ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1563/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamț a

chemat în judecată SC L. SA Piatra Neamț prin lichidatori judiciari și a

solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate perfectă

vânzarea-cumpărarea unei rampe pentru mașini, a unei clădiri cu destinație de

atelier auto și a terenului aferent acestor construcții în suprafață totală de

1810 mp, imobile situate în intravilanul orașului Târgu Neamț.

După mai multe cicluri procesuale care au privit printre

altele și competența materială a instanței sesizate cu această acțiune,

Tribunalul Neamț prin sentința nr. 30 din 21 ianuarie 2008 a admis acțiunea

reclamantei SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamț în contradictoriu cu debitoarea SC L.

SA Piatra Neamț prin lichidatori judiciari și, în consecință, a constatat că reclamanta

a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 martie

2007 sub semnătură privată, rampa pentru mașini și clădirea atelier auto,

notate cu C10, C11 și C12 în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul

V.I., precum și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 214 mp,

conform concluziilor raportului de expertiză și completării la raport din 27

noiembrie 2007. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea de constatare a

vânzării pentru diferența de 1596 mp teren, ca nefondată. Argumentele instanței

pentru a ajunge la această soluție se bazează pe faptul că din înscrisurile de

la dosar (procesul-verbal de licitație, contractul de vânzare-cumpărare și

factură fiscală) nu rezultă că s-a scos la licitație suprafața de 1810 mp

teren. A stabilit instanța că nici în actele premergătoare licitației (publicație

de vânzare, caiet de sarcini) nu există nicio referire la această suprafață.

Tribunalul a comparat procesul verbal de adjudecare depus de reclamantă cu

procesul verbal depus de lichidatorii judiciari și a constatat că înscrisurile

sunt diferite de cele originale astfel că a apreciat reaua-credință a

reclamantei care a prezentat alte înscrisuri decât cele originale, în care nu

există mențiuni despre o anumită suprafață de teren.

Împotriva sentinței nr. 30 din 21 ianuarie 2008 pronunțată

de Tribunalul Neamț a declarat apel reclamanta, care a criticat soluția de

respingere a acțiunii în partea care privește suprafața de 1810 mp teren care,

în opinia acesteia, a fost cumpărată conform contractului de vânzare-cumpărare nr.

119 din 31 martie 2000, factură fiscală nr. 123961 din 1 aprilie 2004. A mai

susținut că stăpânește efectiv terenul și că nu poate fi primită afirmația din

considerentele sentinței potrivit căreia ar fi cumpărat doar terenul de sub

clădiri atâta timp cât în înscrisuri se face vorbire de terenul aferent.

Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel Bacău, care prin

decizia nr. 46 din 27 iunie 2008 , a respins ca nefondat apelul reclamantei SC V.P.C.

S.N.C. Târgu Neamț.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că nu

s-a făcut dovada unor planuri de situație anexă la înscrisurile care potrivit

apelantei fac dovada dreptului său asupra suprafeței de 1800 mp teren.

A fost respinsă și critica adusă sentinței în legătură cu

înțelesul dat de instanța de fond noțiunii de „teren aferent”, Curtea statuând

că potrivit legislației fiscale și art. 23 din Legea nr. 18/1991 această

sintagmă vizează terenul pe care este amplasată clădirea și nu terenul care

asigură funcționalitatea construcției.

Instanța de apel a respins și celelalte critici în legătură

cu vânzarea de către debitoare în procedura insolvenței a unei suprafețe de

teren pe considerentul că bunul ce constituie obiectul promisiunii a ieșit din patrimoniul

promitentului vânzător, ceea ce duce la concluzia că este imposibilă

perfectarea vânzării pe care o solicită reclamanta întrucât nimeni nu poate transmite

mai multe drepturi decât are, partea având doar dreptul de a cere daune pentru

neexecutarea în tot sau în parte a contractului încheiat cu privire la acel

bun.

Împotriva deciziei nr. 46/2008, pronunțată în dosarul nr. 30488/1/2005

al Curții de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu

Neamț.

