ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din 12 iunie 2008, pronunțată în dosarul penal nr. 5/119/2008, Tribunalul Covasna a dispus în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., condamnarea inculpatei G.M.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatei, începând cu data de 17 iulie 2007 până la zi și s-a menținut arestarea preventivă a acesteia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în data de 10 iulie 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu fiul său I.I.C., în vârstă de 1 an și 9 luni, pe malul Pârâului Voila, unde profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, l-a luat în brațe, l-a scufundat în apă și ținându-l presat sub apă, circa 15 minute, i-a cauzat decesul prin înec. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpata.

Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, pericolul social al faptei săvârșite de inculpată fiind deosebit de ridicat, inculpata săvârșind infracțiunea de omor calificat față de un copil, de numai 1 an și 9 luni, propriul copil aflat în imposibilitate de a se apăra, astfel că aplicarea pedepsei de 17 ani închisoare nu este de natură a asigura înfăptuirea scopului preventiv și coercitiv al acestuia. Inculpata a solicitat, pe calea de atac a apelului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante personale, având în vedere modalitatea și împrejurările în care a săvârșit infracțiunea, în perioada în care nu avea nici un sprijin din partea familiei și autorităților, nu avea loc de muncă și nici locuință și a recunoscut săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 105/Ap din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. 5/119/2008, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de parchet și inculpată. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpata, criticând hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate. În motivele de recurs formulate de Parchet se susține că pedeapsa nu a fost just individualizată în funcție de criteriile de ordin general prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele ignorând pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultat din circumstanțele reale și a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei.

Inculpata recurentă a criticat hotărârile pronunțate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și invocând sinceritatea sa și regretul față de fapta săvârșită, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și nefondat recursul inculpatei. În raport de dispozițiile art. 72 C. pen., care stabilesc criteriile de ordin general care trebuie avute în vedere de instanță la individualizarea pedepselor se constată, că pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost just individualizată.

Pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultat din circumstanțele reale ale cauzei, dar și comportamentul inculpatei după comiterea faptei, atitudinea sa relativ sinceră, sunt elemente cărora instanța trebuie să le acorde semnificația convenită pentru o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să satisfacă cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C. pen. referitoare la scopul sancțiunii penale. Relevant sub aspectul pericolului social concret al faptei săvârșite de inculpată este modul în care aceasta a desfășurat actul criminal, asupra propriului copil în vârstă de 1 an și 9 luni, pe care l-a scufundat în apă și l-a ținut presat circa 15 minute, înecându-l.

Ulterior comiterii faptei, s-a deplasat în comuna Cincu, comportându-se normal, a discutat și a râs cu alți tineri și a afirmat față de cunoscuții săi, dar și față de organele de cercetare penală, că ar fi dus copilul la Protecția Copilului sau că l-ar fi lăsat la soacra sa în Ghimbav, încasând alocația de stat pentru minor. Atitudinea sa oarecum indiferentă față de fapta comisă și sinceritatea parțială de care a dat dovadă în timpul cercetării judecătorești, când a încercat să deplaseze răspunderea pentru cele întâmplate asupra altor persoane, sunt împrejurări care se impuneau a fi avute în vedere de instanță și care alături de celelalte circumstanțe reale și personale ale inculpatei justificau orientarea instanței către o pedeapsă situată spre mediu.

Neprocedând astfel, instanțele au aplicat și respectiv menținut o pedeapsă greșit individualizată, care se justifică a fi redozată, astfel că recursul declarat de Parchet apare ca fiind întemeiat și va fi admis ca atare, dispunându-se majorarea pedepsei principale aplicate inculpatei. Pentru considerentele pentru care Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiat recursul declarat de Parchet, recursul inculpatei, prin care a solicitat reducerea pedepsei, apare ca nefondat. Astfel, cererea inculpatei recurente de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante nu poate fi primită, atitudinea inculpatei imediat după comiterea crimei, dar și pe parcursul procesului penal nejustificând o asemenea clemență din partea instanței.

Așa fiind, urmează ca recursul declarat de inculpată să fie respins ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată astfel cum va fi majorată, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu 17 iulie 2007 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 105 Ap din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata G.M.A. Casează în parte decizia atacată și sentința penală nr.44 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Covasna, secția penală și rejudecând: Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei de la 17 ani închisoare la 20 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.M.A. împotriva deciziei penale nr. 105 Ap din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2007 la 3 februarie 2009. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2009.