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranță Rahova, la Sectorul

vizite, în timp ce deținea asupra sa o doză de heroină, care urma să fie

oferită numitului I.P. prin intermediul condamnatului P.I., ambii fiind

încarcerați în acest loc de detenție.

Reținând vinovăția

inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în

forma prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

14 lit. c) din aceeași lege, instanța de fond a condamnat inculpata la pedeapsa

individualizată în raport de criteriile enumerate de art. 72 C. pen., pericolul

social concret al infracțiunii, de trafic de droguri într-un penitenciar, dar

și antecedentele penale ale inculpatei, fapta fiind săvârșită în stare de

recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l o

condamnare pentru același gen de infracțiune.

Împotriva sentinței,

inculpata a declarat apel, invocând netemeinicia hotărârii, constând în greșita

individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 240/

A din 28 octombrie 2008, a admis apelul inculpatei, a desființat în parte

sentința și rejudecând, a condamnat inculpata, la pedeapsa de 9 ani închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen.

S-a menținut dispoziția

referitoare la revocarea beneficiului liberării condiționate, dispunându-se

conform art. 61 alin. (1) teza finală C. pen., contopirea restului rămas

neexecutat de 842 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 803 din 19

septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, în pedeapsa de 9 ani

închisoare.

În motivarea operațiunii de

reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii ei sub limita minimă prevăzută

de textul incriminator, instanța de apel a invocat, conduita sinceră a

inculpatei, concluziile referatului de evaluare potrivit cărora conduita

infracțională a fost motivată de nevoia acesteia de a-și procura mijloace de

subzistență pentru familia sa numeroasă care a fost identificat drept stimul de

a nu repeta experiența penitenciară.

Împotriva deciziei, în

termen legal, inculpata a declarat recurs, invocând drept caz de casare al

hotărârii dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul

reducerii pedepsei, apreciată prea severă, în raport de infracțiunea săvârșită.

Verificând hotărârea

instanței de apel prin prisma cazului de casare invocat, cât și din oficiu,

Înalta Curte constată nefondat recursul inculpatei.

Instanța de prim control

judiciar, a făcut o corectă individualizare a pedepsei pentru infracțiunea

dedusă judecății, infracțiune al cărui pericol social este dovedit atât de

circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. c) Legea nr. 143/2000

în care s-a consumat, în perimetrul unui penitenciar, dar și de datele care

caracterizează persoana inculpatei, condamnată anterior la o pedeapsă de 7 ani

închisoare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.

Cum nu există motive care să

justifice reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de apel, recursul

inculpatului va fi respins potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., se va deduce durata arestului preventiv executat de

inculpat de la 29 februarie 2008 la zi.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta inculpată I.M. împotriva deciziei penale nr. 240/

A din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentei inculpate, durata reținerii și a arestării preventive de la 29

februarie 2008 la 29 ianuarie 2009.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 ianuarie 2009.