ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 17 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovița a dispus condamnarea inculpatului M.R. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 20 martie 2008 la zi. A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.475,48 lei și dobânzile legale calculate până la achitarea debitului despăgubirii către Spitalul Clinic de Urgență București, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru victima M.C.

S-a luat act că partea vătămată M.E. nu s-a constituit parte civilă. Instanța de fond a reținut că, în ziua de 20 martie 2008 inculpatul, împreună cu fratele său au executat unele lucrări în gospodăria unui consătean al lor, au consumat băuturi alcoolice, după care au plecat la concubinul mamei lor pentru a sărbători ziua de naștere a acestuia. Aici, în prezența martorului și a mamei lor, cei doi frați au iscat o discuție generată de modul de împărțire a bunurilor rămase ca moștenire de pe urma decesului tatălui lor, lovindu-se reciproc. Fiind cunoscuți ca fiind foarte violenți, mama și concubinul au fugit, nereușind să-i despartă. Mama celor doi a căutat ajutor și, la întoarcere, a găsit victima căzută la pământ, plină de sânge în zona capului, învelită cu o pătură, iar inculpatul nu mai era la fața locului, după care au sosit salvarea și organele de poliție.

Victima a fost internată la Spitalul de Urgență, dar la 21 martie 2008, aceasta a decedat. Împotriva acestei sentințe a formulat apel solicitând reindividualizarea pedepsei, pe care o consideră prea aspră, în raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, respectiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al agresiunii din partea victimei, care l-a înțepat cu o furcă, precum și față de atitudinea sinceră manifestată de acesta. Prin decizia penală nr. 49 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs. Prin declarația de recurs, arătând că regretă fapta, că l-a lovit de frică și să se aibă în vedere că are în întreținere un copil minor, iar apărătorul desemnat din oficiu a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în lovituri cauzatoare de moarte, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul inculpatului își găsește remediul în dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen., dar nu este fondat. Astfel, se constată că, situația de fapt a fost corect reținută, întrucât din probele administrate rezultă că, pe fondul unei stări tensionate, inculpatul este cel care a aplicat lovitura letală și a acționat cel puțin cu intenția indirectă, în sensul că, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, acesta a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Astfel, pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală și al cercetării judecătorești, procesul-verbal de cercetare la fața locului (planșe foto), procesul verbal de examinare criminalistică și planșele foto, raportul medico-legal de necropsie, fișa de internare a victimei, buletinul de analize medicale, declarațiile martorilor, și nu în ultimul rând, declarațiile inculpatului, rezultă că la 20 martie 2008 inculpatul M.R.

a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele și cu pietre părții vătămate, fratele acestuia, cauzându-i multiple leziuni traumatice care au un caracter tanato-generator și care au condus la decesul acesteia. Dată fiind această poziție subiectivă, care este proprie infracțiunii de omor, se constată că fapta inculpatului întrunește, atât obiectiv cât și subiectiv, toate elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, infracțiune care se săvârșește atât cu intenție directă cât și cu intenție indirectă, astfel încât, apărarea inculpatului sub aspectul încadrării juridice a faptei, urmează a fi înlăturată. Sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul reducerii acesteia, fie prin aplicarea circumstanțelor atenuante, fie circumstanței provocării, apărarea inculpatului este neîntemeiată.

Nu poate fi reținută nici scuza provocării în favoarea inculpatului, atâta timp cât reacția foarte violentă a acestuia a fost evident disproporțională în raport cu desfășurarea conflictului. Pe de altă parte, nu se poate proceda nici la reducerea pedepsei, neexistând motive de reapreciere a cuantumului. Astfel, raportat la modul de derulare a conflictului, multitudinea actelor de agresiune, a politraumatismelor cauzate victimei, firea violentă și nu în ultimul rând, starea de recidivă a inculpatului, se apreciază că aplicarea sancțiunii închisorii la minimul special prevăzut de lege, este o pedeapsă corect individualizată astfel și, ca atare, nu se justifică reducerea acesteia. Constatând astfel nefondat recursul inculpatului, urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se vor aplica și prevederile art. 385 16 și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva deciziei penale nr. 49 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 martie 2008 la 2 iunie 2009. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iunie 2009.