ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința penală nr. 202 din 12 martie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost condamnat inculpatul C.R., la: - 13 ani închisoare și 6 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. și art. 67 C. pen. A fost obligat inculpatul să plătească unor societăți comerciale diverse sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile, și să restituie statului cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în perioada august - decembrie 1998, în calitate de administrator unic al unei societăți comerciale, cu ocazia încheierii și executării unor convenții stabilite cu un număr de șase parteneri de afaceri, inculpatul, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare pe reprezentanții acestora, promițându-le că le va achita prețul mărfii achiziționate, în care scop a emis cecuri și bilete la ordin fără să aibă provizia necesară, iar în alte situații a retras din bancă diverse sume de bani. Procedând în acest mod, inculpatul a cauzat partenerilor de afaceri un prejudiciu total de 9.420.247.694 lei. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 389 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Prin decizia penală nr. 456 din 30 ianuarie 2002, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul declarat de inculpat au fost casate ambele hotărâri, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, pentru a se efectua o expertiză contabilă prin care, să se stabilească existența sau inexistența lichidităților în contul bancar al societății inculpatului, sumele de bani pe care urma să le primească de la debitori și cele care erau datorate creditorilor și să se verifice susținerile inculpatului cu privire la situația financiară a firmei. După rejudecare, prin Sentința penală nr. 678 din 10 mai 2005, Tribunalul București, secția l penală, a hotărât achitarea inculpatului cu privire la fapta săvârșită, s-au ridicat măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpatului și s-au anulat filele C.E.C.

din datele de 6 septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14 decembrie 1998, 21 octombrie 1999 și 15 decembrie 1998, precum și biletul la ordin din 15 decembrie 1998. Prin decizia penală nr. 878 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale sus-menționate care a fost desființată, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță. După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția l penală, ca dosar nr. 21.443/3/2006, care prin Sentința penală nr. 1.319/2007 din 28 septembrie 2007 s-a hotărât astfel: - în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul C.R. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) cu aplicabilă art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. b) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. c) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. d) din rechizitoriu)]; art. 215 alin.(1), (2), (3) și (5) C. pen.

[(lit. e) din rechizitoriu)] și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. f) din rechizitoriu)]. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. , s-a dispus achitarea inculpatului C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3). C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)], de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. b) din rechizitoriu)], de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. c) din rechizitoriu)] și de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. d) din rechizitoriu)]. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

[(lit. e) din rechizitoriu)] și de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. f) din rechizitoriu)]. - În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)] și de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(3 fapte, lit. b), c) și d) din rechizitoriu)], constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999. - În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc.

pen., combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească către F.Z. în calitate de asociat unic al fostei SC L.I. SRL, suma de 10.000 lei și către M.A.A., în calitate de asociat unic al fostei SC A.A. SRL suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a constatat prejudiciul cauzat părții vătămate SC K. SRL acoperit prin restituire. A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului prin Ordonanța I.G.P. - D.C.P. În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile exercitate de părțile civile SC N. SRL și SC A.T.I.

SRL. - În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate următoarele file C.E.C.: B 00300309636; B 00300309638; B 00300309639, P00000215901, P00000215908 și P00000215913. - În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare a arătat că acțiunile inculpatului nu îmbracă forma unei activități infracționale continuate pentru a se reține că au fost comise 6 acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Tribunalul, în raport cu situația de fapt reținută, a apreciat că numai acțiunile inculpatului arătate la lit. a) din actul de sesizare prezintă particularitatea unității rezoluției infracționale, celelalte acțiuni, descrise în același act, având un caracter disociat, poziția subiectivă a inculpatului conturându-se prin rezoluții distincte care dau calificarea juridică a concursului de infracțiuni.

În același context, în raport cu probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței unei activități infracționale de înșelăciune realizată de inculpat în forma participației improprii reglementate de art. 31 alin. (2) C. pen.; pentru existența aceste fapte, era necesar ca o persoană să o determine sau să o ajute pe alta, care comite fapta de înșelăciune fără vinovăție, ceea ce nu s-a dovedit în cauză; mai mult, chiar dacă s-ar aprecia că unele din actele materiale au fost comise de inculpat sub forma participației improprii, prevederile art. 31 alin. (2) C. pen., sunt inaplicabile în cauză, în contextul în care în actul de sesizare s-a reținut existenta și a altor acte materiale săvârșite de inculpat, în calitate de autor, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, situație în care, actele de participație improprie sunt absorbite în cele de participație proprie în calitate de autor.

Tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, așa cum a fost reținută în rechizitoriu, se impune a se face trimitere și la alin. (1) al art. 215 C. pen., în care este incriminată varianta tip a acestei infracțiuni. Instanța de rejudecare, invocând materialul probator administrat în cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat în raport cu SC H.P.I. SRL, SC L.I. SRL, SC A.A. SRL și SC K. SRL nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar cele săvârșite în raport cu SC N. SRL și SC A.T.I. SRL nu sunt prevăzute de legea penală, pentru următoarele considerente: Infracțiunea de înșelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., intră în categoria infracțiunilor contra patrimoniului și constă în fapta persoanei care, în scopul obținerii unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială.

