ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost precizată la 1 octombrie 2008, V.M. și V.E.C. au formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 703 din 10 iulie 2008, solicitând anularea actului contestat, în partea care le privește și obligarea intimatului C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel pentru recurente.

În motivare, recurentele au arătat, în esență că, prin hotărârea contestată, li s-a respins în mod nelegal cererea de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, în condițiile în care îndeplinesc atât condiția de vechime, de șase ani în funcția de judecător, precum și celelalte cerințe prevăzute de lege pentru recunoașterea gradului profesional și nu au solicitat, la acel moment, promovarea la nici o curte de apel. Au mai susținut că, hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost admise recursurile declarate de procurori din cadrul D.N.A.

și D.I.I.C.O.T., cu consecința recunoașterii în favoarea acestei categorii a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție crează o situație de discriminare produsă în raport cu ceilalți procurori și toți judecătorii care, pentru obținerea gradului profesional corespunzător instanței superioare sau parchetului de pe lângă aceasta, trebuie să susțină concursuri de promovare. Au menționat că, pentru constatarea discriminării, au formulat o cerere aflată spre soluționare pe rolul C.N.C.D. În ceea ce o privește pe recurenta V.M., aceasta a susținut, prin notele scrise depuse că a participat la concursul de promovare efectivă în funcție de execuție la Curtea de Apel Pitești, organizat la data de 5 octombrie 2008, fiind declarată admisă.

Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 703 din 10 iulie 2008 au fost respinse cererile formulate de mai mulți judecători, printre care și cele ale recurentelor, având ca obiect recunoașterea gradului profesional corespunzător tribunalului sau curții de apel. Prin respingerea cererii recurentelor, Plenul C.S.M. a interpretat corect dispozițiile legale incidente, referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței superioare sau parchetului de pe lângă aceasta.

Astfel, în ceea ce privește dobândirea gradului profesional pentru instanțele superioare și parchetele de pe lângă acestea, aceasta se realizează prin promovarea judecătorilor și procurorilor, în condițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete. Concursul constă în probe scrise, cu caracter teoretic și practic, enumerate în cuprinsul art. 46 alin (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. În art. 44 alin. (1) lit. b) din același act normativ, se prevede condiția de 6 ani vechime în funcția de judecător pentru promovarea în funcția de judecător de curte de apel.

Procedura de desfășurare a concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 659 din 3 iulie 2008. Având în vedere dispozițiile legale mai sus indicate, recurentele, care au formulat cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător curții de apel, nu au susținut examen de promovare în condițiile art. 43 - art. 47 din actul normativ menționat.

Din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reiese că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional, în gradul profesional imediat următor, numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție.

Cu excepția situațiilor reglementate de dispozițiile art. 65 alin. (6) și de cele ale art. 83 alin. (3) din Legea 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind recunoașterea gradului profesional anterior dobândit, situații în care recurentele nu se regăsesc, gradul profesional corespunzător instanțelor superioare sau parchetelor de pe lângă acestea, se dobândește în urma promovării examenului sau concursului prevăzut de dispozițiile legale sus menționate, cu respectarea celorlalte cerințe prevăzute de lege și anume vechime, existența calificativului „foarte bine" și inexistența unor sancțiuni disciplinare.

Trebuie amintit și faptul că, în cuprinsul Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența. Examenul de promovare, ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanțe superioare, îndeplinește pe deplin toate criteriile enunțate anterior. Promovarea în funcții superioare de execuție (pe loc sau efectivă), ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are un caracter permanent, reprezintă un drept câștigat, cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri de care se prevalează recurentele, acestea au fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs individual și au avut în vedere o cu totul altă situație de fapt și alte dispoziții speciale incidente. Trebuie avute în vedere totodată și efectele relative ale hotărârilor invocate în susținerea căii de atac, care privesc numai părțile implicate, neputând profita sau dăuna unor terțe persoane, în această categorie situându-se și recurentele. Cu privire la pretinsa discriminare invocată de către recurente, prin raportare la hotărârile judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învederăm următoarele: Conceptul de "discriminare" este definit de art. 2 alin. (1) din O.G.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, prin discriminare, în lumina acestui articol înțelegându-se "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Alin. (2) al articolului menționat prevede că "dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în înțelesul prezentei ordonanțe". Alin. (3) al aceluiași articol, exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), față de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

În lumina dispozițiilor art. 2 din O.G. 137/2000, republicată, despre care s-a făcut deja vorbire, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. În același sens pot fi reținute și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Situațiile învederate de către recurente nu sunt identice sau similare prin prisma circumstanțelor de fapt și de drept avute în vedere la fiecare în parte.

La pronunțarea hotărârilor judecătorești față de care recurentele invocă discriminarea, instanța supremă a avut în vedere faptul că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale și anume Legea nr. 508/2004, de reglementare a cerințelor și procedurii de numire a procurorilor în cadrul acestui organism, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, dispozițiile speciale ale Legii nr. 508/2004, nu pot fi extinse și aplicate prin analogie, altor categorii de magistrați. Sintagma „în condiții de egalitate", folosită de art. 2 din O.G. 137/2000, republicată, nu poate fi interpretată decât prin raportare la principiul constituțional al egalității în drepturi, consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituția României. Așa cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul constituțional al egalității în drepturi, presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte.

Având în vedere cele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.M. și V.E.C. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.