ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2009

HOTĂRÂRE
13.03.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de

față:

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a menținut

starea de arest a inculpaților M.D. și C.F., urmând ca legalitatea și

temeinicia acesteia să fie examinată înainte de

expirarea termenului legal de 60 zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut că temeiurile

care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și în

prezent, constatându-se că pedeapsa închisorii pentru infracțiunile pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată și pentru care există

presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceștia, este mai mare de 4 ani

și există o hotărâre de

condamnare la

pedeapsa închisorii, pronunțată de prima instanță.

S-a mai reținut că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru

ordinea publică, având în vedere natura

infracțiunii pentru care aceștia au fost

trimiși

în judecată și circumstanțele în care s-au comis faptele.

În ce privește

respectarea dreptului la libertate al inculpaților, s-a arătat că în

jurisprudența C.E.D.O., aprecierea limitelor

rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare

circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru

a vedea în ce măsură „există indicii

precise

cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției

de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării

în

stare de arest”. În același context s-a arătat că termenul rezonabil

de soluționare a unei cauze, la care face referire C.E.D.O., trebuia apreciat

nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin

prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri

definitive de condamnare, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin

prisma criteriilor privind natura cauzei deduse judecății, complexitatea

acesteia, numărul părților implicate, natura

probelor ce se impun a fi administrate.

S-a concluzionat că instanța este obligată să

vegheze la un just echilibru

între măsura

privării de libertate pe de o parte, și interesul public de protecție a

cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, interes

dedus

din modul de săvârșire a

faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu

participarea

inculpaților.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs inculpații M.D. și

C.F., criticând-o prin aceea că

temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin,

că nu au fost identificate temeiuri noi care să justifice menținerea acestei

măsuri, că se află în arest

preventiv de 2

ani și 4 luni, iar scurgerea timpului determină atenuarea pericolului

social

concret al faptelor și făptuitorilor.

S-a mai arătat că menținerea în continuare a

măsurii arestului preventiv aduce atingere dreptului la libertate și prezumției

de nevinovăție și nu sunt

elemente din care

să rezulte că inculpații s-ar sustrage de la judecată, temeiuri noi

care

să justifice menținerea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, s-a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate, se

constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate.

Inculpatul M.D. a fost

arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 50 din 8 noiembrie 2006 emis de

Tribunalul Arad pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l)

art. 194 cu aplicabilă art. 323 alin. (2) C. pen.,

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 și

art.

33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 -2006 s-a asociat ori

a

aderat, respectiv a sprijinit

inițierea unei asocieri și s-a constituit împreună cu alți

inculpați într-un grup infracțional organizat în

vederea comiterii infracțiunilor de

lipsire

de libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.

Temeiul arestării

preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f),

art. 144 alin. (1

1

), (2) și (4) C.

proc. pen., reținându-se că pentru infracțiunile

pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și

există probe certe din

care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru

ordinea publică.

Inculpatul C.F. a fost

arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 49 din 8 noiembrie 2006 emis de

Tribunalul Arad, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C.

pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003,

art. 189 alin. (2) C. pen., art. 194 C. pen., art.

192 alin. (2) C. pen., cu

aplicabilă

art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 - 2006

s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit inițierea unei asocieri și s-a

constituit împreună cu

alți

inculpați într-un grup infracțional organizat în vederea comiterii

infracțiunilor

de lipsire de

libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.

Temeiul arestării

preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f),

art. 144 alin. (1

1

), (2) și (4) C.

proc. pen., constând în aceea că, pentru

infracțiunile

pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de

4 ani și există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit art. 148 lit.

f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate

dispune atunci când „inculpatul

a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe

viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există

probe că lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

În cauza de față,

inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, printr-o

hotărâre nedefinitivă, la pedeapsa de câte 5

ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii

de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1)

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de

art. 189 alin. (2) C. pen.,

cu aplicabilă

art. 13 C. pen., iar în baza art. 194 alin. (l) C. pen., au fost condamnați,

la câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de șantaj.

Față de gradul de

pericol social deosebit al infracțiunilor comise de cei doi

inculpați, de modalitatea de săvârșire a

acestora și de împrejurarea că față de

inculpați

a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, reiese

pericolul social concret pentru ordinea publică,

iar temeiurile care au fost avute în

vedere

la luarea măsurii arestării preventive se mențin și în prezent.

Apreciind că temeiurile

care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au

schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică și cu respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și ale

Constituției

României referitoare la

libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de

libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există indicii temeinice că s-

a

săvârșit o infracțiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă

infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a

drepturilor și

libertăților cetățenilor,

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Față de aceste

considerente, recursurile inculpaților sunt nefondate, iar în

temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați C.F. și M.D. împotriva încheierii

din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în

dosarul nr. 9119.13/108/2006.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 13 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-08-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2825/2009
recidivă a inculpatului P.A., se apreciază, că se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea și, ulterior, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, respectiv
ÎCCJ 2009-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1599/2009
măsură să aducă atingere ordinii publice. Instanța a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților a depășit termenul rezonabil, aceștia fiind arestați preventiv de 2 ani, astfel încât se impune înlocuirea acestei măsuri, având în
ÎCCJ 2009-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2009
e. În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați la data de 16 octombrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea
ÎCCJ 2010-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3509/2010
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus - investită fiind cu judecarea apelurilor declarate ele M.P., inculpa
ÎCCJ 2010-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2010
, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.G.R. și M
Sursă