ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1641/2009

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1641 din 5 mai 2009

Prin sentința penală nr. 351/PI din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.M.M.,  fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a constatat că partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în timpul urmăririi penale și în instanță au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din fondul M.J. a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 972/P/2006 din data de 04 octombrie 2007, a fost trimisă în judecată inculpata S.M.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., reținând că în data de 14 decembrie 2006, în jurul orei 06,30, G.V., concubinul inculpatei, a plecat la serviciu, lăsând-o pe aceasta acasă, să aibă grijă de copilul lor.

S-a reținut în rechizitoriu faptul că, datorită plânsetelor copilului, inculpata, nemairezistând presiunii psihice, a luat hotărârea de a ucide copilul. Astfel, între orele 08,00 -14,00, inculpata S.M.M. a aplicat minorului S.N. mai multe lovituri în zona capului și a membrelor, aspect care a condus la decesul acestuia în jurul orei 14,09. Inculpata, știind că fiul său este decedat, l-a abandonat și s-a deplasat din Timișoara în localitatea Ciacova, acasă la martora Ș.L., unde a locuit aproximativ o lună de zile, fără a-l anunța pe concubinul său G.V. care a declarat-o dispărută.

S-a mai reținut de către organele de cercetare penală faptul că, în jurul orei 17,45, G.V. a sosit la domiciliu și a găsit biletul și trupul neînsuflețit al minorului. În urma acestei constatări, a anunțat Poliția și Salvarea. Organele de cercetare penală care s-au deplasat la fața locului au constatat decesul minorului și au luat măsura trimiterii corpului copilul la I.M.L. Timișoara în vederea efectuării autopsiei.

Instanța a constatat că probele

administrate în cauză sunt insuficiente dar și contradictorii, nu se coroborează între ele, astfel că nu s-a putut face dovada în mod cert a vinovăției inculpatei S.M.M. în sensul săvârșirii infracțiunii de omor calificat .

Instanța a mai reținut că nu a existat nici un martor direct care să asiste la exercitarea unor violențe asupra copilului de către inculpată, nu există nici o dovadă că rezoluția infracțională a fost luată între orele 8 - 14, faptul că i s-au aplicat copilului mai multe lovituri în zona capului și a membrelor este contrazis de concluziile raportului de autopsie, care stabilesc că o serie de leziuni nu au fost produse la data de 14 decembrie 2006, ziua decesului copilului, ele datând în urmă cu 3-7 zile.

În aceste condiții, instanța a apreciat că este incident principiul

„in dubio pro reo", dubiul profitând inculpatei, care a fost achitată în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Prin Decizia penală nr. 7/A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpată.

Curtea de Apel a apreciat că soluția adoptată de Tribunalul Timiș este legală și temeinică, motivele de apel invocate de parchet nu au oferit nici un argument care să contrazică soluția instanței de fond, observațiile fiind exacte pe excluderea părții vătămate G.V. de la vreo eventuală faptă de natură penală, aspect care însă nu are o importanță covârșitoare deoarece nu s-a pus problema ca această persoană să fi contribuit la decesul minorului, în condițiile în care printr-o probă științifică a fost exclusă posibilitatea ca moartea copilului să fi fost cauzată de căderea părții vătămate peste copil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a criticat greșita achitare a inculpatei, consecință a unei grave erori de fapt, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând soluția de achitare dispusă în cauză de instanța de fond și menținută de instanța de apel, apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Argumentele invocate de parchet în vederea demonstrării vinovăției inculpatei nu sunt în măsură să înlăture dubiul corect constatat de ambele instanțe în cauză, dubiu ce nu poate conduce decât la achitarea inculpatei.

Parchetul susține că, în baza probelor evidente și concludente, în ziua de 14 decembrie 2006 singura care se afla acasă cu copilul a fost inculpata S.M.M. Se mai arată că datorită leziunilor aplicate minorului între orele 8,00-14,00 acesta era decedat. La ora la care a ajuns acasă tatăl minorului, G.V., copilul era decedat, acesta fiind persoana care a chemat poliția, în vreme ce inculpata era plecată la Ciacova, la familia Ș.

