ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1037/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.A.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.F. Română obligarea

acestora la plata primei de concediu pe anii 2004 – 2006 la sporul de

fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății

efective.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în perioada menționată avea calitatea de

polițist și că trebuie să beneficieze de drepturile reclamate potrivit art. 6

din O.G. nr. 38/2003, dar că ulterior aceste dispoziții au fost suspendate

printr-o serie de legi succesive, opinând că legile de suspendare ar contraveni

unor prevederi constituționale.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I.

a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată întrucât drepturile pretinse de reclamant au

fost suspendate prin lege. De asemenea, a formulat cerere de chemare în

garanție a M.E.F., pentru ca în ipoteza în care va cădea în pretenții, chematul

în garanție să fie obligat să vireze fondurile necesare plății sumelor

acordate.

La rândul său, pârâtul I.G.P.F.

Română a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată

pentru aceleași motive pe care le-a formulat și pârâtul M.A.I.

M.E.F., prin întâmpinare a invocat

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei

calității sale procesuale pasive de chemat în garanție, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1919

din 24 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes și cererea de

chemare în garanție a M.E.F. ca neîntemeiată, a admis acțiunea reclamantului și

a obligat pârâtul M.A.I. și I.G.P.F. Română la plata către reclamant a

contravalorii primelor de vacanță pentru perioada 2004 – 2006 și a sporului de

fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut în esență următoarele:

A apreciat că excepția

lipsei de interes a reclamantului invocată de M.A.I. este neîntemeiată,

deoarece pârâții nu au achitat sumele pretinse.

A reținut că reclamantul a

avut calitatea de polițist și că potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002

trebuia să beneficieze de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu și că în conformitate cu art. 6 din O.G. nr. 38/2003 avea

dreptul la spor de fidelitate pe anul 2005.

A apreciat că normele legale

prin care s-au suspendat drepturile pretinse de reclamant contravin normelor

constituționale și a constatat că acestea nu mai erau în vigoare la data

sesizării instanței.

A reținut că suspendarea

exercițiului unui drept nu echivalează cu stingerea dreptului respectiv, având

ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție a M.E.F., prima instanță a apreciat că aceasta este

neîntemeiată, întrucât nu există un raport juridic legal sau convențional de

garanție a sumelor pretinse de reclamant care să oblige M.E.F. să garanteze

plata acestora.

Împotriva sentinței civile

arătate a declarat recurs pârâtul I.G.P.F. Română, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâtul recurent a arătat că drepturile pretinse de reclamant au fost

suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004, ceea ce a produs o restrângere temporară a

dreptului în sensul că pentru perioada de suspendare dispozițiile art. 6 din

O.G. nr. 38/2003 care conferă dreptul, nu mai pot produce efecte juridice.

A mai arătat că în

condițiile în care dispozițiile legale care au instituit drepturile pretinse au

fost suspendate, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice

în bugetul I.G.P.F. Română pe anul 2005 nu au mai fost prevăzute sumele pentru

plata acestor drepturi, ceea ce ar pune recurentul în imposibilitatea aducerii

la îndeplinire a hotărârii instanței în cazul în care aceasta ar rămâne

definitivă și irevocabilă.

Celelalte părți nu au

formulat întâmpinări în cauză.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele

ce se vor expune în cele ce urmează.

Potrivit art. 37 alin. (2)

din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

aprobată prin Legea nr. 353/2003 cu modificările și completările ulterioare, la

plecarea în concediu de odihnă polițistul are dreptul pe lângă indemnizația de

concediu și la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu.

Totodată, în conformitate cu

art. 6 din același act normativ pentru activitatea desfășurată în sectorul de

apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de

militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li

se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Printr-o serie de legi

succesive, exercițiul dreptului de a primi prima de concediu și sporul de

fidelitate a fost suspendat pe perioada 2004 - 2006, respectiv pentru anul

2005.

Înalta Curte observă că

motivul de recurs al pârâtului I.G.P.F. Română, relativ la împrejurarea că

suspendarea drepturilor solicitate ar fi condus la restrângerea temporară a

acestora, nu poate fi primit.

Instituția juridică a

suspendării nu presupune stingerea dreptului suspendat, acesta continuând să

existe, operând doar o întrerupere temporară a exercițiului dreptului.

Întrucât perioada de

suspendare s-a scurs, titularul dreptului poate solicita valorificarea acestuia

pentru perioada când dreptul a fost suspendat, doctrina și practica judiciară

având caracter unanim în această materie.

Imposibilitatea

angajatorului de a achita drepturile legale cuvenite reclamantului din motivul

invocat de recurent potrivit căruia sumele reprezentând contravaloarea

drepturilor nu ar fi fost prevăzute în bugetul acestui ordonator de credite

pentru anul 2005 nu are nici un fel de relevanță, în ceea ce privește

legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de instanța de judecată.

Prima instanță a recunoscut

existența drepturilor pretinse de reclamant și a obligației corelative de plată

a acestora aparținând pârâților, în baza temeiurilor legale evocate și a

probatoriului administrat în cauză.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art. 20

din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul pârâtului I.G.P.F. ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 24 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2009.