ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de
față:
Examinând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5
martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a menținut
starea de arest a inculpaților M.D. și C.F., urmând ca legalitatea și
temeinicia acesteia să fie examinată înainte de
expirarea termenului legal de 60 zile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de apel a reținut că temeiurile
care au
stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și în
prezent, constatându-se că pedeapsa închisorii pentru infracțiunile pentru care
inculpații au fost trimiși în judecată și pentru care există
presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceștia, este mai mare de 4 ani
și există o hotărâre de
condamnare la
pedeapsa închisorii, pronunțată de prima instanță.
S-a mai reținut că
lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru
ordinea publică, având în vedere natura
infracțiunii pentru care aceștia au fost
trimiși
în judecată și circumstanțele în care s-au comis faptele.
În ce privește
respectarea dreptului la libertate al inculpaților, s-a arătat că în
jurisprudența C.E.D.O., aprecierea limitelor
rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare
circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru
a vedea în ce măsură „există indicii
precise
cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției
de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării
în
stare de arest”. În același context s-a arătat că termenul rezonabil
de soluționare a unei cauze, la care face referire C.E.D.O., trebuia apreciat
nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin
prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri
definitive de condamnare, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin
prisma criteriilor privind natura cauzei deduse judecății, complexitatea
acesteia, numărul părților implicate, natura
probelor ce se impun a fi administrate.
S-a concluzionat că instanța este obligată să
vegheze la un just echilibru
între măsura
privării de libertate pe de o parte, și interesul public de protecție a
cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, interes
dedus
din modul de săvârșire a
faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu
participarea
inculpaților.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat recurs inculpații M.D. și
C.F., criticând-o prin aceea că
temeiurile care au fost avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin,
că nu au fost identificate temeiuri noi care să justifice menținerea acestei
măsuri, că se află în arest
preventiv de 2
ani și 4 luni, iar scurgerea timpului determină atenuarea pericolului
social
concret al faptelor și făptuitorilor.
S-a mai arătat că menținerea în continuare a
măsurii arestului preventiv aduce atingere dreptului la libertate și prezumției
de nevinovăție și nu sunt
elemente din care
să rezulte că inculpații s-ar sustrage de la judecată, temeiuri noi
care
să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, s-a
solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
obligării de a nu părăsi țara.
Examinând actele și
lucrările dosarului în raport de motivele invocate, se
constată că recursurile declarate de inculpați sunt
nefondate.
Inculpatul M.D. a fost
arestat în baza mandatului de arestare
preventivă nr. 50 din 8 noiembrie 2006 emis de
Tribunalul Arad pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l)
C. pen., art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003,
art. 194 cu aplicabilă art. 323 alin. (2) C. pen.,
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 și
art.
33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 -2006 s-a asociat ori
a
aderat, respectiv a sprijinit
inițierea unei asocieri și s-a constituit împreună cu alți
inculpați într-un grup infracțional organizat în
vederea comiterii infracțiunilor de
lipsire
de libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.
Temeiul arestării
preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f),
art. 144 alin. (1
1
), (2) și (4) C.
proc. pen., reținându-se că pentru infracțiunile
pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de 4 ani și
există probe certe din
care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret
pentru
ordinea publică.
Inculpatul C.F. a fost
arestat în baza mandatului de arestare
preventivă nr. 49 din 8 noiembrie 2006 emis de
Tribunalul Arad, pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C.
pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003,
art. 189 alin. (2) C. pen., art. 194 C. pen., art.
192 alin. (2) C. pen., cu
aplicabilă
art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 - 2006
s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit inițierea unei asocieri și s-a
constituit împreună cu
alți
inculpați într-un grup infracțional organizat în vederea comiterii
infracțiunilor
de lipsire de
libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.
Temeiul arestării
preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f),
art. 144 alin. (1
1
), (2) și (4) C.
proc. pen., constând în aceea că, pentru
infracțiunile
pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de
4 ani și există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate
prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art. 148 lit.
f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate
dispune atunci când „inculpatul
a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe
viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există
probe că lăsarea sa în libertate
prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
În cauza de față,
inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, printr-o
hotărâre nedefinitivă, la pedeapsa de câte 5
ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii
de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1)
C. pen. Și, la câte patru pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de
art. 189 alin. (2) C. pen.,
cu aplicabilă
art. 13 C. pen., iar în baza art. 194 alin. (l) C. pen., au fost condamnați,
la câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de șantaj.
Față de gradul de
pericol social deosebit al infracțiunilor comise de cei doi
inculpați, de modalitatea de săvârșire a
acestora și de împrejurarea că față de
inculpați
a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, reiese
pericolul social concret pentru ordinea publică,
iar temeiurile care au fost avute în
vedere
la luarea măsurii arestării preventive se mențin și în prezent.
Apreciind că temeiurile
care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au
schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri,
instanța de apel a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică și cu respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și ale
Constituției
României referitoare la
libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de
libertate a unei persoane se poate dispune atunci
când există indicii temeinice că s-
a
săvârșit o infracțiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă
infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a
drepturilor și
libertăților cetățenilor,
desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de aceste
considerente, recursurile inculpaților sunt nefondate, iar în
temeiul art. 385
15
pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții
inculpați la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de recurenții inculpați C.F. și M.D. împotriva încheierii
din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în
dosarul nr. 9119.13/108/2006.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică azi 13 martie 2009.