ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2009

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele: În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 26 februarie 2008 în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al acestei țări din 1992. În susținerea cererii au fost depuse, în copie, talonul de returnare a pârâtului și declarația olografă dată de acesta la 26 februarie 2008. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin raportarea dispozițiilor Legii nr. 248/2005 la legislația comunitară. Astfel, restricționarea libertății de circulație și ședere pe teritoriul statelor membre poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică iar măsurile luate trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

În speța, instanța a constatat că nu există nicio dovadă, care să ateste că prin, comportamentul său, pârâtul reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta. Apelanta a susținut că prin elaborarea Legii nr. 248/2005 s-a asigurat implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul 4 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. S-au invocat prevederile deciziei nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curții Constituționale, publicată în M.Of.

nr. 711 din 22 octombrie 2007 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. S-a susținut că nu există nici un impediment legal pentru ca dispozițiile art. 38 și art. 39 să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, în speță, restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Germaniei, a fost motivată exclusiv pe considerentul că pârâtul s-a aflat pe teritoriul Germaniei. Reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a proba că pârâtul prin conduita sa a încălcat condițiile impuse de legea străină, astfel încât să constituie o amenințare reală, suficient de gravă și prezentă la adresa unui interes fundamental al societății.

În raport de aceasta, prima instanță în mod corect a avut în vedere că limitarea acestui drept fundamental este permisă numai în situațiile de excepție expres și limitativ determinate, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității între măsura restrictivă aplicată și conduita persoanei în cauză. Atât timp cât reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâtul ar avea o conduită de natură a pune în pericol valorile menționate, nu exista temei pentru a se aplica acestuia o măsură restrictivă precum cea solicitată de reclamantă.

Curtea a apreciat că stabilirea de către Curtea Constituțională a faptului că prevederile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispozițiilor înscrise în Constituția României, nu poate constitui un impediment pentru ca instanța de judecată, în considerarea plenitudinii de jurisdicție recunoscută de lege, să asigure aplicarea și respectarea legislației în vigoare, care include și dreptul comunitar, supus principiilor aplicării lui cu prioritate față de legea națională și aplicării lui directe, pentru situația în care nu s-a realizat transpunerea lui în legea națională. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor vizând următoarele aspecte: Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Măsura dispusă prin art 38 lit. a) din legea menționată, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Conform art. 39 alin. (l) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Totuși libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 550A din data de 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.