Înalta Curte constată că, dimpotrivă, probele nu sunt evidente și nici concludente pentru susținerea ipotezei parchetului.

Este adevărat că sunt probe clare din care rezultă că în data de 14 decembrie 2006 inculpata a rămas acasă, cu copilul, în vreme ce tatăl minorului, concubinul său, Grigore Vasile, a plecat la serviciu.

De asemenea, decesul copilului s-a produs în jurul orelor 14,00, iar G.V. s-a întors de la serviciu după această oră, într-un interval ce nu s-a putut stabili cu precizie, dar oricum, situat în jurul orelor 17,00.

Susținerea parchetului că în dimineața zilei de 14 decembrie 2006, când inculpata a rămas singură cu copilul, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri ce au condus la decesul minorului este, însă, contrazisă de probele științifice efectuate în cauză.

Din raportul de autopsie nr. 708 din 15 decembrie 2008 rezultă că decesul copilului „s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și dilacerării cerebrale survenite în evoluția unui politraumatism cranio-cerebral”, iar „ leziunile cerebrale pot data de 2-7 zile”.

Această probă, singura „evidentă și concludentă” în cauză infirmă supoziția parchetului că inculpata a luat rezoluția infracțională să ucidă copilul în dimineața zilei de 14 decembrie 2006, căci este clar demonstrat că leziunile ce au provocat moartea datează de 3-7 zile.

În acest condiții, nu există nici o probă directă care să o încrimineze pe inculpată, ci doar anumite împrejurări care, însă, nu pot fi demonstrate și nu sunt de natură a înlătura pentru inculpată prezumția de nevinovăție.

Împrejurarea că inculpata a scris un bilet concubinului său, în care se face referire la o femeie identificată ca fiind fosta soție a acestuia face dovada că aceasta era convinsă  că Grigore Vasile dorea să o părăsească și îi tot spunea lucrul acesta în glumă, nu și că a aplicat copilului lovituri ce au produs decesul.

Plecarea inculpatei la familia Ș., la Ciacova, nu este cert stabilită, dar, nici nu s-a produs în ziua decesului copilului, 14 decembrie 2006, întrucât martora Ș.L. arată că inculpata a venit la ea la Ciacova, cu două zile înainte de Crăciun, ori decesul s-a produs la 11 zile înainte de Crăciun.

În acest context, devin verosimile declarațiile martorei P.I., care susține că inculpata a stat la ea în apartament după decesul copilului.

Aceeași martoră vorbește și de violențele pe care G.V. le exercita asupra inculpatei și chiar a copilului, astfel că aceste afirmații, chiar dacă nu sunt susținute de alte probe, ridică însă semne de întrebare asupra condițiilor și cauzelor leziunilor ce au fost constatate pe corpul minorului decedat.

Se mai invocă de parchet textul poligraf la care inculpata a prezentat un comportament simulat.

Nici acest argument nu poate fi reținut întrucât, pe de o parte, concluziile testului poligraf nu constituie, potrivit normelor procesuale penale române, probă în procesul penal și pe de altă parte, este știut că rezultatele acestui test nu sunt relevante pentru persoanele drogate sau care suferă de afecțiuni psihice.

Inculpata, astfel cum rezultă din examenul psihiatric la care a fost supusă, prezintă note dizarmonice schizoide, note narcisice și note dissociale, fiind diagnosticată cu tulburare de personalitate mixtă pe fond de retard mental ușor.

Inculpata, pe tot parcursul procesului, a negat constant săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Nici la judecata în apel, nici în recurs, inculpata, deși legal citată, nu s-a prezentat spre a putea fi audiată.

În cauză nu rezultă și existența altor martori sau alte probe ce ar mai putea fi administrate, astfel că, pe baza probatoriului deja administrat, contradictoriu, irelevant în unele situații, dubiul remarcat de primele două instanțe persistă, singura soluție ce se impune fiind aceea a achitării inculpatei, prezumția de nevinovăție a acesteia nefiind răsturnată.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată a fost achitat din fondul

M.J.L.C.