ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2139/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul G.I. împotriva sentinței penale nr. 137 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4347/40/2008, la termenul de judecată din 6 mai 2009, din oficiu, a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b C. proc. pen., starea de arest a inculpatului. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Suceava, secția minori și de familie, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv art. 143 C. pen.

și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptei dedusă judecății. A constatat că termenul rezonabil nu a fost depășit. Împotriva încheierii a formulat, în termen legal, recurs inculpatul. La termenul de judecată din 5 iunie 2009, inculpatul nu a fost prezent datorită imposibilității realizării transferului său, Înalta Curte făcând aplicarea dispozițiilor art. 385 11 alin. (4) C. proc. pen. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G.I. a susținut revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 16 octombrie 2008 că în ziua de 22 septembrie 2008, pe stradă, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit victimei D.G., provocându-i leziuni care au dus la deces.

Prin sentința penală nr. 137 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, inculpatul G.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 174/2007 a Judecătoriei Săveni, în total 16 ani închisoare. Pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în fața instanței de apel a fost verificată și menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat și prin încheierea din 6 mai 2009, în mod corect. Potrivit art. 5 din C.E.D.O.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. Dispunerea măsurii arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului G.I., respectiv, infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța). În cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care prin modalitatea de comitere și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual și persistent, Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția minori și de familie. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4347/40/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.