ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sentința nr. 37 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială a fost investit cu soluționarea litigiului prin care reclamantul U.M.D. a chemat în judecată SC C.T. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată pârâta la executarea obligației contractuale asumate constând în livrarea unui cazan tip V. D 5 cu 5 elemente, putere 40 Kw, pentru care achitase prețul de 3.200 lei. După administrarea probelor, cu expertiză și în aplicarea dispozițiilor art. 969 și 1294 C. civ., instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să livreze și să monteze la domiciliul acestuia un cazan de fontă, pe combustibil solid, tip V. D 5, 40 Kw, cu 5 elemente.

Tribunalul a valorificat prin soluția pronunțată proba cu expertiză prin care s-a constatat că a fost montat la domiciliul reclamantului un cazan din fontă cu alte caracteristici decât cel contractat, la un preț inferior și că acest cazan comandat a intrat în gestiunea firmei la data de 29 noiembrie 2006 fără să fie montat conform obligațiilor asumate față de reclamantă. În privința prețului expertiza a verificat devizul antecalcul prin raportare la cazanul V. D 5 iar instanța a reținut în conformitate cu această probă că prețul achitat pentru cazan era de 3.200 lei, acest preț fiind corespunzător cazanului V. D 5 comandat și nu cazanului montat care valora 2.700,5 lei. Judecata în apel. Decizia Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Împotriva sentinței nr. 37 din 19 februarie 2008 au declarat apel reclamantul U.M.D. și pârâta SC C.T. SRL Tg. Jiu. Apelul reclamantului a vizat numai neacordarea cheltuielilor de judecată la nivelul sumei de 513 lei compusă din onorariu de expertiză și taxele de timbru în timp ce prin apelul său pârâta a criticat soluția de admitere a acțiunii pe fondul ei. În esență, a susținut apelanta pârâtă, reclamantul a semnat factura care a însoțit marfa, ceea ce înseamnă că părțile s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, acordul având ca rezultat încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Au fost aduse critici de aceeași apelantă și raportului de expertiză pentru faptul că nu a ținut seama de procesele verbale de predare-primire dintre societatea furnizoare și SC C.T.

SRL din care s-ar fi constatat că a fost lăsat în custodie cazanul V. D 5, 40 Kw, după care a fost restituit furnizorului. În soluționarea apelurilor, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 139 din 15 mai 2008 a admis apelul reclamantului U.M.D. și a schimbat în parte sentința nr. 37 din 19 februarie 2008 în sensul obligării pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată în suma indicată de apelantul reclamant. Cel de-al doilea apel promovat de pârâta SC C.T. SRL Arcani a fost respins ca nefondat, Curtea apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Asupra criticilor evocate de apelanta pârâtă, instanța de apel a constatat că, potrivit expertizei și devizului antecalcul, la domiciliul reclamantului a fost montat un cazan V. D 5 (30 Kw) și nu cel comandat, care a fost facturat la valoarea cazanului V. D 5 prezentat în devizul antecalcul.

A mai reținut instanța că factura nr. x/2006 și recepția nr. xx din 22 noiembrie 2006 s-au emis ulterior montării cazanului V. D 5. În ce privește criticile care vizează expertiza, Curtea a reținut că expertul a răspuns la obiecțiuni prin suplimentul la raportul de expertiză, aceste chestiuni fiind lămurite fără să fie nevoie de o altă analiză. Recursul pârâtei SC C.T. SRL. Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., în argumentarea cărora a susținut că instanțele au greșit atunci când nu au ținut cont de listele de inventariere de la data de 31 octombrie 2006 din cuprinsul cărora se putea vedea că nu apare nici un cazan de combustibil solid, tip V. 30 Kw 4 elemente, precum și de faptul că pe nota de recepție a mărfii din 27 septembrie 2006 apare menționat faptul că acest cazan se afla în custodie pentru o perioadă de 30 de zile conform procesului verbal de predare - primire încheiat cu societatea furnizoare. Din moment ce nu există bon fiscal sau factură înregistrată în societate, a mai susținut recurenta nu se poate reține că respectivul cazan fusese vândut altcuiva. În continuare autoarea a susținut că prețul de vânzare a cazanului V., 30 Kw, 4 elemente, este de 3.200 lei așa cum rezultă din cuprinsul facturii ceea ce înseamnă că intimatului nu i-a fost ascuns faptul că i s-a montat un cazan de acest tip.