În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurenta a

susținut că instanța de apel a refuzat să clarifice noțiunea de teren aferent

care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare reprezentat de

procesul verbal de licitație, făcând trimitere la noțiunea de teren de sub construcție

care nu a fost înscrisă în niciunul din aceste acte. A mai susținut recurenta

că legislația fiscală n-are legătură cu definirea sintagmei de teren aferent și

că Legea nr. 18/1991 nu a fost aplicată corect pentru că prevederile sale fac

trimitere la o suprafață de 1.000 mp și cu toate acestea instanța fără temei

s-a referit la terenul de sub construcții. În continuare a arătat că a stăpânit

și amenajat suprafața de 1.810 mp care revine de drept recurentei. Printr-o

altă critică s-a susținut că soluția cuprinde motive contradictorii străine de

natura pricinii întrucât s-a apreciat de instanță că licitația reprezintă

antecontract de vânzare-cumpărare care determină un drept de creanță ce urmează

a fi valorificat în procedura insolvenței iar pe de altă parte că proprietatea

cu privire la construcții s-a transmis de îndată asupra cumpărătorului.

Recurenta a criticat și lipsa de temei legal a respingerii apelului pentru

faptul că instanța nu a motivat în drept respingerea apelului cu referire la

terenul aferent, în condițiile în care, acordul de voință cu privire la acesta

a fost anterior oricăror aspecte vizând procedura insolvenței.

Față de aceste argumente recurenta s-a considerat

îndreptățită să solicite admiterea recursului și, în fond, admiterea capătului

de cerere prin care a cerut să se constate dreptul său de proprietate asupra

terenului aferent.

Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual la argumentele

recurentei considerând că nu sunt motive contradictorii în considerentele

deciziei, că au fost menționate în drept dispozițiile legale aplicabile și că

recurenta este de rea credință întrucât încearcă să inducă în eroare instanțele

cu acte cum ar fi schița, factura fiscală și procesul-verbal, acte care sunt

diferite de cele reale. A conchis intimata că în contract nu a fost cuprins și

terenul de 1810 mp și că intenția reală a părților nu a fost să transmită

dreptul de proprietate și asupra acestei suprafețe considerată de recurentă

teren aferent.

Recursul este nefondat.

recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul acestui

termen, iar potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs

trebuie să cuprinsă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Rezultă din aceste prevederi legale,

coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ. privitoare la sfera motivelor de

recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă

motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru

care recurentul înțelege să critice decizia atacată.

Înalta Curte constată că cererea de recurs, în cauză, nu

întrunește în totalitate cerințele legale mai sus amintite întrucât criticile

aduse deciziei pronunțată de Curtea de Apel nu au fost argumentate în drept,

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Neavând caracter devolutiv, calea de atac a recursului extraordinar

trebuie să respecte întocmai condițiile de promovare și susținere așa încât

nu-i revine instanței de recurs obligația să se substituie părții pentru a

examina eventuale aspecte de nelegalitate neindicate în cuprinsul recursului.

Față de aceste precizări, Înalta Curte va lua în

examinare numai acele critici care se pot încadra în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

(7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii. Verificând decizia pronunțată de Curtea de Apel prin prisma

acestui motiv, se constată că au fost respectate prevederile art. 261alin. (5) C.

proc. civ. întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței pentru respingerea criticilor aduse sentinței

fondului. Rezultă din cuprinsul considerentelor că s-a răspuns expres și

explicit la criticile formulate de apelantă iar argumentele Curții susțin

soluția pronunțată. În concret, în mod corect a reținut instanța de apel că

regimul juridic care guvernează cele două categorii de imobile (construcții și

teren) este esențial diferit. Tot corect a stabilit că vânzarea construcțiilor

este supusă regulii consensualității consacrate de art. 1295 C. civ., regulă

potrivit căreia vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de

drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului

și asupra prețului. Asupra imobilelor în litigiu instanța de apel a reținut că

procesul verbal de licitație face deplina dovadă a consimțământului părților

privind construcțiile vândute, stabilind totodată că dreptul de proprietate se

strămută la aceeași dată în patrimoniul cumpărătorului. Derogarea de la această

regulă a fost de asemenea bine analizată, întrucât terenurile se înstrăinează

cu respectarea art. 2 din Legea nr. 54/1998, prin acte încheiate în formă

autentică, condiție care trebuie îndeplinită pentru a opera transferul

proprietății de la vânzător la cumpărător. Pornind de la aceste reguli

esențiale, concluzia instanței de apel potrivit căreia terenul pus în discuție

de recurentă nu poate fi transmis în proprietatea reclamantei decât prin act

autentic sau prin hotărârea instanței care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare este corectă juridic. Între acest raționament și faptul că

instanța de apel a stabilit că actele încheiate de părți (proces verbal de

licitație și contract de vânzare) au valoarea unor promisiuni bilaterale de

vânzare-cumpărare nu există nici o contradicție întrucât, în adevăr, aceste

promisiuni nu au efect asupra transferului dreptului de proprietate, ci

constituie în favoarea părților drepturi de creanță.

