- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 octombrie 2023
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Kopchinskiy împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA CU PREZENTA SECȚIUNE A KOPCHINSKIY c. UKRAINE (Documentul nr. 65647/12) HOTĂRÂREA STASBOURG 12 octombrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kopchinskiy c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Mārtiδš Mits , Președintele María Elósegui, Kateřina Šimáčková, judecători și Martina Keller, Grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 65647/12) împotriva Ucrainei depuse în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 1 octombrie 2012 de către un național ucrainean, dl Aleksandr Yuzikovich Kopchinskiy, născut în 1962 și care locuiește în Kyiv („reclamantul”), reprezentat de dl S.A.
Zayets, avocat practicant în Irpin; hotărârea de a anunța cererea către guvernul ucrainean („guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Ivan Lishchchyna, al Ministerului Justiției; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția guvernului de a examina cererea de către un comitet; având deliberat în particular la 21 septembrie 2023; Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cauza Cauza se referă la presupusul eșec al instanțelor interne de a examina cererile reclamantei cu privire la fondul (art. 6 § 1 din Convenție). PROCEDURI ADMINISTRATIVE Primul set de proceduri Reclamantul a lucrat ca avocat.
La 20 noiembrie 2007, Comisia de calificare și disciplinare a Asociației Barului Sebastopol („Comisia”) a hotărât să reprimate reclamantul pentru presupusul său neapărare corectă a unui anumit Z. La 21 martie 2008, Comisia de calificare și disciplinare superioră a Barului Ucrainei („Comisia Superioră”) a decis să anuleze licența avocatului reclamantului. La 10 decembrie 2007, reclamantul a instituit o procedură administrativă în fața Curții de district Nakhimovski din Sevastopol („Curtea Nakhimovski”) care a contestat decizia Comisiei. Mai târziu, el a modificat afirmațiile sale care doresc să declare, de asemenea, anularea deciziei Comisiei Superiore.
La 26 decembrie 2008, Curtea Nakhimovskyi a încheiat procedura în acest caz din motivele că, la 21 aprilie 2008 (a se vedea punctul 8 de mai jos) a emis deja o decizie cu privire la o cerere identică depusă de reclamant împotriva acelorași inculpați.Decizia din 26 decembrie 2008 a fost susținută la recurs la 14 iunie 2011. La 20 aprilie 2012, Curtea de Administrație Superioră a anulat hotărârile din 26 decembrie 2008 și 14 iunie 2011 și a încheiat procedura, hotărând că cazul urma să fie examinat în cadrul procedurii civile. La 19 iunie 2012, Curtea de Administrație Superioră a refuzat să acorde reclamantului permisiunea de a face apel la Curtea Supremă. La 9 aprilie 2008, reclamantul a depus o nouă cerere administrativă identică cu Curtea Nakhimovski împotriva deciziilor menționate mai sus ale Comisiei și ale Comisiei Superiore.
La 21 aprilie 2008, Curtea Nakhimovski a încheiat procedura în acest caz, hotărând că reclamația nu trebuia examinată în cadrul procedurii administrative. Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă de Apel din Sevastopol și apoi, într-o etapă ulterior, a solicitat să nu fie examinată. 10. Curtea Administrativă de Apel din Sevastopol a examinat cererea reclamantului și a remarcat, într-o decizie din 26 iulie 2011, că litigiul ar trebui să fie luat în considerare în cadrul procedurii administrative. Acesta a anulat decizia din 21 aprilie 2008 și a încheiat procedura în conformitate cu cererea reclamantului, declarând că cererile identice ale reclamantului sunt așteptate în fața unei instanțe civile (a se vedea punctele 12-17 mai jos).
