ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Sentința nr. 37 din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția

comercială a fost investit cu soluționarea litigiului prin care reclamantul U.M.D.

a chemat în judecată SC C.T. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să fie obligată pârâta la executarea obligației contractuale asumate

constând în livrarea unui cazan tip V. D 5 cu 5 elemente, putere 40 Kw, pentru

care achitase prețul de 3.200 lei.

După administrarea probelor, cu

expertiză și în aplicarea dispozițiilor art. 969 și 1294 C. civ., instanța de

fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să livreze și să

monteze la domiciliul acestuia un cazan de fontă, pe combustibil solid, tip V. D

5, 40 Kw, cu 5 elemente. Tribunalul a valorificat prin soluția pronunțată proba

cu expertiză prin care s-a constatat că a fost montat la domiciliul

reclamantului un cazan din fontă cu alte caracteristici decât cel contractat,

la un preț inferior și că acest cazan comandat a intrat în gestiunea firmei la

data de 29 noiembrie 2006 fără să fie montat conform obligațiilor asumate față

de reclamantă. În privința prețului expertiza a verificat devizul antecalcul

prin raportare la cazanul V. D 5 iar instanța a reținut în conformitate cu

această probă că prețul achitat pentru cazan era de 3.200 lei, acest preț fiind

corespunzător cazanului V. D 5 comandat și nu cazanului montat care valora 2.700,5

lei.

Judecata în apel. Decizia Curții de

Apel Craiova, secția comercială.

Împotriva sentinței nr. 37 din 19

februarie 2008 au declarat apel reclamantul U.M.D. și pârâta SC C.T. SRL Tg. Jiu.

Apelul reclamantului a vizat numai neacordarea cheltuielilor de judecată la

nivelul sumei de 513 lei compusă din onorariu de expertiză și taxele de timbru

în timp ce prin apelul său pârâta a criticat soluția de admitere a acțiunii pe

fondul ei. În esență, a susținut apelanta pârâtă, reclamantul a semnat factura

care a însoțit marfa, ceea ce înseamnă că părțile s-au înțeles asupra lucrului

și asupra prețului, acordul având ca rezultat încheierea contractului de

vânzare-cumpărare. Au fost aduse critici de aceeași apelantă și raportului de

expertiză pentru faptul că nu a ținut seama de procesele verbale de

predare-primire dintre societatea furnizoare și SC C.T. SRL din care s-ar fi

constatat că a fost lăsat în custodie cazanul V. D 5, 40 Kw, după care a fost

restituit furnizorului.

În soluționarea apelurilor, Curtea

de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 139 din 15 mai 2008 a

admis apelul reclamantului U.M.D. și a schimbat în parte sentința nr. 37 din 19

februarie 2008 în sensul obligării pârâtei și la plata cheltuielilor de

judecată în suma indicată de apelantul reclamant.

Cel de-al doilea apel promovat de

pârâta SC C.T. SRL Arcani a fost respins ca nefondat, Curtea apreciind că

soluția primei instanțe este legală și temeinică. Asupra criticilor evocate de

apelanta pârâtă, instanța de apel a constatat că, potrivit expertizei și

devizului antecalcul, la domiciliul reclamantului a fost montat un cazan V. D 5

(30 Kw) și nu cel comandat, care a fost facturat la valoarea cazanului V. D 5

prezentat în devizul antecalcul. A mai reținut instanța că factura nr. x/2006

și recepția nr. xx din 22 noiembrie 2006 s-au emis ulterior montării cazanului

V. D 5. În ce privește criticile care vizează expertiza, Curtea a reținut că expertul

a răspuns la obiecțiuni prin suplimentul la raportul de expertiză, aceste

chestiuni fiind lămurite fără să fie nevoie de o altă analiză.

Recursul pârâtei SC C.T. SRL.

Recurenta a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., în

argumentarea cărora a susținut că instanțele au greșit atunci când nu au ținut

cont de listele de inventariere de la data de 31 octombrie 2006 din cuprinsul

cărora se putea vedea că nu apare nici un cazan de combustibil solid, tip V. 30

Kw 4 elemente, precum și de faptul că pe nota de recepție a mărfii din 27

septembrie 2006 apare menționat faptul că acest cazan se afla în custodie

pentru o perioadă de 30 de zile conform procesului verbal de predare - primire

încheiat cu societatea furnizoare.

