ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3971/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3971/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În fapt inculpata R.M. în

calitate de administrator al SC R. SRL, în scopul obținerii de fonduri bănești

pe căi ilegale, a luat hotărârea infracțională de a falsifica înscrisuri și de

a înșela partenerii de afaceri pe parcursul derulării convențiilor încheiate.

Reprezentanții

SC R. SRL au contactat reprezentanții unei firme din Luxemburg interesata să

investească

în

România într

-

o

întreprindere de asamblare becuri

economice, convenind de comun acord să înființeze în acest sens

o

societate

mixtă între SC R. SRL și L.P. (societate aparținând grupului M.), societate

care să se numească SC L.R. SRL.

În

luna septembrie 2003 văzând că stagnează lucrările pentru amenajarea unui

spațiu de producție finanțat de partea străină

în

Timișoara,

numitul R.J.M. a sugerat ca activitățile productive să demareze prin

intermediul SC R. SRL pentru o perioadă.

În

acest sens, în aceeași lună septembrie 2003 se încheie un contract de

prelucrare în regim l., între SC R. SRL reprezentată la acea data de martorul T.G.N.

și I.I.M. Luxemburg reprezentată de numitul C.K. Între părțile neprezente

contractul a fost semnat după transmiterea prin fax. Prin acest contract

societatea din România administrată de inculpată se obliga să producă în regim I.

becuri economice cu materia primă pusă la dispoziție de I.I.M. Luxemburg și să

livreze produsul acestei firme. Prin contract societatea

inculpatei

s-a obligat să „asigure

toate aprobările privind importul materialelor puse la dispoziție de beneficiar

și exportul produselor finite către beneficiar sau un mandatar sau un împuternicit

al acestuia”.

Astfel,

în data de 03 octombrie 2003, SC R. SRL solicită și primește o autorizație de

perfecționare activă cu suspendare, cu valabilitate de 6 luni prin care

societatea era scutită de garantarea datoriilor vamale, cu un termen de reexport

de 6 luni de la data înregistrării declarațiilor vamale de import temporar.

Colaborarea

în acest sens între cele două societăți a început însă mai devreme, prin mai

multe importuri începând cu 18 aprilie 2003 și până în 27 octombrie 2003 prin

care SC R. SRL a primit prelungitoare, scaune rotative, mobilier uzat, spoturi

de iluminat, pistoale de lipit, toate pentru a demara activitatea convenită.

De

fapt primul import de componente în vederea asamblării becurilor economice a

avut loc în data de 31 octombrie 2003 cu DVI 98236, când s-a primit o cantitate

de 10.000 părți lămpi. Acestea au fost reexportate în data de 05 decembrie 2003

prin DVE 112941 pentru 500 părți lămpi defecte și DVE 112929 pentru 9500

becuri.

Al

doilea import, din data de 12 decembrie 2003, s-a făcut prin DVI 115483 și DVI

115527 prin care au fost recepționate spre asamblare 53.320 respectiv 6.680

părți lămpi, în total 60 000.

Din

acesta s-a reexportat în data de 19 ianuarie 2004 prin DVE nr. 4289 și DVE nr. 4300

cantitatea de 18.000 respectiv 11.000 becuri.

În

scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri care nu erau proprietatea sa ci a

firmei I.I.M. Luxemburg, în data de 1 iunie 2004

inculpata

R.M. a falsificat prin

contrafacerea scrierii (inserarea unor date nereale cum că vinde marfa ce în

realitate nu se vindea) a subscrierii și a impresiunilor de ștampilă două

facturi pe care a scris personal „îmi asum răspunderea privind traducerea”,

semnându-le, totodată, în calitate de administrator și ștampilându-le. Aceste

două facturi false au fost folosite de inculpată la A.V. pentru diferența de

31.000 componente, în vederea încheierii operațiunii vamale, ceea ce a

determinat operarea unui import definitiv cu plata drepturilor vamale prin DVI

54339 și DVI 54332 din 03 iunie 2004. Aceste aspecte au fost constatate și

printr-o Notă Unilaterală a A.V. care precizează că pentru mărfurile reclamate

de I.I.M. Luxemburg ca neexpediate la export de către SC R. SRL sub forma de

produse compensatoare au fost depuse declarații vamale de import cu plata

drepturilor vamale în baza facturilor definitive emise de societatea străină,

astfel că prin eliberarea facturilor definitive se accepta implicit transferul

de proprietate.

Însă

prin mai multe adrese depuse prin cabinete de avocatură din România, I.I.M. Luxemburg

a sesizat faptul ca facturile în cauză nu au fost emise de către ei și nici cu

acceptul acestora, fiind de fapt niște

falsuri

grosolane prin care nu numai că bunurile au trecut în

proprietatea inculpatei în mod abuziv dar nici sumele stipulate ca plătite în

aceste facturi nu au fost achitate. Prin aceste manopere frauduloase partea

vătămată s-a considerat indusă în eroare cu prilejul executării și chiar

încheierii convenției de perfecționare activă în regim I., cu această ocazie

fiindu-i cauzat un prejudiciu de 77.000 euro.