Procedura civilă 11. La 26 mai 2008, reclamantul a instituit o procedură civilă în fața Curții de District Leninskyi din Sevastopol care a contestat deciziile de mai sus ale Comisiei și ale Comisiei Superiore. Reclamațiile împotriva Comisiei La 8 mai 2009, Curtea Leninskyi a refuzat să ia în considerare cererea referitoare la Comisie, constatând că aceeași afirmație a fost luată în considerare de către o instanță administrativă. Nu este clar la care dintre procedurile administrative de mai sus se referă decizia din 8 mai 2009. Decizia din 8 mai 2009 a fost susținută în apel, dar la 21 aprilie 2010, Curtea Supremă l-a anulat și a trimis această cerere la instanța de primă instanță pentru o examinare proaspătă.
Reclamantul a solicitat ca Curtea Leninskyi să pună capăt procedurii din cauza faptului că cazul nu ar trebui examinat în cadrul procedurilor civile. La 30 iulie 2010, Curtea Leninskyi a permis cererea și a încheiat procedura. Procedura împotriva Comisiei Superiore 14. La 8 mai 2009, Curtea Leninskyi a transferat reclamația împotriva Comisiei Superiore la Curtea de District Pecherskyi din Kyiv („Curtea Pecherskyi”). Hotărârile din 8 mai 2009 au fost susținute în apel. 15. La 16 ianuarie 2013, Curtea de District Pecherskyi a primit cererea reclamantului împotriva Comisiei Superiore. La 15 februarie 2013, Curtea Pecherskyi a încheiat procedura în cauză din motivele în care cazul a fost examinat în cadrul procedurilor administrative.
La 11 septembrie 2013, Curtea Civilă și Penală Specializată Superioră a Ucrainei a susținut decizia din 15 februarie 2013, prin urmare, care a devenit definitivă. Guvernul nu a formulat o observație cu privire la admisibilitatea cererii, reclamantul și-a menținut plângerile. 19. Curtea constată că reclamantul însuși a încheiat procedura civilă împotriva Comisiei (a se vedea punctul 13 de mai sus). Reclamantul a încheiat, de asemenea, procedura administrativă cu privire la aceeași chestiune (punct. Din acest motiv, Curtea consideră că reclamantul însuși a împiedicat instanțelor interne să examineze cererile în ceea ce privește decizia Comisiei cu privire la fondul și că nu poate fi considerat o victimă a presupusei încălcări.
În consecință, această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca incompatibilă ratione personae În ceea ce privește afirmațiile reclamantului împotriva Comisiei Superiore, Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a contestat argumentele reclamantei și a declarat că reclamantul a instituit o serie de proceduri cu privire la aceeași chestiune care a complicat examinarea cererilor sale de către instanțe. De asemenea, au remarcat că reclamantul însuși a solicitat unora dintre instanțe să încheie procedurile în cazul său.
De asemenea, au remarcat că, în urma hotărârii 15 Februarie 2013 (a se vedea punctul 16 de mai sus) reclamantul ar fi putut iniția proceduri administrative suplimentare, dar nu a făcut acest lucru. Având în vedere circumstanțele de mai sus, reclamantul însuși a împiedicat instanțelor să examineze cererile sale cu privire la fondul. 22. Reclamantul a susținut plângerile sale, susținând că din legislația și practica națională nu este clar care instanțe au competența asupra cererilor împotriva asociațiilor de bari. 23. Principiile generale privind accesul la o instanță într-o situație în care instanța ucraineană a constatat că nu are competența de a decide în această privință au fost rezumate în Tserkva Sela Sosulivka c. Ucraina (n. 37878/02, §§ 51-53, 28 februarie 2008). 24. Curtea observă că, în acest caz, reclamantul a depus mai multe plângeri cu privire la aceeași chestiune în instanța de judecată, într-adevăr, a complicat procedura.
25. Cu toate acestea, Curtea constată, de asemenea, că atât instanțele civile și administrative au refuzat să examineze cererea reclamantului împotriva Comisiei Superiore cu privire la fondul său. În special, cea mai înaltă jurisdicție în cadrul procedurii administrative a decis că reclamația a scăzut să fie examinată de instanțe civile (a se vedea punctul 6 mai sus). Cea mai înaltă jurisdicție în cadrul procedurii civile a decis că reclamația a scăzut să fie examinată de instanțe administrative (a se vedea punctul 17 de mai sus). Prin urmare, procedurile în cazul reclamantului au fost încheiate fără a fi examinate afirmațiile sale cu privire la fondul. 26. În opinia Curții, această situație constituie o negare a justiției care a afectat însăși esența dreptului reclamantului de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție.
