ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1563/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamț a chemat în judecată SC L. SA Piatra Neamț prin lichidatori judiciari și a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea unei rampe pentru mașini, a unei clădiri cu destinație de atelier auto și a terenului aferent acestor construcții în suprafață totală de 1810 mp, imobile situate în intravilanul orașului Târgu Neamț. După mai multe cicluri procesuale care au privit printre altele și competența materială a instanței sesizate cu această acțiune, Tribunalul Neamț prin sentința nr. 30 din 21 ianuarie 2008 a admis acțiunea reclamantei SC V.P.C.

S.N.C. Târgu Neamț în contradictoriu cu debitoarea SC L. SA Piatra Neamț prin lichidatori judiciari și, în consecință, a constatat că reclamanta a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 martie 2007 sub semnătură privată, rampa pentru mașini și clădirea atelier auto, notate cu C10, C11 și C12 în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V.I., precum și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 214 mp, conform concluziilor raportului de expertiză și completării la raport din 27 noiembrie 2007. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea de constatare a vânzării pentru diferența de 1596 mp teren, ca nefondată. Argumentele instanței pentru a ajunge la această soluție se bazează pe faptul că din înscrisurile de la dosar (procesul-verbal de licitație, contractul de vânzare-cumpărare și factură fiscală) nu rezultă că s-a scos la licitație suprafața de 1810 mp teren.

A stabilit instanța că nici în actele premergătoare licitației (publicație de vânzare, caiet de sarcini) nu există nicio referire la această suprafață. Tribunalul a comparat procesul verbal de adjudecare depus de reclamantă cu procesul verbal depus de lichidatorii judiciari și a constatat că înscrisurile sunt diferite de cele originale astfel că a apreciat reaua-credință a reclamantei care a prezentat alte înscrisuri decât cele originale, în care nu există mențiuni despre o anumită suprafață de teren.

Împotriva sentinței nr. 30 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț a declarat apel reclamanta, care a criticat soluția de respingere a acțiunii în partea care privește suprafața de 1810 mp teren care, în opinia acesteia, a fost cumpărată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 119 din 31 martie 2000, factură fiscală nr. 123961 din 1 aprilie 2004. A mai susținut că stăpânește efectiv terenul și că nu poate fi primită afirmația din considerentele sentinței potrivit căreia ar fi cumpărat doar terenul de sub clădiri atâta timp cât în înscrisuri se face vorbire de terenul aferent. Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel Bacău, care prin decizia nr. 46 din 27 iunie 2008 , a respins ca nefondat apelul reclamantei SC V.P.C.

S.N.C. Târgu Neamț. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că nu s-a făcut dovada unor planuri de situație anexă la înscrisurile care potrivit apelantei fac dovada dreptului său asupra suprafeței de 1800 mp teren. A fost respinsă și critica adusă sentinței în legătură cu înțelesul dat de instanța de fond noțiunii de „teren aferent”, Curtea statuând că potrivit legislației fiscale și art. 23 din Legea nr. 18/1991 această sintagmă vizează terenul pe care este amplasată clădirea și nu terenul care asigură funcționalitatea construcției.

Instanța de apel a respins și celelalte critici în legătură cu vânzarea de către debitoare în procedura insolvenței a unei suprafețe de teren pe considerentul că bunul ce constituie obiectul promisiunii a ieșit din patrimoniul promitentului vânzător, ceea ce duce la concluzia că este imposibilă perfectarea vânzării pe care o solicită reclamanta întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, partea având doar dreptul de a cere daune pentru neexecutarea în tot sau în parte a contractului încheiat cu privire la acel bun. Împotriva deciziei nr. 46/2008, pronunțată în dosarul nr. 30488/1/2005 al Curții de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamț.

