ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 2 aprilie 2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe G.G., solicitând obligarea acesteia la înlocuirea și comunicarea actului administrativ legal de asigurări sociale de stat privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, începând cu 12 decembrie 1995, precum și la plata de daune materiale și orale. Prin încheierea din 7 mai 2007, s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o, motiv pentru care prin sentința civilă nr. 444 din 11 iunie 2007 Curtea de Apel Constanța a anulat acțiunea ca insuficient timbrată.

Printr-o cerere ulterioară, reclamantul a solicitat îndreptarea și completarea încheierii din 7 mai 2007. Prin încheierile din 12 iulie și respectiv 13 septembrie 2007 s-a dispus amânarea cauzei în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de reclamant, cerere anulată ca netimbrată la 20 iulie 2007, iar prin încheierea din 24 septembrie 2007 a fost respinsă ca nefondată cererea de îndreptare formulată în condițiile art. 281 C. proc. civ. Împotriva sentinței acestei hotărâri, B.I. a declarat recurs, susținând că în mod greșit nu s-a ținut cont că beneficiază de scutirea de plată a taxei de timbru.

Prin decizia nr. 658 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat, reținând în esență că față de obiectul acțiunii principale, refuzul autorității de a-i rezolva o cerere și de obligare a acesteia la plata de daune, obligarea la plata taxei de timbru potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 republicată este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii, B.I. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Contestatorul a susținut în esență că pentru nici un termen de judecată nu a fost legal citat; că în mod greșit i-a fost respins recursul fără a fi fost judecat în fond, că practic nu au fost cercetate toate motivele de casare.

Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit dovezilor de citare aflate la Dosarul nr. 1234/36/2007 având ca obiect recursul declarat de B.I., rezultă că acesta a fost legal citat la adresa indicată. De altfel reclamantul recurent a formulat pentru termenul din recurs de la 20 februarie 2008 și o cerere – transmisă prin poștă, ceea ce confirmă cu certitudine că a avut cunoștință de termen. În ce privește omisiunea de pronunțate asupra motivelor de casare, contestatorul nu indică punctual, care ar fi fost motivele pe care instanța de recurs nu le-a avut în vedere, iar, din verificarea considerentelor deciziei contestate în raport de motivele de recurs formulate în scris, a rezultat că instanța de recurs le-a analizat în totalitate.

Astfel fiind urmează a se reține ca nefiind îndeplinite cerințele art. 317 și 318 C. proc. civ. – motiv pentru care contestația în anulare formulată de B.I. împotriva Deciziei nr. 658 din 20 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva Deciziei nr. 658 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.