ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 202 din 12 martie 2002, pronunțată de

Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost condamnat inculpatul C.R.,

la:

- 13 ani închisoare și 6 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. și art. 67 C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească unor societăți comerciale

diverse sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile, și să restituie statului

cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că,

în perioada august - decembrie

1998, în calitate de administrator unic al unei societăți comerciale, cu ocazia

încheierii și executării unor convenții stabilite cu un număr de șase parteneri

de afaceri, inculpatul, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare pe

reprezentanții acestora, promițându-le că le va achita prețul mărfii

achiziționate, în care scop a emis cecuri și bilete la ordin fără să aibă

provizia necesară, iar în alte situații a retras din bancă diverse sume de

bani.

Procedând în acest mod, inculpatul a cauzat partenerilor de afaceri un

prejudiciu total de 9.420.247.694 lei.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 389

din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Prin decizia penală nr. 456 din 30 ianuarie 2002, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul declarat de

inculpat au fost casate ambele hotărâri, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare la prima instanță, pentru a se efectua o expertiză contabilă prin

care, să se stabilească existența sau inexistența lichidităților în contul

bancar al societății inculpatului, sumele de bani pe care urma să le primească

de la debitori și cele care erau datorate creditorilor și să se verifice

susținerile inculpatului cu privire la situația financiară a firmei.

După rejudecare, prin Sentința penală nr. 678 din 10 mai 2005,

Tribunalul București, secția l penală, a hotărât achitarea inculpatului cu

privire la fapta săvârșită, s-au ridicat măsurile asigurătorii luate în cursul

urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpatului și s-au anulat filele

C.E.C. din datele de 6 septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14

decembrie 1998, 21 octombrie 1999 și 15 decembrie 1998, precum și biletul la

ordin din 15 decembrie 1998.

Prin decizia penală nr. 878 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul

București împotriva sentinței penale sus-menționate

care a fost desființată, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția l penală, ca dosar nr. 21.443/3/2006, care prin

Sentința penală nr. 1.319/2007 din 28 septembrie 2007 s-a hotărât astfel:

- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpatul C.R. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(2), (3), (4) și (5) cu

aplicabilă art. 31

alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934,

ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)]; art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934

[(lit. b) din

rechizitoriu)]; art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea

nr. 59/1934

[(lit. c) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 84

alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. d) din rechizitoriu)]; art. 215 alin.(1),

(2), (3) și (5) C. pen. [(lit. e) din rechizitoriu)] și art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen. [(lit. f) din rechizitoriu)].

În baza

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

, s-a

dispus achitarea inculpatului C.R. sub

aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3). C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)], de art. 215

alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit. b) din rechizitoriu)], de art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. [(lit. c) din rechizitoriu)] și de art. 215 alin. (1), (2)

și (3) C. pen. [(lit. d) din rechizitoriu)].

În baza

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. [(lit. e) din rechizitoriu)] și de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. [(lit.

f) din rechizitoriu)].

- În baza

art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. [(lit. a) din rechizitoriu)] și de art. 84 alin. (1) pct. 3

din Legea nr. 59/1934 [(3 fapte, lit. b), c) și d) din

rechizitoriu)], constatând că a intervenit prescripția răspunderii

penale.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv

de la 12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999.

- În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998

C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească

către F.Z. în calitate de asociat unic al fostei SC L.I.

SRL,

suma de 10.000 lei și către M.A.A., în calitate de asociat unic al fostei SC A.A.

SRL suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

S-a constatat prejudiciul cauzat părții vătămate SC K. SRL acoperit

prin restituire.

A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra

bunurilor aparținând inculpatului prin Ordonanța I.G.P. - D.C.P.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., au fost lăsate

nesoluționate acțiunile civile exercitate de

părțile civile SC N.

SRL și SC A.T.I. SRL.

- În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate următoarele file

C.E.C.: B 00300309636; B 00300309638; B 00300309639, P00000215901, P00000215908

și P00000215913.