Rezultă că s-a constatat o încălcare a dispoziției respective. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 27. Reclamantul a solicitat 7.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.225 EUR în ceea ce privește costurile de reprezentare juridică în fața Curții. 28. Guvernul a contestat aceste cereri. 29. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 3,600 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și să acorde reclamația sa în ceea ce privește costurile și cheltuielile în totalitate.
1 din Convenția privind creanțele împotriva Comisiei Superiore admisibile și restul cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,225 EUR (o mie două sute două sute douăzeci și cinci de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 octombrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Martina Keller Mārtiš Președintele adjunct al grefierului Mits
FIFTH SECTION
CASE OF KOPCHINSKIY v. UKRAINE (Application no. 65647/12) JUDGMENT STRASBOURG 12 October 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Kopchinskiy v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Mārtiņš Mits , President , María Elósegui, Kateřina Šimáčková , judges , and Martina Keller, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 65647/12) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 1 October 2012 by an Ukrainian national, Mr Aleksandr Yuzikovich Kopchinskiy, born in 1962 and living in Kyiv (“the applicant”) who was represented by Mr S.A.
Zayets, a lawyer practising in Irpin; the decision to give notice of the application to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Ivan Lishchyna, of the Ministry of Justice; the parties’ observations; the decision to reject the Government’s objection to examination of the application by a Committee; Having deliberated in private on 21 September 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the alleged failure of the domestic courts to examine the applicant’s claims on the merits (Article 6 § 1 of the Convention).
ADMINISTRATIVE PROCEEDINGS
First set of proceedings 2 . The applicant worked as an attorney. On 20 November 2007 the Qualification and Disciplinary Commission of the Sevastopol Bar Association (“the Commission”) decided to reprimand the applicant for his alleged failure to ensure proper defence of a certain Z. On 21 March 2008 the Higher Qualification and Disciplinary Commission of the Bar of Ukraine (“the Higher Commission”) decided to annul the applicant’s attorney’s license.
On 10 December 2007 the applicant instituted administrative proceedings before the Nakhimovskyi District Court of Sevastopol (“the Nakhimovskyi Court”) challenging the decision of the Commission. Later on, he amended his claims seeking to also declare void the decision the Higher Commission. 4 . On 26 December 2008 the Nakhimovskyi Court terminated the proceedings in the case on the grounds that on 21 April 2008 (see paragraph 8 below) it had already delivered a decision on an identical claim lodged by the applicant against the same defendants. The decision of 26 December 2008 was upheld on appeal on 14 June 2011. 5 . Following a cassation appeal by the applicant, on 20 April 2012 the Higher Administrative Court quashed the decisions of 26 December 2008 and 14 June 2011 and terminated the proceedings, ruling that the case was to be considered in civil proceedings. 6 . On 19 June 2012 the Higher Administrative Court refused to grant the applicant leave to appeal to the Supreme Court. Second set of proceedings
On 9 April 2008 the applicant lodged a new identical administrative claim with the Nakhimovskyi Court against the above-mentioned decisions of the Commission and the Higher Commission. 8 . On 21 April 2008 the Nakhimovskyi Court terminated the proceedings in the case, ruling that the claim was not to be considered in administrative proceedings.
The applicant appealed to the Sevastopol Administrative Court of Appeal and then at a later stage asked for his claim not to be examined.
