ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.D. a solicitat anularea Deciziei de revizuire nr. 1381 din 14 iulie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia atacată i s-a respins cererea de revizuire a hotărârii nr. 437/2002 prin care a solicitat să i se i-a în considerare ca perioadă de muncă efectuată în timpul stagiului militar și intervalul de timp cuprins între 14 aprilie 1956 – 13 februarie 1958. Prin hotărârea contestată i s-au acordat drepturile doar pentru perioada 9 aprilie 1958 – 30 iunie 1958, când a efectuat stagiul militar la Detașamentul de Muncă de la Onești.

A mai susținut că în perioada 14 aprilie 1956 – 13 februarie 1958 a efectuat stagiu militar la două unități militare unde a fost folosit ca muncitor necalificat. Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Dolj a solicitat respingerea acțiunii întrucât în perioada solicitată reclamantul nu a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, astfel cum prevede Legea nr. 309/2002. Prin sentința civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A apreciat că de drepturile prevăzute în Legea nr. 309/2002 beneficiază cetățenii români care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. A constatat că, potrivit actelor depuse la dosar, unitățile militare UM 04303 și UM 04586 în care reclamantul și-a efectuat stagiul militar în perioada 14 aprilie 1956 – 13 februarie 1958 pentru care solicită drepturile înscrise în Legea nr. 309/2002, nu sunt înscrise în Tabelul cu evidența Detașamentelor și Unităților de Muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Totodată, a constatat că reclamantul nu a dovedit prin livretul militar ori printr-o adeverință eliberată de un centru militar ori de UM 02405 Pitești, că a făcut parte din detașamentele de muncă cerute de lege pentru a beneficia de drepturile solicitate, astfel cum prevăd Normele metodologice nr. 1114/2002 elaborate pentru aplicarea Legii nr. 309/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în perioada 14 aprilie 1956 – 13 februarie 1958 a efectuat stagiul militar în cadrul UM 04303 și UM 04586, unde a lucrat ca muncitor necalificat și că altor persoane, aflate în aceeași situație, instanțele de judecată le-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs formulate, și din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul reclamantului din considerentele ce urmează: Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acestei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. De asemenea, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din același act normativ, stabilirea drepturilor prevăzute de lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de UM 02405 Pitești.

Jurisprudența instanței supreme în materie este constantă, în sensul că pentru stabilirea persoanei îndreptățite să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, criteriul determinat este ca persoana în discuție să fi efectuat stagiul militar în unități militare care au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii (D.G.S.M.), în cadrul căreia s-au înființat detașamentele de muncă. Per a contrario , rezultă că persoanele care și-au îndeplinit stagiul militar în perioada prevăzută de lege în unități militare care nu au aparținut D.G.S.M., nu au vocația de a beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.

Or, în cauză, unitățile militare pe care le precizează recurentul ca fiind cele în care și-a satisfăcut stagiul militar în perioada 14 aprilie 1956 – 13 februarie 1958 (susținere de altfel dovedită prin probele administrate și anume livretul militar al reclamantului și fișa De evidență), nu au făcut parte din categoria detașamentelor de muncă din cadrul D.G.SM., cum în mod corect a observat și prima instanță. Împrejurarea că recurentul ar fi efectuat în timpul stagiului militar în unitățile militare precizate alt gen de activități decât cele de instruire militară, și anume activități de muncă în calitate de muncitor necalificat, nu este de natură să-i confere reclamantului calitatea de persoană beneficiază a Legii nr. 309/2002.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.D. împotriva sentinței nr. 10 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009.