GAZAYEVA (KEIL) v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
GAZAYEVA (KEIL) v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 14011/02 de Mariam Narchaovna GAZAYEVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 24 octombrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis, președintele, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dl S. Quesada, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 aprilie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Mariam Narchaovna Gazayeva (Marianna Keil), este o națională germană născută în 1922 și locuiește în Mannheim. A fost reprezentată în fața Curții de către dl H. Metzger, un avocat practicant la Strasbourg. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție și cu art. 44 din Regulamentul Curții, grefierul a informat guvernul german cu privire la dreptul lor de a prezenta observații scrise, care nu au indicat că doresc să își exercite dreptul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1930, autoritățile ruse au supus tatălui reclamantului represiune politică și confiscarea proprietăților, care a constituit trei case, bijuterii și magazine de ceramică, etc. În 1999 tatăl reclamantului a fost reabilitat. În 1999 reclamantul a depus în judecată Trezorului Federației Ruse în tort. A solicitat compensație pentru daunele suportate ca urmare a reprimarii ilegale și a confiscării proprietăților. La 12 mai 2000, Tribunalul Nalchik a ordonat: „- ... să se întoarcă la reclamant, dna Mariam Narchaovna Keil (Gazayeva), titlu la magazinul de ceramică, situat în districtul Volniy Aul din orașul Nalchik; - ... să-și returneze titlul la casa situată în fostul sat Razdolye...; -... să-i ofere doamnei Keil (Gazayeva), în compensare pentru trei case și un magazin de bijuterii confiscat prin represiune, cu trei parcele de teren din teritoriul Nalchik pentru construcția caselor și așezarea în familia ei mare; - ... pentru a oferi doamnei Keil (Gazayeva) un împrumut fără dobândă pentru construirea locuințelor.” Hotărârea din 12 mai 2000 nu a fost apelată și a devenit finală. La 8 februarie 2001 Presidiumul Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya, prin intermediul unei revizuiri de supraveghere, a anulat hotărârea din 12 mai 2000 și a trimis cazul pentru o proaspătă examinare de către o bancă diferită. La 27 septembrie 2001, Curtea Supremă a Federației Ruse a anulat hotărârea din 8 februarie 2001 și a trimis o nouă examinare de către Presidium al Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya. La 22 noiembrie 2001, Presidiumul Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya, în cadrul noului proces de control-revizuire, a anulat hotărârea din 12 mai 2000 și a trimis cazul pentru o nouă examinare la Tribunalul Orașului Nalchik. La 21 decembrie 2001, Tribunalul Orașului Nalchik a respins în întregime cererile reclamantului. Hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 8 și 13 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârea finală din 12 mai 2000 a fost anulată prin intermediul procedurilor de revizuire a supravegherii, că ea nu a avut nici un remediu eficace împotriva acestei încălcări și că, ca urmare a încălcării, nu a putut primi proprietatea și locuința din cauza ei. La 5 septembrie 2005, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 2 decembrie 2005, observațiile guvernului privind admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. La 7 decembrie 2005, Curtea a solicitat reclamantului să prezinte observații scrise în răspuns până la 8 februarie 2006. La 25 ianuarie 2006, versiunea engleză a observațiilor Guvernului a fost transmisă avocatului reclamantului, dl H. Metzger. Având în vedere că observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite până la 8 februarie 2006, la 15 martie 2006, reclamantul și avocatul ei au fost informați prin corespondență înregistrată că neaprobărea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. La 5 aprilie 2006, avocatul reclamantului a solicitat Curtea să prelungească termenul de prezentare a observațiilor reclamantului până la 15 mai 2006. El a raționat că are nevoie de timp suplimentar pentru a traduce observațiile guvernului în franceză și pentru a obține anumite documente suplimentare de la solicitant. La 15 mai 2006, avocatul reclamantului a cerut din nou Curtea să prelungească termenul de prezentare a observațiilor reclamantului până la 20 mai 2006. Cererea a fost acordată, însă, observațiile reclamantului nu au fost transmise Curții. La 7 iulie 2006 avocatul reclamantului a trimis o scrisoare de cerere pentru întârziere și de cer o prelungire suplimentară până la începutul septembrie 2006. Reprezentantul a fost informat într-o scrisoare din 20 iulie 2006 că, din moment ce termenul a expirat de mult timp și că nu a oferit nicio explicație satisfăcătoare pentru întârzierea în răspuns, prelungirea solicitată nu a fost acordată. El a fost, de asemenea, informat, în aceeași scrisoare, că, în cazul în care vreun alt document ar fi, de fapt, depus în numele reclamantului, ar fi de către președintele Camerei să decidă dacă ar trebui luată în considerare în urma examinării cazului. Nu s-a primit niciun răspuns la această scrisoare și nu s-au formulat noi cereri de prelungire a termenului, fie de către solicitant, fie de către avocat. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile din acest sens.” Curtea constată că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei. Ea și avocatul său au primit ulterior un aviz al acestuia. Reclamantul a fost, de asemenea, informat cu privire la o consecință a eșecului ei de a prezenta observațiile. În două ocazii, Curtea a prelungit termenul de prezentare a observațiilor reclamantului, cu toate acestea, nu a fost primită nicio observație în termenul prelungit. Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea (a se vedea, pentru raționare similară, Garland și alții c. Regatul Unit (dec.), nr. 28120/95, 2 februarie 1999). În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale, nu impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să scoată aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Președintele adjunct al grefierului Christos Rozakis