ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2008 pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, așa cum a fost precizată la 1 octombrie 2008, V.M. și V.E.C. au

formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva

Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 703 din 10 iulie 2008, solicitând anularea

actului contestat, în partea care le privește și obligarea intimatului C.S.M.

să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de

curte de apel pentru recurente.

În motivare, recurentele au

arătat, în esență că, prin hotărârea contestată, li s-a respins în mod nelegal

cererea de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel,

în condițiile în care îndeplinesc atât condiția de vechime, de șase ani în

funcția de judecător, precum și celelalte cerințe prevăzute de lege pentru

recunoașterea gradului profesional și nu au solicitat, la acel moment,

promovarea la nici o curte de apel.

Au mai susținut că, hotărârile

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost admise

recursurile declarate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cu

consecința recunoașterii în favoarea acestei categorii a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

crează o situație de discriminare produsă în raport cu ceilalți procurori și

toți judecătorii care, pentru obținerea gradului profesional corespunzător

instanței superioare sau parchetului de pe lângă aceasta, trebuie să susțină

concursuri de promovare.

Au menționat că, pentru

constatarea discriminării, au formulat o cerere aflată spre soluționare pe

rolul C.N.C.D.

În ceea ce o privește pe

recurenta V.M., aceasta a susținut, prin notele scrise depuse că a participat

la concursul de promovare efectivă în funcție de execuție la Curtea de Apel

Pitești, organizat la data de 5 octombrie 2008, fiind declarată admisă.

Analizând hotărârea atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 703 din 10 iulie 2008 au fost respinse cererile formulate de mai mulți

judecători, printre care și cele ale recurentelor, având ca obiect

recunoașterea gradului profesional corespunzător tribunalului sau curții de

apel.

Prin respingerea cererii

recurentelor, Plenul C.S.M. a interpretat corect dispozițiile legale incidente,

referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței

superioare sau parchetului de pe lângă aceasta.

Astfel, în ceea ce privește

dobândirea gradului profesional pentru instanțele superioare și parchetele de

pe lângă acestea, aceasta se realizează prin promovarea judecătorilor și

procurorilor, în condițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, numai prin concurs organizat la nivel național, în limita

posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la

parchete.

Concursul constă în probe

scrise, cu caracter teoretic și practic, enumerate în cuprinsul art. 46 alin

(2) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

În art. 44 alin. (1) lit. b)

din același act normativ, se prevede condiția de 6 ani vechime în funcția de

judecător pentru promovarea în funcția de judecător de curte de apel.

Procedura de desfășurare a

concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat

prin Hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse

prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 659 din 3 iulie 2008.

Având în vedere dispozițiile

legale mai sus indicate, recurentele, care au formulat cererea de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător curții de apel, nu au susținut examen de

promovare în condițiile art. 43 - art. 47 din actul normativ menționat.

Din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

reiese că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională

evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional, în gradul profesional

imediat următor, numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului

de promovare în funcții de execuție.

Cu excepția situațiilor

reglementate de dispozițiile art. 65 alin. (6) și de cele ale art. 83 alin. (3)

din Legea 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

privind recunoașterea gradului profesional anterior dobândit, situații în care

recurentele nu se regăsesc, gradul profesional corespunzător instanțelor superioare

sau parchetelor de pe lângă acestea, se dobândește în urma promovării

examenului sau concursului prevăzut de dispozițiile legale sus menționate, cu

respectarea celorlalte cerințe prevăzute de lege și anume vechime, existența

calificativului „foarte bine" și inexistența unor sancțiuni disciplinare.

Trebuie amintit și faptul

că, în cuprinsul Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele

membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13

octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională

a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera

judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările,

integritatea, abilitățile și eficiența.

Examenul de promovare, ca

modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanțe

superioare, îndeplinește pe deplin toate criteriile enunțate anterior.

Promovarea în funcții

superioare de execuție (pe loc sau efectivă), ce reprezintă o recunoaștere a

performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a

carierei acestora, are un caracter permanent, reprezintă un drept câștigat, cu

caracter definitiv în evoluția carierei profesionale.

În ceea ce privește

hotărârile judecătorești pronunțate de Secția de contencios administrativ și

fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri de care se

prevalează recurentele, acestea au fost pronunțate în cauze având ca obiect un

recurs individual și au avut în vedere o cu totul altă situație de fapt și alte

dispoziții speciale incidente.

Trebuie avute în vedere

totodată și efectele relative ale hotărârilor invocate în susținerea căii de

atac, care privesc numai părțile implicate, neputând profita sau dăuna unor

terțe persoane, în această categorie situându-se și recurentele.

Cu privire la pretinsa

discriminare invocată de către recurente, prin raportare la hotărârile

judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, învederăm următoarele:

Conceptul de "discriminare"

este definit de art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, prin

discriminare, în lumina acestui articol înțelegându-se "orice deosebire,

excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie,

limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o

categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau

a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Alin. (2) al articolului

menționat prevede că "dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare

dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în

înțelesul prezentei ordonanțe".

Alin. (3) al aceluiași

articol, exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor instituite la alin. (1), față de alte persoane, dacă acestea sunt

justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt

adecvate și necesare.

În lumina dispozițiilor art.

2 din O.G. 137/2000, republicată, despre care s-a făcut deja vorbire,

discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice,

similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care

se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat

obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să

fie adecvate și necesare.

În același sens pot fi

reținute și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Situațiile învederate de

către recurente nu sunt identice sau similare prin prisma circumstanțelor de

fapt și de drept avute în vedere la fiecare în parte.

La pronunțarea hotărârilor

judecătorești față de care recurentele invocă discriminarea, instanța supremă a

avut în vedere faptul că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a

făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată

în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce

a determinat adoptarea unei legi speciale și anume Legea nr. 508/2004, de

reglementare a cerințelor și procedurii de numire a procurorilor în cadrul

acestui organism, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la

dreptul comun reprezentat de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin urmare, dispozițiile

speciale ale Legii nr. 508/2004, nu pot fi extinse și aplicate prin analogie,

altor categorii de magistrați.

Sintagma „în condiții de

egalitate", folosită de art. 2 din O.G. 137/2000, republicată, nu poate fi

interpretată decât prin raportare la principiul constituțional al egalității în

drepturi, consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Așa cum s-a statuat și în

jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O.,

principiul constituțional al egalității în drepturi, presupune identitate de

soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la

stabilirea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte.

Având în vedere cele expuse,

în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul

se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.M. și V.E.C. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului

C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.