ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2008

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta B.V. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Cluj pentru ca

instanța să dispună

anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că

împreună cu părinții săi a fost obligată să părăsească localitatea de

domiciliu, din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma

Dictatului de la Viena

și beneficiază de

drepturile reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 766 din 12 decembrie

2007 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-și

schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite ca urmare a

Dictatului de la Viena, iar reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază

de prevederile actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și

nelegală.

A arătat, în cadrul motivelor de recurs

formulate, faptul că reclamanta nu a făcut dovada strămutării, întrucât

declarațiile martorilor avute în vedere de instanța de fond nu cuprind data de

plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și

data întoarcerii din refugiu.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de

Casație si Justiție analizând motivele invocate în

raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursul declarat

pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuții

din motive etnice , aflându-se în una din

situațiile prevăzute de lege, în

sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în

sensul ordonanței, se înțelege persoana care a

fost mutată sau care a

fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au

fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit

consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o

dispozițiilor art. 1

din O.G. nr.  105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, este în

acord și cu

considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25

octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter

reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a

legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru

persoane care se află în situații identice... Toate persoanele aflate în

aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o

persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție

prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii,

de competența exclusivă a instanței judecătorești".

Din materialul probator existent la dosar

rezultă faptul că

intimata-reclamantă s-a

refugiat din localitatea de domiciliu împreună

cu părinții săi și, pe

cale de consecință, interpretarea dată de instanța

de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă,

iar

motivarea instanței de fond urmează a fi menținută.

Pe de altă parte, instanța de fond a dat dovadă

de rol activ și a

procedat la audierea

martorilor, iar din declarațiile acestora coroborate

rezultă situația de

fapt reclamată prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, este de reținut și aspectul că

martorii audiați la instanța de fond sunt ei înșiși beneficiari ai

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, situație care nu duce la acordarea dreptului

automat și

pentru reclamant, dar este în

măsură să releve că situația prezentată în calitate de martor este reală,

întrucât persoana a cunoscut direct, a trăit

și a suferit direct

evenimentele respective.

Pronunțarea unei

soluții diferite pentru persoane aflate în situații

identice

ar duce la încălcarea principiului de drept al echității și la încălcarea

egalității în drepturi, principiu fundamental prevăzut de Constituția României.

Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența

Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se

traduce prin reglementarea și aplicarea unui

tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice

similare.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 766 din 12 decembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.