Printr-o altă critică, autoarea a susținut că i-a solicitat de nenumărate ori atât instanței de fond cât și instanței de apel în baza art. 172 C. proc. civ. ca reclamantul să depună devizul antecalcul și cum acesta nu s-a conformat trebuia, în opinia sa, să se aplice art. 174 C. proc. civ. și să se constate dovedite pretențiile celui care a solicitat înfățișarea înscrisului. În lipsa devizului antecalcul, recurenta a considerat că expertul s-a pronunțat pe schițe care nu pot să aibă valoarea devizului care a cuprins nu numai caracteristicile cazanului și prețul ci și alte piese necesare instalației tehnice. Printr-o ultimă critică s-a invocat încălcarea art. 208 C. proc. civ. pentru motivul că nu a fost citată în condiții legale la efectuarea expertizei că lucrările expertizei nu s-au desfășurat la sediul societății ci a fost contactat consilierul juridic pentru a se prezenta cu actele contabile.

Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat modificarea ambelor soluții și în fond respingerea acțiunii intimatului. Intimatul, prin întâmpinare a respins susținerile recurentei precizând că recursul reiterează aspecte de netemeinicie, care oricum sunt nefondate. A precizat că a introdus acțiunea pentru că i s-a montat alt cazan de fontă decât cel comandat V. D 5, 40 Kw cu 5 elemente, iar pârâta i-a livrat alt cazan cu 4 elemente, de o putere mai mică și cu un preț mai mic. Recursul este nefondat. Examinarea recursului promovat de pârâtă impune mai întâi precizarea caracterului acestei căi de atac și a scopului urmărit de legiuitor prin indicarea limitativă a motivelor de nelegalitate.

Astfel, recursul se definește drept cale extraordinară de atac, de reformare fără caracter devolutiv. Aceasta înseamnă că în recurs nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a respectat dispozițiile legale, controlul judiciar fiind limitat la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 (pct. 1 – 9) C. proc. civ. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cerința impusă de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit căreia este obligatoriu ca motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul să fie dezvoltate.

Limitarea posibilității de a judeca fondul și de a repune în discuție probele administrate și concludenta lor, este rațională și necesară în organizarea sistemului căilor de atac actual în care apelul este devolutiv iar soluționarea litigiului în fond și apel a dat posibilitatea instanțelor să examineze temeinicia susținerilor în raport cu drepturile deduse judecății. Revenind la motivele de recurs și observând că scopul recursului este esențialmente de control al legalității se constată că recurentul nu a avut în vedere aceste prevederi de vreme ce a indicat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 C. proc. civ. fără să le dezvolte și să le argumenteze în conformitate cu ceea ce vizează fiecare motiv în parte.

Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Nici un argument din recurs nu conduce la concluzia că acest motiv de nelegalitate a fost motivat în sensul încălcării dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., dimpotrivă, dacă se observă decizia pronunțată de Curtea de Apel, se va putea constata că aceasta a răspuns punctual la criticile aduse sentinței și, mai mult, a procedat la o reanalizare a probelor în raport de chestiunile de netemeinicie invocate, răspunsul fiind pertinent și convingător. Cel de-al doilea motiv – art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. – poate fi invocat atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Actul dedus judecății, în speță, este contractul de vânzare-cumpărare, care a fost analizat în conformitate cu art. 1294 C. civ., și în raport de caracterul său bilateral. Ceea ce s-a pus în discuție de recurentă sunt probele administrate în cauză în legătură cu lucrul vândut, cu alte cuvinte aspectele care vizează executarea contractului de către vânzător care avea obligația să predea lucrul în individualitatea lui (conform cerințelor tehnice), în așa fel încât cumpărătorul să-și poată exercita prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate.

