ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 iunie 2008, reclamantul C.C. a chemat în judecată M.I.R.A. – C.P. solicitând obligarea la recalcularea pensiei de serviciu anticipată începând cu 30 iunie 2005 și cu luarea în considerare a vechimii în muncă de peste 25 de ani; obligarea la restituirea actualizată a acestei sume de la data nașterii dreptului și până la data depunerii acțiunii, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost polițist în cadrul I.P.J. Alba în perioada 1 martie 1976- 30 aprilie 2005, iar la data când a ieșit la pensie nu i s-a luat în calcul vechimea de 25 ani 4 luni și 9 zile.
În plus deși avea această vechime nu i-a fost acordat semnul onorific „În Serviciul Patriei”, decât în februarie 2008, astfel încât se consideră îndreptățit la recalcularea pentru plata retroactivă a drepturilor de care nu a beneficiat pentru intervalul 2005 – 2008. Prin sentința civilă ne. 182/F din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, căreia i-a revenit spre soluționare prin declinare de la Tribunalul Alba, secția contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând pentru aceasta că decizia depusă, nr. 141099 din 29 august 2005 prin care reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu anticipată începând cu 1 iulie 2005 având în vedere o vechime în muncă de 41 ani și semnul onorific „În Serviciul Armatei” pentru 20 de ani, nu a fost contestată.
Pentru că ulterior reclamantul a completat dosarul de pensii cu brevetul prin care i s-a acordat semnul onorific„În Serviciul Armatei” pentru 25 de ani, au fost revizuite drepturile sale de pensie fiind emisă în acest sens Decizia nr. 141099 din 17 aprilie 2008, de asemenea necontestată și prin care i s-a stabilit dreptul la pensie majorată începând cu 1 aprilie 2008. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut astfel că în mod greșit nu s-a ținut cont că la data pensionării avea deja o vechime în cadrul poliției de 25 ani, 4 luni și 9 zile, iar conform legislației în vigoare ar fi trebuit să beneficieze din acel moment de semnul onorific „În Serviciul Armatei” pentru 25 de ani și nu din 2008. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, „jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel”, iar potrivit dispozițiilor art. 155 lit. e) și f) și art. 156 din același act normativ sunt de competența Tribunalului de la domiciliul reclamantului, în primă instanță, acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.D.A.S. ori a caselor teritoriale de pensii, indiferent dacă drepturile de pensie sunt constituite în cadrul sistemului public de pensii sau în cadrul sistemelor integrate. Rezultă astfel cu evidență intenția legiuitorului de a institui o competență specială în beneficiul reclamanților pensionari – categorie socială distinctă, drepturile de asigurări sociale pe care aceștia le solicită având o natură specială prin faptul că de ele depinde existența lor zilnică.
Astfel fiind și cum în cauză obiectul cererii reclamantului vizează tocmai recalcularea drepturilor de pensie se reține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe – astfel încât recursul declarat de reclamantul recurent C.C. urmează a fi admis, casată sentința Curții de Apel Alba Iulia și trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Alba, secția asigurări sociale și litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de C.C. împotriva sentinței nr. 182/F/CA/2008 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Alba Iulia, secția asigurări sociale și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.