Împotriva sentinței penale

mai sus menționată au declarat apel,

în

termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata R.M.

În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș a criticat sentința, ca netemeinică, susținând că în mod greșit prima

instanță a dispus achitarea inculpatei pentru două infracțiuni reținute în

sarcina sa prin rechizitoriu. În acest sens, apelantul a arătat că în mod

greșit s-a dispus achitarea inculpatei pentru comiterea, în formă continuată, a

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât deși instanța a

apreciat că există dubii în ceea ce privește persoana care a falsificat cele 4 documente,

conform declarației martorei K.B. care se coroborează cu cele susținute de

partea vătămată ar fi greu de crezut că firma străină, parte vătămată în proces,

ar fi emis vreo factură pe care s-o trimită mai întâi comisionarului vamal,

fără a înștiința în primul rând partenerul de afaceri. Totodată, s-a învederat

că aceste acte false nu puteau servi decât firmei la care inculpata avea

calitatea de administrator, pentru schimbarea regimului din import temporar cu

suspendarea drepturilor vamale în import definitiv cu plata acestor drepturi și

trecerea bunurilor în proprietatea S.C R. SRL. În ceea ce privește achitarea

dispusă de prima instanță cu privire la infracțiunea de înșelăciune în

convenții cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (2), (3)

și (5) C. pen., s-a susținut că în mod eronat s-a apreciat că fapta nu este

prevăzută de legea penală, ci este un litigiu comercial, câtă vreme inculpata a

întrebuințat mijloace frauduloase pentru a determina executarea contractului de

către firma străină.

În motivarea apelului său, inculpata R.M. a criticat

sentința atacată sub aspectul încadrării juridice a faptei, modului de

executare a pedepsei și aplicarea criteriilor de individualizare a pedepsei.

Astfel, inculpata a învederat că fapta de folosire a unui înscris sub semnătură

privată cunoscând că este fals atrăgea răspunderea sa penală în condițiile art.

291 C. pen. și nu există niciun temei pentru tragerea la răspundere în baza

Legii nr. 86/2006 întrucât infracțiunea prevăzută de art. 273 din acest act

normativ, se realizează sub aspectul laturii obiective în acțiunea de folosire

la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale

falsificate. S-a susținut că pericolul social al infracțiunii prevăzută de

Codul vamal ar fi fost apreciat ca fiind deosebit nu prin aceea că fapta se

poate săvârși doar în fața A.V. și numai cu documente vamale, ci prin aceea că

în art. 234 alin. (3) C. vam., se prevede că „în cazul infracțiunilor vamale,

datoria vamală servește la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale

și a pedepselor penale”; iar instanța de fond, deși a constatat existența

datoriei vamale și în baza acesteia a menținut încadrarea juridică potrivit

rechizitoriului, nu a motivat în ce modalități prevăzute de art. 273 și

următoarele C. vam., a luat naștere respectiva datorie. În acest sens, s-a

invocat nota unilaterală a autorității vamale prin care s-ar fi arătat că

mărfurile importate în speță au fost în regim de perfecționare activă sub forma

unui sistem de suspendare [(art. 107 alin. (1) lit. c)

,

132 și urm. C. vam.)], nebeneficiind de facilități vamale; că

din punct de vedere vamal nu au fost aduse prejudicii bugetului de stat; că în

urma controlului efectuat datorită plângerii persoanei vătămate nu se

consemnează niciunde despre existența vreunei datorii vamale, ci doar de

drepturi vamale. Totodată, inculpata a susținut că fapta sa de a folosi la

autoritatea vamală patru documente de transport sau comerciale falsificate

întrunește elementele infracțiunii uz de fals, dar nu pot fi aplicate

prevederile art. 41 C. pen., deoarece infracțiunea săvârșită nu ar fi

continuată, ci documentele în discuție au fost redactate în fals în baza unei

singure rezoluții infracționale și au fost depuse în același timp și în

aceleași împrejurări, nu la diferite intervale de timp cum prevede art. 41 alin.