- În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească

suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare a arătat că acțiunile inculpatului

nu îmbracă forma unei activități infracționale continuate pentru a se reține că

au fost comise 6 acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Tribunalul, în raport cu situația de fapt reținută, a apreciat că numai

acțiunile inculpatului arătate la lit. a) din actul de sesizare prezintă

particularitatea unității rezoluției infracționale, celelalte acțiuni, descrise

în același act, având un caracter disociat, poziția subiectivă a inculpatului

conturându-se prin rezoluții distincte care dau calificarea juridică a

concursului de infracțiuni.

În același context, în raport cu

probatoriul administrat în cauză,

tribunalul a apreciat că

nu s-a făcut dovada existenței unei activități infracționale de înșelăciune

realizată de inculpat în forma participației improprii reglementate de art. 31

alin. (2) C. pen.; pentru existența aceste fapte, era necesar ca o persoană să

o determine sau să o

ajute pe alta, care

comite fapta de înșelăciune fără vinovăție, ceea ce

nu s-a dovedit în

cauză; mai mult, chiar dacă s-ar aprecia că unele din actele materiale au fost

comise de inculpat sub forma participației improprii, prevederile art. 31 alin.

(2) C. pen., sunt inaplicabile în cauză, în contextul în care în actul de

sesizare s-a reținut existenta și a altor acte materiale săvârșite de inculpat,

în calitate de autor, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași

infracțiuni, situație în care, actele de participație improprie sunt absorbite

în cele de participație proprie în calitate de autor.

Tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește încadrarea juridică a

infracțiunii de înșelăciune, așa cum a fost reținută în rechizitoriu, se impune

a se face trimitere și la alin. (1) al art. 215 C. pen., în care este

incriminată varianta tip a acestei infracțiuni.

Instanța de rejudecare, invocând materialul probator administrat în

cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat în raport cu SC H.P.I. SRL, SC

L.I. SRL, SC A.A. SRL și SC K. SRL nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune, iar cele săvârșite în raport cu SC N. SRL și SC A.T.I.

SRL nu sunt prevăzute de legea penală, pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de înșelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., intră în

categoria infracțiunilor contra patrimoniului și constă în fapta persoanei

care, în scopul obținerii unui folos material injust pentru sine sau pentru

altul, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest

fel o pagubă materială.

În cazul înșelăciunii în convenții, este necesar ca inducerea în eroare

să fie hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia sau de a executa

contractul.

În cazul înșelăciunii comise cu ajutorul cecurilor, latura

obiectivă constă în emiterea unui cec, știind că

pentru valorificarea lui

nu există provizia sau acoperirea necesară, în

scopul arătate în art. 215 alin. (1) C. pen., dacă s-a comis o pagubă

posesorului cecului.

Infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., se comite între

subiecți calificați vizând comerțul și activitatea bancară, derularea acestor

activități presupunând buna credință și încrederea

între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat

și

reglementat cecul, ca instrument de plată care suplinește

operațiunile în numerar.

Latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, presupune

reprezentarea clară pe care o are făptuitorul cu privire la efectul acțiunilor

sale asupra celui amăgit și a pagubei pe care acesta o va suferi în scopul de a

obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

În cauză, potrivit raporturilor comerciale intervenite între inculpat

ca reprezentant al SC O.P. SRL și reprezentanții părții vătămate SC K.P.I. SRL,

SC L.I. SRL, SC A.A. SRL și SC K. SRL, părțile au convenit ca filele de cec

emise să constituie o garanție a îndeplinirii obligației asumate potrivit

convenției.

În condițiile în care cecul este un instrument de plată și nu

de garanție, fiind protejat special de legiuitor

numai din cauza acestei

caracteristici, iar beneficiarii cecurilor emise

în cauză au acceptat să se abată de la prevederile legii, faptele inculpatului

în raport cu

societățile comerciale arătate

nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că inculpatul nu a acționat cu

intenția de a înșela părțile vătămate.

În contextul arătat, împrejurarea că

societatea inculpatului a

fost declarată în interdicție

bancară în C.I.P. nu constituie un argument suficient pentru a presupune că

inculpatul a urmărit sau a realizat pentru sine sau pentru altul un folos

injust, ci

dimpotrivă, este încă un

argument în susținerea concluziei că circuitul

financiar a condus la

perturbarea derulării activității comerciale.

