ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 28 noiembrie 2007, reclamanta C.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T., anularea Ordinului nr. 2593 din 9 noiembrie 2007, privind eliberarea sa din funcția de inspector școlar general la I.S.J. Mehedinți, precum a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, respectiv raportul comisiei de evaluare nr. 42951 din 26 octombrie 207, rezultatul evaluării comunicat prin adresa nr. 42951 din 29 octombrie 2007 și răspunsul formulat prin adresa nr. 18948 din 6 noiembrie 2007. Reclamanta a mai solicitat să se constate valabilitatea contractului de management educațional încheiat la data de 20 ianuarie 2006 și menținerea sa în funcția de inspector școlar general, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii ordinului de eliberare din funcție și până la repunerea sa în funcție.
În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea ordinului atacat, susținând că sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea acestei cereri. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru anul școlar 2006 - 2007, M.E.C.T. a emis Ordinul nr. 1223 din 31 mai 2007 privind evaluarea inspectorilor școlari generali pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 august 2007, potrivit căruia se poate face fie o evaluare anuală, după data de 31 august 2007, fie o evaluare anticipată, determinată de existența unor disfuncționalități în activitatea inspectorului școlar. Reclamanta a criticat, sub aspectul procedural, atât prima evaluare, întocmită fără a fi finalizată printr-un raport, cât și cea de-a doua evaluare, în cadrul căreia s-a omis etapa inițială a autoevaluării.
Pe fondul rezultatului evaluării, reclamanta a arătat că a fost pusă în imposibilitate de a formula apărări, întrucât nu au fost acordate de către comisie punctaje individuale pentru fiecare dintre atribuțiile stabilite în fișa de autoevaluare și nu au fost specificate motivele pentru care punctajul total a fost diminuat. De asemenea, reclamanta a arătat că nu i-a fost adus la cunoștință raportul comisiei de evaluare, raport pe care s-a fundamentat calificativul acordat. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3 din 10 ianuarie 2008, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea Ordinului nr. 2593 din 9 noiembrie 2007; a respins cererea privind constatarea valabilității contractului de management educațional; a admis cererea de suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză nu a fost respectată întocmai procedura de evaluare stabilită prin Ordinul M.E.C.T. nr. 1223 din 31 mai 2007. Astfel, s-a reținut că deși pentru reclamantă perioada supusă evaluării a fost 1 septembrie 2006 - 23 aprilie 2007 s-au efectuat două evaluări și anume una anticipată, nefinalizată și o evaluare anuală.
S-a mai reținut că, existența a două evaluări diferite conduce la necesitatea întocmirii a două fișe de autoevaluare, or reclamanta a întocmit o astfel de fișă numai pentru perioada 1 septembrie 2006 - 23 aprilie 2007, iar calificativul „nesatisfăcător” a fost acordat pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 august 2007. Cu privire la cererea de constatare a valabilității contractului de management, instanța a reținut că este neîntemeiată în condițiile în care se anulează Ordinul nr. 2593 din 9 noiembrie 2007. În legătură cu cererea de suspendare a ordinului atacat, s-a reținut că sunt întrunite condițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.E.C.T., pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. În ceea ce privește suspendarea executării Ordinului nr. 2593/2007, recurentul-pârât a criticat sentința pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 – art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că în speță nu sunt întrunite condițiile expres și cumulativ prevăzute de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă, așa cum sunt definitive în art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din actul normativ menționat. Cu privire la soluția de anulare a Ordinului nr. 2593/2007, recurentul - pârât a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat nerespectarea procedurii de evaluare și acordarea calificativului intimatei - reclamante pentru o perioadă distinctă de cea pentru care a fost întocmită fișa de evaluare.
În realitate, a arătat recurentul - pârât, perioada evaluată corespunde timpului în care intimata - reclamantă și-a exercitat efectiv atribuțiile pe parcursul anului școlar 2006 - 2007, în restul timpului fiind în concediu medical, iar evaluarea a fost efectuată în mod obiectiv, în conformitate cu prevederile legale ce reglementează procedura. Prin raportul care a stat la baza emiterii ordinului contestat au fost constatate nereguli și deficiențe grave în activitatea managerială a intimatei - reclamante, care s-au reflectat în acordarea calificativului nesatisfăcător. În concluzie, recurentul - pârât a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere ca neîntemeiate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama și de susținerile și apărările cuprinse în concluziile scrise depuse la dosar de ambele părți, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Intimata - reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ ordinul nr. 2593 din 9 noiembrie 2007, prin care M.E.C.T. a eliberat-o din funcția de inspector școlar general la I.Ș.J. Mehedinți, dispunând revenirea sa la catedra rezervată conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 128/1997.
Ordinul a fost emis în baza prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 1223 din 31 mai 2007 privind evaluarea inspectorilor școlari generali/inspectorilor școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și a directorilor de la casele corpului didactic și a avut la bază Raportul comisiei de evaluare, înregistrat cu nr. 42951 din 26 octombrie 2007, conform căruia pentru activitatea managerială desfășurată în anul școlar 2006 - 2007, intimata - reclamantă a primit un punctaj de 66,5 puncte, corespunzător calificativului „nesatisfăcător”.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 9 alin. (3) din contractul de management educațional încheiat de intimata - reclamantă, în calitate de inspector școlar general, conform cărora contractul încetează prin eliberarea din funcție a managerului educațional de către ministru, în cazul în care în urma evaluării anuale managerul educațional a obținut calificativul „nesatisfăcător”, conform fișei de evaluare obiectivă.