Din moment ce nu există bon fiscal

sau factură înregistrată în societate, a mai susținut recurenta nu se poate

reține că respectivul cazan fusese vândut altcuiva. În continuare autoarea a

susținut că prețul de vânzare a cazanului V., 30 Kw, 4 elemente, este de 3.200

lei așa cum rezultă din cuprinsul facturii ceea ce înseamnă că intimatului nu

i-a fost ascuns faptul că i s-a montat un cazan de acest tip.

Printr-o altă critică, autoarea a

susținut că i-a solicitat de nenumărate ori atât instanței de fond cât și

instanței de apel în baza art. 172 C. proc. civ. ca reclamantul să depună

devizul antecalcul și cum acesta nu s-a conformat trebuia, în opinia sa, să se

aplice art. 174 C. proc. civ. și să se constate dovedite pretențiile celui care

a solicitat înfățișarea înscrisului. În lipsa devizului antecalcul, recurenta a

considerat că expertul s-a pronunțat pe schițe care nu pot să aibă valoarea

devizului care a cuprins nu numai caracteristicile cazanului și prețul ci și

alte piese necesare instalației tehnice.

Printr-o ultimă critică s-a invocat

încălcarea art. 208 C. proc. civ. pentru motivul că nu a fost citată în

condiții legale la efectuarea expertizei că lucrările expertizei nu s-au desfășurat

la sediul societății ci a fost contactat consilierul juridic pentru a se

prezenta cu actele contabile.

Pentru toate aceste motive,

recurenta a solicitat modificarea ambelor soluții și în fond respingerea

acțiunii intimatului.

Intimatul, prin întâmpinare a

respins susținerile recurentei precizând că recursul reiterează aspecte de

netemeinicie, care oricum sunt nefondate. A precizat că a introdus acțiunea

pentru că i s-a montat alt cazan de fontă decât cel comandat V. D 5, 40 Kw cu 5

elemente, iar pârâta i-a livrat alt cazan cu 4 elemente, de o putere mai mică

și cu un preț mai mic.

Recursul este nefondat.

Examinarea recursului promovat de

pârâtă impune mai întâi precizarea caracterului acestei căi de atac și a

scopului urmărit de legiuitor prin indicarea limitativă a motivelor de

nelegalitate.

Astfel, recursul se definește drept

cale extraordinară de atac, de reformare fără caracter devolutiv. Aceasta

înseamnă că în recurs nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează

temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse

judecății, ci se verifică dacă judecata a respectat dispozițiile legale,

controlul judiciar fiind limitat la motivele de nelegalitate expres prevăzute

de art. 304 (pct. 1 – 9) C. proc. civ. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu

cerința impusă de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit căreia

este obligatoriu ca motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul să

fie dezvoltate. Limitarea posibilității de a judeca fondul și de a repune în

discuție probele administrate și concludenta lor, este rațională și necesară în

organizarea sistemului căilor de atac actual în care apelul este devolutiv iar

soluționarea litigiului în fond și apel a dat posibilitatea instanțelor să

examineze temeinicia susținerilor în raport cu drepturile deduse judecății.

Revenind la motivele de recurs și

observând că scopul recursului este esențialmente de control al legalității se

constată că recurentul nu a avut în vedere aceste prevederi de vreme ce a

indicat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 C. proc. civ.

fără să le dezvolte și să le argumenteze în conformitate cu ceea ce vizează

fiecare motiv în parte.

Astfel, motivul prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Nici un argument din recurs nu conduce la concluzia

că acest motiv de nelegalitate a fost motivat în sensul încălcării

dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., dimpotrivă, dacă se observă

decizia pronunțată de Curtea de Apel, se va putea constata că aceasta a răspuns

punctual la criticile aduse sentinței și, mai mult, a procedat la o reanalizare

a probelor în raport de chestiunile de netemeinicie invocate, răspunsul fiind

pertinent și convingător.

Cel de-al doilea motiv – art. 304 pct.

8 C. proc. civ. – poate fi invocat atunci când instanța a interpretat greșit

actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Actul dedus judecății, în speță,

este contractul de vânzare-cumpărare, care a fost analizat în conformitate cu art.

1294 C. civ., și în raport de caracterul său bilateral. Ceea ce s-a pus în

discuție de recurentă sunt probele administrate în cauză în legătură cu lucrul

vândut, cu alte cuvinte aspectele care vizează executarea contractului de către

vânzător care avea obligația să predea lucrul în individualitatea lui (conform

cerințelor tehnice), în așa fel încât cumpărătorul să-și poată exercita

prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate.

