ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 17

februarie 2009 Tribunalul Dâmbovița a dispus condamnarea inculpatului M.R. la

pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175

lit. c) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. proc. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului prevenția de la 20 martie 2008 la zi.

A mai fost obligat inculpatul la plata

sumei de 18.475,48 lei și dobânzile legale calculate până la achitarea

debitului despăgubirii către Spitalul Clinic de Urgență București, reprezentând

cheltuieli de spitalizare efectuate pentru victima M.C.

S-a luat act că partea vătămată M.E. nu

s-a constituit parte civilă.

Instanța de fond a reținut că, în ziua de

20 martie 2008 inculpatul, împreună cu fratele său au executat unele lucrări în

gospodăria unui consătean al lor, au consumat băuturi alcoolice, după care au

plecat la concubinul mamei lor pentru a sărbători ziua de naștere a acestuia.

Aici, în prezența martorului și a mamei lor, cei doi frați au iscat o discuție

generată de modul de împărțire a bunurilor rămase ca moștenire de pe urma

decesului tatălui lor, lovindu-se reciproc.

Fiind cunoscuți ca fiind foarte violenți,

mama și concubinul au fugit, nereușind să-i despartă.

Mama celor doi a căutat ajutor și, la

întoarcere, a găsit victima căzută la pământ, plină de sânge în zona capului,

învelită cu o pătură, iar inculpatul nu mai era la fața locului, după care au

sosit salvarea și organele de poliție.

Victima a fost internată la Spitalul de Urgență, dar la 21 martie 2008, aceasta a decedat.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel solicitând reindividualizarea pedepsei, pe care o consideră prea aspră, în

raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, respectiv pe fondul

consumului de băuturi alcoolice și al agresiunii din partea victimei, care l-a

înțepat cu o furcă, precum și față de atitudinea sinceră manifestată de acesta.

Prin decizia penală nr. 49 din 17 aprilie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii inculpatul a

declarat recurs. Prin declarația de recurs, arătând că regretă fapta, că l-a

lovit de frică și să se aibă în vedere că are în întreținere un copil minor,

iar apărătorul desemnat din oficiu a cerut schimbarea încadrării juridice a

faptei în lovituri cauzatoare de moarte, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul inculpatului își găsește

remediul în dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen., dar

nu este fondat.

Astfel, se constată că, situația de fapt

a fost corect reținută, întrucât din probele administrate rezultă că, pe fondul

unei stări tensionate, inculpatul este cel care a aplicat lovitura letală și a

acționat cel puțin cu intenția indirectă, în sensul că, deși nu a urmărit

uciderea părții vătămate, acesta a acceptat posibilitatea producerii acestui

rezultat.

Astfel, pe baza probelor și mijloacelor

de probă administrate la urmărirea penală și al cercetării judecătorești, procesul-verbal

de cercetare la fața locului (planșe foto), procesul verbal de examinare

criminalistică și planșele foto, raportul medico-legal de necropsie, fișa de

internare a victimei, buletinul de analize medicale, declarațiile martorilor,

și nu în ultimul rând, declarațiile inculpatului, rezultă că la 20 martie 2008

inculpatul M.R. a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele și cu pietre părții

vătămate, fratele acestuia, cauzându-i multiple leziuni traumatice care au un

caracter tanato-generator și care au condus la decesul acesteia.

Dată fiind această poziție subiectivă,

care este proprie infracțiunii de omor, se constată că fapta inculpatului

întrunește, atât obiectiv cât și subiectiv, toate elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat, infracțiune care se săvârșește atât cu intenție

directă cât și cu intenție indirectă, astfel încât, apărarea inculpatului sub

aspectul încadrării juridice a faptei, urmează a fi înlăturată.

Sub aspectul individualizării pedepsei,

în sensul reducerii acesteia, fie prin aplicarea circumstanțelor atenuante, fie

circumstanței provocării, apărarea inculpatului este neîntemeiată.

Nu poate fi reținută nici scuza

provocării în favoarea inculpatului, atâta timp cât reacția foarte violentă a

acestuia a fost evident disproporțională în raport cu desfășurarea

conflictului.

Pe de altă parte, nu se poate proceda

nici la reducerea pedepsei, neexistând motive de reapreciere a cuantumului.

Astfel, raportat la modul de derulare a

conflictului, multitudinea actelor de agresiune, a politraumatismelor cauzate

victimei, firea violentă și nu în ultimul rând, starea de recidivă a

inculpatului, se apreciază că aplicarea sancțiunii închisorii la minimul

special prevăzut de lege, este o pedeapsă corect individualizată astfel și, ca

atare, nu se justifică reducerea acesteia.

Constatând astfel nefondat recursul

inculpatului, urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Se vor aplica și prevederile art. 385

16

și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva deciziei penale nr.

49 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de

la 20 martie 2008 la 2 iunie 2009.

Obligă

recurentul inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iunie 2009.