ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

reclamantul K.A.D., cetățean irakian a solicitat, în contradictoriu cu

Autoritatea pentru Străini (acum Oficiul Român pentru Imigrări), anularea

actului administrativ emis de autoritatea-pârâtă prin care i-a fost respinsă

cererea de stabilire a domiciliului în România.

În motivarea cererii s-a

arătat faptul că întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru

stabilirea domiciliului în România și a depus la autoritatea pârâtă toate

înscrisurile necesare pentru această procedură, însă autoritatea pârâtă i-a

respins cererea motivat de faptul că nu a avut o ședere continuă și legală pe

teritoriul României.

Împotriva acestui refuz

nejustificat de soluționare a cererii sale a exercitat calea recursului grațios,

conform procedurii stabilite de dispozițiile legii speciale în vigoare la acea

dată, iar apoi a contestat în instanță actul administrativ al autorității pârâte.

Prin sentința civilă nr. 1710

din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

reclamantului pe excepție, reținându-se faptul că cererea petentului este

tardivă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul nu a contestat în

termenul de 30 de zile prevăzut de lege, actul administrativ al pârâtului de

respingere a cererii de stabilite a domiciliului în România.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen legal reclamantul K.A.D., prin care s-a solicitat

admiterea căii de atac și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la emiterea actului de

stabilire a domiciliului în România.

A învederat recurentul, prin

motivele de recurs, că la data comunicării adresei de respingere a stabilirii

domiciliului în România (nr. 53740/BF/SIII din 13 februarie 2007) erau

incidente prevederile art. 73 alin (3) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin

O.U.G. nr. 113/2005, care prevedeau, la acea dată că „respingerea cererii de

stabilire a domiciliului în România poate fi contestată de către străin pe

calea contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile de la data

comunicării".

Or, a arătat reclamantul, el

a urmat calea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv a formulat

plângerea prealabilă pornirii acțiunii în instanță împotriva adresei din 13

februarie 2007, iar la data de 16 martie 2007 a primit prin poștă răspunsul

autorității pârâte, în sensul că se menține soluția comunicată anterior.

În conformitate cu

prevederile legii contenciosului administrativ, la care legea specială făcea

trimitere la data respectivă, a procedat la demararea acțiunii în instanță în

termenul prevăzut de acest act normativ, respectiv 30 de zile.

În aceste condiții, având în

vedere faptul ca la data începerii procedurilor, legislația privind regimul

străinilor stipula calea contenciosului administrativ, iar modificarea

legislativa a intrat în vigoare la data de 30 martie 2007, prin Legea 56/2007,

când încă era în termenul legal instituit de legea contenciosului pentru

continuarea procedurilor, a considerat recurentul că noua prevedere legală nu

poate fi aplicată retroactiv.

Examinând cauza prin prisma

criticilor aduse de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

cât și a dispozițiilor art. 312 alin. (5) teza întâi C. proc. civ. avându-se în

vedere că nu s-a intrat în cercetarea fondului, pentru cele ce se vor arăta în

continuare.

Cu adresa nr. 53740/B.F/SIII

din 13 februarie 2007 Autoritatea pentru Străini din cadrul M.A.I. a comunicat

reclamantului K.A.D. respingerea cererii sale de aprobare a stabilirii

domiciliului în România, pe temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. a)

pct. 2 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările

și completările ulterioare.

Ulterior, prin adresa nr. 750272/TC/3

din 13 martie 2007, autoritatea competentă mai sus menționată, urmare plângerii

prealabile a cetățeanului străin, a comunicat menținerea soluției aprobate la

data de 6 februarie 2007, întrucât din analiza situației petentului a rezultat

că acesta nu a avut ședere temporară legală pe teritoriul României în ultimii 5

ani anteriori depunerii cererii, în condițiile în care în perioada 19 decembrie

2002 - 12 mai 2003 nu a existat reglementat dreptul de ședere temporară.

Potrivit dispozițiilor art. 73

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată, în forma în

vigoare la data formulării cererii de aprobare a domiciliului în România precum

și la data introducerii acțiunii în contencios administrativ, cetățeanul străin

poate contesta pe calea contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile

de la comunicare, decizia de respingere a cererii pentru aprobarea stabilirii

domiciliului în România.

Sensul neechivoc al textului

legal, așa cum rezultă din forma în care este exprimat cât și din economia

întregului act normativ în discuție, este acela că partea interesată era

obligată să se adreseze cu plângere prealabilă la emitentul deciziei, anterior

formulării acțiunii în contencios administrativ.

În speță, adresa nr. 750272/TC/3

din 13 martie 2007 are valoarea unei soluții date recursului administrativ

exercitat de reclamant, în termenul de 30 de zile, împotriva deciziei de

respingere a cererii de aprobare a stabilirii domiciliului în România.

Interpretarea abordată de

judecătorul fondului cu privire la art. 73 alin. (3) din ordonanță face inutilă

exercitarea plângerii prealabile, ceea ce nu poate fi acceptat câtă vreme

textul legal nu conține sintagma „la instanța de contencios administrativ"

ci aceea „pe calea contenciosului administrativ", ceea ce presupune fără

dubiu formularea unei plângeri prealabile administrative.

În aceste condiții, având în

vedere că răspunsul autorității intimate a fost emis la 13 martie 2007,

acțiunea înregistrată la instanță la data de 12 aprilie 2007 și sub imperiul

Legii nr. 554/2004 nu este tardiv formulată, așa cum eronat a apreciat

judecătorul fondului.

Ca urmare, recursul va fi

admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare

secției specializate a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

K.A.D. împotriva sentinței civile nr. 1710 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.