Din acest punct de vedere, recurenta

a încercat să inducă ideea că decizia instanței de apel se întemeiază pe

aprecierea eronată a probelor ori aceste susțineri nu pot fi analizate prin

prisma niciunui motiv invocat. De observat este și faptul că aceste chestiuni

care țineau de greșelile grave de fapt decurgând din aprecierea probelor care

se regăseau în pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, rațiunea

acestei abrogări fiind evidentă în condițiile în care recursul este cale extraordinară

de atac, neevolutivă.

În consecință, chestiunile legate de

interpretarea concluziilor expertizei, a custodiei și eliberării facturilor

fiscale precum și a neînregistrărilor în contabilitate a achiziționării

cazanului de combustibil nu vor fi examinate întrucât nu vizează nelegalitatea,

ci netemeinicia soluției recurate, care nu mai poate fi pusă în discuție de

vreme ce partea a avut la îndemână o cale de atac devolutivă.

De altfel, trebuie remarcat faptul

că recurenta încearcă să inducă și ideea că obiectul convenției este un cazan

de combustibil cu parametrii sub cel comandat, pentru care s-a achitat prețul, sub

cuvânt că acesta a fost acceptat de cumpărător care cunoștea faptul că se

montează un alt cazan. Această susținere neglijează faptul că probele

administrate (expertiza) după declanșarea litigiului au demonstrat că s-a

montat un cazan de combustibil la un preț mai mic și cu alte caracteristici de

putere. O altă probă contestată este devizul întocmit de expertiză, critică ce

nu va fi reconsiderată, aceasta fiind o chestiune de fond și nu de

nelegalitate, argumentele fiind expuse mai sus.

În fine, ultimul motiv – art. 304 pct.

9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În

legătură cu acest motiv se observă că cele două ipoteze ale nelegalității

evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de recurent. Nu s-a indicat legea

de drept substanțial încălcată și nici nu s-a demonstrat că decizia nu are

fundament juridic.

În acest context trimiterea la art. 172,

art. 174 și art. 208 C. proc. civ. nu are nici o semnificație din moment ce

aceste dispoziții vizează administrarea probelor.

Cu referire la dispozițiile art. 172

C. proc. civ., se va reține mai întâi că în cauză nu s-a demonstrat că

reclamantul era deținătorul devizului în condițiile în care acest înscris

trebuia să fie comun părților.

În al doilea rând dispozițiile art. 172

se coroborează cu dispozițiile art. 174 C. proc. civ. Cu alte cuvinte aplicarea

sancțiunii la care se referă recurenta este condiționată de dovada ascunderii,

distrugerii sau deținerii înscrisului. Cum aceste dovezi nu au fost făcute

sancțiunea de a se socoti dovedite pretențiile părții adverse nu poate fi aplicată.

În al treilea rând trebuie reținut că sancțiunea pe care o prevede textul nu

intervine „de la lege” cum încearcă să sugereze în alți termeni recurenta, ci

judecătorii au facultatea să aprecieze față de natura acestor norme, dar în

raport și de restul probelor, dacă se impune sau nu sancțiunea pentru

neprezentarea înscrisului.

Oricum, existența devizului nu

constituie un element esențial în aprecierea instanțelor anterioare în legătură

cu executarea obligațiilor ce-i reveneau vânzătorului de a preda lucrul cerut

de cumpărător așa încât și sub acest aspect critica va fi înlăturată, cu atât

mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, motivul de nelegalitate evocat

este argumentat în realitate numai pe aspecte de netemeinicie.

Distinct de aceste dispoziții,

recurenta a pus în discuție încălcarea art. 208 C. proc. civ. sub cuvânt că nu

a fost citată la efectuarea expertizei, or, din conținutul raportului de

expertiză rezultă cu evidență că la întocmirea lucrării a fost prezent

reprezentantul desemnat de firmă (fila 69). În legătură cu aceste susțineri

trebuie remarcat și un alt aspect și anume că drepturile procedurale trebuie

exercitate cu bună-credință, ceea ce înseamnă că afirmațiile și susținerile

părților trebuie făcute în sprijinul actului de justiție pentru aflarea

adevărului și nu cu scopul de a crea confuzie în legătură cu o anume situație

de fapt sau de drept. Prin urmare susținerile recurentei vor fi înlăturate

pentru argumentele expuse mai sus dar și pentru faptul esențial care vizează

încălcarea principiului „non omisso medio”. Cu alte cuvinte, recurenta nu a

invocat această critică în apel, așa încât nu ar putea să fie invocată și să

fie primită drept critică, pentru prima dată în recurs, o astfel de susținere.

În consecință, față de cele ce

preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC C.T SRL Târgu-Jiu împotriva Deciziei nr. 139 din 15 mai

2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2009.