GAZAYEVA (KEIL) v. RUSSIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 14011/02 de Mariam Narchaovna GAZAYEVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 24 octombrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis, președintele, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dl S. Quesada, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 aprilie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Mariam Narchaovna Gazayeva (Marianna Keil), este o națională germană născută în 1922 și locuiește în Mannheim. A fost reprezentată în fața Curții de către dl H. Metzger, un avocat practicant la Strasbourg. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție și cu art. 44 din Regulamentul Curții, grefierul a informat guvernul german cu privire la dreptul lor de a prezenta observații scrise, care nu au indicat că doresc să își exercite dreptul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1930, autoritățile ruse au supus tatălui reclamantului represiune politică și confiscarea proprietăților, care a constituit trei case, bijuterii și magazine de ceramică, etc. În 1999 tatăl reclamantului a fost reabilitat. În 1999 reclamantul a depus în judecată Trezorului Federației Ruse în tort. A solicitat compensație pentru daunele suportate ca urmare a reprimarii ilegale și a confiscării proprietăților. La 12 mai 2000, Tribunalul Nalchik a ordonat: „- ... să se întoarcă la reclamant, dna Mariam Narchaovna Keil (Gazayeva), titlu la magazinul de ceramică, situat în districtul Volniy Aul din orașul Nalchik; - ... să-și returneze titlul la casa situată în fostul sat Razdolye...; -... să-i ofere doamnei Keil (Gazayeva), în compensare pentru trei case și un magazin de bijuterii confiscat prin represiune, cu trei parcele de teren din teritoriul Nalchik pentru construcția caselor și așezarea în familia ei mare; - ... pentru a oferi doamnei Keil (Gazayeva) un împrumut fără dobândă pentru construirea locuințelor.” Hotărârea din 12 mai 2000 nu a fost apelată și a devenit finală. La 8 februarie 2001 Presidiumul Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya, prin intermediul unei revizuiri de supraveghere, a anulat hotărârea din 12 mai 2000 și a trimis cazul pentru o proaspătă examinare de către o bancă diferită. La 27 septembrie 2001, Curtea Supremă a Federației Ruse a anulat hotărârea din 8 februarie 2001 și a trimis o nouă examinare de către Presidium al Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya. La 22 noiembrie 2001, Presidiumul Curții Supreme a Republicii Kabardino-Balkariya, în cadrul noului proces de control-revizuire, a anulat hotărârea din 12 mai 2000 și a trimis cazul pentru o nouă examinare la Tribunalul Orașului Nalchik. La 21 decembrie 2001, Tribunalul Orașului Nalchik a respins în întregime cererile reclamantului. Hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 8 și 13 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârea finală din 12 mai 2000 a fost anulată prin intermediul procedurilor de revizuire a supravegherii, că ea nu a avut nici un remediu eficace împotriva acestei încălcări și că, ca urmare a încălcării, nu a putut primi proprietatea și locuința din cauza ei. La 5 septembrie 2005, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 2 decembrie 2005, observațiile guvernului privind admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. La 7 decembrie 2005, Curtea a solicitat reclamantului să prezinte observații scrise în răspuns până la 8 februarie 2006. La 25 ianuarie 2006, versiunea engleză a observațiilor Guvernului a fost transmisă avocatului reclamantului, dl H. Metzger. Având în vedere că observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite până la 8 februarie 2006, la 15 martie 2006, reclamantul și avocatul ei au fost informați prin corespondență înregistrată că neaprobărea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. La 5 aprilie 2006, avocatul reclamantului a solicitat Curtea să prelungească termenul de prezentare a observațiilor reclamantului până la 15 mai 2006. El a raționat că are nevoie de timp suplimentar pentru a traduce observațiile guvernului în franceză și pentru a obține anumite documente suplimentare de la solicitant. La 15 mai 2006, avocatul reclamantului a cerut din nou Curtea să prelungească termenul de prezentare a observațiilor reclamantului până la 20 mai 2006. Cererea a fost acordată, însă, observațiile reclamantului nu au fost transmise Curții. La 7 iulie 2006 avocatul reclamantului a trimis o scrisoare de cerere pentru întârziere și de cer o prelungire suplimentară până la începutul septembrie 2006. Reprezentantul a fost informat într-o scrisoare din 20 iulie 2006 că, din moment ce termenul a expirat de mult timp și că nu a oferit nicio explicație satisfăcătoare pentru întârzierea în răspuns, prelungirea solicitată nu a fost acordată. El a fost, de asemenea, informat, în aceeași scrisoare, că, în cazul în care vreun alt document ar fi, de fapt, depus în numele reclamantului, ar fi de către președintele Camerei să decidă dacă ar trebui luată în considerare în urma examinării cazului. Nu s-a primit niciun răspuns la această scrisoare și nu s-au formulat noi cereri de prelungire a termenului, fie de către solicitant, fie de către avocat. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile din acest sens.” Curtea constată că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei. Ea și avocatul său au primit ulterior un aviz al acestuia. Reclamantul a fost, de asemenea, informat cu privire la o consecință a eșecului ei de a prezenta observațiile. În două ocazii, Curtea a prelungit termenul de prezentare a observațiilor reclamantului, cu toate acestea, nu a fost primită nicio observație în termenul prelungit. Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea (a se vedea, pentru raționare similară, Garland și alții c. Regatul Unit (dec.), nr. 28120/95, 2 februarie 1999). În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale, nu impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să scoată aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Președintele adjunct al grefierului Christos Rozakis