În consecință, critica se dovedește a fi neîntemeiată, iar controlul

judiciar pe care l-a realizat instanța de apel pe acest aspect demonstrează

justețea soluției.

interpretat astfel că nici cel de-al doilea motiv care ar putea fi încadrat

numai sub aspectul enunțului în prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ.,

nu este fondat.

În realitate, recurenta a pus în discuție

interpretarea sintagmei „teren aferent”, or, această chestiune constituie

pentru instanță doar un argument în analiza actului juridic dedus judecății și

nu actul juridic în sine care se referă la constatarea ca perfectă a vânzării.

Trecând peste faptul că nu s-a argumentat în fapt și în drept acest motiv în

concordanță cu cerința art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

sintagmei „teren aferent” i-a fost dat înțelesul pe care legislația fiscală și

Legea nr. 18/1991 o atribuie acestei noțiuni, așa încât în lipsa unor prevederi

pe care recurenta nu le-a indicat pentru a combate ceea ce instanța de apel a

stabilit conform dispozițiilor legale, critica rămâne la nivel de afirmație,

nefundamentată legal.

Prin urmare, nu i se poate reproșa instanței de apel

că a dezlegat o chestiune de fapt fără trimitere la fundamentul legal.

ar viza motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

este de asemenea nefondată întrucât din modul în care a fost redactată

hotărârea se poate determina cu ușurință că legea a fost corect aplicată. În

adevăr, speța conține o particularitate care constă în faptul că SC L. SA,

intimata din acest dosar, este în insolvență așa încât în cauză erau incidente și

dispozițiile din legea insolvenței, instanța de apel raportându-se corect la

acestea. Fiind deschisă procedura insolvenței, actele încheiate de debitor după

această dată, altele decât cele autorizate de judecătorul sindic, intră sub

incidența sancțiunii nulității (art. 49 din Legea nr. 64/1995, actual art. 46

din Legea nr. 85/2006). Bazându-se pe aceste prevederi legale, raționamentul

instanței este just în ce privește limitarea libertății contractuale a părții

aflată în procedura insolvenței, regulile impuse de lege debitorului producând

efecte juridice și asupra persoanelor care se află în raporturi juridice

debitorul. În alți termeni, limitarea legală a drepturilor debitorului după

deschiderea procedurii insolvenței produce efecte atât în situația încheierii

unui act juridic în formă autentică de către societatea în insolvență cât și în

situația în care instanța a fost investită să pronunțe o hotărâre care să țină

loc de act de vânzare-cumpărare. Prin urmare, există fundament juridic pentru

soluția instanței de apel, întrucât normele la care s-a făcut trimitere sunt

aplicabile speței iar instanța le-a dat interpretarea cuvenită fără să le

extindă sau să le restrângă aplicarea. De asemenea se va reține că decizia se

sprijină și pe o situație de fapt bine determinată care se bazează pe o

evaluare a probelor în raport de obiectul cererii dedusă judecății.

Se constată astfel că procesul verbal de licitație și

contractul de vânzare-cumpărare ca și actele care au precedat licitația nu au

conținut o individualizare a terenului de 1810 mp, astfel că, în considerarea

acestora ca și a celorlalte probe examinate în raport de criticile care au fost

formulate în apel, în mod corect s-a stabilit că, soluția primei instanțe este temeinică

și legală.

Rezumând aspectele analizate se va reține că

recurenta a promovat un recurs cu nerespectarea cerințelor formale prevăzute

procedural, că nu s-a demonstrat în nicio situație afirmată de recurentă faptul

că s-au încălcat dispoziții legale prin trimitere expresă la acestea, cu o argumentare

în fapt și în drept pertinentă.

În fine, criticile luate în examinare astfel cum au

fost încadrate în motivele de nelegalitate s-au dovedit a fi nefondate, astfel

că, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC V.P.C.S.N.C. TÂRGU NEAMȚ împotriva deciziei comerciale nr. 46 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.