ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2139/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul G.I. împotriva

sentinței penale nr. 137 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în

Dosarul nr. 4347/40/2008, la termenul de judecată din 6 mai 2009, din oficiu, a

pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C.

proc. pen., cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., starea de arest

a inculpatului.

Prin încheierea din aceeași dată,

Curtea de Apel Suceava, secția minori și de familie, a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri, respectiv art. 143 C. pen. și art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen.

Instanța de prim control

judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în

prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura

și gravitatea faptei dedusă judecății.

A constatat că termenul

rezonabil nu a fost depășit.

Împotriva încheierii a

formulat, în termen legal, recurs inculpatul.

La termenul de judecată din

5 iunie 2009, inculpatul nu a fost prezent datorită imposibilității realizării

transferului său, Înalta Curte făcând aplicarea dispozițiilor art. 385

11

alin. (4) C. proc. pen.

Apărătorul desemnat din

oficiu pentru inculpatul G.I. a susținut revocarea măsurii arestării preventive

și punerea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru

următoarele considerente.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de

arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

reținându-se prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din

16 octombrie 2008 că în ziua de 22 septembrie 2008, pe stradă, i-a aplicat o

lovitură cu un cuțit victimei D.G., provocându-i leziuni care au dus la deces.

Prin sentința penală nr. 137

din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, inculpatul G.I. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la pedeapsa

principală de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an

închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 174/2007 a Judecătoriei

Săveni, în total 16 ani închisoare.

Pe parcursul desfășurării

cercetării judecătorești în fața instanței de apel a fost verificată și

menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare dată

că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au

schimbat, lucru constatat și prin încheierea din 6 mai 2009, în mod corect.

Potrivit art. 5 din C.E.D.O.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de

libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

În art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează

de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat

sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente

sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori

când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste

reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se

realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Dispunerea măsurii arestării

preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea

dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod

justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a

inculpatului G.I.,

respectiv,

infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în

libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în

vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății,

acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite

de lege, cum ar fi dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar

lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în

rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate

socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

În cauză, există indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care prin modalitatea de

comitere și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret

pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a

inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se

un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de

justiție.

Mai mult decât atât,

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legilor.

În speță, Înalta Curte

constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpatul este actual și persistent, Curtea de Apel Suceava, secția minori și

familie reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a Curții de

Apel Suceava, secția minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 4347/40/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2009.