ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2009

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 44 din 12 iunie 2008, pronunțată în dosarul penal nr. 5/119/2008,

Tribunalul Covasna a dispus în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin.

(1) lit. c) și d) C. pen., condamnarea inculpatei G.M.A. la pedeapsa de 17 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și 7 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a interzis

inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive a inculpatei, începând cu data de 17 iulie 2007 până la zi și s-a

menținut arestarea preventivă a acesteia.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în data de 10 iulie 2007,

inculpata s-a deplasat împreună cu fiul său I.I.C., în vârstă de 1 an și 9

luni, pe malul Pârâului Voila, unde profitând de imposibilitatea acestuia de a

se apăra, l-a luat în brațe, l-a scufundat în apă și ținându-l presat sub apă,

circa 15 minute, i-a cauzat decesul prin înec.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și

inculpata.

Parchetul

a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, pericolul social al

faptei săvârșite de inculpată fiind deosebit de ridicat, inculpata săvârșind

infracțiunea de omor calificat față de un copil, de numai 1 an și 9 luni,

propriul copil aflat în imposibilitate de a se apăra, astfel că aplicarea

pedepsei de 17 ani închisoare nu este de natură a asigura înfăptuirea scopului

preventiv și coercitiv al acestuia.

Inculpata

a solicitat, pe calea de atac a apelului, reducerea cuantumului pedepsei

aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante personale, având în vedere

modalitatea și împrejurările în care a săvârșit infracțiunea, în perioada în

care nu avea nici un sprijin din partea familiei și autorităților, nu avea loc

de muncă și nici locuință și a recunoscut săvârșirea faptei.

Prin

decizia penală nr. 105/Ap din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov în dosarul penal nr. 5/119/2008, au fost respinse ca nefondate apelurile

declarate de parchet și inculpată.

Împotriva

deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov și inculpata, criticând hotărârile pronunțate

pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate.

În

motivele de recurs formulate de Parchet se susține că pedeapsa nu a fost just

individualizată în funcție de criteriile de ordin general prevăzute de art. 72 C.

pen., instanțele ignorând pericolul social concret deosebit de ridicat al

faptei comise, rezultat din circumstanțele reale și a solicitat majorarea

pedepsei aplicate inculpatei.

Inculpata

recurentă a criticat hotărârile pronunțate, în temeiul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și invocând sinceritatea

sa și regretul față de fapta săvârșită, a solicitat reducerea pedepsei

aplicate.

Examinând

recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și nefondat recursul inculpatei.

În

raport de dispozițiile art. 72 C. pen., care stabilesc criteriile de ordin

general care trebuie avute în vedere de instanță la individualizarea pedepselor

se constată, că pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost just individualizată.

Pericolul

social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultat din

circumstanțele reale ale cauzei, dar și comportamentul inculpatei după

comiterea faptei, atitudinea sa relativ sinceră, sunt elemente cărora instanța

trebuie să le acorde semnificația convenită pentru o corectă individualizare a

pedepsei, în măsură să satisfacă cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C.

pen. referitoare la scopul sancțiunii penale.

Relevant

sub aspectul pericolului social concret al faptei săvârșite de inculpată este

modul în care aceasta a desfășurat actul criminal, asupra propriului copil în

vârstă de 1 an și 9 luni, pe care l-a scufundat în apă și l-a ținut presat

circa 15 minute, înecându-l.

Ulterior

comiterii faptei, s-a deplasat în comuna Cincu, comportându-se normal, a

discutat și a râs cu alți tineri și a afirmat față de cunoscuții săi, dar și

față de organele de cercetare penală, că ar fi dus copilul la Protecția

Copilului sau că l-ar fi lăsat la soacra sa în Ghimbav, încasând alocația de

stat pentru minor.

Atitudinea

sa oarecum indiferentă față de fapta comisă și sinceritatea parțială de care a

dat dovadă în timpul cercetării judecătorești, când a încercat să deplaseze

răspunderea pentru cele întâmplate asupra altor persoane, sunt împrejurări care

se impuneau a fi avute în vedere de instanță și care alături de celelalte

circumstanțe reale și personale ale inculpatei justificau orientarea instanței

către o pedeapsă situată spre mediu.

Neprocedând

astfel, instanțele au aplicat și respectiv menținut o pedeapsă greșit

individualizată, care se justifică a fi redozată, astfel că recursul declarat

de Parchet apare ca fiind întemeiat și va fi admis ca atare, dispunându-se

majorarea pedepsei principale aplicate inculpatei.

Pentru

considerentele pentru care Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiat recursul

declarat de Parchet, recursul inculpatei, prin care a solicitat reducerea

pedepsei, apare ca nefondat.

Astfel,

cererea inculpatei recurente de a se reține în favoarea sa circumstanțe

atenuante nu poate fi primită, atitudinea inculpatei imediat după comiterea

crimei, dar și pe parcursul procesului penal nejustificând o asemenea clemență

din partea instanței.

Așa

fiind, urmează ca recursul declarat de inculpată să fie respins ca nefondat,

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va

deduce din pedeapsa aplicată astfel cum va fi majorată, timpul reținerii și

arestării preventive, începând cu 17 iulie 2007 la zi.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 105

Ap din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpata G.M.A.

Casează în parte decizia atacată și sentința

penală nr.44 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Covasna, secția penală și

rejudecând:

Majorează pedeapsa principală

aplicată inculpatei de la 17 ani închisoare la 20 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata G.M.A. împotriva deciziei penale nr. 105 Ap din 27

octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei,

timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2007 la 3 februarie

2009.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 3 februarie 2009.