ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3221/2009

Asupra recursului de față, constată: Prin dispoziția nr. 580/26 februarie 2007, Primând municipiului Constanța, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură către petentul G.M.C. a suprafeței de 3289 mp teren, situată în spatele blocului de garsoniere B7 și a căminului nr. 1 al SNC, identificat prin planul de situație întocmit de E.Z., teren ce se identifica în fostul cartier Viile. Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2007, reclamantul G.M.C. a cerut anularea dispoziției și obligarea pârâtului să îi restituie în natură terenul preluat în mod efectiv de stat din patrimoniul autorului său, V.D.G.N., anume lotul A din cartierul Viile, astfel cum se identifică după vecinătățile indicate în actul de proprietate.

În subsidiar, în cazul în care terenul nu poate fi restituit pe în natură pe vechiul amplasament, reclamantul a cerut obligarea pârâtului să îi acorde, în compensare, un teren echivalent, identificat în mod concret. În motivarea cererii reclamantul a susținut că suprafața de teren care i-a fost restituită prin dispoziția contestată, din care aprox. 675,77 mp este o râpă inaccesibilă și fără valoare economică, nu se identifică cu terenul care a fost preluat de stat din patrimoniul autorului său. Prin sentința civilă nr. 2136 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Constanța a admis cererea, a anulat dispoziția și a obligat pe pârâți să restituie reclamantului în natură suprafața de teren situată în municipiul Constanța, cu vecinătăți: la nord: pe o lungime de 56,60 ml, proprietatea Consiliului Constanța; la sud: pe o lungime de 55,50 ml proprietatea Consiliului Constanța; la est.

pe o lungime de 56, 20 ml, proprietatea Consiliului Constanța (taluzul spre port); la vest pe o lungime de 52,00 ml, B-dul 1 Mai (vechi), teren identificat pe aliniamentul ABCD în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul P.N., care face parte integrată din hotărâre. Prin aceiași hotărâre, pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța au fost obligați, în solidar, să plătească suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței instanța a reținut că autorul reclamantului, V.D. a deținut în proprietate, prin cumpărare de la G.N.Z. care, la rândul său cumpărase de la M.G., un teren în suprafață de 3288,75 mp, reprezentând lotul A, mărginit la „apus cu drumul viilor", actualmente B-dul Regina Măria.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a procedat la identificarea terenului în funcție de vecinătățile menționate în actele de vânzare și de reperele din planul de parcelare al orașului întocmit în anul 1931, îndeosebi de cele două repere fixe și anume accesul străzii D. Anghelescu. Constatând că terenul menționat în dispoziția contestată nu se identifică cu cel preluat din patrimoniul autorului reclamantului, precum și faptul că entitatea deținătoare nu justifică motivele pentru care a restituit reclamantului un alt teren decât cel preluat de stat, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a dispus anularea dispoziției și restituirea vechii proprietăți. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu s-a dovedit că ar exista impedimente pentru restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament.

Prin decizia civilă 48/C din 3 martie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți. În motivarea deciziei, instanța a reținut că nu poate primi critica pârâților privind greșita identificare a terenului în litigiu, aceasta întrucât determinarea amplasamentului terenului s-a făcut pe baza actelor și a planurilor de situație depuse de ambele părți și, nici apărarea formulată de pârâți în apel în sensul că terenul identificat prin raportul de expertiză ar fi proprietatea unei terțe persoane.

Instanța a apreciat și că nu se impune administrarea unei contraexpertize întrucât planurile de situație invocate de pârâți în justificarea acestei cereri au fost avute în vedere la efectuarea expertizei în primă instanță, fiind evidențiate în cuprinsul raportului, prin care s-a statuat că în raport de reperul fix din teren nu există nicio legătură între terenul preluat din patrimoniul autorului reclamantului și cel menționat în dispoziția de restituire emisă de entitatea deținătoare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții solicitând casarea deciziei date de instanța de apel și trimiterea cauzei pentru completarea probatoriilor și rejudecarea apelului. În motivarea recursului, pârâții arată că, în mod nelegal, instanța de apel a respins proba cu contraexpertiză, probă care se impunea a fi efectuată în raport de noile înscrisuri pe care le-a depus la dosar.