(5) C. pen. Referitor la modul de executare a pedepsei, inculpata a învederat

că are domiciliul în Germania încă din timpul urmăririi penale și este în

imposibilitatea de a se supune măsurilor de supraveghere dispuse; că s-a

prezentat la instanță la aproape toate termenele de judecată, că are un copil

mic în îngrijire și pentru a se supune acestor măsuri efortul de timp și cel

financiar îi depășesc posibilitățile. Prin urmare, inculpata a solicitat să se

dispună schimbarea măsurii suspendării executării sub supraveghere cu măsura

suspendării executării pedepsei prevăzută  de art. 81 C. pen. În ce privește

criteriile de individualizare a pedepsei, inculpata a susținut că prima

instanță nu a avut în vedere faptul că de profesie este desenator și apariția

sa în firma soțului său în calitate de administrator a fost cauzată de demisia

administratorului și de necesitatea menținerii activității firmei; că în cele

două luni de administrație au intervenit faptele care fac obiectul dosarului și

că acțiunile sale au fost efectuate ca urmare a sfatului comisionarului vamal,

sfat pe care l-a urmat din neștiință; că declarația sa a fost dată în fața

altui complet de judecată, care putea să-și formeze convingerea cu privire la

sinceritatea sa; că a recunoscut faptul că știa că documentele în discuție nu

emană de la firma cocontractantă și a confirmat personal traducerea, dar nu

putea recunoaște fapte pe care nu le-a săvârșit; că nu a adus niciun prejudiciu

statului român, a achitat tot ce avea de achitat și a avut un comportament

corect, putând beneficia de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 18/ A din 31 ianuarie 2008, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 464/ PI

din 28 septembrie 2007.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata R.M., a desființat

sentința penală apelată numai în ceea ce privește modul de executare a pedepsei

de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art.

41 alin. (2) C. pen. și rejudecând:

În baza art. 81 alin. (1) C.

pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată

inculpatei în baza art. 82 alin. (1) C. pen. și a stabilit termen de încercare

de 5 ani.

În temeiul art. 359 alin.

(1) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și

84 C. pen.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței penale atacate.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs inculpata, reiterând motivele de recurs invocate în

fața instanței de apel.

Recursul declarat de

inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, fapta inculpatei

de a folosi la autoritatea vamală patru documente vamale de transport sau

comerciale falsificate (două documente „C.I.” și două documente „P.L.F.I.”,

aferente primelor două) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală.

Critica invocată de

inculpată vizând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

prevăzută de art. 291 C. pen., se constată a fi nefondată, cele două instanțe

analizând-o judicios.

În mod corect s-a reținut că

datoria vamală (constând în taxele vamale) s-a născut ca urmare a folosirii

actelor false și nu are relevanță că această datorie s-a stins prin plată, art.

178 din Legea nr. 141/1997 care a preluat prevederile art. 147 alin. (3) din

Legea nr. 141/1997, în vigoare la data faptei, nefăcând această distincție.

Este relevant și faptul că stabilirea unui regim de import care nu corespunde

realității afectează aplicarea dispozițiilor legale de către autoritatea

competentă în acest domeniu. Prin urmare, în cauză se reține folosirea, la

autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale

falsificate, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Se constată, de asemenea, că

nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 291

C. pen., întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile normei speciale, fiind

vorba de documente vamale folosite la autoritatea vamală.

Susținerea inculpatei

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 C. pen., este nefondată.

Folosirea la autoritatea vamală a fiecărei facturi false realizează conținutul

infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C.

pen., iar contextul în care acestea au fost utilizate (scopul urmărit, după

telefonul comisionarului vamal) conduc la reținerea unei rezoluții

infracționale unice.

Menționarea în textul art. 41

alin. (2) C. pen., a sintagmei „diferite intervale de timp” trebuie corelată cu

rațiunea acestei prevederi legale, aceea de a se constitui, în anumite

condiții,  într-o singură infracțiune mai multe acțiuni sau inacțiuni care

reprezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni și nu

pluralitatea de infracțiuni.

În ceea ce privește critica

referitoare la reindividualizarea pedepsei, examinându-se actele și lucrările

dosarului se constată că, în ceea ce privește cuantumul acesteia, instanța de

fond a făcut o justă apreciere având în vedere toate criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana

inculpatei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,

modul de comitere al faptei.

Cu privire la cererea

inculpatei de a i se aplica circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 C. pen.,

acestea sunt lăsate la aprecierea judecătorului care a avut în vedere și

atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei în fața organelor judiciare.

Comportarea sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit.

c) C. pen., o circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră sau oscilantă

în cursul procesului penal poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată

prin prisma criteriului precizat de art. 72 C. pen., „persoana inculpatului”.

Așa fiind, în mod corect,

cele două instanțe au apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

inculpatei este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.

pen., asigurând reeducarea acesteia și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Cu privire la modul de

executare a pedepsei, se constată că în mod corect, prima instanță de control

judiciar a admis apelul declarat de inculpată și rejudecând a dispus, în baza art.

81 alin. (1) C. pen., suspendarea condiționată a executării acesteia stabilind

un termen de încercare de 5 ani.

Pentru considerentele mai

sus arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata R.M.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata R.M. împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 31

ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 decembrie 2008.