În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurenta a susținut că instanța de apel a refuzat să clarifice noțiunea de teren aferent care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare reprezentat de procesul verbal de licitație, făcând trimitere la noțiunea de teren de sub construcție care nu a fost înscrisă în niciunul din aceste acte. A mai susținut recurenta că legislația fiscală n-are legătură cu definirea sintagmei de teren aferent și că Legea nr. 18/1991 nu a fost aplicată corect pentru că prevederile sale fac trimitere la o suprafață de 1.000 mp și cu toate acestea instanța fără temei s-a referit la terenul de sub construcții. În continuare a arătat că a stăpânit și amenajat suprafața de 1.810 mp care revine de drept recurentei.

Printr-o altă critică s-a susținut că soluția cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii întrucât s-a apreciat de instanță că licitația reprezintă antecontract de vânzare-cumpărare care determină un drept de creanță ce urmează a fi valorificat în procedura insolvenței iar pe de altă parte că proprietatea cu privire la construcții s-a transmis de îndată asupra cumpărătorului. Recurenta a criticat și lipsa de temei legal a respingerii apelului pentru faptul că instanța nu a motivat în drept respingerea apelului cu referire la terenul aferent, în condițiile în care, acordul de voință cu privire la acesta a fost anterior oricăror aspecte vizând procedura insolvenței. Față de aceste argumente recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului și, în fond, admiterea capătului de cerere prin care a cerut să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului aferent.

Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual la argumentele recurentei considerând că nu sunt motive contradictorii în considerentele deciziei, că au fost menționate în drept dispozițiile legale aplicabile și că recurenta este de rea credință întrucât încearcă să inducă în eroare instanțele cu acte cum ar fi schița, factura fiscală și procesul-verbal, acte care sunt diferite de cele reale. A conchis intimata că în contract nu a fost cuprins și terenul de 1810 mp și că intenția reală a părților nu a fost să transmită dreptul de proprietate și asupra acestei suprafețe considerată de recurentă teren aferent. Recursul este nefondat. 1. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul acestui termen, iar potrivit art. 302 1 C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprinsă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ. privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice decizia atacată. Înalta Curte constată că cererea de recurs, în cauză, nu întrunește în totalitate cerințele legale mai sus amintite întrucât criticile aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel nu au fost argumentate în drept, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Neavând caracter devolutiv, calea de atac a recursului extraordinar trebuie să respecte întocmai condițiile de promovare și susținere așa încât nu-i revine instanței de recurs obligația să se substituie părții pentru a examina eventuale aspecte de nelegalitate neindicate în cuprinsul recursului. Față de aceste precizări, Înalta Curte va lua în examinare numai acele critici care se pot încadra în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. 2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Verificând decizia pronunțată de Curtea de Apel prin prisma acestui motiv, se constată că au fost respectate prevederile art. 261alin.

(5) C. proc. civ. întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru respingerea criticilor aduse sentinței fondului. Rezultă din cuprinsul considerentelor că s-a răspuns expres și explicit la criticile formulate de apelantă iar argumentele Curții susțin soluția pronunțată. În concret, în mod corect a reținut instanța de apel că regimul juridic care guvernează cele două categorii de imobile (construcții și teren) este esențial diferit. Tot corect a stabilit că vânzarea construcțiilor este supusă regulii consensualității consacrate de art. 1295 C. civ., regulă potrivit căreia vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului.

Asupra imobilelor în litigiu instanța de apel a reținut că procesul verbal de licitație face deplina dovadă a consimțământului părților privind construcțiile vândute, stabilind totodată că dreptul de proprietate se strămută la aceeași dată în patrimoniul cumpărătorului. Derogarea de la această regulă a fost de asemenea bine analizată, întrucât terenurile se înstrăinează cu respectarea art. 2 din Legea nr. 54/1998, prin acte încheiate în formă autentică, condiție care trebuie îndeplinită pentru a opera transferul proprietății de la vânzător la cumpărător. Pornind de la aceste reguli esențiale, concluzia instanței de apel potrivit căreia terenul pus în discuție de recurentă nu poate fi transmis în proprietatea reclamantei decât prin act autentic sau prin hotărârea instanței care să țină loc de act de vânzare-cumpărare este corectă juridic.