Curtea de Apel și-a fundamentat în mod exclusiv soluția de anulare a Ordinului nr. 2593 din 9 noiembrie 2007 pe considerente de ordin formal, legate de nerespectarea procedurii de evaluare instituite prin Ordinul nr. 1223/2007, reținând, în esență, că în cazul intimatei - reclamante au existat două evaluări distincte, una anticipată, care a cuprins perioada 1 septembrie 2006 – 23 aprilie 2007 și o a doua anuală, care privește întreg anul școlar 1 septembrie 2006 – 31 august 2007, pentru care nu s-a întocmit însă o nouă fișă de evaluare, conform art. 3 din Ordinul nr. 1223/2007. Verificând proba cu înscrisuri administrată în fața instanței de fond în raport cu prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată însă că acest motiv de nelegalitate a actului administrativ a fost greșit reținut în sentința recurată.
Prin nota nr. 32891 din 1 iunie 2007, întocmită, avizată și aprobată conform art. 2 din Ordinul nr. 1223/2007, s-a propus evaluarea conducerii I.Ș.J. Mehedinți și a directorului C.C.D. Mehedinți, pentru activitatea managerială desfășurată în anul școlar curent, fiind stabilită și componența comisiei care urma să efectueze evaluarea în perioada 4 - 7 iunie 2007. La data de 5 iunie 2007, între inspectorul general adjunct și coordonatorul comisiei de evaluare a fost încheiat un proces verbal, înregistrat la I.Ș.J. Mehedinți cu nr. 5618/2007, prin care s-a constatat că, urmare a concediului medical în care se afla inspectorul școlar general, fișa de evaluare a acestuia din urmă, nota de control nr. 32891 din 1 iunie 2007 și copia Ordinului M.E.C.T.
nr. 1223/2007 au fost predate inspectorului general adjunct, care urma să le transmită, pe bază de proces verbal, inspectorului general, după revenirea acestuia la serviciu. Predarea documentelor menționate către intimata - reclamantă a avut loc după încetarea concediului medical, potrivit procesului verbal înregistrat cu nr. 9401 din 15 octombrie 2007. Prin nota de control nr. 42951 din 15 octombrie 2007 a fost stabilită componența comisiei de evaluare care urma să se deplaseze în județul Mehedinți în perioada 16 - 17 octombrie 2007. În temeiul art. 3 din Ordinul nr. 1223/2007, la data de 15 octombrie 2007 intimata - reclamantă, în calitatea sa de inspector școlar general, a completat fișa de autoevaluare care constituie prima etapă a procedurii de evaluare.
Motivul pentru care fișa de autoevaluare completată în data de 15 octombrie 2007 se referă la perioada 1 septembrie 2006 - 23 aprilie 207, iar nu la întreg anul școlar (1 septembrie 2006 - 31 august 2007), constă în aceea că, așa cum se arată chiar în motivarea cererii de chemare în judecată, începând cu data de 23 aprilie 2007 intimata - reclamantă a intrat în concediu medical, nemaidesfășurând activități specifice funcției, susceptibile de a fi evaluate. Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond nu au existat două evaluări distincte, în luna octombrie 2007 fiind finalizată procedura de evaluare care nu s-a putut efectua conform notei nr. 32891 din 1 iunie 2007 din cauza incapacității temporare de muncă în care se afla intimata - reclamantă.
Prevederile art. 5 din Ordinul nr. 1223 din 31 mai 2007 au fost întocmai respectate în sensul că prin adresa nr. 42951 din 29 octombrie 2007 intimatei - reclamantei i-au fost comunicate calificativul și punctajul, care au fost contestate în termenul prevăzut de norma menționată, prin cererea înregistrată cu nr. 18948 din 1 noiembrie 2007, la care s-a răspuns prin adresa nr. 18948 din 6 noiembrie 2007 a M.E.C.T., cabinetul ministrului. Disfuncțiile constatate în activitatea managerială desfășurată de intimata - reclamantă au fost ample și detaliat descrise în raportul întocmit de comisia de evaluare, act care a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcție și care se bucură de o prezumție de legalitate și veridicitate care nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.
Astfel, nu poate fi reținută o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorității emitente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, după cum nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului „egalității armelor” ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale în condițiile în care, în cadrul controlului judecătoresc, intimata - reclamantă a avut dreptul de a propune și de a administra probele pe care le-a considerat necesare, utile și concludente pentru dezlegarea pricinii. În ceea ce privește suspendarea executării ordinului contestat, Înalta Curte constată că măsura dispusă de instanța de fond nu s-a fundamentat pe o analiză temeinică a condițiilor prevăzute de art. 14 – art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind doar enunțată îndeplinirea acestora în speță.
În consecință, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C.T. împotriva sentinței civile nr. 3 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei C.D.M., ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.