Biletul la ordin este un titlu de credit, în temeiul căruia o persoană

denumită emitent, își asumă obligația de a plăti altei persoane, numită

beneficiar, sau la ordinul acestuia, o sumă de bani la împlinirea scadenței.

Tribunalul, având în vedere același probatoriu administrat în

cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat,

constând în emiterea

de cecuri cu titlu de garanție către societățile

comerciale arătate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 și a constatat că în

cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpatul C.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția l penală, prin decizia penală nr. 86/

A din 20 martie 2008, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a desființat sentința apelată și, în fond:

- în baza art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a)

C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.R.:

- la 4 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de încercare de 7 ani.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea

pedepsei accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, trimestrial, în prima zi de luni a fiecărui trimestru

la S.P.V.R.S.I.;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;'

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă:

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui

de existență.

A fost atrasă atenția asupra inculpatului dispozițiilor art. 86

4

C.

pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la

12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998

C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, către F.Z. (în calitate de

asociat unic al fostei SC L.I. SRL) suma de 10.000 lei și către M.A.A. (în

calitate de asociat unic al fostei SC A.A. SRL) suma de 35.000 lei, cu titlu de

despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la 3.531.400.000 lei către SC A.T.I. SRL și

la 7.930.763.166 lei către partea civilă SC N. SRL.

S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL a renunțat la

despăgubirile civile.

A constat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate SC K. SRL, prin

restituire.

S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra

bunurilor aparținând inculpatului, prin ordonanța I.G.P. – D.C.P.

În baza art. 348 C. proc. pen., au fost, anulate filele C.E.C. din 6

septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14 decembrie 1998, 21

octombrie 1999 și 15 decembrie 1998 și biletul la ordin din 15 decembrie 1998.

A fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva aceleiași

sentințe penale.

A fost obligat apelantul-intimat inculpat la 1.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut în esență că în

perioada august - decembrie 1998, inculpatul C.R., în calitate de asociat unic

și administrator al SC O.P. SRL, a indus în eroare reprezentanții a 6 societăți

comerciale, cu prilejul încheierii și executării unor convenții, cauzându-le

acestora un prejudiciu total în valoare de aproximativ 9 miliarde lei vechi.

Mijloacele frauduloase folosite pentru inducerea în eroare a

persoanelor respective au constat în promisiunile că va fi achitată

contravaloarea mărfurilor achiziționate, fiind emise în acest sens mai multe

cecuri și bilete la ordin, fără a avea însă provizia necesară, iar în alte

situații a retras din bancă diverse sume de bani.

Vinovăția inculpatului C.R. în comiterea faptelor pentru care a fost

trimis în judecată este demonstrată de multitudinea probelor administrate în

cauză pe parcursul întregului proces penal (implicit în cele trei cicluri

procesuale), probe care arată că, respectivele fapte întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că în mod greșit instanța de

fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.R.

Parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului și

schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul executării acesteia

într-un loc de deținere.

Inculpatul a solicitat prin apărător în principal, casarea deciziei

recurate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, iar

în subsidiar, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe în vederea completării expertizei contabile dispuse în cauză

pentru a putea fi stabilit corect prejudiciul produs.

Recursurile nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios

individualizată, atât în privința cuantumului cât și în privința modalității de

executare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este aptă să

realizeze funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen., avându-se în vedere că o

parte din prejudiciu a fost recuperat dar și datele ce caracterizează persoana

inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia, iar suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere pe un termen de 7 ani este suficientă nefiind

necesară nici majorarea pedepsei și nici executarea acesteia în regim prevativ

de libertate.

Nici recursul inculpatului nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în

mod corect instanța de apel, în baza probatoriul administrat în cauză, a

stabilit vinovăția inculpatului cât privește săvârșirea faptelor pentru care a

fost condamnat; totodată, se constată cu nu se impune nici trimiterea cauzei

spre rejudecare, deoarece prejudiciu a fost corect stabilit.

Totodată, Înalta Curte, examinând cauza și

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

, nu a constatat

existența vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din

oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.

În consecință, în baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpat urmează a fi respinse, ca nefondate, cu obligarea

inculpatului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 86/

A din 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2009.