ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2009

Deliberând

asupra recursului civil de față, reține următoarele:

În

motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de

26 februarie 2008 în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României

și Ministerul de Interne al acestei țări din 1992.

În

susținerea cererii au fost depuse, în copie, talonul de returnare a pârâtului

și declarația olografă dată de acesta la 26 februarie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că în cauză, măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin

raportarea dispozițiilor Legii nr. 248/2005 la legislația comunitară.

Astfel,

restricționarea libertății de circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică iar măsurile luate trebuie să se întemeieze

exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

În speța,

instanța a constatat că nu există nicio dovadă, care să ateste că prin,

comportamentul său, pârâtul reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient

de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.

Împotriva

sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta.

Apelanta

a susținut că prin elaborarea Legii nr. 248/2005 s-a asigurat implementarea

atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul 4 la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

S-au

invocat prevederile deciziei nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curții

Constituționale, publicată în M.Of. nr. 711 din 22 octombrie 2007 prin care a

fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate.

S-a

susținut că nu există nici un impediment legal pentru ca dispozițiile art. 38

și art. 39 să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007.

Pentru a

se pronunța astfel, Curtea a reținut că, în speță, restrângerea dreptului

pârâtului la libera circulație pe teritoriul Germaniei, a fost motivată

exclusiv pe considerentul că pârâtul s-a aflat pe teritoriul Germaniei.

Reclamanta

a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat

referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român,

fără a proba că pârâtul prin conduita sa a încălcat condițiile impuse de legea

străină, astfel încât să constituie o amenințare reală, suficient de gravă și prezentă

la adresa unui interes fundamental al societății.

În raport

de aceasta, prima instanță în mod corect a avut în vedere că limitarea acestui

drept fundamental este permisă numai în situațiile de excepție expres și

limitativ determinate, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității

între măsura restrictivă aplicată și conduita persoanei în cauză.

Atât timp

cât reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâtul ar avea o

conduită de natură a pune în pericol valorile menționate, nu exista temei

pentru a se aplica acestuia o măsură restrictivă precum cea solicitată de

reclamantă.

Curtea a

apreciat că stabilirea de către Curtea Constituțională a faptului că prevederile

Legii nr. 248/2005 nu contravin dispozițiilor înscrise în Constituția României,

nu poate constitui un impediment pentru ca instanța de judecată, în

considerarea plenitudinii de jurisdicție recunoscută de lege, să asigure

aplicarea și respectarea legislației în vigoare, care include și dreptul

comunitar, supus principiilor aplicării lui cu prioritate față de legea

națională și aplicării lui directe, pentru situația în care nu s-a realizat

transpunerea lui în legea națională.

Împotriva

hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor vizând

următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură.

Din

prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Măsura

dispusă prin art 38 lit. a) din legea menționată, se circumscrie situațiilor

expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea

securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema

controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă

interes atât pe plan intern, cât și extern.

Analizând

recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform

art. 39 alin. (l) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar,

luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Totuși

libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.

Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român

trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera

circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

Potrivit

art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE;

90/364/CEE; 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept

urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport

cu normele de drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia

dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanțele de fond și de

apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

În raport

de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca

nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 550A

din data de 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie

2009.