Din acest punct de vedere, recurenta a încercat să inducă ideea că decizia instanței de apel se întemeiază pe aprecierea eronată a probelor ori aceste susțineri nu pot fi analizate prin prisma niciunui motiv invocat. De observat este și faptul că aceste chestiuni care țineau de greșelile grave de fapt decurgând din aprecierea probelor care se regăseau în pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, rațiunea acestei abrogări fiind evidentă în condițiile în care recursul este cale extraordinară de atac, neevolutivă. În consecință, chestiunile legate de interpretarea concluziilor expertizei, a custodiei și eliberării facturilor fiscale precum și a neînregistrărilor în contabilitate a achiziționării cazanului de combustibil nu vor fi examinate întrucât nu vizează nelegalitatea, ci netemeinicia soluției recurate, care nu mai poate fi pusă în discuție de vreme ce partea a avut la îndemână o cale de atac devolutivă.

De altfel, trebuie remarcat faptul că recurenta încearcă să inducă și ideea că obiectul convenției este un cazan de combustibil cu parametrii sub cel comandat, pentru care s-a achitat prețul, sub cuvânt că acesta a fost acceptat de cumpărător care cunoștea faptul că se montează un alt cazan. Această susținere neglijează faptul că probele administrate (expertiza) după declanșarea litigiului au demonstrat că s-a montat un cazan de combustibil la un preț mai mic și cu alte caracteristici de putere. O altă probă contestată este devizul întocmit de expertiză, critică ce nu va fi reconsiderată, aceasta fiind o chestiune de fond și nu de nelegalitate, argumentele fiind expuse mai sus. În fine, ultimul motiv – art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În legătură cu acest motiv se observă că cele două ipoteze ale nelegalității evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de recurent. Nu s-a indicat legea de drept substanțial încălcată și nici nu s-a demonstrat că decizia nu are fundament juridic. În acest context trimiterea la art. 172, art. 174 și art. 208 C. proc. civ. nu are nici o semnificație din moment ce aceste dispoziții vizează administrarea probelor. Cu referire la dispozițiile art. 172 C. proc. civ., se va reține mai întâi că în cauză nu s-a demonstrat că reclamantul era deținătorul devizului în condițiile în care acest înscris trebuia să fie comun părților.

În al doilea rând dispozițiile art. 172 se coroborează cu dispozițiile art. 174 C. proc. civ. Cu alte cuvinte aplicarea sancțiunii la care se referă recurenta este condiționată de dovada ascunderii, distrugerii sau deținerii înscrisului. Cum aceste dovezi nu au fost făcute sancțiunea de a se socoti dovedite pretențiile părții adverse nu poate fi aplicată. În al treilea rând trebuie reținut că sancțiunea pe care o prevede textul nu intervine „de la lege” cum încearcă să sugereze în alți termeni recurenta, ci judecătorii au facultatea să aprecieze față de natura acestor norme, dar în raport și de restul probelor, dacă se impune sau nu sancțiunea pentru neprezentarea înscrisului.

Oricum, existența devizului nu constituie un element esențial în aprecierea instanțelor anterioare în legătură cu executarea obligațiilor ce-i reveneau vânzătorului de a preda lucrul cerut de cumpărător așa încât și sub acest aspect critica va fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, motivul de nelegalitate evocat este argumentat în realitate numai pe aspecte de netemeinicie. Distinct de aceste dispoziții, recurenta a pus în discuție încălcarea art. 208 C. proc. civ.

sub cuvânt că nu a fost citată la efectuarea expertizei, or, din conținutul raportului de expertiză rezultă cu evidență că la întocmirea lucrării a fost prezent reprezentantul desemnat de firmă (fila 69). În legătură cu aceste susțineri trebuie remarcat și un alt aspect și anume că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, ceea ce înseamnă că afirmațiile și susținerile părților trebuie făcute în sprijinul actului de justiție pentru aflarea adevărului și nu cu scopul de a crea confuzie în legătură cu o anume situație de fapt sau de drept. Prin urmare susținerile recurentei vor fi înlăturate pentru argumentele expuse mai sus dar și pentru faptul esențial care vizează încălcarea principiului „non omisso medio”.

Cu alte cuvinte, recurenta nu a invocat această critică în apel, așa încât nu ar putea să fie invocată și să fie primită drept critică, pentru prima dată în recurs, o astfel de susținere. În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.T SRL Târgu-Jiu împotriva Deciziei nr. 139 din 15 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.