În cazul înșelăciunii în convenții, este necesar ca inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia sau de a executa contractul. În cazul înșelăciunii comise cu ajutorul cecurilor, latura obiectivă constă în emiterea unui cec, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul arătate în art. 215 alin. (1) C. pen., dacă s-a comis o pagubă posesorului cecului. Infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., se comite între subiecți calificați vizând comerțul și activitatea bancară, derularea acestor activități presupunând buna credință și încrederea între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat și reglementat cecul, ca instrument de plată care suplinește operațiunile în numerar.

Latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, presupune reprezentarea clară pe care o are făptuitorul cu privire la efectul acțiunilor sale asupra celui amăgit și a pagubei pe care acesta o va suferi în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust. În cauză, potrivit raporturilor comerciale intervenite între inculpat ca reprezentant al SC O.P. SRL și reprezentanții părții vătămate SC K.P.I. SRL, SC L.I. SRL, SC A.A. SRL și SC K. SRL, părțile au convenit ca filele de cec emise să constituie o garanție a îndeplinirii obligației asumate potrivit convenției. În condițiile în care cecul este un instrument de plată și nu de garanție, fiind protejat special de legiuitor numai din cauza acestei caracteristici, iar beneficiarii cecurilor emise în cauză au acceptat să se abată de la prevederile legii, faptele inculpatului în raport cu societățile comerciale arătate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a înșela părțile vătămate. În contextul arătat, împrejurarea că societatea inculpatului a fost declarată în interdicție bancară în C.I.P. nu constituie un argument suficient pentru a presupune că inculpatul a urmărit sau a realizat pentru sine sau pentru altul un folos injust, ci dimpotrivă, este încă un argument în susținerea concluziei că circuitul financiar a condus la perturbarea derulării activității comerciale. Biletul la ordin este un titlu de credit, în temeiul căruia o persoană denumită emitent, își asumă obligația de a plăti altei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acestuia, o sumă de bani la împlinirea scadenței.

Tribunalul, având în vedere același probatoriu administrat în cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat, constând în emiterea de cecuri cu titlu de garanție către societățile comerciale arătate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 și a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția l penală, prin decizia penală nr. 86/ A din 20 martie 2008, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București a desființat sentința apelată și, în fond: - în baza art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.R.: - la 4 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de încercare de 7 ani. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, trimestrial, în prima zi de luni a fiecărui trimestru la S.P.V.R.S.I.; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;' - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă: - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A fost atrasă atenția asupra inculpatului dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc.

pen., combinat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, către F.Z. (în calitate de asociat unic al fostei SC L.I. SRL) suma de 10.000 lei și către M.A.A. (în calitate de asociat unic al fostei SC A.A. SRL) suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile. A fost obligat inculpatul la 3.531.400.000 lei către SC A.T.I. SRL și la 7.930.763.166 lei către partea civilă SC N. SRL. S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL a renunțat la despăgubirile civile. A constat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate SC K. SRL, prin restituire. S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului, prin ordonanța I.G.P. – D.C.P. În baza art. 348 C. proc.

pen., au fost, anulate filele C.E.C. din 6 septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14 decembrie 1998, 21 octombrie 1999 și 15 decembrie 1998 și biletul la ordin din 15 decembrie 1998. A fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva aceleiași sentințe penale. A fost obligat apelantul-intimat inculpat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut în esență că în perioada august - decembrie 1998, inculpatul C.R., în calitate de asociat unic și administrator al SC O.P. SRL, a indus în eroare reprezentanții a 6 societăți comerciale, cu prilejul încheierii și executării unor convenții, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de aproximativ 9 miliarde lei vechi.

Mijloacele frauduloase folosite pentru inducerea în eroare a persoanelor respective au constat în promisiunile că va fi achitată contravaloarea mărfurilor achiziționate, fiind emise în acest sens mai multe cecuri și bilete la ordin, fără a avea însă provizia necesară, iar în alte situații a retras din bancă diverse sume de bani. Vinovăția inculpatului C.R. în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată este demonstrată de multitudinea probelor administrate în cauză pe parcursul întregului proces penal (implicit în cele trei cicluri procesuale), probe care arată că, respectivele fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.R. Parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului și schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul executării acesteia într-un loc de deținere. Inculpatul a solicitat prin apărător în principal, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea completării expertizei contabile dispuse în cauză pentru a putea fi stabilit corect prejudiciul produs. Recursurile nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată, atât în privința cuantumului cât și în privința modalității de executare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este aptă să realizeze funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen., avându-se în vedere că o parte din prejudiciu a fost recuperat dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 7 ani este suficientă nefiind necesară nici majorarea pedepsei și nici executarea acesteia în regim prevativ de libertate. Nici recursul inculpatului nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel, în baza probatoriul administrat în cauză, a stabilit vinovăția inculpatului cât privește săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat; totodată, se constată cu nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece prejudiciu a fost corect stabilit. Totodată, Înalta Curte, examinând cauza și potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. , nu a constatat existența vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate. În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpat urmează a fi respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpatului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2009.