Recurenții susțin că la întocmirea expertizei în primă instanță, expertul a avut în vedere doar înscrisurile invocate de reclamant și că instanțele nu au analizat datele din referatul nr. 109562 din 6 septembrie 2006, adresa nr. Rl 40538 din 17 martie 2005, planul cadastral al localității întocmit la nivelul 1995, și planul de situație întocmit de serviciul de cadastru nr. 38321/2005 și, respectiv, că nu au dat eficiență juridică adresei nr. 21807/2006 a direcției de patrimoniu prin care s-a precizat regimul juridic al terenului, anume că acesta aparține domeniul privat al localității.

Recurenții susțin și că „reperele din actul de vânzare-cumpărare" invocat de reclamant se regăsesc și în prezent în zonă, însă cu anumite abateri care sunt „determinate de modificări structurale" ale terenului din zonă, anume „de lărgirea străzii 1 Mai (vechi) și de sistematizarea întregii zone", motiv pentru care terenul atribuit prin dispoziție „nu se poate suprapune perfect cu terenul la care se face referire în actul de vânzare-cumpărare din anul 1938". Recurenții reiterează și apărarea potrivit căreia terenul, pe amplasamentul restituit de instanță, este proprietatea privată a unei alte persoane, fiind restituit în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (în anii 1993 și 1995), motiv pentru care dreptul dobândit nu este lovit de nulitate absolută, în condițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Analizând criticile formulate de pârâți, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi, primite pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 201 C. proc. civ., expertiza este un mijloc de probă care se încuviințează când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, sens în care, stabilește prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe. Potrivit art. 212 C. proc. civ., dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză iar expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că pârâții critică hotărârile pronunțate în cauză pentru că instanțele de fond ar fi refuzat nejustificat administrarea unei contraexpertize, fapt care nu ar fi permis o identificare corectă a terenului care a fost proprietatea autorului reclamantului. Referitor terenul ce s-a dispus a fi restituit reclamantului, pârâții susțin, contradictoriu, că aparține fie domeniului privat al localității, fie unei terțe persoane. Nelegalitatea dispoziției de respingere a contraexpertizei este argumentată de pârâți prin aceea că au depus la dosar înscrisuri care nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizei în primă instanță, lucrare care a fost întocmită numai în raport de înscrisurile depuse de reclamant.

Critica este însă nefondată. Verificând lucrările dosarului se constată că la judecata în primă instanță a fost administrată proba cu expertiză de specialitate pentru identificarea terenului preluat de stat din patrimoniul autorului reclamantului și stabilirea identității acestui teren cu cel restituit prin dispoziția contestată. La întocmirea lucrării expertul a avut în vedere, pe de o parte, mențiunile planului de amplasament al terenului datat la 1 august 1931, cele ale actelor de vânzare-cumpărare autentificate la 20 decembrie 1934 și 16 decembrie 1938 de Tribunalul Constanța, adresa Arhivelor Naționale, Direcția Constanța, privind modificarea denumirii străzilor, planul general al municipiului Constanța întocmit de I.F.

și planul de parcelare al aceleiași localități întocmit de I.D. (1921) și, pe de altă parte, mențiunile dispoziției nr. 50 din 26 februarie 2007 a Primăriei municipiului Constanța și datele din planul de situație anexă la dispoziție întocmit de E.Z. Referitor la concluziile raportului de expertiză, pârâții au formulat obiectiuni susținând că zona în care sunt situate terenurile expertizate a fost sistematizată și că, pentru acest motiv, terenul restituit reclamantului prin dispoziția contestată „nu se poate suprapune perfect și cu certitudine cu terenul incriminat". Expertul a răspuns obiecțiunilor prin raportul depus la data de 18 octombrie 2007, arătând că terenul restituit reclamantului prin dispoziția contestată „nu are nici o legătură cu cel prevăzut în titlul de proprietate" al autorului său și că diferențele de amplasament nu pot fi justificate de operațiunile de sistematizare a zonei în care acestea sunt situate.