The Sevastopol Administrative Court of Appeal examined the applicant’s claim and noted in a decision of 26 July 2011 that the dispute should be considered within the framework of administrative proceedings. It quashed the decision of 21 April 2008 and closed the proceedings in accordance with the applicant’s request, stating that the applicant’s identical claims are pending before a civil court (see paragraphs 12-17 below). Civil proceedings
On 26 May 2008 the applicant instituted civil proceedings before the Leninskyi District Court of Sevastopol challenging the above decisions of the Commission and the Higher Commission. Claims against the Commission 12 . On 8 May 2009 the Leninskyi Court declined to consider the claim concerning the Commission, finding that the same claim was being considered by an administrative court. It is unclear to which of the above administrative proceedings the decision of 8 May 2009 referred. The decision of 8 May 2009 was upheld on appeal, but on 21 April 2010 the Supreme Court quashed it and remitted this claim to the first-instance court for a fresh examination. 13 . The applicant requested that the Leninskyi Court terminate the proceedings on the grounds that the case should not be examined in civil proceedings. On 30 July 2010 the Leninskyi Court allowed the request and terminated the proceedings. Proceedings against the Higher Commission
On 8 May 2009 the Leninskyi Court transferred the claim against the Higher Commission to the Pecherskyi District Court of Kyiv (“the Pecherskyi Court”) for consideration. The decisions of 8 May 2009 were upheld on appeal.
On 16 January 2013 the Pecherskyi District Court received the applicant’s claim against the Higher Commission. 16 . On 15 February 2013 the Pecherskyi Court terminated the proceedings in question on the grounds that the case fell to be examined in administrative proceedings. 17 . On 11 September 2013 the Higher Specialised Civil and Criminal Court of Ukraine upheld the decision of 15 February 2013, which therefore became final.
THE COURT’S ASSESSMENT
Admissibility
The Government did not comment on the admissibility of the application. The applicant maintained his complaints.
The Court notes that the applicant himself terminated the civil proceedings against the Commission (see paragraph 13 above). The applicant also terminated the administrative proceedings on the same matter (paragraph 10 above). For this reason, the Court considers that the applicant himself prevented the domestic courts from examining the claims in respect of the decision of the Commission on the merits. It follows that he cannot be considered a victim of the alleged violation complained of. Accordingly, this part of the application must be declared inadmissible as incompatible ratione personae with the provisions of the Convention and be rejected under Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
As regards the applicant’s claims against the Higher Commission, the Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. Merits
The Government contested the applicant’s arguments. They stated that the applicant instituted several proceedings on the same subject matter which complicated examination of his claims by the courts. They further noted that the applicant himself asked some of the courts to terminate proceedings in his case. They also noted that following the decision of 15 February 2013 (see paragraph 16 above) the applicant could have instituted further administrative proceedings, but failed to do so. In view of the above circumstances, the applicant himself prevented the courts from examining his claims on the merits.
The applicant maintained his complaints. He submitted that from the national legislation and practice it was unclear which courts had jurisdiction over claims against bar associations.
The general principles concerning access to a court in a situation where the Ukrainian courts found that they did not have jurisdiction to decide on the matter have been summarised in Tserkva Sela Sosulivka v. Ukraine (no. 37878/02, §§ 51-53, 28 February 2008).
The Court observes that the fact that in the present case the applicant lodged several claims on the same matter with the courts indeed complicated the proceedings.
However, the Court also notes that both the civil and administrative courts refused to examine the applicant’s claim against the Higher Commission on its merits. In particular, the highest jurisdiction in the framework of administrative proceedings decided that the claim fell to be examined by civil courts (see paragraph 6 above). The highest jurisdiction in the framework of civil proceedings decided that the claim fell to be examined by administrative courts (see paragraph 17 above). Accordingly the proceedings in the applicant’s case were terminated without his claims being examined on the merits.
In the Court’s view, that situation amounts to a denial of justice which impaired the very essence of the applicant’s right of access to a court, as secured by Article 6 § 1 of the Convention. It follows that there has been a violation of that provision.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
27. The applicant claimed 7,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,225 in respect of the costs of legal representation before the Court.
The Government contested those claims.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to grant the applicant EUR 3,600 in respect of non-pecuniary damage and grant his claim in respect of costs and expenses in full. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the complaint Article 6 § 1 of the Convention concerning the claims against the Higher Commission admissible and the remainder of the application inadmissible; Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 3,600 (three thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,225 (one thousand two hundred and twenty-five euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 12 October 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Martina Keller Mārtiņš Mits Deputy Registrar President