Între acest raționament și faptul că instanța de apel a stabilit că actele încheiate de părți (proces verbal de licitație și contract de vânzare) au valoarea unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare nu există nici o contradicție întrucât, în adevăr, aceste promisiuni nu au efect asupra transferului dreptului de proprietate, ci constituie în favoarea părților drepturi de creanță. În consecință, critica se dovedește a fi neîntemeiată, iar controlul judiciar pe care l-a realizat instanța de apel pe acest aspect demonstrează justețea soluției. 2. Actul juridic dedus judecății a fost corect interpretat astfel că nici cel de-al doilea motiv care ar putea fi încadrat numai sub aspectul enunțului în prevederile art. 304 alin. (8) C. proc.

civ., nu este fondat. În realitate, recurenta a pus în discuție interpretarea sintagmei „teren aferent”, or, această chestiune constituie pentru instanță doar un argument în analiza actului juridic dedus judecății și nu actul juridic în sine care se referă la constatarea ca perfectă a vânzării. Trecând peste faptul că nu s-a argumentat în fapt și în drept acest motiv în concordanță cu cerința art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sintagmei „teren aferent” i-a fost dat înțelesul pe care legislația fiscală și Legea nr. 18/1991 o atribuie acestei noțiuni, așa încât în lipsa unor prevederi pe care recurenta nu le-a indicat pentru a combate ceea ce instanța de apel a stabilit conform dispozițiilor legale, critica rămâne la nivel de afirmație, nefundamentată legal.

Prin urmare, nu i se poate reproșa instanței de apel că a dezlegat o chestiune de fapt fără trimitere la fundamentul legal. 3. Lipsa de temei legal, invocată de recurentă, care ar viza motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., este de asemenea nefondată întrucât din modul în care a fost redactată hotărârea se poate determina cu ușurință că legea a fost corect aplicată. În adevăr, speța conține o particularitate care constă în faptul că SC L. SA, intimata din acest dosar, este în insolvență așa încât în cauză erau incidente și dispozițiile din legea insolvenței, instanța de apel raportându-se corect la acestea. Fiind deschisă procedura insolvenței, actele încheiate de debitor după această dată, altele decât cele autorizate de judecătorul sindic, intră sub incidența sancțiunii nulității (art. 49 din Legea nr. 64/1995, actual art. 46 din Legea nr. 85/2006).

Bazându-se pe aceste prevederi legale, raționamentul instanței este just în ce privește limitarea libertății contractuale a părții aflată în procedura insolvenței, regulile impuse de lege debitorului producând efecte juridice și asupra persoanelor care se află în raporturi juridice debitorul. În alți termeni, limitarea legală a drepturilor debitorului după deschiderea procedurii insolvenței produce efecte atât în situația încheierii unui act juridic în formă autentică de către societatea în insolvență cât și în situația în care instanța a fost investită să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Prin urmare, există fundament juridic pentru soluția instanței de apel, întrucât normele la care s-a făcut trimitere sunt aplicabile speței iar instanța le-a dat interpretarea cuvenită fără să le extindă sau să le restrângă aplicarea.

De asemenea se va reține că decizia se sprijină și pe o situație de fapt bine determinată care se bazează pe o evaluare a probelor în raport de obiectul cererii dedusă judecății. Se constată astfel că procesul verbal de licitație și contractul de vânzare-cumpărare ca și actele care au precedat licitația nu au conținut o individualizare a terenului de 1810 mp, astfel că, în considerarea acestora ca și a celorlalte probe examinate în raport de criticile care au fost formulate în apel, în mod corect s-a stabilit că, soluția primei instanțe este temeinică și legală. Rezumând aspectele analizate se va reține că recurenta a promovat un recurs cu nerespectarea cerințelor formale prevăzute procedural, că nu s-a demonstrat în nicio situație afirmată de recurentă faptul că s-au încălcat dispoziții legale prin trimitere expresă la acestea, cu o argumentare în fapt și în drept pertinentă.

În fine, criticile luate în examinare astfel cum au fost încadrate în motivele de nelegalitate s-au dovedit a fi nefondate, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P.C.S.N.C. TÂRGU NEAMȚ împotriva deciziei comerciale nr. 46 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.