La data de 9 aprilie 2007, partea pârâtă a solicitat efectuarea unei contraexpertize, fără a depune înscrisuri în combaterea concluziilor expertizei și fără a arăta punctele asupra căruia expertul trebuie să se pronunțe, invocând că, în opinia sa, nu ar exista „nici un punct de reper" în raport cu care „să poată fi localizat" terenul care a fost proprietatea autorului reclamantului. Solicitarea a fost respinsă de instanță la data de 29 noiembrie 2007. În apel, pârâții au reiterat cererea de a se încuviința o contraexpertiză fără însă să depună înscrisuri doveditoare relevante sub aspectul identificării terenului, altele decât cele depuse la judecata în primă instanță, astfel cum susțin prin cererea de recurs.

Înscrisurile enumerate în cererea de apel și, mai apoi, în cererea de recurs se constată că au fost depuse la dosarul cauzei la judecata în primă instanță, anume, adresa nr. R140538 din 17 martie 2005 emisă de Direcția de Patrimoniu a Primăriei municipiului Constanța către serviciul tehnic al aceleiași autorități, referatul nr. 109562 din 6 septembrie 2006 întocmit de Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001, planul de situație întocmit de serviciul de cadastru (E.Z.) transmis de Direcția de Patrimoniu către serviciul juridic cu adresa nr. 38321/2005, adresa nr. 21807/2006 emisă de Direcția Administrație Publică Locală, serviciul juridic către Direcția patrimoniu.

Aceste înscrisuri, care atestă corespondența dintre direcțiile Primăriei municipiului Constanța și care fac trimitere și la anumite împrejurări de fapt ale cauzei, au fost analizate de prima instanță în stabilirea situației juridice a terenului ca, de altminteri, și datele din planurile cadastrale întocmite la nivelul localității în anul 1935 si 1995. În apel, pârâții au mai depus adresa nr. 126755 din 30 octombrie 2007 a Direcției de patrimoniu a Primăriei municipiului Constanța către Direcția administrație publică (referitoare la interogatoriul propus în cauza dedusă judecății de reclamantul G.M.C.), și adresa nr. 9606 din 30 ianuarie 2008 a Direcției de Patrimoniu către Cabinetul Avocatului I.N., înscrisuri referitor la care însă nu argumentează relevanța probatorie cu privire la solicitarea de încuviințare a unei contraexpertize.

În acest context al analizei este de menționat că terenul în litigiu nu se identifică nici cu cele care au făcut obiectul hotărârilor judecătorești invocate prin recurs, anume sentințele nr. 12708 din 23 noiembrie 1993 și nr. 9286 din 13 iulie 1995 ale Judecătoriei Constanța. Potrivit acestor hotărâri, numitului P.T.V. i-a fost restituit terenul în suprafață de 7750 mp, ce se identifică cu lotul nr. 11, careul 1 din planul cadastral al localității întocmit la nivelul anului 1938 și, respectiv, terenurile de 136,54 mp; de 220 mp și o construcție în B-dul M., nr. 3; de 180 mp, B-dul R., nr. 2; de 700 mp, în str. T. și s-a dispus să i se atribuie pentru terenul imposibil de restituit în natură, situat între B-dul M. și faleza portului, un alt teren în compensare.

Totodată, este de menționat, că începând cu data 14 februarie 2001, cu privire la imobilele ce cădeau sub incidența Legii nr. 10/2001, categorie în care se încadra și cel în litigiu, a operat o indisponibilizare, în scopul îndeplinirii obligației de restituire în natură a acestora către foștii proprietari care au fost deposedați în mod abuziv de statul comunist. Ca atare, în mod just instanța de apel a apreciat că nu se justifica refacerea expertizei în vederea verificării unor măsuri care ar fi fost dispuse de pârâți, cu referire înscrisurile întocmite în anii 2004-2005, depuse în apel, atâta timp cât la data mai sus arătată terenul aparținea domeniului privat al localității și cădea sub incidența Legii nr. 10/2001, aspect notificat de reclamant.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul local Constanța împotriva deciziei civile nr. 48C din 3 martie 2008 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2009.