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 14011/02

by Mariam Narchaovna GAZAYEVA

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 24

October 2006 as a Chamber composed of:

Mr

C.L. Rozakis,

President,

Mrs

N. Vajić,

Mr

A. Kovler,

Mrs

E. Steiner,

Mr

K. Hajiyev,

Mr

D. Spielmann,

Mr

S.E. Jebens,

judges,

and Mr

S. Quesada,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 17 April 2001,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Mariam Narchaovna Gazayeva (Marianna Keil), is a German national who was born in 1922 and lives in Mannheim. She was represented before the Court by Mr H. Metzger, a lawyer practising in Strasbourg. The respondent Government were represented by Mr P. Laptev, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

In accordance with Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 of the Rules of Court, the Registrar informed the German Government of their right to submit written comments. They did not indicate that they wished to exercise their right.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1930 Russian authorities subjected the applicant’s father to political repression and confiscation of property, which comprised three houses, jewellery and ceramic shops, etc. In 1999 the applicant’s father was rehabilitated.

In 1999 the applicant sued the Treasury of the Russian Federation in tort. She claimed compensation for the damage sustained as a result of unlawful repression and confiscation of property.

On 12 May 2000 the Nalchik Town Court ordered:

“- ... to return to the plaintiff, Ms Mariam Narchaovna Keil (Gazayeva), title to the ceramic shop, located in the district of Volniy Aul of the town of Nalchik;

- ... to return her title to the house located in the former village “Razdolye”...;

-... to provide Ms Keil (Gazayeva), in compensation for three houses and a jewellery shop confiscated by way of repression, with three land plots within the Nalchik territory for construction of houses and settling in of her large family;

- ... to provide Ms Keil (Gazayeva) with an interest-free loan for constructing of housing.”

The judgment of 12 May 2000 was not appealed against and became final.

On 8 February 2001 the Presidium of the Supreme Court of the Kabardino-Balkariya Republic, by way of a supervisory review, quashed the judgment of 12 May 2000 and remitted the case for a fresh examination by a different bench.

On 27 September 2001 the Supreme Court of the Russian Federation quashed the judgment of 8 February 2001 and remitted the matter for a fresh examination by the Presidium of the Supreme Court of the Kabardino-Balkariya Republic.

On 22 November 2001 the Presidium of the Supreme Court of the Kabardino-Balkariya Republic, in the course of the new supervisory-review proceedings, quashed the judgment of 12 May 2000 and remitted the case for a fresh examination to the Nalchik Town Court.

On 21 December 2001 the Nalchik Town Court dismissed the applicant’s claims in full. The judgment was not appealed against and became final.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6, 8 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that the final judgment of 12

May 2000 had been quashed by way of supervisory-review proceedings, that she did not have any effective remedy against that violation, and that as a result of the quashing she could not receive the property and housing due to her.

THE LAW

On 5 September 2005 the application was communicated to the respondent Government.

On 2 December 2005 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received.

On 7 December 2005 the Court asked the applicant to submit written observations in reply by 8 February 2006.

On 25 January 2006 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicant’s lawyer, Mr H. Metzger. The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected.

As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by 8 February 2006, on 15 March 2006 the applicant and her lawyer were advised by registered mail that the failure to submit observations might result in the strike-out of the application.

On 5 April 2006 the applicant’s lawyer asked the Court to extend the time-limit for submission of the applicant’s observations until 15 May 2006. He reasoned that he needed additional time to translate the Government’s observations into French and to obtain certain additional documents from the applicant.

The Court extended the time-limit as requested.

On 15 May 2006 the applicant’s lawyer again asked the Court to extend the time-limit for submission of the applicant’s observations until 20 May 2006. The request was granted, however, the applicant’s observations were not forwarded to the Court.

On 7 July 2006 the applicant’s lawyer sent a letter apologising for the delay and asking for a further extension until the beginning of September 2006. The representative was informed in a letter dated 20 July 2006 that, since the time-limit had long since expired, and since he had offered no satisfactory explanation for the delay in responding, the requested extension had not been granted. He was also informed, in the same letter, that if any further material were in fact to be submitted on behalf of the applicant, it would be for the President of the Chamber to decide whether it should be taken into account in its next examination of the case. No response was received to this letter and no further requests for extension of the time-limit were made either by the applicant or her lawyer.

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court notes that the applicant was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. She and her lawyer subsequently received a reminder thereof. The applicant was also informed about a consequence of her failure to submit the observations. On two occasions the Court extended the time-limit for submission of the applicant’s observations, however, no observations were received within the extended period.

The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue her application (see, for similar reasoning,

Garland and Others v. the United Kingdom

(dec.), no. 28120/95, 2 February 1999). Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.

In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Santiago

Quesada

Christos

Rozakis

Deputy Registrar

President